De mai bine de șapte ani, în ultima joi din lună, începând cu orele 17, în primitoarea Sală a Oglinzilor de la Cercul Militar Cluj, se derulează întâlnirile de suflet ale iubitorilor de literatură reuniţi în cadrul Cenaclului literar „Artur Silvestriˮ al Ligii Scriitorilor din România.
Joi, 29 ianuarie, şedinţa a fost deschisă de doamna prof. Antonia Bodea, conducătoarea cenaclului, care a rostit cuvântul de bun venit, exprimându-şi încrederea că 2015 va fi un an de bun augur pentru membrii cenaclului şi simpatizanţii lor.
Preluând ştafeta, preşedintele naţional al LSR, Al. Florin Ţene, a prezentat raportul de activitate al Ligii din ultima perioadă. L-a felicitat pe Eugen Albu pentru grupajul de epigrame închinate lui Florin Piersic apărute în ajun în „Făcliaˮ, apoi pe cei mai noi membri al organizaţie profesionale pe care o conduce, Chiş Ioan Alexandru şi Gruia Aurel Ioan, din Filiala Arad a LSR.
A urmat cel mai emoţionant moment al serii: în aplauzele audienţei, Al. Florin Ţene le-a acordat diplome „Virtutea literară – In honoremˮ doamnei Silvia Popescu, la împlinirea vârstei de 75 de ani (căreia Antonia Bodea i-a dăruit un superb buchet de trandafiri), lui Ionel Andraşoni (75 ani) şi lui Mircea Roşa-Miro (65 ani).
Scriitorii Ion Părăianu, Ion Nălbitoru, Mariana Vârtosu, C. Toni Dârţu şi Iulian Patca au fost desemnaţi de către preşedintele Ţene drept „apostolii Ligii în luna ianuarieˮ, pentru intensa şi rodnica muncă depusă în slujba Cuvântului şi a colegilor de breaslă. Lăudând aportul scriitorilor din LSR, a prezentat publicului cele mai recente cărţi şi publicaţii semnate de aceştia: Ştefania Kory-Calomfirescu, „Academicianul Bălăceanu-Stolniciˮ; Ioan Hentea, „Setea sufletuluiˮ; Traian Toduţ, „Din gramatica sufletuluiˮ; Rodica Scutaru Milaş (membră USR), „Secreta petrecere a nepetrecutuluiˮ; Teodor Muntean, „Prin fereastra amintirilorˮ, Toader Ungureanu, „Papucul uriaşuluiˮ; Luciana Vlad, „Calea gândului frumosˮ; Anuarul Asociaţiei LS Filiala Timişoara – Banat, Nr. 5 (coord. Doina Drăgan, Fl.-Gh. Brie-Bonchiş, Andreia Lampinen-Ancuţaˮ; „Pendul de Cer – Scriitori rememorând Crăciunul copilărieiˮ (ed. Cezara Codruţa Marica, Timişoara, 2014); CJ Hunedoara, Biblioteca „Ov. Densusianuˮ Hunedoara – Deva, „Ioan Velica – Cronicarul Văii Jiului. Biobibliografieˮ; Ioan Nălbitoru, „Comoara blestematăˮ; „Bonsortistˮ, Antologia LSR, Fil. Vâlcea (coord. Mariana Vicky Vârtosu); Paulian Buicescu, „Eu sunt la uşa ta şi bat!ˮ; revista „Memoria slovelorˮ a Fil. Vâlcea a LSR; publicaţia de la Viena cu care „Napoca Newsˮ are o frumoasă colaborare, „Jurnalul Românescˮ, ajuns în al doilea an al apariției; „Tribuna Seniorilor Orşoveniˮ; „Vestitorul de Malu Vânătˮ; „Castelul metaforelorˮ (Buzău); „Bătrânul Secolului XXIˮ (Timişoara); „Ritmuri braşoveneˮ.
Mihai Eminescu, personalitatea lunii ianuarie, a fost sărbătorit printr-un moment poetic şi prin câteva eseuri. Au recitat creaţii proprii dedicate Luceafărului poeţii: Lili Lazăr, Alin Cucuruzan şi Ovidiu Vasile. Al.F. Ţene şi Iulian Parca, conducătorul Filialei Cluj a LSR, au realizat un interludiu discutând despre colegialitate între scriitori. Ion Constantinescu a făcut o expunere plecând de la personalităţile lui Mihai Eminescu şi I.Al. Cuza, cu accent pe aportul lor la cultura şi România modernă faţă în faţă cu opera de demolare a denigratorilor lor. „Clipa cea repedeˮ a constituit ocazia pentru Antonia Bodea de a da citire unui eseu închinat poetului nepereche, eseu având ca epilog un poem închinat de Domnia Sa lui Eminescu. I-au dat replica poeţii Sandu Cătinean din Bonţida, Vasile B. Gădălin (ca întotdeauna, inspirat şi pe fază), Ovidiu Vasile, Iulian Patca, Ovidiu Jucan, Romulus Moldovan şi tânărul năsăudean Iosif Ciunterei. Traian Corneanu a susţinut o conferinţă cu tema „Mihai Eminescu împotriva denigrării lui Al.I. Cuzaˮ, iar Iulian Patca a i-a realizat făuritorului României moderne o schiţă de portret. Doina Mărghitaş a prezentat varianta primă a unui emoţionant reportaj pe care îl are în lucru. Ilie Boiangiu a dat citire eseului său închinat Luceafărului poeziei româneşti.
„Poeziaˮ elogiativă închinată de Gavril Moisa, secretarul LSR, Silviei Popescu a fost răsplătită de public cu furtunoase aplauze. I s-a alăturat în demers epigramistul Eugen Albu, care i-a mulţumit doamnei Silvia în felul său caracteristic – prin catrene pline de sevă – pentru îndelungata activitate de secretar literar la „Satiriconˮ.
Următoarea şedinţă de cenaclu se va desfăşura în 26 februarie.
Voichiţa Pălăcean-Vereş