Am aruncat o scoică
Am aruncat o scoică în mare
Să se-nmulţească şi să devină,
În Univers o stea călătoare
Sau între astre, fiinţă divină.
Am aruncat o scoică în valuri-
Căci înţepenise pe o stâncă-
Să plutească departe de maluri
Scufundată în apa adâncă
Mi-am aruncat în ape multe vise,
Ce le-am purtat cu mine întristat,
Ostracizat că am idei proscrise
Şi acuzat că sunt un revoltat.
Am aruncat în valuri de ocean,
Taina durerii omului pribeag,
Pornit să-nfrunte zeul din Canaan
Nu cu oştiri, ci doar cu un toiag.
Am aruncat tristeţea spre adânc,
Să o devore lacomii rechini,
Să am din nou dorinţa unui ţânc,
Să sar pârleazul viei din vecini.
Am aruncat oftatul în vâltori,
Să fie dus la cer de-un uragan,
Când va cânta taraful de viori
Ca un copil zburda-voi pe tăpşan.
Am aruncat în apele adânci
Ruga ateului ce n-are sfinţi,
Când apele se vor lovi de stânci
Îmi vor trimite ruga la părinţi.
Am aruncat în apa unui lac
Necaz de om ce pribegeşte-n haos,
Când luna lumina-va un iatac
Voi admira adâncul în repaos.
Am aruncat în apele stătute
Sudoarea sclavului de ideal,
Din ape vor porni puteri oculte
Şi vor clădi castele pe un mal.
Am aruncat în ape argintii
Dorinţele fiinţei efemere,
Pe mare pescui-vor barcagii
Mânaţi în larg de vremuri austere
În ape curgătoare-am aruncat
Păcatul trădătorilor de ţară,
Căci ne-a fost ţara scoasă la mezat
De venetici cu soldă mercenară.
Privesc la cer ca la locaş de zeu,
La pescăruş în zboru-i ireal,
Când mi-a fost scris, voi înota şi eu
Îa apele cu-adâncul abisal.
Daytona Beach, Aprilie 8, 2004
