Dor de amor
Doar sentimental rupt din veşnicie
Ne-nnobilează clipa de amor,
Trăirile rămân ca apa vie
În apele născute pentru dor.
Gustăm cu sete, preamărind izvorul,
Plăcerile carnale ce-au purces
Un ritual care-a deschis zăvorul
Trăirii imortalizată-n vers.
Absurdul, când ne cheama, nu ne doare
Privind la simfonia de culori!
Plăcerile nu-s vise trecătoare
Ci veşnicii născute din fiori.
Ne dispersăm în căutări bizare
Când zorii au mijit şi noi nu ştim
Traim intens dorinţe la altare
Exuberând în crezul anonim!
Din amintirile ce nu ne lasă
Să dăm uitării clipele de-amor
Mai adunăm firimituri la masă
Şi ignorăm că ele încă dor
Am fost născuţi să ne mirăm cum poate
Să ne-nfăşoare vântul insolit,
Şi protejeaţi pe veci de tot şi toate
Să savurăm sărutul arvunit.
Virgil Ciuca
New York
8 martie 2015
