CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Noroc nesperat nuvela- fragment- continuare
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
O iubea pe Elvira, dar faptul că în ultimul timp ea l-a neglijat negăsind timp şi pentru căsnicia lor. la facut sa caute ceea ce ii lipsea „Uite, şi acum, de ce nu a venit cu el?”, încercă să-și justifice trădarea. Plecă fericit spre următoarele puncte propuse pentru vizitare. Fericit că se va întoarce la ea. Se purta ca un tinerel. „Ce se va întâmpla cu mine? Cum mă voi descurca?” Uită să m-ai dea telefoane la atelierul lui, apoi îşi aminti de marea responsabilitate, promisiunea făcută primăriei, să foreze şi să echipeze optzeci de fântâni. A umblat o săptămână colindând în neştire prin istoria Romei. Gândul nu-i da pace ...Liliana. Nu, nu o uită, dimpotrivă se simţea tot mai legat de această fiinţă. O sună. 
  
-Mă întorc luni, probabil, pe la prânz. Te caut la restaurant. 
  
Idila înflorea. El îşi prelungi vacanţa. Elvira, care şi ea fusese plecată, intră la bănuieli. „Ce se întâmplă cu Mihai? Te pomeni că şi-o fi găsit vreuna! Dar nu face el una ca asta!” Când el sună, totuşi, Elvira află că este bine, că nu s-a întâmplat nimic, dar că mai întârzie vreo două zile. 
  
Până la urmă trebui să se despartă de Liliana lui, cu regret, dar cu speranţa că se vor vedea în curând. Aşa-i promise el. 
  
-Ce se întâmplă cu tine, Liliana, o întrebă o colegă de lucru? Pari că eşti pe altă lume. Clientul acela ce tot venea aici să-şi ia masa pe zona ta, lasă că am observat eu, îţi făcea curte? 
  
Zâmbind Liliana îi răspunse – poate! 
  
-Ai grijă Liliana, ai mai fost friptă odată, te-ai ales cu băiatul şi singură. 
  
Aşa se întâmplă deseori, cineva se simte responsabil să dea sfaturi. Dar, în mod sigur fiind în aceeaşi situaţie, s-ar purta identic. Aşa suntem noi oamenii. Desigur, Liliana n-o luă prea în serios, dar cel puţin o făcu să se gândească la tatăl copilului, bărbatul ce o părăsise. Ea ştia că Mihai avea familie, dar îşi zicea „am şi eu dreptul la fericire, nu mai sunt prea tânără, poate e norocul meu!” De altfel, îi plăcea cu adevărat de Mihai. Era politicos, darnic, şi părea îndrăgostit sincer de ea. Îşi propuseseră să se vadă în ţară, ea venea la copil, aşa că întâlnirea era deja programată. Au fost zile minunate pentru amândoi. Dar, inevitabilul s-a produs. Elvira avea şi ea oameni binevoitori a căror plăcere era să „informeze”. Cei doi îndrăgostiţi au uitat de precauţie și Elvira află! 
  
- Bine, Mihai, ai plecat şi tu odată să vezi lumea şi gata? Ce ai de gând cu familia noastră? Îi dădu „apă la moară” lui Mihai. 
  
-Tu vorbeşti de familie? Tu care dormi de luni de zile singură, care nu-ţi mai faci timp pentru soţ, cum de întrebi de familie? Ai luat toate ţările Europei la rând, acuş voi auzi că pleci în Asia, nu m-aş mira. Aşa că spune tu unde este familia ta? 
  
Aspru rechizitoriu. Dar Elvira nu se lăsă mai prejos. 
  
-Tu ai habar cum îmi merg mie afacerile? Firma mea prosperă pe zi ce trece. Tu ce ai făcut în afară de faptul că cheltui jumătate de câştig pentru oraş? Să te văd eu când o să rămâi fără bani în cont! 
  
-Asta-i prea de tot Elvira! Uiţi de unde ai banii? 
  
Şi tot aşa s-au certat timp minute în șir. Cearta asta i-a dat apă la moară lui Mihai. El aflase de ceva timp că Elvira avea şi ea o aventură, dar pentru că nu era sigur nu i-a spus nimic. Acum, însă, gândi că este momentul să riposteze. 
  
-Tu, Elviro, ţi-ai cam luat „nasul la purtare”. Nu fii tu îngrijorată de banii mei, o să mă descurc eu poate mai bine decât tine! Nu uita că nu ai făcut nicio faptă bună, ai promis că faci mănăstirea din satul tău. 
  
-Lasă, ştiu eu când e momentul să fac, nu uit nimic! 
  
-Ce crezi, Elvira, că eu nu ştiu de aventurile tale prin Franţa? 
  
Elvirei nu i-a căzut bine apropo-ul. Ce-i drept aventura ei nu s-a lăsat cu urmări, a fost o noapte şi încă una de amor. Nu a rămas nimic în sufletul ei care s-o facă să mai dorească să continue. Persoana nu merita atenţia ei, mai ales că domnul spilcuit era... de etnie romă, ceea ce ea nu reuşi să remarce de la început, atât de bine şi-a jucat rolul. Nu se lăsă intimidată şi nu recunoscu nimic. Dar se pare că mariajul lor era compromis. Începea destrămarea! Elvira se retrase seara în dormitorul ei, cum bine zicea Mihai, şi plânse. Îi era teamă. Nu de bani, avea mulți. A avut grijă „ce bine că am împărţit banii” gândi ea, fiind practică, dar pe Mihai îl pierdea, simţea ea asta. „Să-l anunţ pe băiat! Dar să mai stau, poate se mai îndreaptă situația, de ce să necăjesc copilul, are el destule acolo!” 
  
Încet se linişti spunându-şi „ce o fi, o fi!” A doua zi, de dimineaţă, când ajunse la fabrică, acum având statut de fabrică, cu un număr considerabil de angajaţi, cu contracte în domeniul confecțiilor în multe colţuri ale Europei, chemă pe tânăra ei asistent-manager, spunându-i „pregăteşte-te, plecăm în Franţa”. După ce se urcară în avion, îi zise fetei: 
  
-Te duci la hotelul de data trecută, am rezervat două camere. Eu voi pleca din Paris pentru câteva zile. Știi ce ai de făcut. Nu uita de contractul de lenjerie intimă cu Tangee. 
  
S-au despărţit la aeroport. Elvira se urcă într-o limuzină elegantă care o aştepta la ieşire. Desigur, asistenta nu văzu persoana din limuzină, dar intră la bănuieli. „Ce o fi cu şefa?” Şefa dorea răzbunare! 
  
-Îi arăt eu lui Mihai că sunt capabilă şi eu de aventură, până acum mi-am dat silinţa să respect căsnicia noastră. Nu dădea importanţă aventurii de o noapte, două, dar acum era hotărâtă să continue legătura începută cu ceva timp în urmă. Îl anunţase pe Boby, aşa ştia Elvira că se numea cunoştinţa ei, mai bine zis aventura, că soseşte. O luă din aeroport şi se îndreptară spre unul din cartierele elegante ale Parisului. Acolo, Boby avea o vilă elegantă. Plecase din Romania aşa cum au plecat mii de ţigani. Cum a ajuns să fie proprietarul acestui elegant imobil? Boby era fiul unui bulibaşa, averea lor ridicându-se la sume de bani foarte mari. Când a venit în Franța, cu zece ani în urmă, nu a avut nevoie să cerşească nici să facă alte lucruri murdare. Tatăl îi pusese la dispoziţie foarte mulți bani. Fusese căsătorit, dar soţia îi murise la naștere. Avea un băiat de patrusprezece ani. La început se mulţumi să cheltuiască banii, dar apoi gândi că vine o zi când ajunge la fundul sacului. Hotărî să facă ceva. Terminase studii economice in Anglia. Si asta a putut sa-si permita, , era bărbat inteligent dar nu prea dornic de muncă cu orar fix. 
  
-Ştii ceva tată? Am să încep o afacere în România, până nu-i prea târziu. Vreau să-mi fac un hotel cu restaurant și toate condițiile. 
  
-Băiete, dacă tu crezi că o să meargă afacerea, n-am nimic împotrivă, dar să nu te plângi că n-ai câştig că nu te mai ajut. 
  
Aşa începu afacerea lui. Îşi construi, în oraşul unde locuise în România, o clădire elegantă, cu douăzeci de camere, cu sală elegantă pentru restaurant şi cu toate utilităţile. Făcu senzaţie printre conaţionali, trezi invidii: „Uite ce a făcut ţiganul!” comentau unii. La început a mers slab. Treceau săptămâni şi nu avea nici un client. Atunci, se hotărî să organizeze în sala restaurantului nunţi, botezuri și alte evenimente. Aşa a început să aibă clientelă și, totodată, au început să vină și banii. Se făceau nunţi ţigăneşti pline de fast, că de... veneau plini de bani de... dincolo. Pe Boby nu-l interesa de unde proveneau banii. Era bucuros că afacerea se mişca într-o direcţie bună. Uneori, şi hotelul era plin de clienţi, mai ales în zilele în care se desfășura vreun eveniment local, iar celelalte hoteluri nu mai făceau față. Era mulţumit. Îşi angajase un economist foarte bun, tot de „al lor” dar care nu avu noroc de o slujbă bună din cauza originii lui ţigănești. Boby pleca foarte des în Franţa, acolo, de altfel, era locuinţa lui, părinţii şi, să zicem fără exagerare, jumătate din conaţionali. Uneori, chiar şi el se sătura de „ai lui” văzându-i la cerşit pe străzile Parisului, implicaţi în furturi şi vânzând droguri pe la colţ de stradă. Dar ce putea face el? Îi spunea lui tată-său, era doar „împăratul” lor, dar nu auzea decât o frază... 
  
-Lasă-i să facă bani, să-şi poată construi şi ei case când se întorc în ţară, să rupă „gura târgului”. Destul am trăit în mizerie, a venit şi vremea noastră! 
  
-Dar aşa, tată? Ne facem de ruşine și aici şi dincolo! 
  
A cunoscut-o pe Elvira, într-una din deplasările spre Paris. Ce-i drept, era cu câţiva ani mai în vârstă decât el, dar ce mai contează? Îi plăcu doamna şi se hotărî să o „agaţe” elegant. Elvira nu a înţeles, de la început, despre ce este vorba, dar a fost plăcut impresionată de faptul că un bărbat atât „de bine” este interesat de ea. Avură o scurtă aventură. Desigur, Boby nu era la prima aventură, el îşi dorea o mamă pentru băiatul lui, dar îi spusese tatălui: 
  
-Nu vreau nevastă ţigancă, vreau o româncă. 
  
Au fost mari discuţii, dar Boby nu se lăsa. Avea patruzeci și doi de ani, și se simțea stăpân pe situație. Nu voia să-l lase pe tatăl său să îi hotărască viața. Între timp, Elvira află că scurta ei aventură a fost cu un rrom, cum le plăcea să-şi spună, dar până la urmă asta nu a contat atât de mult. Ea aflase că el era proprietarul marelui hotel-restaurant de lângă gara oraşului. Aşadar, îşi schimbase ideea de ţigan „uite că şi ei pot face treburi bune”. Atunci, realiză că se simte prost pentru faptul că își trădase bărbatul. Își reveni rapid când își aminti că și el o trăda. Era un fel de răzbunare uitând, de fapt, cine a început să trădeze. Coborî din maşina elegantă. Boby ca un adevărat bărbat îi deschise portiera și îi întinse mâna. Se bucura sincer de faptul că ea a fost de acord să se mai vadă. Desigur, nu mai erau tineri, iar în afară de aventură exista şi interesul, de ambele părţi. Boby dorea să-i facă o propunere de afacere. A remarcat că Elvira avea spirit practic, și că se pricepea la afaceri. Acum a venit să încheie un contract avantajos, chiar dacă mai avea încă două de mare succes. Domeniul în care dorea să colaboreze cu Elvira era unul care lui îi plăcea în mod deosebit, și anume turismul. 
  
-Bine ai venit draga mea prietenă! Ce noutăţi ai adus din România? 
  
-Nimic nou, tot ceea ce ştii şi tu! Nu voi sta mult, Boby! Am lăsat inginera singură. Va trebui să fiu şi eu acolo, mâine! 
  
-Da, draga mea, de acord! Dar e mai bine să te odihneşti aici la mine şi nu în camera de hotel. 
  
-De acord cu tine! De aceea am şi acceptat invitaţia ta. De altfel să ştii, îmi era dor de tine! 
  
-Mie mi s-a părut că ai uitat de mine! Am încercat să te contactez dar ai refuzat. S-a întâmplat ceva? Soţul tau are vreo informaţie despre mica noastră aventură? 
  
-Aşa numeşti tu ceea ce a fost între noi, aventură? 
  
-Elvira, tu uiţi că aşa ai numit-o chiar tu?. 
  
Elvira tăcu, dându-i dreptate. Între timp gândea: „ce caut eu aici, ce doresc de fapt?” 
  
A urmat o după-amiază în care s-a odihnit, au stat de vorbă şi, să fim realişti, s-au iubit. 
  
„Aş putea să uit de Mihai, aici departe de el, să las gândurile la Societate. Uite că acest bărbat îmi alungă gândurile grele!” 
  
-Elvira, te invit să luăm masa la restaurant . Vrei? 
  
-Desigur, sunt de acord! 
  
Unde era Elvira, femeia modestă plină de griji pentru familia sa? Această femeie ce se dorea sofisticată, pretenţioasă, elegantă, ambiţioasă, era noua Elvira! De altfel, în preajma unui astfel de bărbat putea să-şi manifeste liniștită pretenţiile. Boby era și el bărbat cu pretenţii, dar nu şi le manifesta decât cu cine simţea că „merge”, şi cu Elvira „mergea”. În principiu, amândoi îşi dădeau silinţa să păstreze aparenţele. 
  
Se îmbrăcară elegant şi, datorită Elvirei, care era la curent cu noutăţile în domeniu, arătau chiar foarte bine. După ce mâncară, în timp ce savurau un vin vechi, Boby deschise discuţia fără prea multe introduceri. 
  
-Vreau să discutăm ceva foarte important! Îţi fac o propunere, Elvira! Facem amândoi o afacere? 
  
-Să aud ce! 
  
-Să ne ocupăm de turism, zise Boby. 
  
-Şi cum vezi tu asta? 
  
-Elvira, românii au început să caute excursii în străinătate. Au început să aibă bani. 
  
-Ei, cine crezi tu că are bani? 
  
-Nu mă interesează cine are, mă interesează să câştig, să câştigăm, de pe urma dorinţelor lor. Să le oferim ce doresc. 
  
-Nu-i rea ideea, gândi Elvira, dar nu-i domeniul meu, spuse. Eu mă pricep doar la croit, la cusut. 
  
-Hai, lasă modestia Elvira, ştiu că te descurci în orice domeniu. Altfel nu ai fi făcut bani! 
  
-Ce ştii tu cum am făcut eu bani? 
  
-Bănuiesc că din afaceri! 
  
Şi Boby începu să-şi expună planul. 
  
-Tu vii cu o jumătate din bani! Ce zici, de acord? 
  
-Trebuie să analizez oferta ta. După ce mă întorc în ţară consult şi eu persoanele care îmi pot da indicaţii de specialitate. Nu mă pot arunca aşa, fără să mă informez. 
  
-Ai dreptate, dragă, desigur trebuie să analizezi propunerea, dar îţi spun, turismul e o afacere foarte bună. 
  
Referinţă Bibliografică:
Noroc nesperat nuvela- fragment- continuare / Viorica Gusbeth : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2228, Anul VII, 05 februarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Viorica Gusbeth : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorica Gusbeth
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!