CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Noroc nesperat fragment - continuare fragment
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
-Hai să văd şi eu despre ce este vorba! 
  
-Vor să forăm fântâni stradale în oraş. 
  
-Asta înseamnă că ne trebuie echipament special pentru foraj la mare adâncime. Ce zici, domnule inginer, ne descurcăm? 
  
-Domnule Mihai, ne vom descurca! Am fost invitați la Primărie pentru a discuta. 
  
A doua zi s-au prezentat la primar. 
  
-O comandă serioasă, domnule Roşca. Te-am ales pe dumneata pentru această lucrare pentru că, m-am interesat, faci treabă bună! 
  
-Mulţumesc domnule primar! 
  
-Am venit cu inginerul meu să discutăm despre proiect și ceea ce mai consideraţi că este necesar. -Atunci să rămână să discute cei doi specialişti, noi vom merge să vorbim despre altceva. Poftiţi în biroul meu! 
  
După ce s-au aşezat, primarul l-a informat despre situație. 
  
-Am o sumă de bani, nu prea mare ce-i drept, dar doresc să ofer locuitorilor acestui oraş fântâni stradale. Se pare că stratul freatic e la mare adâncime, aşa că vei avea de lucru. Ce zici eşti de acord? 
  
-Dacă inginerul îmi confirmă că va face faţă, cumpărăm echipament pentru foraj şi ne apucăm de treabă. 
  
Şi-au strâns mâinile pentru a sublinia înţelegerea și au plecat. Ajunşi la atelier, inginerul s-a apucat de făcut necesarul de utilaje pentru lucrare. Mihai era încântat de faptul că a fost ales din atâtea firme de specialitate. 
  
-Iată, dă roade munca cinstită şi de calitate! 
  
Când s-a făcut devizul de lucrări au constatat că investiția depăşea mult suma oferită de primărie. Seara, Mihai îi povesti și Elvirei despre lucrare. 
  
-Nu ne ajung banii! Conducerea Primăriei dorește să forez optzeci de fântâni în oraş. Este o idee foarte bună. Apa va fi de calitate și nu se va compara cu cea din captarea oraşului. Elvira asculta şi nu prea. Avea şi ea problemele ei. 
  
-Elvira, voi face forajele pe banii mei! Cred că merită acest oraş să-i dăruiesc fântânile. Doar aici am câştigat banii aceştia. Aici a dat norocul peste mine. 
  
Elvira deveni atentă. 
  
-Nu am nimic împotrivă. Sunt banii tăi. Probabil, voi găsi şi eu o modalitate pentru un act de mulţumire. M-am gândit, de la bun început, să ajut la construirea unei biserici. Dar acum m-am gândit la altceva. Știi, în satul meu a fost o mănăstire de maici. În timpul războiului a fost bombardată. Aş vrea să construiesc pe acelaşi loc o mănăstire, în locul celei vechi. Ce zici Mihai? 
  
-Elvira, dar e o idee mai mult decât grozavă. Probabil te gândeşti de mult la asta! 
  
-Nu Mihai, eu mă gândeam să ajut la construirea unei biserici aici în cartierul nostru, dar m-am răzgândit, poate altă dată. Să vezi de ce mi-a venit ideea asta! Acum într-o zi, a venit la atelier o tinerică care voia un loc de muncă. Când a fost luată la întrebări legate de biografia ei, să vezi ce curiozitate. Spunea că a învăţat croitoria la o Mănăstire din zona Mureşului, că bunica ei a fost călugăriţă şi a rostit numele mănăstirii din satul meu şi care, spunea ea, manastirea nu mai este. Atunci mi-a venit gândul :ce ar fi dacă cele care au acest dar al vieţii monahale şi-ar câştiga mănăstirea? 
  
-O să ai mult de umblat, Elvira, că şi în acest sector este multă birocraţie. 
  
-Eu nu voi avea timp să mă ocup, dar ce nu se rezolvă cu bani? 
  
-Aşa este, dar ai grijă Elvira şi sacul are fund. 
  
-O să ţin cont de sfatul tău, Mihai, şi îmi voi gospodări cât mai bine banii. Dar tu ştii ce bine merge afacerea mea? Chiar voiam să-ţi spun că plec în Franţa. Am un contract extraordinar! 
  
-Şi eu vreau să-ţi spun ce am hotărât. Voiam să fie pentru amândoi, dar văd că tu de fiecare dată fugi. Vreau să plec într-o mică vacanţă. Mă simt obosit şi nu mai am răbdare să te aştept. 
  
-Şi unde pleci, mă rog? 
  
-Plec în Italia pentru zece zile. 
  
-Frumos! Şi nu vrei să aştepţi până mă întorc din Franţa? 
  
-Nu, nu vreau. Îmi ajunge. Mereu ai câte ceva. Dacă vrei să vii, ţinem legătura şi mă găseşti tu! 
  
Ceva necunoscut se strecura între ei. Se înstrăinau fără să-şi dea seama. Mihai plecă într-o zi de vineri, cu maşina lui. 
  
-Să ai grijă la drum, bărbate! îi spuse Elvira. 
  
-Am eu grijă! Sunt trist că nu vii şi tu. Am fi putut vedea frumuseţile Italiei împreună. Mai gândeşte-te pentru viitor. De sărbători aș vrea să mergem la băiat. 
  
-Ai curaj să urci în avion? 
  
-Da, nevastă, dacă e vorba să-l văd pe Adrian, o să-mi fac curaj. 
  
Vom pleca amândoi, îţi promit Mihai. 
  
S-au îmbrăţişat, s-au sărutat, pentru că două săptămâni e totuşi mult chiar şi pentru cei căsătoriţi de douăzeci şi cinci de ani. 
  
Pentru început, se hotărî să meargă spre Veneţia deoarece ştia foarte multe din filme, cărţi sau alte forme de informare, dar acum dorea să le vadă pe viu. „Păcat că Elvira nu a venit cu mine! Ne-am fi distrat de minune, căci banii nu ne lipsesc.” Cu ajutorul inginerului, îşi rezervase, pentru fiecare noapte, camere la hotel de cinci stele. Îşi calculase şi programase, cu de amanuntul fiecare zi. Prima oprire a fost la Verona. „Cu ce să încep, ce ar trebui să vizitez? Aici o fi fost Romeo și Julieta?” îşi aminti el ceva vag. „Mi-e cam ruşine, acum văd că nu ştiu mai nimic. Îţi prinde bine câte o excursie. Mai înveţi câte ceva sau măcar te informezi!” După ce trecu „în revistă” ce ar trebui să vadă, porni la drum, desigur folosindu-şi picioarele. Vizită amfiteatrul, intră prin magazine și a rămas foarte impresionat de tot ce a văzut. „Să mânânc ceva”, îşi spuse. Avea de unde alege. Se opri la un local ce părea mai modest. Încercă să desluşească meniul dar era imposibil. Nu-i venea nici o idee de comunicare. Se apropie de el o tânără drăguţă. El încercă să silabisească ceva în „limbajul” universal, cu mâinile, cu capul. Tânăra zâmbi. Vorbi în engleză, în franceză. 
  
-Nu, nu ştiu decât româneşte! zise el disperat. 
  
-Aşadar, sunteţi român? întrebă zâmbind. Atunci ne va fi şi mai uşor să comunicăm. Sunt și eu româncă. 
  
Mihai o privi de parcă a primit un colac de salvare. 
  
-Ce bine, zise el. Voi putea mânca şi eu ceva. Ceru un grătar. Şi ce-mi mai recomandaţi? o întrebă el. 
  
-Paste,. S-au poate doriți ciuperci umplute? 
  
-Alegeți-mi dumneavoastră, ştiţi mai bine ce ar mânca un român. 
  
Ea zâmbi. 
  
-De unde sunteţi? 
  
-Din oraşul X. 
  
-Eu sunt de foarte aproape. Îi spuse oraşul. 
  
-Ce aproape eraţi de mine, zise ea. 
  
Îi aduse comanda. Îl servi cu multă plăcere nu doar pentru că îi era dor de locurile ei, dar acest bărbat, încă tânăr, aşa i se părea ei, era foarte simpatic. După ce achită nota, ar fi dorit să mai schimbe un cuvânt cu fata, dar ea era foarte ocupată cu clienții. Rămase şi a doua zi la Verona. Nostalgia orașului l-a prins şi pe el. „Ce bună e o vacanţă!” gândi el. „Când o să-i povestesc Elvirei ce bine m-am simțit o să mă invidieze. Dar are ea grijă să se deconecteze, a fost plecată deja în atâtea locuri! Poate şi acum a plecat, să o sun după masă!” Desigur după ce umblă din nou prin oraş vizitând la întâmplare, umblând pe străzile pline de istorie dar de care el nu ştia mai nimic, aşteptând cu nerăbdare să vină ora mesei, se bucura intens de libertate. „De ce aştept cu nerăbdare să merg să mânânc? Ce este cu mine? Mi-o fi dor deja de țară şi de limba română? Nu, nu este asta! Pur şi simplu doresc s-o văd pe tânără! Ce este cu mine? Sunt om „bătrân” deja. Acuşi am cincizeci de ani”. Dar zâmbi gândului şi intră plin de nerăbdare în local. Se aşeză la aceeaşi masă, întâmplător era liberă. „Acesta o fi sectorul ei de lucru, poate o zăresc.” Da, o zări. Cu un vraf de farfurii pe braţ. „Săraca, gândi el! Dar de cât necăjită în ţară şi poate fără serviciu mai bine aşa. Doar nu toţi au avut norocul meu!” Şi iar se bucură de formidabilul noroc ce a dat peste ei. Câte probleme se rezolă dacă ai bani! Fata se prezentă să-i ia comanda. 
  
-Bună ziua domnişoară, îndrăzni el, vrând să-i amintească că el era cel de ieri. Dar nu era necesar, ea îl recunoscu şi-i zâmbi bucuroasă. 
  
-Aţi venit tot aici, domnule? Înseamnă că vă place mâncarea noastră! 
  
-Mai mult decât atât, domnişoară, îmi place cum m-aţi servit dumneavoastră. Ne-am putut înțelege. E foarte greu să nu ştii limba. 
  
-Cu ce vă servesc, domnule? 
  
-Te las pe dumneata să alegi pentru mine. Şi doresc să-ţi spun că mi-ar plăcea să ne întâlnim după ce termini serviciul. Ai fi de acord? 
  
-Ea îi aruncă o privire derutată. Ce să cred? 
  
Era obişnuită cu clienţi obraznici, dar acest bărbat părea altfel. 
  
-Da, domnule vă pot fi ghid după-amiază. Eu termin serviciul la ora trei. Merg acasă să mă odihnesc puțin şi, dacă vreţi, pe la cinci ne vedem aici în faţa restaurantului. 
  
Fericit, Mihai se ridică, galant şi-i sărută mâna drept mulţumire pentruca a acceptat.Vă aştept cu nerăbdare. S-au despărţit. Mihai gândi despre sine „În fond, ce doresc? Mă simt prea singur, de aceea caut companie”. La ora cinci după amiază se întâlniră. S-au plimbat, au discutat. Mihai află că Liliana, aşa se numea fata, avea treizeci şi şapte de ani pe care nu-i arăta, era din apropierea oraşului său, că era divorţată și avea un copil și că era ospătăriţă. Desigur, nici el nu rămase fără destăinuire. Între ei se lega ceva periculos. El ar fi trebuit să plece la Florenţa. O rugă să vină cu el. 
  
-Nu pot, îi răspunse ea. Din asta trăiesc, pot să-mi pierd slujba şi mi-ar părea rău. 
  
- Când mă întorc de la Roma ne putem vedea? 
  
- Desigur. Uite numărul meu de telefon, să mă suni seara când, în mod sigur sunt acasă. 
  
S-au despărţit cu regret. Desigur Mihai nu-i spusese nimic despre câştigul de la loto. Era prea devreme. Dar Mihai „se prinse”, se îndrăgosti până peste cap. Nu i se mai întâmplase una ca asta. 
  
Referinţă Bibliografică:
Noroc nesperat fragment - continuare fragment / Viorica Gusbeth : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2220, Anul VII, 28 ianuarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Viorica Gusbeth : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorica Gusbeth
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!