CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Noroc nesperat fragment - continuare
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
. O iubea, dar, a constatat că nu este marea lui iubire. Mihaela rămase tristă. Ea chiar investise sentiment în relaţia cu Adrian. Era studentă la Medicină și ştia că Adrian era un student de notă maximă. Nu se miră că-şi doreşte studii în străinătate. Inteligenţa lui avea nevoie de studiu aparte. Dar, de unde bani? S-au întâlnit în cămăruţa ei, unde stătea cu chirie, ea nefiind din oraș. 
  
– Aşadar, Adrian, chiar te-ai hotărât? Pleci? Ne vom mai vedea vreodată? 
  
– Stai Mihaela, aştept dosarul! Da, m-am hotărât. Am nişte condiţii de care vreau să profit. Mihaela simţi că nu mai era loc şi pentru ea în gândurile lui. – Ei, asta e viaţa! gândi ea. Îl pierd, nu am ce face. Va fi şi pentru mine o altă cale. Doar nu-i singurul băiat. Gândind aşa se mai linişti. 
  
Adrian plecă totuşi destul de trist de la Mihaela. Au făcut dragoste, dar inima lui nu s-a eliberat de aceea dorinţa de iubire. – De ce n-o iubesc suficient pe Mihaela? După ce tânjeşte inima mea? gândi el. E dulce, drăgostoasă. Ce-mi doresc? Nu am fost corect faţă de ea. Se îndreptă spre casă. Ajunse destul de târziu. Părinţii dormeau deja. Se apropie, ziua când mă voi despărţi de toate acestea pentru un timp, sau poate pentru totdeauna. Din nou simţi suferinţă. Iar nu era corect faţă de părinţi, faţă de zona aceasta pentru că o iubea. Era, totuşi, oraşul lui până la urmă. Țara lui! Nu-i aşa? De ce a ajuns sentimentul acesta de dragoste de ţară atât de perimat? Pentru că se folosesc politicienii prea mult de aşa-zisa lor dragoste de ţară. Ce-mi veni? Am început să fac politică. Hai la culcare! îşi zise. 
  
– Mihai, vino cu mine astăzi, să vedem un apartament pe care vreau să-l cumpăr pentru atelierul de croitorie. 
  
– La ce oră? 
  
– La şase ne întâlnim în faţă la atelierul meu. 
  
– Îmi dau silinţa să vin. Sper să nu apară ceva deosebit. Aşadar te-ai hotărât să porneşti la drum? 
  
– Desigur, Mihai! De-abia aştept să încep munca. 
  
De când nu mai mergea la muncă, era tot mai neliniştită, aşa că o să-i facă bine activitatea, o să-l piseze mai puţin la cap, gândi el, dar nu cu răutate. La şase se întâlniră, dar nu singuri. Şi Anca era acolo. Mihai fusese informat de Elvira că Anca va lucra la atelier. Dar, ca s-o găsească implicată până şi la cumpărarea apartamentului, nu-i plăcu. Se calmă, totuşi. Lasă că-i spun vreo două acasă. 
  
– E departe? întrebă el. 
  
– Aşteptăm şi pe domnul de la Imobiliare. 
  
Acesta apăru cu puţină întârziere. 
  
– Mergem cu maşina mea, zise cel de la Imobiliare. 
  
S-au urcat în maşină. 
  
– E destul de departe de locuinţa noastră. Nu ţi se pare? îi zise Mihai, Elvirei. 
  
– Stai să văd despre ce este vorba. 
  
Apartamentul cu patru camere părea să fie suficient pentru un atelier, dar când le-a spus preţul, Mihai se prinse cu mâinile de cap. 
  
– Nu sunt de acord, e mult prea scump! 
  
– Da şi eu zic la fel. 
  
– Elvira, cu banii ăştia mai bine ne cumpărăm o casă şi-ţi deschizi acolo şi atelierul. 
  
– E o idee foarte bună domnule Mihai, zise directorul de la imobiliare. Am o casă, pe strada Cuza Vodă, foarte bună pentru ce vă doriţi. 
  
– Atunci, hai s-o vedem! S-au îndreptat spre cartierul unde se afla imobilul. 
  
Era bine că se afla mult mai aproape de locuinţa lor. O casă umbrită de doi brazi și o poartă solidă dădeau imobilului un aer de stabilitate. 
  
– Îmi place! zise Mihai. Hai să vedem mai departe. 
  
Le-a plăcut tot ce au văzut. 
  
– E minunată, zise şi Elvira. 
  
Chiar şi preţul părea rezonabil. 
  
– Avem ceva de lucru, dar o să-mi facă plăcere să lucrez la ea! zise Mihai. 
  
Într-o lună se mutară. Lui Adrian îi dădură o cameră frumoasă la stradă: 
  
–Să vii cu drag, înapoi, acasă, zise Elvira. 
  
S-au pus cu toţii pe treabă. Fiecare avea bine programat domeniul de lucru. Adrian verifică instalaţia electrică, Mihai se ocupă de apă, de baie, iar Elvira, slavă Domnului, avea destule. Au fost pentru ei zile pline de activitate, dar ce frumoasă a fost perioada! – Ce bine este să ai bani, cât de uşor şi bine merge totul îşi spuneau soţii. Adrian era cu capul în nori. După ce-şi termină sectorul lui de muncă, aştepta cu nerăbdare aprobarea pentru plecarea la studii. 
  
– Nu văd Mihai, în ce încăperi să aranjez atelierul meu. Cele două camere de la stradă nu-mi ajung. Nu cred că mă descurc. 
  
– Avem spațiu în plus, cele două camere. Eu cred că mai poţi obţine încă o cameră, dacă îţi dai silinţa. De ce doreşti pentru tine dormitor separat? Un dormitor şi o sufragerie ne ajung. 
  
Elvira se văzu nevoită să renunţe. Îi era ruşine să insiste, să nu-l supere pe Mihai. Dar, recunoştea în sinea ei, că îşi dorea o cameră doar a ei. De ce oare? se întrebă ea. Cred că nu-l mai iubesc pe Mihai. Ei, dar ce, sunt o copilă? Trec probabil, printr-o stare aparte. Poate îmbătrânesc! Aşadar, Elvira îşi începu activitatea deschizând atelierul de confecții sub frumoasa firmă "Elegant, la Elvira". A rezolvat destul de greu cu toată hârţogăraia ce se cerea. Un ajutor consistent l-a primit de la soţia colegului soțului. De altfel, doamna Doina a fost de acord să ţină contabilitatea firmei, desigur cu jumătate de normă, bine plătită. Aşadar, doi paşi înainte, i-a făcut. 
  
Încăperile fiind curate n-au necesitat mare lucru pentru îmbunătăţiri. Mihai a mai făcut un grup sanitar doar pentru atelier. 
  
Elvira, la început, a angajat trei croitorese, iar pe Anca colega ei, în postul de șefă de echipă. Încet, dar sigur, și-a intrat în „pâine”. Era foarte mulţumită de ea, de felul în care se descurca. Nici nu ştia că poate face toate aceste treburi. Dar, odată cu stima de sine, veni şi munca grea, pe care ea nici nu o bănuia, umblături, aprobări, comenzi, contracte, materiale, modă. Şi era foarte solicitată, avea clientelă, comenzi. Îşi alesese zona foarte bine. Nici ea nu şi-a dat seama că locul era perfect. -După cum merg comenzile, Mihai, nu cred că mai fac faţă cu atelierul ăsta. 
  
-O să vindem apartamentul, zise Mihai. 
  
-No bărbate! Mă gândesc să-mi caut o altă clădire pentru atelier. 
  
-Nu ştiu încă, ce să spun! Ne gândim. 
  
Mihai şi-a deschis şi el atelierul lui. A cumpărat un garaj vechi şi o magazie. Era cam înghesuială, dar voia să testeze piaţa. Se pare că era mare nevoie de instalatori buni. Imediat a fost foarte solicitat. ---Ca să vezi, în ziua de azi, e mare lucru să fi un meseriaş bun. 
  
Acasă se întâlneau doar seara. S-a terminat cu masa în familie. Încet, au apărut nervii, oboseala acumulată peste zi, responsabilitatea şi stresul. Munca le da satisfacţii dar, tot ea, le distrugea liniștea căminuluii. Pe băiat nici nu-l mai vedeau. Când ajungeau acasă, el deja dormea. Uneori rămânea să doarmă la cine ştie cine. Era bărbat, ce să-i mai poarte de grijă? Noua viață le aducea și mulţumiri dar şi nervi. Dar aşa este! Nu le poţi avea pe toate! 
  
  
Elviro, noi când ne mai vedem la o distracţie? întrebă Mihai. 
  
Află, bărbate, eu plec luni din ţară. Uite mi-am făcut paşaport. 
  
-Elviro, dacă nu intram în vorbă cu tine, când mi-ai fi spus? 
  
-Stai! Ho! Nu te supăra! Asta e o treabă nouă. Am făcut un contract foarte bun cu o firmă din Germania. 
  
-Cum ai ajuns tu până acolo? 
  
-Păi, a venit o veche colegă de muncă, plecată de mult în Germania, o şvăboaică. Când a aflat că am atelier mi-a şi spus „Avem comenzi mari de lenjerie de pat brodată, iar noi nu facem faţă”. Şi, spune, cum să pierd o astfel de ofertă? Mihai rămase supărat dar, într-un fel, îi da dreptate Elvirei. 
  
-Dar ce va mai fi cu familia noastră? N-am mai văzut băiatul de câteva zile chiar, crezi că e bine pentru noi? Acuşi pleacă şi cine ştie când îl mai vedem. 
  
-Da, şi eu sunt îngrijorată. Mihai dar cum să mă mai împart? Când pleacă Adrian? 
  
-Deocamdată nu pleacă! A fost important să primească aprobarea. De acum toate merg „lanţ”. 
  
-Şi cum se v-a decurca el? 
  
-Nu-mi fac griji. Am înţeles că pleacă cu doi bucureşteni iar unul din ei o are pe maică-sa cu el, profesoară de engleză. 
  
-De ce nu plecăm şi noi? Măcar unul din noi! 
  
-Pleacă tu, Mihai. 
  
-Ei, eu nu-s obişnuit cu străinătatea. Știi că nu mă descurc nici la Bucureşti, dar tocmai acolo, la Chicago! 
  
-Păi ce trebuie să te descurci tu? Adrian e cel care are grija asta. Să vorbesc cu Adrian să văd ce zice? 
  
-Hai, măi nevastă să plecăm acum la distracţie. Tu pleci, Adrian pleacă, cu mine ce faceţi? 
  
Elvira îl mângâie pe obraz. 
  
-Hai, doar nu eşti copil! 
  
Elvira se îmbrăcase foarte elegant, acum ea era la curent cu tot ce era nou în vestimentaţie, îl aranjă şi pe Mihai cu un costum minunat, aşadar erau o pereche care ieşea din tiparul cotidian. Au dansat, au mâncat bine, s-au simţit minunat. Au stat singuri la masă dar, în timpul unui dans, un bărbat îl rugă pe Mihai să-i permită să danseze cu Elvira, aşa că au făcut schimb de partenere. 
  
-Îmi permiteţi, doamnă, să mă recomand? Vasile Dobre de la Inspectorarul Teritorial de Finanțe. V-am reţinut doamnă, imaginea, de la o vizită la familia Călăraşu, unde aţi fost împreună cu soţul. Să înţeleg că şi-a deschis şi el un atelier? 
  
-Da, un atelier de reparaţii şi instalaţii sanitare, alimentări cu apă. 
  
In timpul dansului i-a mai pus câteva întrebări care au mirat-o pe Elvira, neînțelegând ce urmăreşte dumnealui. Îi sărută galant mâna şi o predă soţului. La fel se comportă şi Mihai cu soţia dumnealui. 
  
-Haideți la masa noastră, zise galant domnul Dobre. 
  
S-au mutat la masa lor. A fost o seară reuşită şi, pe lângă celelalte momente plăcute, s-au bucurat că au cunoscut o familie influentă. Nu-şi făceau griji, erau buni platnici, erau la zi cu impozitele, şi corecţi în toate problemele de afaceri. Învăţaseră, în scurta lor experienţă, că nu merge să nu fi corect. Dar, faptul că au cunoscut această familie, i-a făcut să-şi dea seama că au intrat într-o altă lume. Invitaţi la masa lor, au cunoscut-o pe fiica acestora, Mariana, studentă la filologie. 
  
-Şi noi avem un fiu student, simţi nevoia Elvira să spună. 
  
-Da? Ce studiază? 
  
-Electrotehnica, termină anul doi şi sperăm să plece la studii în State. 
  
Soţii Dobre rămaseră consternaţi. 
  
-Aveţi posibilitatea să-i achitaţi studiile? 
  
-Da, e singurul nostru copil şi vom face efortul acesta. 
  
-La noi e mai greu, avem şi un băiat, student şi el. Dar, Doamna Dobre nu spuse nimic altceva de fiul lor. 
  
-Poate data viitoare veniţi şi cu băiatul. 
  
-Data viitoare veniţi voi la noi şi, desigur, cu tinerii studenţi. Dar, de, ei nu mai sunt copii să-i putem coordona, ei fac ce vor. Nu mă pot revanşa în viitorul apropiat, zise Elvira, plec în Germania să rezolv un contract dar, la întoarcere, dacă aveţi bunăvoinţa să ne acceptaţi invitaţia. Vorbim la telefon. 
  
A fost o seară reuşită s-au gândit ei. Discutând între ei, soţii Dobre, îşi arătau mirarea câte îşi pot permite, se pare că le merge mai mult decât bine. 
  
-Unde se ascunde afacerea murdară, că din muncă cinstită nu poţi să-ţi permiţi atâtea! Domnul inspector având deformare… profesională, începu să facă investigaţii, în speranţa de a descoperi ceva murdar şi, astfel să crească în ochii şefilor, dar şi pe statul de plată. Dar cei doi, Elvira și Mihai, îşi lăudară noii prieteni fiind încântaţi de ei. Elvira plecă. Emoţionată se urcă pentru prima oară în avion. La München o aștepta colega. S-a întors entuziasmată de tot ce văzuse, de felul de organizare și mai află cât de bine erau plătite lucrătoarele. Ea, aici, nu le putea asigura nici jumătate din câştigul pe care l-ar fi meritat. După întoarcerea Elvirei din Germania, viaţa lor şi-a reluat cursul normal, acesta fiind în mare parte munca, responsabilitatea, oboseala şi, mai puţin, distracţia și relaxarea. 
  
– Dar nu mai merge aşa, Elviro! îi zise într-o zi Mihai. Nu-mi place viaţa noastră. Am uitat să ne bucurăm de banii ce-i avem! Ce, Dumnezeu? Chiar numai muncă? De asta avem bani? 
  
-Şi? Ce propui? 
  
-Să ne trăim viaţa! Să ne bucurăm de banii ce-i avem. Hai să plecăm în concediu! 
  
-Tu poţi să-ţi laşi atelierul? 
  
-Da, pot! Am angajat un muncitor bun şi o să angajez, cât de curând, un inginer şi atunci îmi iau mâna de pe atelier. O să vin doar în control. 
  
-Măi să fie! Vrei să fii cu adevărat patron! 
  
-Desigur, Elviro! De ce avem bani, dacă nu ştim să-i gospodărim în folosul nostru? 
  
Elvira se gândi „bărbatul ăsta, al meu, are dreptate. Eu ce aş putea face să-mi iau de pe cap responsabilităţile? Nu, nu mi-ar plăcea să las pe mâna altcuiva atelierul meu. N-aş avea încredere. Şi, apoi, nu aş mai fi liberă”. Dar , soţului îi spuse altceva. 
  
-O să mă gândesc, Mihai, la ce am putea face şi mă interesez unde să plecăm în vacanţă. 
  
-S-o faci cât mai repede, altfel plec singur. 
  
-Ai face tu asta? 
  
-De ce nu? 
  
Elvira încercă să dea telefoane pe la agenţiile de turism când o lucrătoare tânără veni la ea şi-i spuse „doamnă vă rezolv eu treaba asta pe Internet dar să cumpăraţi un calculator să avem în atelier”. 
  
-Tu ştii să lucrezi la calculator? 
  
-Da, doamnă! Și pot să lucrez pe calculator, să scot broderii, să introduc tipare. 
  
Elvira ruşinată, nu comentă. Gândi doar că ştie prea puţin despre industria modernă. O chemă pe tânără la ea în birou. 
  
-Monica am o propunere pentru tine.: Văd aici în CV-ul tău că eşti inginer textilist, nu te-am angajat eu şi acum răsfoind hârtiile am văzut asta. Eşti de nepreţuit pentru mine, pentru atelier. Trebuie să-ţi ocupi locul ce-l meriţi. Gândeşte-te cum ai organiza un atelier modern! 
  
/Da, doamnă. Voi prezenta un proiect cu propunerile mele. O să mă consult cu o colegă care lucrează la fabrica Artemia şi voi aduce tot ce este nou în domeniu. Să înţeleg că-mi daţi ,,mână liberă”? 
  
/Dacă ai încredere că te poți descurca, să pornim la drum.! 
  
Asta înseamnă că trebuie să fac o investiție serioasă, gândi Elvira. 
  
Seara, când a ajuns acasă, Mihai își făcea duşul. În timpul mesei îi povesti noutăţile de la atelierul ei. 
  
-Da, femeie, începem să ne dăm seama că suntem depăşiţi de vremuri. Acum iese la iveală faptul că nu ajunge doar să ai bani ci trebuie să ai și CARTE. Dar este bine că putem angaja oameni de valoare. 
  
Aşadar, cei doi pătrundeau într-o altă lume. 
  
-Am nevoie de finanţare, o nouă clădire, calculatoare şi ce-mi va propune tânăra mea angajată. 
  
-Dar îţi place puterea banului, așa-i Elvira? 
  
-Vezi bine că nu umblu la distracţii, vezi bine că lucrez! Dacă suntem obişnuiţi să muncim, acolo tragem. 
  
-Eu, Elviro, nu cred că e ceva rău să munceşti. 
  
-Hai să discutăm, Mihai, ce fac cu atelierul? Nu mai am loc în aceste trei camere. 
  
-Elviro, fă şi tu un duş şi hai să discutăm la Victoria, la restaurant. 
  
-Dar eu conduc, mergem cu maşina mea. 
  
-N-am nimic împotrivă, aşa pot să beau şi eu ceva. 
  
La întoarcere Elvira îi spuse: 
  
-Nu m-am prea lămurit cum voi face aşa că, te rog, trece în contul meu jumătate din suma ce-o avem în cont, să am „mână liberă”. 
  
Elvira crezu că Mihai va comenta propunerea ei. Dar nu! El nu zise nimic. 
  
-Mâine merg la notar sa fac actele. Dar să nu mai ai nicio pretenţie după aceea. Treaba ta cum te descurci. 
  
-Foarte bine o să mă descurc! 
  
La scurt timp a plecat și băiatul. S-au despărţit cu inima grea. 
  
-Cine ştie când te vom mai vedea, băiete! 
  
Începea o nouă etapă pentru ei. Au depăşit prima încercare și nu s-au repezit să cheltuie banii fără să gândească. Maturitatea vârstei, dar şi faptul de a fi obişnuiţi să muncească, i-a dus pe drumul cel bun. Ce urmează? Se pare că perfecţionarea! Au devenit mai pretenţioşi în alegeri, au cunoscut lume și diferite caractere. O tristețe copleșitoare, provocată de absența băiatului, îi cuprindea când se întorceau acasă, nemaiavând cine lua masa cu ei, cine să le povestească despre noutățile de la cursuri, despre colegi, prieteni. De multe ori își găseau motiv pentru a evada din cuibul conjugal. Când nu mai aveau încotro şi, mai ales la ora de culcare, se mai apropiau, căutându-se unul pe altul. Mihai o strângea în braţe, mângâind-o, aștepând răspunsul ei, cu nerăbdare. 
  
-Lasă, Elvira, cât de curând vom vedea ș noi America. Îţi promit! 
  
- Suntem prea „mămoşi”, Mihai! 
  
-Ne întărim noi, de dragul lui, să nu-l facem de râs. 
  
-Asta mă ambiţionează, Mihai. Doresc să fac mai multe pentru el. Trebuie să recunoaştem că avem un băiat foarte bun. Singur şi-a ales drumul şi la făcut-o bine.! . Știi ce m-am gândit? Ar trebui să învăţăm să folosim calculatorul, se comunică mai uşor pe Internet. Alltel, vom aştepta scrisori pe care nici nu le va scrie. Eu am început deja cu tânăra ingineră. Ce-i drept, este mai greu pentru că nu avem nici studii liceale. Dar nu mă las eu aşa de uşor. Voi răzbate cumva. 
  
Şi, într-adevăr, Elvira învăţă să folosească calculatorul, cel puţin, pentru probleme uzuale. Mihai nu-şi dădu osteneala. 
  
-Ce rost mai are? își zicea el. 
  
-Avem o comandă de la Primărie, şefule! îi zise inginerul, coordonatorul atelierului. Mihai care sosise de pe teren, deoarece lucra şi el de câte ori era necesar, intră în biroul inginerului. 
  
-Hai să văd şi eu despre ce este vorba! 
  
Referinţă Bibliografică:
Noroc nesperat fragment - continuare / Viorica Gusbeth : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2214, Anul VII, 22 ianuarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Viorica Gusbeth : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorica Gusbeth
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!