CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Noroc nesperat nuvelă continuare
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
? De ce să nu-mi bat capul, doamnă Mândruţ? Mai ştii, poate într-o zi, voi avea și eu atelierul meu de confecţii. 
  
– Bravo ţie, Elviro! Ai găsit vreo comoară? Știi ce de bănet mă costă pe mine atelierul ăsta? Unde mai pui umblatul după marfă, după noutăţile ce apar în modă și câte altele! Să nu crezi că dorm noaptea aşa de liniștită ca tine, Elviro! 
  
– Ei, lăsaţi că vă merge bine și tot nu mă las până nu-mi deschid și eu unul! Și mai și! 
  
Femeile care asistau la schimbul de replici îi aruncau Elvirei priviri dispreţuitoare iar, unele, priviri de compătimire. Când lucrurile se mai calmară şi Elvira şi-a reluat treaba, vecina ei de masă, îi spuse: 
  
– Vrei s-o enervezi pe şefă? Iar ţi-a făcut vreo observație? Dar Elvira nu-i răspunse. Mocnea, în ea, disperarea. Îşi punea mereu întrebarea: o să mă descurc pe propriile picioare? 
  
Într-o zi, au fost invitaţi la ziua unui coleg al soţului. 
  
– Bună ziua, la familie! La mai mulți ani, Costele! îi zise Mihai, din uşă, colegului său! 
  
– Intraţi, intraţi! Dar de ce nu l-aţi adus și pe Adrian, doar avem copii cuminţi şi de vârstă apropiată. Doina, fiica noastră, termină la anul liceul și vrea să urmeze Electrotehnica, ca şi Adrian. În timp ce vorbea, Costel îi pofti în sufragerie. 
  
– Bună ziua, doamnă Micle, zise Mihai sărutându-i mâna soţiei lui Costel. 
  
– Poftiţi, vă rog, luaţi loc. Să vă fac cunoștinţă cu nevasta mea. Încă nu vă știți. Elvira îi salută pe cei doi și întinse buchetul de flori. Mihai scoase din pungă sticla de cabernet și un cadou, părea a fi o cămaşă. Aceste ritualuri fiind făcute, s-au aşezat, liniştiţi, pe canapea. Au închinat în cinstea sărbătoritului și au discutat despre diverse subiecte. 
  
– Cu ce vă ocupaţi doamnă Doina? întrebă Elvira. 
  
– E mândră, nevoie mare, nevastă mea! Şi-a deschis un birou de consultanţă. 
  
– Lasă, Costele, că ştiu și eu să vorbesc. Dar dumneata, doamnă Elvira? 
  
Nu-i cădea prea bine Elvirei să răspundă că e croitoreasă, cealaltă, de, era intelectuală. 
  
– O să-mi deschid și eu cât de curând un atelier de confecţii. 
  
– Grozav! zise Doina. Voi avea la cine să apelez când voi avea ceva de confecţionat. Aşa că, Elvira ieşi cu obrazul mai neted, dând de înţeles că şi ea poate mai mult. Cu ocazia asta, află că sunt cabinete unde primeşti consultanţă dacă vrei să-ţi deschizi o afacere. 
  
– Ei, dar chiar asta îmi trebuia! își zise Elvira. 
  
În una din zile ajunse la cabinetul doamnei Micle. O cam dezamăgi informația primită. 
  
– Mihai, am fost astăzi la cabinetul doamnei Micle, nevasta colegului tău de serviciu, îi zise Elvira soţului. 
  
– Şi te-a informat? Bănuiesc că de asta ai fost să te instruiască. 
  
– Măi bărbate, să ştii că treaba nu-i chiar atât de uşoară cum credeam eu. Chiar ai avut dreptate! Dacă vreau să fac ceva valoros nu merge să lucrez aşa, de azi pe mâine. Femeia mi-a explicat că m-aş descurca la partea tehnică, la croit, la cusut, dar celelalte treburi cine le face? Aprovizionare, modă, contabilitate şi câte altele! 
  
– Păi, eu ce-ţi spuneam femeie? E bine că ai fost acolo și ai aflat cum se poate porni afacerea la care visezi. Şi, acum ce faci, renunţi? Elvira stătea pe gânduri. Dorinţa ei de a demonstra că e în stare de mai mult nu o părăsea. Dar, a apărut neîncrederea. Intr-o zi, ieşind de la lucru, îndreptându-se înspre orele de conducere, se întâlni cu o fostă colegă de la profesională. 
  
– Anca, nu te-am văzut de mult timp! Ce este cu tine aici? 
  
– După ce se pupară şi schimbară cuvintele de revedere, Anca îi spuse că s-a mutat în acest oraş. 
  
– Ce bine, Anca, ne vom vedea mai des! Acum nu pot, merg la orele de conducere auto. 
  
– Ei, bravo! Îţi merge bine! Maşină ai? întrebă Anca. 
  
– Încă nu, dar voi avea! 
  
– Să înţeleg că vă merge bine! Ai o slujbă bună! 
  
Elvira, grăbindu-se îi dădu numărul de telefon. 
  
– Sună-mă, poate ne întâlnim şi discutăm. 
  
Se despărţiră, Anca rămânând pe gânduri. Ia uite! Cine ar fi crezut! Îşi cumpără maşină! O rodea un început de invidie, dar, gândi ea - eu am alte bucurii aşa că mă mulţumesc cu ce am. Anca era fără serviciu, se mutară în oraş deoarece cei doi copii ce-i avea erau studenţi aici şi s-au hotărât să-şi vândă apartamentul să fie aproape de copii. Soţul îşi găsi uşor serviciu, lucra în comerţ, iar acum era gestionar la un magazin. 
  
– M-am întâlnit astăzi cu Anca, o fostă colegă. Ți-o aminteşti, Mihai? 
  
– Fata aceea brunetă? 
  
– Da, ea este! 
  
– Și ce-i cu ea? 
  
După ce-i povesti ce ştia şi ea, obosită se aşeză pe scaunul din bucătărie. Să fi fost ora şapte seara. 
  
– Măi nevastă, azi nu am mâncat de prânz! De când cu şcoala ta, ai lăsat baltă bucătăria. 
  
Elvira îşi masă talpa piciorului. 
  
– Sunt aşa obosită! 
  
– Hai, femeie! Scoală să mergem să mâncăm la restaurant! Noi am uitat de bani şi nu ştim să trăim. Lui Mihai îi sosise Fordul. Era tare mândru iar colegii turbau. 
  
– Măi, Mihai, de unde, Doamne, ai bani, că doar nu ai câştigat la Loto? 
  
– Nu, Vasile! Am vândut gospodăria părinţilor de la ţară. 
  
– Măi să fie! se miră Vasile. Aveai o gospodărie straşnică, numai maşina asta te-a costat cincizeci de mii de dolari. 
  
Mihai tăcu. Ce explicaţie să dea? Și, apoi, de ce trebuie să explice tuturor? E treaba lui. Desigur, invidia creştea. Se îmbrăca mai bine, începu să aibă gusturi pentru localuri elegante. Uite, şi acum, o invită pe Elvira la restaurantul cel mai bun din oraş. Când auzi propunerea lui Mihai, Elvira se ridică urgent de pe scaun. Îi trecuse oboseala. Mihai era destul de zgârcit cu cheltuitul banilor. 
  
– Să avem grijă să nu ne dăm în spectacol! Dar chiar el era cel ce cheltuia mult. Elvira tăcea şi-şi aştepta maşina. Apoi văd eu, îşi zicea ea. Au ajuns acasă destul de târziu . 
  
– Eu nu mai pot aşa! Sunt prea obosită! Mâine depun cererea de demisie. Asta e! îi zise ea lui Mihai. 
  
– N-am nimic împotrivă, Elvira! Te vei ocupa mai mult de casă. Vezi că feciorul tău se pregăteşte de plecare. Vom vedea ce va mai fi. 
  
Şi aşa Elvira rămase la cratiţă, doar aveau cu ce trăi. Numai dobânda le aducea o groază de bănet. Elvira nu renunţa la gândul cu atelierul de croitorie. Acum având mai mult timp începu să-şi facă planuri. Se nimeri că sună Anca. 
  
– Hai să ne vedem în centru, lângă cinema Favorit. 
  
– Ţi-ai luat maşină, Elvira? 
  
– Nu încă, Anca, aştept carnetul. Am reuşit la examen!. 
  
– Dar bărbatul tău ce zice de toate astea? 
  
– Păi el îmi ia maşină din banii făcuţi cu vânzarea casei părinţilor lui. Aşa se înţelesese ea cu Mihai să-şi justifice banii. 
  
– Anca, tu ai serviciu? 
  
– Nu, Elvira! Încă nu mi-am găsit de lucru. 
  
– Ştii, aş vrea să deschid un atelier de croitorie. M-ai ajuta? Vii la mine? Anca căscă ochii! 
  
– Ce zici, Elvira, ai tu bani pentru aşa ceva? 
  
– Hai, alta este explicaţia banilor şi nu casa modestă de la ţară a soţului tău. 
  
– Ei, lasă Anca! Ce treabă ai tu cu banii noştri? În orice caz nu i-am furat. Eu ţi-am făcut o propunere, întâmplător nici eu nu am serviciu. 
  
– Hai să intrăm să bem o cafea şi să ne facem planuri, ai timp? Anca s-ar fi grăbit, în mână ţinea o sacoşă cu cumpărături, dar ispita era prea mare. 
  
– Nu pot să-ţi spun deocamdată, cum pot să-mi permit una alta! Toate la timpul lor! Dar dacă vii alături de mine vei avea de câştigat. Ce-ţi fac copiii? Ai gemeni, nu-i aşa? 
  
– Da, acum sunt studenţi, ăsta este motivul pentru care ne-am mutat aici. Sunt studenți la Universitatea particulară din oraş. 
  
– Şi fiul meu e student, mai avem ceva în comun, dorinţa de a-i ajuta pe ei. Hai la treabă, Anca. Au stat amândouă mult de vorbă. Aproape se înserase. Anca uitându-se la ceas sări ca arsă. 
  
– Aoleu nu am mâncarea făcută, mă aşteaptă cei de acasă. 
  
– Ei, dar copiii sunt mari. Se descurcă ei, nu mai trebuie să-i hrănim ca pe cei mici. 
  
Au simţit amândouă că pornesc la un nou drum. Fiecare se gândea că nu este întâmplătoare întâlnirea lor . 
  
În sfârşit veni şi maşina Elvirei. Era fericită. Acum avea libertate de mişcare. Gândi acum , hai să-mi cumpăr un apartament să am locul de unde pornesc.. 
  
– Am nevoie de bani, îi spuse Elvira, soţului. Îi spuse pentru ce. Mihai stătea pe gânduri. 
  
– Elviro, stai să vorbim mai pe larg, să punem la cale treaba în doi. Până la urmă va fi afacere de familie. De altfel, şi eu am început să fac planuri de un atelier. 
  
– Mihai, e grozav ce aud, hai să facem planuri. Dar ştii la ce mă gândesc? Hai să-l consultăm şi pe băiat să vedem ce spune, poate are el o propunere mai bună, un sfat de copil deştept. Seara când se adunară cu toţii la masa din sufragerie, Mihai îi spuse lui Adrian. 
  
– Cred, băiete, că pornim şi noi, părinţii tăi la drum. Îi povesti ce-şi doresc. 
  
– Sunt foarte mulţumit dragii mei că mă consultaţi şi pe mine. Voi ştiţi care este planul meu, să plec la studii în State. 
  
– Aşadar, nu renunţi! 
  
– Nu, tată! Nu pot. Acum, dacă sunt condiţii financiare, de ce nu? 
  
– Şi noi vrem să ne bucurăm de bani şi să-i înmulţim, nu doar să cheltuim. Uite, maică-ta vrea să cumpere un apartament pentru atelierul ei. La fel, vreau şi eu. Aşadar, fiecare avem nevoie de bani. 
  
Pe Adrian îl măcina acest gând și le făcu o propunere părinților: 
  
– Ce ar fi dacă am împărţi banii în mod egal? Tată, după ce s-au plătit impozitele către stat şi toate celelalte, ne-au mai rămas şase milioane de dolari. Suntem trei. Avem dreptul să împărţim banii în mod egal. Apoi, fiecare să facă ce pofteşte. 
  
– Ei, băiete, nu crezi că e prea de tot? 
  
– De ce, tată? Aşa nu mai răspunzi tu de mine, eu de tine și mama de noi. Şi, când unul cheltuie aiurea banii, să vină să ceară de la ceilalţi? întrebă nervos Mihai. 
  
– Ba, eu cred că este bună propunerea lui Adrian. Şi tu vorbeşti prostii! 
  
– Tată faceţi ce vreţi, dar mie daţi-mi partea, să nu vă tot cerşesc după ce plec. 
  
– Băiete, dar parcă este o ruptură între noi! 
  
– De ce? Eu sunt în continuare fiul vostru, atât doar că vreau să-mi gospodăresc singur banii. 
  
– Bine, băiete. Stau de vorbă cu maică-ta şi vedem. 
  
Se despărţiră. Părinţii s-au retras în sufragerie să mai stea de vorbă iar el, Adrian, intră în camera lui îngândurat. – Oare am avut o propunere proastă? Sper să nu se supere pe mine, doar îi iubesc, dar doresc să-mi organizez viaţa aşa cum vreau eu. Se aşeză, trist, pe canapea încercând să înţeleagă dacă a procedat bine. 
  
– Ce zici, nevastă, de băiatul nostru? Crezi că-l pierdem? 
  
– Mihai, Adrian nu mai este un copil, ştii bine că-l pierdem până la urmă. Doar se va căsători într-o zi, va pleca la casa lui. 
  
– Da, Elviro, dar aşa departe? Dacă nu se mai întoarce? 
  
– Dar ţi-a zis şi el, când ne este dor plecăm la el. Cu ocazia asta cunoaştem şi noi lumea. 
  
– Aşadar tu eşti de acord să-i dăm banii? Dar, tu ce zici? 
  
– Mi-e tare greu, dar poate nu este o idee rea, dar noi doi nu despărţim banii, Elviro! 
  
– Bine, Mihai sper să ne înţelegem. 
  
Dimineaţă, Mihai plecă de acasă înaintea fiului, dar îi spuse Elvirei: 
  
– Transmite-i băiatului că azi mă gândesc şi rezolv treaba. 
  
Rămase îngândurat pe tot parcusul zilei, era necăjit. Avea senzaţia că ceva rău se va întâmpla. – Ei, şi eu, prea sunt prăpăstios. Era rău că nu putea discuta cu nimeni problema, nu putea spune nimănui ce îl frământa. Ar fi dat naştere la invidie, la răutate. – Ei, sper că mă gândesc bine! Fac ordine şi cu treaba asta. Dar trebuie s-o fac cum trebuie. Îi dau băiatului banii cu acte, să aibă şi el ordine şi siguranţă. 
  
– Dragii mei, mergem diseară la un restaurant să discutăm. 
  
Adrian râse. 
  
– Tată, te-ai stricat! Au început să-ţi placă restaurantele. 
  
– Şi ce dacă, băiete! Eu am trecut de jumătatea vieţii. Copii nu mai fac, de însurat, nu mă mai însor. Aştept nepoţi de la tine. Tu eşti bucuria noastră, băiete! Aşa că, sus! Plecăm să discutăm cum trebuie. Nu că nu mi-ar place acasă, dar hai să dăm un aer de sărbătoare discuţiei noastre. Ce zici, Elviro? 
  
– Sunt obosită, dar hai! 
  
Plecară veseli. Fruntea lui Mihai se descreţi, ca omul care a scăpat de gânduri negre. 
  
– Adrian, uite ce am hotărât! Mergem, împreună, la un avocat şi facem totul oficial, să nu ai probleme vreodată, că de unde ai banii? E bine aşa? 
  
– Da, tată! E foarte bine. 
  
– Sper să-ţi aducă noroc banii aceştia! Să-i cheltui cu folos! 
  
Lui Adrian aproape că-i dădeau lacrimile, era emoţionat. Simţea că este un moment foarte important în viaţa lui. Nu se gândise cu toată seriozitatea că se va despărţi de părinţi. Părea totul ca un fel de vacanţă, dar simţea că va deveni cu adevărat bărbat, va avea o responsabilitate a lui, banii, pe care dorea să-i gospodărească cât mai bine. Ajunseră acasă, liniştiţi şi împăcaţi. O greutate se luă de pe sufletele lor. 
  
– Mihaela, îi zise Adrian, prietenei lui, eu mă pregătesc să plec la studii în SUA. Ce zici, vii şi tu? 
  
– Adriane! M-ai făcut praf! Cum de îţi poţi permite să pleci? 
  
– Mi-am pregătit dosarul. L-am trimis deja la Chicago. Aştept confirmarea şi plec. 
  
Nu voia să-i dea vreo explicaţie. O iubea, dar, a constatat că nu este marea lui iubire. Mihaela rămase tristă. Ea chiar investise sentim 
  
Referinţă Bibliografică:
Noroc nesperat nuvelă continuare / Viorica Gusbeth : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2206, Anul VII, 14 ianuarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Viorica Gusbeth : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorica Gusbeth
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!