CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





NOROC NESPERAT nuvela
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
NOROC NESPERAT 
  
Într-o luni, după-amiază, familia Roşca se adună în locuinţa de pe strada Castanilor. Mihai, capul familiei, bărbat de patruzeci și cinci de ani, cu părul aproape încărunţit, Elvira, nevastă-sa, o femeie plinuță, de vârstă apropiată de a soţului, băiatul, Adrian, student în anul întâi la Electrotehnică. 
  
Apartamentul, modest, ar fi necesitat îmbunătăţiri și, cum spunea Elvira „dacă ne-am «potrivi», nu ne-ar ajunge zece mii să-l facem modern, elegant”. Dar familia modestă, se mulţumea cu ce avea. Mai aducea Mihai, de la serviciu, un robinet, ba un furtun, într-o zi adusese chiar și o chiuvetă aproape nouă. Era instalator la un atelier de întreţinere instalaţii de apă. Elvira, croitoreasă la un atelier renumit de confecţii, se descurca destul de greu și ea, mai cosea o fustă, o bluză și, aşa târâş-târâş, trăiau modest. Dar vorba lui Mihai – „alţii n-au nici atât”. 
  
Bucuria lor era Adrian. L-au dorit student, să facă el ce n-au putut face ei, să ajungă domn, să trăiască altfel decât trăiau ei. Adrian nu le dezamăgi speranţa, era un băiat inteligent, dornic de învăţătură, într-un cuvânt, un băiat bun. 
  
– Nu este o realizare formidabilă, un copil reuşit? Lasă apartamentul. O să-l renovăm când va termina Adrian facultatea. Până atunci să-i dăm tot ce are nevoie! aşa îi spunea Mihai, Elvirei. 
  
Era bine, linişte în locuință, viaţa decurgea monoton dar, să zicem, mulţumitor. Elvira termină de aşezat masa. 
  
– Hai, bărbaţii, la masă! strigă ea din sufragerie. 
  
Adrian avea și el o după-amiază fără cursuri aşa că era ziua când lua masa cu părinţii. Ce-i drept ora era destul de târzie pentru prânz – ora patru după-amiaza – dar, maică-sa de-abia sosi de la lucru. Mihai stătea pe balcon și citea ziarul pe care nu reuşise să-l citească de dimineață. O auzi pe nevastă chemându-i la masă, dar îşi zise – până se răceşte supa, că mereu o face clocotită – mai citesc câteva rânduri. De altfel, nu-i era foarte foame, a înghiţit el un hamburgher – ce naiba, atât să-mi permit și eu, că de bere nu putea fi vorba –, mergea la serviciu cu „rabla” de Dacie, dar decât nimic… e bună și ea. Se afundă în pagina următoare a ziarului – al naibii hoţi – uite iar un escroc de politician nu se mai satură de averi, gândi el. Nevasta îl strigă din nou. 
  
– Dar stai dragă, strigă și el de pe balcon. Să văd și rezultatele de la Loto, de la tragerea de ieri. 
  
– Pierde, tu, vremea! Nu-ţi mai încălzesc eu mâncarea! îi răspunse Elvira supărată. 
  
Îşi puse ochelarii nervos, pentru că nu-i folosea decât rar. În general, se descurca cu vederea dar, acum, uitându-se la numerele câștigătoare de duminică, avu aşa o tresărire. Ce... dracu'... înjură el în gând. Nu văd eu bine? Numerele astea parcă le cunosc de undeva… 15, 35, … 
  
– Adriane! ţipă el... Și fiul și mama au tresărit, la masă, ca arşi. Ce-o păţit bărbatul meu? 
  
– Adriane! strigă iaraşi Mihai, vezi în buzunarul de la vesta mea albastră, biletele de la Loto. Băiatul se ridică urgent de la masă. Ceva l-a speriat în vocea tatălui și parcă un timbru necunoscut răzbătea din glas. Aduse urgent biletele. „O fi ceva de ţipă aşa”, gândi Adrian. 
  
Elvira constată că bărbatu-său, de un timp încoace, s-a cam schimbat. E tot mai nervos, mai nemulţumit. „Uite, și acuma zbiară ca un apucat!” Dar, nu-și duse gândul până la capăt, când îl auzi și pe băiat ţipând. Se ridică și ea de la masă, speriată. „Oare, ce se întâmplă cu bărbaţii mei?” Ajunse din câţiva paşi pe balcon… 
  
– Ce-i cu voi? Aţi căpiat? Poate, unii dorm de după-amiază! Nu mai urlaţi! 
  
Adrian stătea, proptit, în marginea de la balcon. Mihai era tot pe scaun, cu ziarul în mână. 
  
– Elviro, am încurcat-o! Ne-or ieşit toate cele şase numere la tragerea de ieri. 
  
Elvira îi trase ziarul din mână, luă de jos biletul și începu a verifica. Inima ei bătea în galop, mâinile îi transpirau, o spaimă pusese stăpânire pe ea. Da! Cunoştea și ea numerele. Erau datele lor de naştere. Rămase mută. La fel ca și ceilalți doi. Ridică capul. Un aer necunoscut îi pătrundea în nări făcând-o să strănute. 
  
– Cât e câștigul? 
  
– Aşează-te, Elviro, să nu ţi se facă rău! Opt milioane de dolari… 
  
– Da… frumos! 
  
– Cum, numai asta spui? Supărat, Mihai trânti ziarul. Nu mai avea voce să vorbească iar ea… Apoi îşi dăduse seama că nu mai știa ce-i cu ea. Băiatul plecase de pe balcon. 
  
– Ce faci băiete? Hai să vorbim! 
  
– Calculez, tată, câţi lei vor fi! Aoleu, te sperii tată! 
  
– Hai, să mergem la Loto, să întreb ce facem acum, zise Mihai. 
  
– Veniţi la masă! 
  
– Crezi că putem mânca? 
  
– Hai! spuse Mihai fiului. Grăbește-te! La şapte se închide la Loto. 
  
Băiatul, și el foarte emoţionat, îşi trase o jachetă subţire şi, din uşă, îi spuse mamei: 
  
– Stai liniştită, mamă! Vin zile bune şi pentru noi! 
  
Ieşiră din casă, ea făcu din uşă, spre ei, semnul crucii. După ce plecară, se aşeză la masă dar nu mai putea mânca. Fără să gândească ce face, începu să strângă masa. După ce termină, se aşeză în fotoliul cam uzat şi el şi încercă să-şi adune gândurile. 
  
– Chiar să avem noi şansa asta? Să fie Dumnezeu, de data asta, și aproape de noi? Nu ştiu ce ne facem! Apoi, când și-a dat seama de comicul situaţiei, izbucni în râs. Un râs nervos ce nu se poate descrie. Dacă e aşa, şi am câştigat suma asta, ne facem un apartament... formidabil. Dar de ce să rămânem în apartamentul ăsta? Ne cumpărăm o casă! Îi lăsăm băiatului apartamentul şi eu nu mă mai duc la lucru. Scap de cotoroanţa de şefă! La gândul că scapă de şefă i se aprinse imaginaţia. O luă razna. Îmi deschid atelierul meu de confecţii de lux. Şi, tot aşa, înainta cu visele dar, Doamne toate astea ce gândesc pot deveni realitate! Nu mai este ca atunci când puneam la cale, cu Mihai, treburi de rezolvat care rămâneau doar vorbe! Doamne! Fie voia ta! O să dăm bani să construim o biserică! Dar multe mai vreau! Hai să mă opresc să văd ce este de fapt. Să-i aştept pe ei. Apoi, gândi: dar, pe mine, de ce nu m-au luat cu ei? Sigur, eu sunt bună doar să-i servesc! Aoleu, ce-i cu mine unde plec cu gândul? Ia, să mă uit la serial că a mai rămas ceva din el. Poate ne luăm un altfel de televizor! Or fi mai mari, mai moderne. Nu se putea abţine să nu gândească la ce ar putea face cu banii. Dar, ce or mai tăbărî pe noi rudele, când or afla! Trebuie să le dăm şi lor, celor săraci, vara mea, de la Moşniţa, că are copii mulţi şi n-au de nici unele. Stop! Gata! Nu mă mai gândesc că cine ştie care este adevărul? Să aştept să vină ei acasă. Se linişti şi urmări serialul palpitant, cum el o înşeală pe ea, cum ea pune la cale răzbunarea etc. Nu trecură două ore și cei doi s-au întors. Ea aţipise la serialul ei preferat. Când au sunat la uşă, s-a trezit și buimacă le deschise uşa. Se uita la ei, nimic pe feţele lor. 
  
– Ce-i? Care este rezultatul? Cu ce veşti aţi venit? 
  
– Dă-ne drumul în casă! 
  
Ea stătea în uşă privind la ei. Nu se purta prea normal. Intrară obosiţi, amândoi, tată şi fiu. 
  
– Zi, vorbeşte odată! spuse Elvira. 
  
– Am câştigat de adevăratelea! ţipă Mihai. O luă în braţe şi o învârti cu toată forţa lui de bărbat. Apoi, o aşeză pe scaun. Adrian începu să râdă de cei doi, dar participa şi el la marea bucurie. N-au adormit decât într-un târziu. Au facut planuri, ce şi cum se vor descurca cu mulţimea de bănet. 
  
– Hai, să ne culcăm! zise Mihai. Nu trebuie să ştie nimeni de fericirea noastră. De altfel, aşa am primit instrucțiunile la Loto. Mâine, fiecare îşi vede de treabă ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Adrian plecă în camera lui, nu înainte de a o săruta pe maică-sa pe un obraz. 
  
– Dar, eu nu merit? întrebă în glumă Mihai. 
  
– Tu eşti tata! N-ai nevoie de sărutul meu! Zâmbind închise uşa. Cei doi s+au retras in dormitory iubindu+se ca ăn tinereţe.La aşa o fericire toate merg strună. Astfel, a trecut prima noapte a năvalnicului noroc ce a dat peste ei. O nouă zi se ivi. S-au sculat somnoroşi, dar i-a năpădit fericirea la gândul pe care îl lăsaseră peste noapte. Banii! 
  
– Nu m-aş duce la lucru! De ce să merg? zise Elvira. Sunt bogată! Câtă muncă! 
  
– Măi, nevastă! Ce ţi-am spus de aseară? Nicio schimbare nu trebuie să se vadă în viaţa noastră, deocamdată, până când banii nu vor fi la adăpost în bancă. 
  
– Şi, când va fi asta? Că eu nu mai am răbdare! Într-o zi îi dau în cap şefei. 
  
– Ai răbdare, nevastă, cum ai suportat până acum, mai suportă puțin. Nici la mine la locul de muncă, nu merg toate ca la carte. Dar suport şi muncesc. 
  
După cum se vede, doamna Elvira doreşte o schimbare majoră în viaţa ei și nu are răbdare să aştepte. Of, cum se mai pot schimba oamenii peste noapte. 
  
Într-o zi, în sfârşit, Mihai este chemat să se prezinte, de urgenţă, la sediul Loto, pentru a primi informaţii. 
  
– Aveți aici adresa noastră, restul actelor sunt la Bucureşti. Prezentați-vă mâine, la ora zece la această adresă, camera 85. 
  
– Dar cum să ajung până mâine, domnișoară? întrebă Mihai speriat, ca omul neumblat. 
  
– Luaţi avionul, îi spuse funcţionara. 
  
Mihai luă actele şi disperat, ieşi pe ușă. – Să-l anunţ pe fiul meu poate mă descurcă el, că eu nu știu unde mi-e capul. Ce noroc cu telefoanele astea. Se uită la ceas, ora unsprezece. Hai să-l sun pe băiat poate am noroc. Şi avu noroc. Băiatul era liber în acel moment, plecase spre laborator unde avea următorul curs. 
  
– Da, tată! când auzi ce-i spune taică-său, înţelesese că şi pentru el începe o perioadă agitată. Trebuie să-l ajut.! Nu face faţă la umblături. Şi, cu ajutorul fiului, care alergă să procure bilete de avion pentru amândoi, doar nu-l putea lăsa singur, au ajuns. La ora opt erau în București. 
  
– Tată, luăm un taxi până la adresa asta, nici eu nu mă descurc. 
  
– O fi scump, taxiul? Apoi zâmbi, uitase că-şi poate permite. Desigur, nu deocamdată. Pentru început au apelat la economiile făcute pentru renovarea casei. Ajunseră. Nu ştiau care este mersul treburilor. Mihai se gândea – oare îmi dau banii ăștia, așa în mână? Mă mai atacă cineva pe drum. 
  
Dar, până la bani, mai era cale lungă. Încă două deplasări la București, acte peste acte şi, într-o zi, i se înmână actul cu banii depuşi la bancă. Da, a fost o zi mare! 
  
Trecură două luni din acea zi de luni când află vestea marelui câștig. Într-adevăr, nu se întâmplă prea des un astfel de eveniment, aşa că zbuciumul, umblăturile, nerăbdarea, sunt nimic faţă de marea fericire de a te trezi aşa, peste noapte, foarte bogat. E o responsabilitate mare. În tot acest timp, desigur, nu s-au oprit din a face planuri. Nu aveau aceeaşi părere în ceea ce priveşte plasarea banilor. Băiatul zise – eu vreau să mă duc la studii în America, să le continui şi să le completez. Sper să fiţi de acord dragii mei părinţi. Asta le spusese cam la o săptămână după ce, în sfârşit, erau siguri de bani. 
  
– De ce aşa departe, măi băiete? zise Elvira. Păi noi ce facem? Atâta copil avem, cum ne laşi singuri? 
  
– N-am de gând să rămân acolo, plec la studii. Acum pot să mi le plătesc personal. De ce să nu fiţi de acord? Aş avea alte şanse.! 
  
Elvira se uită la Mihai, Mihai la Elvira. Numai că nu începură să plângă.. 
  
– Gândiţi-vă, dacă nu-mi găsesc serviciu aici, după ce termin facultatea, nu trebuie să plec în alt oraș? 
  
– Măi băiete ai dreptate! Dar de ce nu înţelegi că suferim. Când te-om mai vedea? 
  
– Ştii când, tată? Când ţi-e dor! Te urci în avion și vii la mine. 
  
Iarăşi uitară că-şi pot permite multe. Doar bani aveau! Într-o zi, Elvira îi spuse bărbatului: 
  
– Mihai eu mă înscriu la şcoala de şoferi să-mi iau și eu carnet. Poate îmi cumperi și mie o maşină! Şi, spune, tu până când ai de gând să umbli cu Dacia? Mai rezişti? Mihai zâmbi. 
  
– Află doamnă că am comandat deja maşina. 
  
– Fără să-mi spui și mie ceva? 
  
– Am vrut să-ţi fac o surpriză. Acum, dacă ai venit cu propunerea asta n-am nimic împotrivă. Ți-oi cumpăra mașină. Să te văd cu carnetul luat. 
  
Îşi zâmbiră fericiţi. Aşa că, Elvira se "puse" pe treabă. 
  
–Îți recomand să te înscrii la şcoala lui Moise. E un profesionist de valoare și o să înveţi uşor să şofezi. 
  
Elvira se învoi de la lucru și se duse să se înscrie la şcoala de şoferi conform recomandării soţului. Ceea ce-i plăcea lui Mihai era că nevastă-sa se mai calmase și aştepta un alt moment să se retragă de la atelierul unde lucra. 
  
– Mai rabdă, femeie, o să-ţi prindă bine! Şi dacă tot vrei să-ţi deschizi atelierul tău, trage și tu cu urechea, cu ochiul, să prinzi şi altfel de experienţă, nu numai de croit și cusut. 
  
– Ia uite Mihai, ce înţelept te faci, pe zi ce trece, acum când ai ajuns la bani. 
  
Elvira a vrut să fie ironică, dar Mihai nu se supară. 
  
– Mai bine ai asculta ce spun. De ce nu recunoşti că ştiu mai multe decât tine? 
  
– Lasă, că nu te pricepi tu la toate! 
  
– Femeie, nu uita! Pâinea şi cuţitul sunt în mâinile mele. 
  
Asta nu-i plăcu Elvirei care gândi: vorbeşte de parcă el a muncit din greu pentru banii ăştia. Ei, vezi! A uitat că acolo sunt și numerele mele, anul și luna de naştere, aşa că am contribuit toţi trei la câştig, sunt și cifrele zilei de naștere ale fiului nostru. Ei, dar l-am făcut împreună pe Adrian. Aşa că... zâmbi ea, tot acolo ajung, toți trei avem aceleaşi drepturi. Logic! Nu? Dar, poate are dreptate bărbatul meu! Să mai trag cu urechea cum s-o descurca şefa cu firma ei. Dar nu era de ajuns urechea, aşa că doamna Elvira începu a pune întrebări directe. 
  
– Lasă Elviro, nu-ți mai bate capul, zâmbi "şefa" când, într-o zi, Elvira, mai insistentă, o întrebă: 
  
– De unde aduceţi mătasea asta din care confecţionăm neglijeurile? De ce să nu-mi bat capul, doamnă Mândruţ 
  
Referinţă Bibliografică:
NOROC NESPERAT nuvela / Viorica Gusbeth : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2199, Anul VII, 07 ianuarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Viorica Gusbeth : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorica Gusbeth
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!