Un crâmpei de amintire .... Viorica Gusbeth 

O seară! Dar, nu una obșnuită. E seara de Ajun. Ajunul mosului, a sfântului Nicolae. 

Din cer începu să cadă, pe neașteptate, fulgi albi și pufoşi. 

Stătea în pragul casei, deschisese larg uşa şi privea dansul fulgilor de zăpadă în bătaia luminii de la becul din colţul casei. Nici nu a durat mult și curtea s-a umplut de zăpadă, iar golașii pomi, ce minune! au înflorit aşa, de la o oră la alta. 

Era puţin tristă. Singurătatea era grea, dar zăpadă aceasta a înveselit-o,și a trimis-o cu gândul acolo, puţin mai departe, la casa copilariei. 

Acolo ninge cu adevărat, gândi ea. Aici, în Banat,ninsoarea aceasta e un adevărat cadou! 

Cine? Cine mi-a trimis acest cadou minunat? Zăpada asta pufoasă? Pufoasă! 

Zâmbi... 

…Cadou? …a dar este seara cadourilor, mâine este SfântulNicolae, zâmbind în continuare intră în casă. Se aşeza în fotoliu privind absentă spre pereţii albi. Dar gândul nu-i da pace, cadoul de afară, zăpada, amintirile, casa copilăriei. Dacă stai în fotoliu singură, la gura sobei ce-ţi rămâne de făcut? 

Să visezi, nu-i aşa? 

Se văzu copil. O seară aparte, noaptea când vine la copii moşul cel misterios, aducând minunăţii. 

Împreuna cu cei doi frăţiori aştepta, cu nerăbdare, să vină el, moșul. 

Mama, la bucatarie, cocea prăjiturele pentru a doua zi, dar, le spusese aşa în treacăt prichindeilor: 

Dragii mei, dacă sunteţi cuminţi, vine moşul Nicolae! 

În loc de bucurie și zvăpaial, ei, mititeii au reacţionat altfel. Au tăcut! Emoţia le-a închis gura. 

. Ce ne aduce moșul, mămică? întreba țâncul bălai, Lică? 

Fetiţa cea mai mică, Silvia, avea vreo trei ani. Ea nu ştia prea multe, . a început să bată din palme. 

. Vine moțul, vine moțul ! 

Mama plecă din cameră, dar pe fereastra de la bucătărie îi supraveghea. 

Viorica era cea mai emoţionată. La ea m-ai venise moşul și în alţi ani, aducându-i lucruri frumoase și jucării. Ce voi primi? gândi ea. 

.- Pe unde vine moşul chiar pe horn? întrebă Lică. 

. -Nu ştiu nici eu! răspunse Viorica. 

Îşi lipiră năsucurile de geam privind în noapte. 

. Aud un clopoţel! strigă Lică. 

. Ba nu! Eu aud o sănie, spuse Viorica. 

Apoi, fără să zărească ceva, au auzit totuşi, portiţa dela gang. 

. Repede, repede, să ne ascundem vine moşul. 

Ca în povestea caprei cu trei iezi, s-au ascuns , de teama emoțiilor, poate! 

Lică după oglindă, micuţa Silvia sub masă, iar , Viorica, o zbuchi după dulap. Cu inima cât un purece stăteau .și aşteptau. Se aude în uşă; cioc, cioc! Copiii nu văd ce se întâmpladar, aud mişcare dar, emoţia i-a paralizat. Mama strigă: 

. Ei, copii! Unde aţi dispărut? A venit moş Nicolae cu cadouri! Moșule, copiii mei au plecat de acasă, du-te la vecini cu cadourile! 

Zdrang, zbang, se dărâma casa! Băieţelul izbi oglinda mare (ce noroc că nu s-a spart!), micuţa Silvia ridică masa cu micuţul ei spate (vai ce mă doare!), iar Viorica strigă de după dulap: 

. Să mă scoată cineva afară, să mă scoată cineva de aici, că nu pot ieşi! 

Zâmbeşte amintirilor și retrăieşte momentul magnific al bucuriei pure de copil. Se gândeşte cu drag și nostalgie la unchiul Onicu, fratele mamei, care era personajul pricipal, moşul deghizat. 

.Și moșul îi bucura pe toţi, dăruindu-le atâtea lucruri frumoase, fascinante. 

Aşadar zăpada e cadoul de la tine, moşule! 

Sărmane moş, ai murit prea devreme! 

Acum, de acolo, din ceruri,el îi adusese în dar un nor plin de zăpadă. Îl adusese de acolo, de la casa copilăriei sale. 

. Îţi mulţumesc moşule că nu m-ai uitat! Și zâmbetul ei deveni trist , melancolic. 

Copilărie, ce minunată ești, dar cât ești de departe!