CAP. 4 

— Ce greutate are? 

— Trei kilograme două sute, îi răspunse Cristi soacrei când aceasta telefonă agitată. E minunată, are o aluniţă pe obrazul stâng, a furat-o de la mamă. O ador şi e doar o mogâldeaţă. Eu care aduc copii pe lume acum sunt depăşit de eveniment. Da, şi Delia se simte minunat, mâine va fi acasă. Îmi iau o săptămână de concediu şi voi păzi cu cea mai mare atenţie, perlele mele dragi. 

— Am vorbit cu maică-ta la telefon. I-am interzis să vină deocamdată, acum eu sunt căpitanul vasului – casei mele. Arăţi minunat, iubito! Ochii tăi sunt ca două stele, atât de multă strălucire ţi-a adus copilul. Să nu îndrăzneşti să mă elimini din anturajul tău, acum când eşti atât de bogată. Delia se ridică sprijinindu-se de măsuţă. 

- Nu mă doare nimic, Cristi! Vreau acasă! 

— Da, mâine micuţa Cristina va da ochi cu pătuţul ei. 

Delia nu a mai simţit nicicând atâta fericire. 

O fericire mai intensă decât cea de la căsătoria cu Cristi. 

Îşi repeta, mereu: sunt mamă, sunt mamă! Doar Dumnezeu poate dărui femeii această stare excepţională. Ajunseră acasă, Cristi ducând fetița cu atât de mare atenţie încât era să păşească peste două trepte o singură dată. 

— Vino Sorin, îi spuse Delia colegului lui Cristi, cel ce i-a adus acasă cu maşina sa. 

Cristi a dorit să țină în brațe micuța și să nu stea la volan, așa că au apelat la Sorin un bun coleg a lui Cristi. Intrară în locuința în care Delia înainte de plecare la maternitate o înfrumuseță cu flori, un fel de primire special pentru noul locatar . 

— Sorin i-a loc pe fotoliu, o duc pe Cristina în dormitor şi mă întorc la tine. Delia lăsă mica valiză în sufragerie, îşi dezbrăcă haina. Fetiţa dormea, aşa că începu să pregătească o gustare pentru bărbaţi. Le făcu câte o cafea şi sandviciuri. 

— Serveşte, Sorine! 

— Te simţi bine? După cum te mişti, ai uitat că doar o săptămână în urmă treceai prin chinurile naşterii. 

— Femeile, sunt altceva decât noi bărbaţii, chiar dacă ne dăm mari cocoşi, şi apropo, noi facem armata, dar rezistenţa la suferinţă este apanajul lor. 

Ce spui Cristi? Am dreptate, nu-i aşa? 

Sorin era specialist pediatru, el asista la suferinţa micuţilor veniţi deja pe lume, dar păstra mamei o stimă deosebită. Avea şi el doi copii şi alături de Corina, soţia lui, și-a luat în serios rolul de părinte. 

Dragii mei, vă las să vă liniştiţi, şi să vă ocupaţi de odor. Mă bucur că am fost lângă voi într-un moment atât de important. Voi reveni împreună cu Corina la voi. 

— Salutări soţiei, dragul meu amic, eu rămân tată grijuliu lângă cele două iubite ale mele, nu cumva să pierd ceva din frumuseţea primelor zile. Îţi mulţumesc, Sorin! 

Ce zile minunate! Stăteau amândoi pe marginea pătuţului privind cu emoţie mogâldeaţa. Când deschidea guriţa să caute, ştia dânsa ce, ei rămâneau muţi de mirare, spunându-şi: ştie ce vrea! hai la mâncare, micuţo! mami a pregătit felul întâi, doi, trei, dar până atunci soarbe din elixirul vieţii de la mămica ta. Vrăjiţi de frumuseţea noului născut, au uitat de altele. Delia a uitat petalele nefericirii, Cristi a încercat să uite năpasta ce venea peste cuibul lor. 

El a început serviciul, Delia rămânea acasă, spera ea, că nu va avea probleme cu serviciul în aceşti doi ani. Cristi împrumutând banii de la acel Stănilă, a reuşit să vină, la zi, cu ratele la Bancă. Acum era mai uşor. Problema era acum achitarea datoriei făcute. 

Avea trei ani la dispoziţie, deocamdată nu era speriat, dar banii trebuiau achitaţi. De unde! 

— Doctore, am impresia că eşti distrat, nu ai participat la cezariana gemenilor. 

— Dinu, iartă-mă, ai dreptate, era tura mea, dar am avut o problemă urgentă. 

— Şi de ce trimiţi vorbă cu asistenta şefă. Ai uitat numărul meu de telefon? Dacă nu veneam la gardă mai devreme ce s-ar fi întâmplat? 

— Ai dreptate, îţi mulţumesc pentru discreţie, dar am o foarte mare problemă. 

— Pentru ce sunt prietenii buni, nu ai nevoie de sfaturi? 

— Dinule, am dat de dracu! 

— Ce este? Ai o soţie excelentă, eşti proaspăt tătic, care-i baiul? 

— Ieşim astăzi împreună şi discutăm la o cafea. 

— În ce te-ai băgat, doctore! Cine ţi l-a recomandat pe individ? 

— Borcea, de la Interne. Avea şi el o problemă financiară şi a luat bani împrumut de la individ. A aflat de necazul meu de la Banca de unde am făcut împrumutul, are acolo un văr care probabil m-a trădat. 

— Chiar aşa, trădare se numeşte, angajaţii nu au aprobare să dezvăluie secretele clienţilor. De unde ştii tu că nu sunt unii în cârdăşie cu acel personaj de la care ai luat împrumutul?