Cristi o asculta pe Delia nespus de surprins, dar gândindu-se că Delia nu i-a povestit despre asta şi nu înţelegea ce legătură are cu naşterea şi tragedia lor. Dar, Delia nu a ţinut cont de nedumerirea lui, și-a continuat povestea: 

— Am aşteptat luni în şir să apară autorul faptei, cel ce mi-a întins trandafirii pe terasă. Petalele s-au uscat, le-am adunat, am plecat în acel concediu în care te-am cunoscut pe tine. Uitasem de întâmplare când iată, în dimineaţa zilei fatală pentru noi, după ce tu ai plecat la serviciu, am ieşit pe terasă să respir aerul începutului de vară. Călcând, am simţit sub picior o frunză. Dar nu erau frunze, erau din nou petale de trandafir alb şi roşu! Cât de mult m-am speriat când mi-am amintit de acelaşi gest făcut cu mai mult de trei ani în urmă. 

— Delia, dar când am plecat la serviciu în acea dimineaţă nu am remarcat nimic deosebit pe... O, iartă-mă, nu am ieşit pe la intrarea principală, am intrat în garaj pe uşa din spate, da, îmi aduc aminte. Asta înseamnă că acele petale au fost puse de cu seară sau dimineaţa devreme, după ce am plecat eu la serviciu. Trebuie să anunţăm Poliţia! E violare de domiciliu! Dar, cum a putut intra acea sau acele persoane, doar nu au zburat? Poarta se închide automat! Asta mi se pare ireal! Nu găsesc explicaţie, de aceea trebuie să anunţăm urgent Poliţia. Rămaseră pe gânduri... Iată ce tulbura fericirea lor, liniştea lor şi în mod indirect a declanşat o tragedie de proporţii. Acele petale de trandafiri, ce ar trebui să aducă întotdeauna bucurie sufletului! 

— Nu te m-ai frământa, draga mea, mâine anunţ organele competente. Păcat că nu mi-ai povestit despre asta de la bun început. 

— Am şi uitat dragul meu, cu timpul am considerat că a fost pur şi simplu o farsă, poate din partea fostului meu soţ. Ce tâmpenie, gândi Delia. Nu am auzit una ca asta nicicând, mi se pare o aiureală de prost gust. 

Următoarea zi Cristi se prezentă la Poliţie relatând cele întâmplate. 

— Domnule, îmi pare o prostie, nu ştiu dacă este cazul să începem o cercetare, probabil e vorba despre un fost iubit de al soţiei, care a aflat unde locuieşte. O să vă punem locuinţa sub observaţie timp de o lună, poate se repetă acţiunea, dacă o putem numi aşa, şi prindem făptașul. 

Căpitanul îl salută pe medic, iar Cristi plecă ceva mai liniştit. A trecut luna fără nici un incident. 

Trecură luni bune, viaţa mergea înainte. Veni şi ziua cea mare, Delia îl anunţă că este din nou însărcinată. După nenorocirea ce avu loc cu un an în urmă, vestea asta era minunată. S-au bucurat nespus. În ultimul timp căsnicia lor lâncezea, de parcă un suflu nesănătos pătrunse în casa lor. Cristi părea tot mai obosit, m-ai prins de griji. Desigur meseria lui însăşi era stresantă, dar tristeţea din privirea lui părea a ascunde altceva. Se înmulţeau firele albe din părul său, se înmulţeau văzând cu ochii, spunea Delia. 

— Dragul meu îmi pari absent, comunici prea puţin cu mine, eşti distrat. Ieri ai uitat că s-au împlinit patru ani de viaţă comună, că merita să sărbătorim. Am aşteptat să mă inviţi undeva, să sărbătorim, iar tu ai venit acasă trist şi necăjit, te-am lăsat în pace. Cristi privi la Delia, încercând să priceapă ce spune, atât de preocupat era de alte gânduri, apoi când realiză cele spuse îl cuprinse ruşinea: 

— Iartă-mă, Delia, iartă-mă! Sunt un nesimţit. Cum am putut să uit asta? Hai îmbracă-te, mergem acum la Cerbul Carpatin, sau în Poiană. Delia dădu din cap, încercând să-i oprească avântul. 

— Nu-i nimic, dragul meu, avem timp să sărbătorim, azi greţurile au fost puternice şi nu mă simt aptă, şi uită-te la ceas, e ora opt, s-a înserat, e prea târziu. 

În ultimul timp, spre deosebire de Cristi, Delia fremăta de fericire. La serviciu, unde colega de birou îi cunoştea starea, îi spuse: Delia arăţi minunat. Ochii tăi au o strălucire aparte, tenul tău e atât de luminos! Te invidie draga mea colegă, sunt mai tânără decât tine cu ceva ani, dar tu arăţi minunat! 

Ieşind pe uşa spitalului, Cristi se îndreptă spre maşină, și opri în faţa unui hotel. 

— Cu domnul Stănilă de la camera 44, vă rog, îi spuse recepţionerului. 

Acesta îi întinse un bilet, spunându-i că domnul căutat a lăsat acest bilet. Cristi citi: mă găsiţi la restaurantul Parâng. Se urcă în maşină. În faţa restaurantului opri, gândindu-se că individul încearcă să-l intimideze. Intră în sală, unde la acea oră mulţi burlaci serveau masa, era ora patru după amiază. La o masă retrasă îl zări pe Stănilă. 

— Vă aşteptam, domnule doctor, am considerat că acest loc este mai potrivit pentru discuţia noastră. 

Cristi se aşeză, comandând chelnerului o cafea. 

— Nu servesc altceva, mă aşteaptă soţia cu masa, îi spuse lui Stănilă. Acesta terminase de mâncat şi sorbea din paharul cu vin. 

— Da, să trecem la afaceri: înţeleg că aveţi probleme financiare, doriţi un împrumut destul de consistent. 

— Da, cinzeci de mii de euro. 

— Da, o sumă serioasă! Comisionul nostru este de 40%. Şi garanţia bineînţeles! 

— O dobândă mai mică nu s-ar putea discuta? Doar nu sunteţi Bancă! 

— Domnule doctor ştiţi prea bine ce fac Băncile, iată, aţi rămas cu ratele neachitate, rezultatul fiind dezastruos. Noi vă dăm împrumutul, toată suma cerută, dar avem nevoie de siguranţa imobiliară. 

— Desigur înţeleg şi nu am încotro, sunt în situaţie gravă.