Și-au desfăcut bagajele, Dana așezându-și pe noptieră o carte şi o revistă. 

— Eu fac un duş şi cred că mă culc, mă simt obosită. 

— Şi eu mă simt obosită, dar intru pe laptop să-mi verific e-mail-urile şi poate mă uit la un film. 

— Ai condus tot drumul. Mai ai chef de stat pe laptop? 

— Nu pot dormi, sunt agitată! 

— De ce, Delia? 

— Odihneşte-te, Dana, îţi povestesc mâine. 

— M-ai făcut curioasă, dar sper că e de bine! Vorbim mâine, somn uşor! Adormi imediat. 

Delia îşi scoase laptopul și verifică cu emoţie. Dacă acel necunoscut pe care ea îl aştepta, acel misterios ce-i pusese petalele de trandafir, îşi va face prezenţa? Verifică, dezamăgită și oftând închise laptopul. Nimic! Aceleaşi persoane cu care comunica de multă vreme, nimic nou. 

Dimineaţă, un soare cald de toamnă se furişă în cameră dezmierdând obrajii ce încă păstrau ceva din oboseala zilei de ieri. 

— Sus Dana! Când ai fost ultima dată la munte? 

— Păi e ceva timp! 

— Atunci, urgent, să luăm o gură serioasă de oxigen. 

Dana se sculă fericită. De mult timp nu avu parte de frumuseţea oferită de munte. A fost plecată în concedii, dar la mare. Aproape că uitase de răsfăţul ce-l poţi simţi la munte. 

— Cu ce te îmbraci, domnişoară? întrebă în glumă, Dana. 

— Pentru azi în ce am mai bun, desigur, pentru munte. 

Îşi trase un pantalon vernil și o bluză galbenă. 

— Ce facem? Cu ce începem? 

— Cu masa! Ai uitat deja de micul dejun? 

— Să ştii că nu mi-e foame, dar hai să mergem să mâncăm, totuși! Au luat un mic dejun pe placul lor, cu ochiuri, gem și fructe. 

— Ce facem acum? 

— Dana, cred că în primele zile ar fi bine să facem trasee comune, apoi faci ce doreşti. Ce zici? Începem cu Postăvarul? 

— Singure? Crezi că ne descurcăm? 

— Desigur, Dana! Doar nu suntem singure aici. Hai la teleferic. 

La teleferic, lume multă. 

— Ca să vezi, am plecat de la diverse cozi în oraș şi dau aici peste altele, zise Dana. 

Dar nu au aşteptat prea mult. O dimineaţă ce părea să păstreze răceala începutului de toamnă, le oferi o zi splendidă. 

— Am impresia, Dana, că aici la munte toamna este mai călduroasă, decât în alte zone din ţară. Ce zi frumoasă am primit în dar! Să ne bucurăm din plin! 

Au umblat pe cărări umbrite de falnicii brazi, s-au oprit în poiene pline de soare. 

— Hai să facem plajă, aşa, pe jumătate îmbrăcate. 

Şi-au dat bluzele jos, rămânând în sutiene, s-au întins pe bluze, privind spre cerul atât de limpede încât aveau senzaţia că pătrund undeva în Univers. 

— Dana, caut infinitul! Au râs amândouă! 

— ... şi crezi că este aproape? 

— Infinitul, da, eu, în schimb, sunt atât de departe de mine! 

Străbătea din vocea ei o tristeţe pe care Dana nu o mai simţi la prietena ei. 

– Ce este cu tine Delia? Am observat din maşină, că ai ceva pe suflet, când ai de gând să-mi spui? 

— Dana, s-a întâmplat ceva incredibil! 

— Oo! Ce voce ai, mă sperii! Hai, repede, spune! 

Delia îi povesti dimineaţa aceea în care a găsit pe verandă, petale de trandafiri. 

— Dana, e drept, că n-ar fi mare lucru, dar eu sunt contrariată de faptul că autorul gestului nu dă semn de viaţă. Asta, mă sperie. Probabil, domnul, că un el se ascunde în spatele gestului, nu are curajul să apară la lumina zilei. 

— Te-ai gândit că ar putea fi fostul tău soţ? 

— Nu pot să cred, după cum am aflat, cu ceva timp în urmă, o duce bine cu noua lui familie. Nu are motiv să scormone trecutul. 

Delia, oftând, numai ea ştia de ce, nu mai continuă discuţia. Soarele de toamnă le mângâie şi chiar le dădu un bronz frumos. 

- Ce bine este aici! Nu-mi vine să cred că ne complacem în aerul mizerabil din oraş! Ce crezi, avem o altă variantă? 

— Mi-ar place să locuiesc la munte! 

— Delia, ai o şansă, mărită-te cu un muntean. 

— În starea în care sunt acum nu am chef de aventuri. De altfel, nici tu nu stai mai bine din acest punct de vedere. 

— Delia, gândeam la ce mi-ai spus despre acei trandafiri sacrificaţi, brr parcă mi-e teamă! Nu-mi plac misterele. Şi ai tăcut atâta vreme! Aşa vezi tu prietenia noastră? 

— De ce să te mai încarc şi pe tine cu grijile mele? Ce zici de asta, la un astfel de gest ar fi cazul să fiu entuziasmată, dar dimpotrivă, a declanşat în mine teamă. 

— Ştii ce cred, Delia? Că ne-am prostit. 

— Gata! Hai, ne-am bronzat suficient!