CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593



Acasa > Literatura > Fictiune >  





Ecouri de mandolină (41) - Reprimarea sentimentelor
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ecouri de mandolină (41) - Reprimarea sentimentelor 
  
Nu se știe cum, italianul află de povestea că soția lui a fost în tinerețe prietenă cu acest patron francez, Antony. Cum era firea lui, fără vreun motiv, începu să fie gelos pe situație. Prin urmare, făcu schimbări în negoțul lui. O luă pe Luciana să stea la taraba de lângă a lui, iar pe omul care-l ajuta la vânzare îl trimise la taraba unde până nu demult vindea soția sa. N-o mai lăsa pe soția să vândă, ea trebuia să stea în casă. 
  
Antony nu se supără pe aceste prevederi ale italianului, le considera firești. De altfel, Antony nici nu ar fi avut de gând să provoace o dezbinare, o ceartă în familia Cristinei. Era cel mai bine să lase lucrurile așa cum a orânduit Cel de Sus. Familiile deja stabilite sunt sfinte, nimic nu trebuie să le tulbure. 
  
Și totuși, nu putea scăpa de emoții, de amintiri. Voia doar ca totul să se petreacă cu cea mai frumoasă armonie. Era oare păcat să retrăiască vechile sentimente din anii tinereții? 
  
Nu mai știa cum să-și domolească trăirile zilnice. Ar fi fost bucuros să mai fie nevoie să-i ajute pe cei din familia italianului, însă nu prea era nevoie, căci acesta s-a descurcat de minune de când a avut posibilități. Nu a lenevit, nu a stat cu mâinile la piept, iar tarabele lui progresau zi de zi. Chiar începuse să le concureze pe ale lui, ceea ce îi aducea pe chip zâmbete de mulțumire. A aflat, de la Luciana, că italianul a găsit de cuviință să-și schimbe gazda unde locuise până atunci. Își închiriase o casă mai largă, în care erau mai multe dependințe, în care să fie loc să-și adăpostească sumedenia de mărfuri ale negoțului său. După cum era de așteptat, tot amâna ziua când să-i aducă lui Antony datoria, așa cum promisese. Dar acesta nu-și făcea griji, nu-i păsa dacă italianul se ține de cuvânt. Era mulțumit că a putut să-l ajute când avea cea mai mare nevoie. 
  
Prin urmare, Antony nu-și mai găsea rostul stând la tarabele sale. Ceea ce fusese o plăcere pentru el, să stea la taraba lui preferată de lângă bazarul său și să contemple lumea care trecea, acum parcă nu-i mai aducea plăcere. De aceea era mai mult plecat. 
  
Se bucură mult când, într-o zi, mergând prin oraș, o întâlni pe Luciana împreună cu o altă fată italiancă, amândouă frumoase, îmbrăcate elegant, pitoresc; se întorceau de la o serbare din oraș. Fata se bucură când îl văzu, era voioasă, vorbăreață. Îi povesti că mama ei nu mai are voie să părăsească locuința decât cu soțul ei. Își luase măsuri de siguranță italianul, nu glumă. Ba mai mult, de multe ori stârnea prilejuri de ceartă cu Cristina, așa din senin. Ce puteau să facă? 
  
I-a cerut Lucianei să-i mai aducă vești, să știe ce mai fac ea și mama ei. Voia să audă de la ei mereu numai lucruri bune și liniște în casă. 
  
Prin urmare, văzând că e greu să ajungă să mai discute cu Cristina, visul tinereții lui, Antony se hotărî să plece undeva departe, măcar o vreme. 
  
Găsi ceva de făcut în acest sens. Își luă rămas bun de la soție și de la copii și găsi o corabie care pleca spre Alep, iar de acolo urma să ajungă la Damasc. Voia să vadă acest oraș minunat din mai multe motive, dar mai ales pentru vestitele sale bazaruri orientale. Avea nevoie să simtă suflul nou al modei hainelor, să vadă înspre ce parte trebuie să se îndrepte creația în atelierele sale. Dacă nu țineai pasul cu moda orientală, pierdeai și tendința modei din Europa. Aici ne referim la marile orașe ale Europei: Paris, Londra, Amsterdam. Deci era o călătorie foarte utilă. Ba mai voia ca, la întoarcere, să treacă și prin unele orașe de pe țărmul Africii: Alexandria, Cadâr, Alger. Fiecare oraș avea felul lui de a crea moda de haine și niciuna din aceste influențe nu trebuia neglijată. 
  
La Damasc i-a plăcut cel mai mult. Se întâlneau acolo negustori din toate colțurile lumii. Bazaruri întinse cât vedeai cu ochii, mărfuri și iar mărfuri, ce nu s-au mai văzut! Erau bazarurile pline și de covoare, de lucrături măiestre de perdele, fețe de masă și multe alte lucrări minunate. Și mult aur, lucrături în aur. Avea ce vedea acolo! 
  
Călătoria a fost plină de farmec, dar cam obositoare. La sfârșit se hotărî sa scurteze călătoria și de la Tunis se întoarse drept spre Marseille. 
  
După ce s-a văzut acasă, după șase luni, toate i se păreau sărace în acest oraș Marseille. Și bazarele, și îmbrăcămintea oamenilor. Acum știa unde trebuie să meargă să negustorească cele mai frumoase haine. Orientul era cea mai bună influență pentru toți negustori. Oricât au progresat războaiele de țesut automate, tot mai frumoase erau hainele țesute de războaiele manuale. 
  
Îl cuprinse descurajarea. Oare poate menține negoțul lui în pas cu cele mai mari tendințe din lume? Se putea, dar se simțea cam bătrân să se ocupe de toate. Ar fi cazul să lase munca asta pe seama celor mai tineri ca el din familie. 
  
Toate astea se puteau explica din cauza scăderii de spirit, a unei descurajări subconștiente, văzând cum Cristina și fiica ei au fost forțate de italianul negustor să se izoleze de sub influența sa, de teama reînvierii unor sentimente între un fost tânăr francez, și soția lui când era tânără. El considera totul drept o poezie, o reamintire a trecutului, dar italianului gelos această poezie nu-i era pe plac. 
  
(va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
Ecouri de mandolină (41) - Reprimarea sentimentelor / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3682, Anul XI, 29 ianuarie 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!