CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





Ecouri de mandolină (22) - Trista întoarcere acasă
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ecouri de mandolină (22) - Trista întoarcere acasă 
  
Antony nu închisese un ochi în acea noapte tristă după ce află noutăți cutremurătoare despre soarta Cristinei, deci și a lui. Nu se putea obișnui cu această veste care-l năucise de-a binelea. Ce s-a ales de atâția ani de visare și speranțe! Oare ce va avea el de făcut de-acum înainte? 
  
Stătea înfiorat, prăbușit sub stejarul unde zăcea încă de seară. Noaptea fusese senină, cerul era înțesat de mii de luceferi. Din timp în timp, mai cădea câte un luceafăr, topindu-se în întunericul orizontului. Așa căzuse și speranța lui, ca o stea care strălucise semeț pe cer, iar acum nu mai este. O lume tristă, o lume a dezamăgirii! 
  
Greu venise ziua următoare, mai bine nu venea! De cum răsări soarele, se ridică de sub stejar, hotărât să continue s-o caute pe Cristina, cea atât de frumoasă, pe care o pierduse. Știa că nu mai poate fi întoarsă soarta, să fie cum a fost. Dar măcar s-o vadă, să-i spună ea de ce nu-l mai iubește, de ce a făcut un pas atât de îngrozitor. Voia s-o vadă, chiar poate pentru ultima dată și să-i spună ea ce are pe inimă, s-o poată ierta, înainte de a dispărea pentru totdeauna din viața ei. 
  
Nu putea pleca departe de acel loc fără s-o vadă măcar o clipă, altfel viața lui ar fi fost și mai nenorocită. S-o caute, dar cum s-o caute? Umbla năuc pe străzi, și ce rău era că nu-i venise în minte să-l întrebe pe fratele ei, Silvano, în ce sat sau oraș locuiește Cristina cea de curând măritată. Sau măcar unde locuiește sora ei, Roberta, de la care ar fi putut afla mai multe. 
  
Urcă drumul spre cazarmă, trecând pe lângă casa lui Don’ Fabricio, sperând că poate va întâlni pe cineva cunoscut, pe care să-l întrebe. Nu reuși să afle ceva nou, totuși, urcând pe cărarea spre vii care ducea spre poiana cea din vârful colinei, ajunse în poiana vecină cu pădurea de salcâmi. Ah, ce amintiri tulburătoare, revăzând locul unde el și cu Cristina rostiseră atâtea promisiuni mari. Ce s-a ales acum de ele? 
  
Petrecu o bună parte din zi în poiană, rememorând acea zi minunată, de vis, cât au stat ei acolo împreună, liberi, singuri sub cerul senin, scrutând zările întinse și marea ce se legăna până departe la orizont. Parcă își reamintea ce dulci erau privirile frumoasei Cristina și cât de însuflețite erau jurămintele lor de îndrăgostiți. Oare unde s-au ascuns toate aceste clipe fericite? 
  
Într-un târziu, se lămuri. Pierduse totul, pierduse fericirea vieții sale. Nu-i rămăsese decât durerea și singurătatea. Ah, ce lume ingrată, ce destin! 
  
Nu știa ce să mai facă, unde să mai meargă. Picioarele hotărâră ele singure: începu să coboare cu pași mici la vale pe cărarea dinspre vii și mai avea puțin până să ajungă aproape de cazarma franceză. Și când se aștepta mai puțin, văzu într-o vie pe povârnișul colinei de alături un bărbat și-o femeie lucrând la curățarea viei. Tresări, căci femeia avea o ținută care-i aminti ceva. Avea broboadă pe cap, poate din cauza soarelui. Totuși o recunoscu: era Roberta, sora Cristinei. Inima începu să-i bată cu putere. Înseamnă că a dat de cineva apropiat de fata pe care o căuta. La rândul ei, Roberta, zărindu-l, se opri din lucru și se minună. Dar își veni în fire repede și păși în grabă spre el, zicându-i: 
  
- Antony! Tu aici? Cu ce treburi ai revenit prin satul nostru? Ești din nou la cazarma franceză? 
  
- Roberta, Domnul mi te-a scos în cale! Nu, nu sunt din nou oștean la cazarmă. Am revenit la Genova așa cum am promis surorii tale, Cristina, de îndată ce mă voi elibera din armata franceză. Uite acum sunt liber, am sosit… 
  
- Vai, bietul Antony, tu ai revenit, dar cu Cristina s-au întâmplat multe lucruri! Hai să-ți fac cunoștința cu soțul meu, Marcelino, băiat bun! Hai să stăm aici jos pe iarbă, să povestim… 
  
- Știam ca ești o fată foarte bună, Roberta! Numai tu poți să mă ajuți s-o găsesc pe Cristina, să-mi spună tot ce are pe suflet! … 
  
- Mă tem că prea mult nu pot să-ți fiu de folos, căci treburile s-au schimbat foarte mult. Ce putem să mai facem? 
  
Au stat mult de vorbă, până a început să se insereze. Antony o imploră nespus pe Roberta să-l ajute să ajungă la sora ei, să-i spună de revenirea sa, așa cum i-a promis acum doi ani. Ar vrea să vorbească măcar un ceas cu ea, nu se putea despărți așa deodată de ea, pentru totdeauna. Roberta îi promise că-i va vorbi, dar nu era sigură de starea de suflet a surorii sale. La italieni, un jurământ de căsătorie e sfânt, nu se încalcă niciodată. 
  
- Ești o femeie cu suflet mare, ca și sora ta mai mică. Vreau s-o mai văd măcar un ceas pe ea, să rămân cu imaginea ei pentru toată viața mea, care va fi searbădă de acum înainte! 
  
- Domnul să–ți dea liniște, că omenește e foarte greu, uneori imposibil! rosti ea, despărțindu-se de francezul cel cu sufletul zdrobit, care se agăța încă de orice umbră din amintiri. 
  
- Și cum pot afla vești despre Cristina? rosti Antony cu glasul tremurând de lacrimi. 
  
- Liniștește-te, te rog! Dacă mai stai vreo câteva zile pe aici, ne mai găsești la lucru în vie, așa cum ne-ai întâlnit astăzi. 
  
S-au despărțit. Lui Antony nu-i rămânea altceva de făcut, decât să cutreiere orașul Genova și împrejurimile sale, poate-poate o va găsi pe Cristina. Dar nu avu norocul să dea de ea, fata care fusese visul lui, iar acum se depărta atât de mult de el. Umbla trist, cu lacrimi în ochi, dar aceste lacrimi nu-i ajutau la nimic. Nu știa dacă mai are rost să aștepte vreo ocazie să se întâlnească cu Cristina, pe care nu se îndura s-o piardă pentru veșnicie, ca și cum n-ar fi fost. 
  
Mai trecu o zi, iar în ziua următoare urcă iarăși drumul spre vii, poate-poate o va găsi pe Roberta. Avu dreptate, de cum se apropie de via lui Don’ Fabricio, o zări lucrând la vie, pesemne pe partea de vie care i-a fost dată de zestre, împreună cu soțul ei și încă vreo două persoane, poate niște lucrători năimiți. 
  
- Buna ziua, oameni buni! se adresă Antony către cei care lucrau. 
  
Roberta și ceilalți se opriră din lucru, să-l salute, la rândul lor: 
  
- Buna ziua! A, tu erai, Antony? Ai aflat ceva despre Cristina? 
  
- Nu, n-am aflat nimic, răspunse acesta cu dezamăgire vădită în glas. 
  
- Hai să stăm un pic la umbră, să-ți mai povestesc câte ceva, zise Roberta. 
  
Se așezară la umbra unui chiparos, apoi Roberta începu să-i spune ce mai era nou. 
  
- Antony! Înțeleg suferința ta, însă n-am cu să te ajut. Ieri, duminică, mi-am făcut drum până în satul unde locuiește Cristina acum, ca să-i povestesc cum te-am întâlnit. Ea știa deja că ai venit s-o întâlnești la Genova, i-a povestit ceva fratele nostru, Silvano. Vestea asta a speriat-o cumva. Nu se mai aștepta să vii la ea, după doi ani de când nu mai primise nicio veste de la tine. I-am mai povestit tot ce mi-ai spus despre armata în Berberia, că i-ai scris, dar scrisoarea n-a ajuns la ea. 
  
- Și ea ce-a zis? făcu Antony foarte preocupat de impresiile Cristinei. 
  
- Ce putea să facă, biată de ea! I-am spus să-ți scrie ceva. Dar ea avea răspunsul pregătit: nu va scrie nimic. Acum totul e pierdut, ea și-a dat cuvântul unui om care la început nu-i era drag. A suferit mult pentru lipsa de vești de la tine. Acum a dat un cuvânt în fața altarului cununiei, care nu mai poate fi călcat. Cel mai bine ar fi să uiți toată povestea de dragoste dintre ea și tine. Și-a mai zis: „Domnul să te ocrotească în toate căile vieții”. Uite, și mie îmi dau lacrimile de situația asta. Ce putem face? 
  
- Dar aș fi vrut măcar o clipă s-o văd, să plec mai împăcat în țara mea… 
  
- Antony, înțelege, acum nu se poate acest lucru! Ar tulbura-o și mai mult, după ce abia începuse să dea semne de liniștire. Poate va veni vremea s-o poți revedea. 
  
- Măcar spune-mi unde locuiește, așa să știu și eu. 
  
- Nu, acum nu-ți spun, mi-a zis să nu-ți spun unde locuiește. Văd că soarele a trecut de amiază mult, ar trebui să mergem din nou la muncă, la vie… 
  
- Mulțumesc din toată inima pentru bunăvoința de a mă lamuri cu privire la Cristina, care a fost și va rămâne taina cea mai de preț a sufletului meu! 
  
- Să fii sănătos, Antony! spuse ea. 
  
- La revedere, Roberta! zise și Antony, pornind încet la vale către hanul unde era găzduit. 
  
  
Asta a fost tot? Rămăsese singur într-un oraș străin și nu știa ce să mai facă. Nu mai găsea nici un temei să stea în acest ținut, din moment ce Cristina evita, cu hotărâre, să-l întâlnească. Dar unde să plece și ce se va alege de soarta lui, dacă pleacă. Se va îmbarca pe o navă și nu o va revedea niciodată, îndepărtat fiind din raiul fericirii pentru veșnicie? 
  
Intră în treacăt la han să plătească ce mai era de plătit, își luă lucrurile și plecă spre portul Genovei cu lacrimi în ochi și în suflet, fără a ști ce face și unde merge. Putea pleca oriunde, în orice țară, nefericirea lui va fi la fel de cruntă. 
  
Văzu în rada portului o navă care chiar atunci se pregătea de plecare. Nici nu întrebă unde pleacă, se urcă pe punte și ceru un loc de călătorie. Obținu ușor ce-și dorea. Mai apoi află că era o corabie către Lisabona, dar că avea de făcut escală la Marseille. 
  
Nici nu trecură două ceasuri și nava porni legănându-se pe apele mării, spre apus. Doar el privea țintă, fără odihnă, la țărmurile acestui misterios ținut al Liguriei, care, pentru sufletul lui, adăpostea atâta melancolie, atâtea bucurii trecute, cu nădejdi pierdute, ascunzând și-o nemăsurată trufie a acestui popor italian, mândru și neînduplecat! 
  
Referinţă Bibliografică:
Ecouri de mandolină (22) - Trista întoarcere acasă / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3508, Anul X, 08 august 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!