CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593



Acasa > Literatura > Fictiune >  





Ecouri de mandolină (17) - Exilarea lui Antony
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ecouri de mandolină (17) - Exilarea lui Antony 
  
Șeful garnizoanei nu mai era unchiul său; acesta fusese mutat la o altă garnizoană, tocmai în Spania. În locul său venise un alt general, care încă nu-l cunoștea pe Antony. În urma plângerii unui italian, adică a lui Don’ Fabricio, generalul nu stătu mult pe gânduri, așa că îl chemă la raport pe sergentul Antony. 
  
Acesta cam presimțea motivul pentru care îl chemase generalul, așa că se pregăti să audă cuvinte grele din partea comandantului garnizoanei, cel care, în mod obișnuit, nu l-ar fi chemat niciodată în salonul său. 
  
- Tu ești sergentul Antony, cel din Lyon! tună generalul, cu sprâncene mari, încruntate și cu pântecele uriaș, de nu-i încăpea în tunică. 
  
- Da, să trăiți domn general … eu sunt! 
  
- Halal soldat francez! Ce cinste faci tu garnizoanei, precum și țării tale, Franța, prin ceea ce ai făcut în cartierul acesta al Genovei?! … Spune cinstit cum s-au întâmplat lucrurile! 
  
Antony simțea cum îl îneacă emoțiile. Aici nu era vorba doar de propria lui soartă, ci și de viitorul său alături de frumoasa Cristina, fata care-i era cea mai dragă din lume. Reflectă cam mult până să găsească vorbe de răspuns către general. 
  
- Hai, răspunde, viteazule! răcni încă o dată generalul. 
  
- Să trăiți domnule general … eu țin foarte mult la fata aceasta din Genova.. este viața mea … aș da orice pentru ea … nu vă supărați pe mine domn’ general … 
  
- Și cu consemnul cazărmii cum rămâne? Știi că nu aveai voie să te asociezi cu nici un localnic? Ce scrie în regulament?! 
  
- Domnule general … știu că nu este voie, dar eu … cum să vă spun … o prețuiesc cel mai mult pe fata asta! 
  
- Ia uită-te la el! Ce-i aici, garnizoană sau șezătoare de italieni! Ai încălcat grav consemnul cazărmii și vei fi pedepsit! Poți pleca! 
  
- Domn general … 
  
- Nimic! N-am ce să mai discut cu un soldat nesupus! Pleacă! 
  
Cumplită lovitură pentru sergentul Antony! Cum se strică toate lucrurile bune, iar răutățile lumii copleșesc degrabă orice stare de fericire! 
  
Ajuns în pavilionul în care era cartiruit, se așeză pe un pat meditând la cele întâmplate. Aștepta să preia schimbul la pază în gheretă, însă nu i s-a mai permis. Au venit doi soldați și l-au dus către locul în care se făcea carceră, încăpere pe care, de altfel, o mai cunoscuse. Nu se știa cât timp urma să stea acolo. Începu o perioadă lungă de așteptare, fără posibilitatea de a prevedea un sfârșit anume. 
  
Stând el așa încarcerat, îi veni în minte să se roage de un camarad, să strecoare cumva o scrisoare către Cristina, atunci când acest camarad va primi o învoire în oraș. Camaradul lui înțelese situația, și chiar după două zile avu ocazia să iasă din garnizoană, și, în drum spre oraș, intră la chioșcul de vinuri al lui Don’ Fabricio, doar cât sa ofere la cineva scrisoarea lui Antony. Nu era acolo Cristina, ci doar sora ei, Roberta, care promise că îi va înmâna pe ascuns scrisoarea către sora ei. Această mică reușită îi aduse oarecare liniște în sufletul greu încercat al lui Antony. 
  
Cristina, de-a dreptul, se sperie de veștile aflate prin scrisoare de la Antony. Adică, după ce ea suporta atâtea constrângeri din partea familiei, acum vin vești și mai groaznice din cazarmă! Simți cum pământul i se clatină sub picioare, și o neliniște greu de stăpânit i se strecură în suflet. 
  
Oare ca va urma? Oare va putea Antony, care ține atât de mult la ea, să facă ceva, să iasă din acest ghem de necazuri? 
  
Cu mult mai greu decât înainte, cei doi tineri reușeau să corespondeze între ei, bineînțeles, prin intermediul camarazilor lui Antony. Erau și scrisori care nu mai ajungeau, dar, în mare, fiecare dintre cei doi știa, cât de cât, ce se întâmplă. 
  
Toate astea au mers așa până într-o zi când Antony primi ordin să iasă din carceră și să-și pregătească valiza și lucrurile de plecare. Află că va fi deportat din Italia undeva în sudul Franței, la o altă cazarmă. 
  
Nici dacă ar fi coborât un trăsnet din cer, nu l-ar fi speriat așa de tare pe bietul Antony. Simțea că această veste îi retează toate șansele, toate speranțele unui om. Să plece în necunoscut, lăsând departe pe cea mai dulce ființă din viața lui! Ce lume dușmană, nedreaptă, pusă doar pe stricat cele mai nobile sentimente! Mai bine și-ar pierde viața, decât să îndure o despărțire aproape definitivă de aleasa inimii sale! 
  
Mai avea vagi speranțe că poate destinul i se va întoarce favorabil, poate cineva se va îndura de el, de soarta sa, să nu arunce în prăpastie o idilă atât de dulce cu italianca lui frumoasă ca o nestemată rară. Se ruga întruna să vină un mesager al cerului, să vestească libertatea, să redea demnitatea la doi tineri care erau atât de fericiți. 
  
Mai erau trei zile până la îmbarcare pe vasul din portul Genovei ce urma să plece spre Marseille. Ce puteau oare să facă cei doi tineri ca să împiedice crunta lor despărțire? Antony deja își făurea planuri de viitor. Rămânea o singură cale. Chiar dacă va ajunge în Franța, va cere să demisioneze din slujba din armată, ca să poată să se întoarcă liber în Italia, unde îl aștepta cu atâta drag frumoasa Cristina. Da, acesta ar fi fost planul cel mai bun. Deci va trebui să treacă cu răbdare prin toate aceste încercări. 
  
Reușiră tinerii să mai schimbe două scrisori între ei, tot cu ajutorul camarazilor. Perspectiva era sumbră pentru amândoi. Antony îi transmise prin scrisoare planul său de a reveni în Italia, de-a o lua pe Cristina ca soție, cu orice preț, chiar să și fugă în lumea cea mare împreună cu ea, dacă Don’ Fabricio va fi înverșunat împotriva lor. 
  
Mai era o zi până la groaznica plecare spre nava militară din port. Clipele treceau apăsător. Nici o speranță de schimbare a sentinței nu se întrezărea. Nu putea evada, căci devenea fugar, iar intrările și ieșirile din cazarmă erau bine păzite. Și-apoi, odată evadat, ar fi fost lesne urmărit și deferit justiției militare pentru crimă de trădare de țară. Așa că toate căile rămâneau închise. 
  
Dar măcar s-o mai vadă pe Cristina pentru ultima dată, în drum spre îmbarcare în port. Află ziua, dar nu și ora la care va pleca spre port. Poate vor avea șansa unei revederi pentru ultima dată înainte de plecare. Poate le va oferi Cel de Sus această șansă! … 
  
(va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
Ecouri de mandolină (17) - Exilarea lui Antony / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3468, Anul X, 29 iunie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!