CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





Ecouri de mandolină (4) - Italienii
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ecouri de mandolină(4) – Italienii
 
  
Ce era plăcut pentru soldații francezi din cazarma de la marginea Genovei era faptul că erau trimiși des în afara cazărmii, prin orașul Genova, cu diferite treburi, ba luând parte la diferite parade, ba ducând cu șareta nu știu ce comandant pe la distracții din palate, sau la întrecerile ecvestre de pe hipodromul vestit al cetății. Sau, pur și simplu, soldatul de rând primea adesea învoiri să se plimbe prin oraș, sau să asiste la anumite spectacole gratuite organizate de municipalitatea orașului. Asta pentru că soldaților francezi li se cuveneau multe.  
  
Dar poate chiar și mai plăcute erau ieșirile micilor cete de ostași până în piața cea mare din Genova, sau poate numai până la iarmarocul din satul din vale, cel mai apropiat, cu scop de aprovizionare. Plecau cu o căruță din cazarmă, ca să se întoarcă cu multele cumpărături necesare batalionului. Aceste îndeletniciri, după cumpărături prin piață, parcă-i făceau pe soldați să se simtă în voia lor, să fie oameni aproape liberi, aveau prilejul să discute cu localnicii, să zăbovească pe la porți sau prin talciocuri. Locuitorii din preajma cazărmii îi cunoșteau deja și îi salutau, poate nu foarte binevoitori, dar cu politețe.  
  
Antony ieșea voios din cazarmă ori de cate ori prindea ocazia. Cel mai mult îi plăcea să coboare după cumpărături în talciocul din vale, nu departe de cazarmă. Nu se știe de ce, vederea acelor târgoveți din talcioc parcă-l reconforta, îi dădea o liniște tainică, greu de explicat în cuvinte. Pur și simplu, era în voia lui, târguia cu plăcere, era generos, nu se certa cu localnicii pentru orice fleac. Și, în ciuda generozității sale, se întorcea în cazarmă cu cele mai reușite cumpărături. Camarazii săi aveau întotdeauna cuvinte de laudă la priceperea lui la târguieli.  
  
După ceva vreme de slujbă la cazarma franceză, ajunsese să cunoască destulă lume din vecinătate, iar pe unii îi știa chiar și pe nume. Se-nțelege, pronunța numele lor nu prea corect, mai stâlcindu-le în franceză, spre glumele delicioase ale localnicilor. Știa unde să potcovească caii din cazarmă, știa unde e frizerul, unde se găsea croitorul cel mai apropiat. Știa de unde să cumpere cel mai bun lapte, sau brânză, sau carne. Oamenii erau bucuroși că aveau vânzare, și însuși felul cumsecade al lui Antony le inspira încredere.  
  
Când era trimis să cumpere struguri sau must, Antony știa un loc din talciocul din vale, în care găsea cu prisosință ceea ce-i trebuia. La o margine de piață, era o mică ghereta acoperită, la care vindeau vin o familie de localnici. După ceva vreme se convinsese că acești italieni aveau casa foarte aproape de cazarmă, chiar prima casa spre vale, când te uitai dinspre cazarmă. Acest lucru fusese o mică revelație pentru el, căci îi plăcea să cunoască cât mai bine oamenii și viața lor.  
  
Observă, după un timp, că la taraba de vin din piață stăteau cam aceleași două fete din casa italianului care le era vecin, fete foarte tinere, dar istețe, frumoase, descurcărețe. Era o plăcere să se joace în saluturi franco-italiene când venea să cumpere de la ele, în ciuda glumelor un pic răutăcioase ale camarazilor. Dar cele doua fete îl salutau cu bucurie, politicoase, cu niște glasuri sonore, foarte drăgălașe. Nu ai fi bănuit atâta tandrețe la niște simple fete italiene din satele acelea ale Liguriei.  
  
Trecu astfel un an, și încă unul, și toate decurgeau la fel, după aceleași ritualuri ce se repetau de la anotimp la anotimp. Nimic nu justifica faptul ca în anul viitor ceva să se schimbe în monotonia vieții acelui sat. Oamenii aveau aceleași ocupații, făceau an de an aceleași lucrări pe micile lor ogoare, fie primăvara, fie vara sau toamna. Zăpezile erau o raritate în ținutul Liguriei, doar înalții munți din depărtare se albeau de zăpadă cam după orice vreme de furtună asupra mult îndepărtaților Alpi.  
  
Văzuse și multe nunți, petreceri la acești italieni din satul din vale. Se adunau în număr mare, în locuri mai largi, în fața prăvăliilor, sau chiar în talcioc, și începeau serbările. Mai întotdeauna aveau în mijlocul lor câte o pereche de menestreli, care interpretau cu generozitate tot ce știau ei mai frumos din zestrea lor de cântece. Și nu erau cântece să se repete, ei știau cântece nenumărate, dintre cele mai valoroase cânturi străvechi, dar și altele noi auzite de la străinii colindători ai muzicii, sau chiar de la Opera cea mare din Genova. Erau zile de bucurie, descătușare, copiii se jucau prin talcioc, unele madone cântau răsunător cu vocile lor superbe, iar câte un flaut sau vreo mandolină animau serbările. E drept, la asemenea serbări vânzătorii reușeau să vândă cât mai mult și se vedea mulțumirea pe chipurile lor rotunjite de bunăstare.  
  
Soldații francezi de la cazarmă nu-i mai deranjau pe localnici, erau ca și adoptați de generoasa nație italiană. Doar că, ici – colo, mai circulau niște fețe posomorâte de italieni, cam tuciurii, de indivizi nemulțumiți de prezența străinilor ostași în țara lor. Din cauza acestora, soldații francezi, dar mai ales comandanții lor, aveau de furcă, trebuind să-i urmărească, să știe tot ce se întâmplă.  
  
Dar Antony era prea puțin sensibil la resentimentele naționale ale italienilor. Începuse să-i admire, să-i placă modul lor de viață, bucuria cu care-și trăiau zilele. Nunțile din Liguria îl captivau, având un farmec parcă nicăieri mai mare, în alte părți. Ce mai încolo-încoace, italienii din Liguria erau oameni deosebiți, pe care începuse să-i respecte.  
  
Camarazii lui Antony îl cam săgetau cu vorbe șugubețe, de când observaseră cum colegul lor se îndrăgostise de italienii pe care-i supraveghea. Văzuseră ei această schimbare în firea lui, devenind foarte rafinat și calculat în vorbire. Și bănuiau și de ce: asta se întâmpla de când cele două fete de la taraba de vin din vale crescuseră și deveniseră adevărate domnișoare. Glumele nu conteneau pe seama lui. Vedeau cum el de-abia aștepta să fie trimis după cumpărături în sat, momentele care parcă trans-luminau chipul colegului lor, citindu-i-se bucuria în ochii săi. Ei chiar profitau de asta, îl lăsau mai mult pe el să facă cumpărături pentru cazarmă, pentru ca ei, lipsiți de griji în timpul de învoire, să plece să hoinărească prin ospătăriile cele alese ale Genovei.  
  
 
Referinţă Bibliografică:
Ecouri de mandolină (4) - Italienii / Viorel Darie : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3117, Anul IX, 14 iulie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!