CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





Păzitor la albine (1)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Păzitor la albine (1) 
  
(Povestire de fratele meu, Mihai Darie) 
  
Stupina din Paltinel. În spatele colibei, la numai câțiva pași, curgea pârâul. Nu era mare, dar se umfla deseori și curgea vijelios atunci când cădeau ploile de vară, repezi și puternice. 
  
Malul dinspre pârâu era înalt și abrupt, întărit bine de rădăcinile molizilor. Dincolo de apă, pe celălalt mal, începea panta mai lină a unui deal acoperit de o pădure deasă de molizi și brazi ale căror vârfuri suspinau prelung în bătaia vântului precum copiii în timpul somnului. 
  
Coliba, făcută în grabă, era foarte simplu meșterită. Un cadru din patru bârne de molid era intrarea, bineînțeles fără ușă. Locul ușii îl ținea perdeaua de fum ce se ridica din vatra așezată imediat dincolo de prag. Acoperișul și pereții erau din carton asfaltat țintuit pe un schelet tot din bârne de molid. În fundul colibei era improvizat un pat din scânduri, acoperit cu crengi de brad și pe deasupra cu o pătură veche și cenușie. 
  
Patul era mai înalt, ca să fie mai cald, iar sub el era loc de diverse unelte, scule, lădițe și alte lucruri strict necesare la stupina din mijlocul pădurii. Pe sub pat puteai ajunge direct la pârâu, pe malul abrupt, deoarece în locul acela cartonul nu era prins, ci atârna liber. Așadar, coliba avea două căi de acces, așa cum sunt sălașurile unor vietăți șirete. Uneori acest amănunt este o problemă de viață și de moarte. 
  
Prin fața colibei trecea un drum forestier, care se unduia paralel cu pârâul. Nu era un drum obișnuit, adică doar pietruit. Pe deasupra pietrișului erau așezate de-a curmezișul bârne de molid, ca un pavaj continuu, frumos la vedere. E drept că în unele locuri o parte din bârne s-au rupt, unele au putrezit iar altele au intrat în pământ sub greutatea remorcilor și a camioanelor. 
  
Stupina era așezată dincolo de drum. Niște gospodari din sat, care aveau stupi, au hotărât să ducă împreună albinele pe care le aveau în pădure, la zmeuriș și zburătoare. Tata s-a prins să asigure paza stupinei; era și el la începuturile stupăritului și avea ocazia să mai prindă experiență. Aveam vreo 10 ani pe atunci și trebuia să asigur paza de zi, dublat de tata pe vreme de noapte. Din locul unde era stupina începea un mare parchet de zmeuriș care se întindea în sus pe coasta muntelui, până la o poiană din vârf, străjuită de un șirag de fagi bătrâni. Sus, în poiană, își avea casa un vajnic gospodar, care avea multe oi, vite și alte vietăți. În zori sau pe înserat, atunci când aerul era mai cristalin, ajungeau până jos mugetele prelungi ale vitelor, behăitul oilor, cântatul cocoșului, hămăitul înfundat al dulăilor, nechezatul cailor și, pe deasupra, glasul puternic și aspru al gospodarului, care îndrepta toate căile strâmbe și nesupunerile acestor viețuitoare. În locul acela larg și retras de lume gospodarul se simțea liber și stăpânea ca un rege. Doar deasupra avea, ca singurul Stăpân, pe bunul Dumnezeu. 
  
Pe margini, parchetul se învecina cu alte două parchete mai vechi, în care păduricile de molizi încheiaseră de mult bătălia cu ierburile, cu plopii și alți intruși, și acum se înălțau spre ceruri vertiginos, uniforme și verzi, ca niște perii uriașe. La hotar au mai rămas câțiva molizi din pădurea de dinainte. Erau foarte înalți, cu vârfurile uscate sau rupte din cauza bătrâneții, a furtunilor și a trăsnetelor care se abăteau adesea peste înălțimile lor. 
  
La ora aceea timpurie a dimineții era atâta liniște împrejur, încât susurul pârâului se auzea clar, distingându-se aproape fiecare clipocit de val al său în parte. Cei peste o sută de stupi răsfirați pe o jumătate de hectar de parchet dormitau încă la adăpostul unui ușor văl de ceață ce se ridica din iarbă sau cobora din crengile molizilor. Apoi, în poiana din vârful dealului, se ivea soarele și primele raze care se prelingeau până jos la stupină, odată cu umbrele fagilor uriași. 
  
Când mă trezeam dimineața, pe tata nu-l mai vedeam dormind lângă mine; el pleca mai demult de-acasă, peste deal, lăsându-mă singur, să mai lungesc somnul. Avea multe treburi acasă care-l așteptau. Odată trezit din somn, urmăream cu privirea șerpuirea plaiului ce urca prin parchet spre poiana din vârful muntelui, pe unde trecea drumul spre casa noastră, un drum de scurtătură spre sat. Dar nu se mai vedea nici un punct mișcător pe plai, tata era trecut de mult dincolo de poiană, coborând văi și urcând alte dealuri. Poate că era deja la cosit iarba de acasă. Îmi era dor deja de casă, de dealurile noastre, de mama, de prietenii de joacă. Aici mă simțeam cam sihăstrit, dar nu aveam încotro. Noroc că, uneori mă mai schimba fratele meu mai mare, pe scurte perioade. Dar omul se obișnuiește cu de toate. 
  
(va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
Păzitor la albine (1) / Viorel Darie : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2676, Anul VIII, 29 aprilie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!