Făclii pe Nil (1) 

Un vânt liniştit, abia perceptibil, răcorea vastele întinderi de ape ale uriaşului Nil, făcând ca pe luciul său să călătorească valuri blânde, în rânduri multe, repetându-se la nesfârşit. Mulţumită acestui vânt, aerul din Delta era plăcut, cald şi mângâietor. Dulceaţa acestei mângâieri făcea ca toate întinderile de ape, ca şi malurile şi ostroavele, să pară daruri ale Cerului pentru locuitorii din ţinut. La marginea apelor Nilului, se afla bogăţie de stufăriş, de trestie inundată de ape şi de smârcuri de copaci, între care, cel mai sus se înălţau palmierii. În lagunele de la marginea fluviului răsăreau vegetaţii încântătoare de lotus, înflorind maiestuos. Mai erau şi pâlcuri de papirus cu coroane armonioase, lucitoare, reflectând bunătatea şi lumina soarelui. Dincolo de tufărişul înfrăţit cu ape, se vedeau maluri înalte, galbene precum spicele grâului, pe care creşteau pâlcuri de pomi mândri, veşnic verzi, de palmieri şi livezi de măslin ori de rodii. Dacă urcai dinspre fluviu malurile înalte, arse de soare, rămâneai uimit la vederea canalelor nenumărate ale Nilului, prin care curgea apa, purtând nămolul roditor, ce dădeau viaţă unei vaste întinderi din Egipt, un ţinut plin de ostroave domoale, de canale, de ogoare şi heleşteie bogate în peşte. 

Locul în care are loc povestirea noastră, era situat chiar pe un ostrov întins şi înalt de lângă apele cele mari ale fluviului, înconjurat de malurile înalte. Sus, pe creasta colinei, se vedea un sat, precum miile de sate din Deltă, cu căsuţe mărunte, multe, pierdute printre pâlcuri de copaci de rodii, curmale şi măsline, iar peste toate, cel mai încântător, străjuiau pâlcurile de palmieri. Ajungând în satul de pe ostrov, găseai o privelişte care impresiona ochiul : căsuţe făcute din cărămizi de lut cu paie, acoperite cu împletituri de papură. Printre acele căsuţe multe şi sărăcăcioase, se vedeau slabe garduri din împletituri de stuf. Rareori, în acele ocoale din jurul caselor, apărea câte o vită nu prea prosperă, câteodată vreo doua-trei oi, sau vreo capră. Păsări nu erau prin curte, dar erau destule prin Deltă, trebuiau doar vânate. Mult mai mare animaţie era pe terenul de păşunat de la marginea satului, de lângă desişul de maquis. Acolo, pe imaşul de păşune, se vedeau multe vite la păscut, sau câte-un viţeluş zburdalnic alergând cu coada pe sus. Apoi, apăreau o mulţime de copii alergând după vite, ori, cel mai adesea, jucându-se. Dincolo de aceste coclauri de păşune, se vedeau întinderi nu prea mari cu parcele de culturi de grâu, orz, ceapă şi zarzavat. Deşi mici, loturile de pământ erau îngrijite, frumos împrejmuite, chiar dacă nu prea prospere. 

Şi mai pitoresc era când te apropiai de câte o căsuţă simplă a locuitorilor din acel sat, care erau evrei, supuşi în ţara Egiptului. Ce atrăgea cel mai ades privirea era viaţa de familie din curtea gospodăriilor. Casele bieţilor oameni aveau cel mult două încăperi, folosite fiind ca magazii de cereale, dar şi ca adăpost noaptea. În rest, toate acareturile şi toate vasele de bucătărie erau prin curte, pe sub umbrare de frunze, sau pe jos pe rogojini, ori atârnate pe garduri şi ramuri de copaci, să fie cât mai aproape, mai la îndemână, lângă vatra de foc. 

Dintre sutele de căsuţe, una atrăgea privirea cel mai mult. Era casa evreului Efraim. Ziua, o femeie tânără, Hannah pe nume, având faţa arsă de soare şi părul negru, înveşmântată în cămaşă lungă, albastră şi încinsă cu sorţ de împletitură de papirus în jurul taliei, muncea de dimineaţa până seara pentru asigurarea hranei pentru familie. Treaba cea mai importantă a ei era să râşnească boabe de grâu pentru făină, din care cocea turte. Pe jos, în bucătăria din curte, aşternute pe rogojini de stuf, erau frunze de salate şi rădăcini de plante ce aşteptau să fie fierte. Doi copii mici, un băieţel şi o fată, Levi şi Talya, cu pielea înnegrită de soare, dar curaţi şi cuminţi, mai mult despuiaţi decât îmbrăcaţi, stăteau aşezaţi pe o rogojină, aşteptând răbdători să fie gata turtele şi fierturile pregătite de mama lor, apoi să fie chemaţi la masă. În zilele bune, prin oalele de lut din cămară se mai găseau anumite bunătăţi : peşte prins din fluviu sau din iazuri, măsline, curmale, lapte, sau, cine ştie, poate chiar faguri de miere. 

Nici n-au terminau copiii cei mici şi Hannah să mănânce, că la portiţa scârţâitoare de la intrarea în curte se iviră doi băieţi mai măricei, tuciurii din cauza arşiţei soarelui, cu ochi mari, negri, uitându-se întrebători dacă e gata pregătită masa de cină. Hannah îi întâmpină cu îngrijorare şi duioşie de cum intrară în curte. 

- Băieţii mei, Tamir şi Menahem ! V-aţi întors ? Aţi găsit ceva pe fluviu ? întrebă ea, cercetând cu privirea coşurile împletite cu care veniseră băieţii. 

- Nu prea multe, mamă… Uite aici, nişte peşti mărunţi. Am mai găsit câteva ouă de raţe sălbatice de prin cuiburile de pe mal. Aici am adunat nişte curmale. 

- Să-i mulţumim lui Iehova că v-aţi întors cu bine, şi că aţi adus câte ceva de mâncare ! După ce vă săturaţi, mai aveţi treabă de făcut, aveţi de adus văcuţa acasă de la păşune, şi să mai aduceţi nişte vedre de apă din canal, că vine tatăl vostru de la muncă şi să aibă apă să se spele, apoi să mai aduceţi câte o sarcină de trestie uscată pentru foc… 

- Facem cum spui tu, mamă ! Dar acum dă-ne ceva de mâncare, că suntem flămânzi ca nişte şacali, îi răspunse Tamir, băiatul cel mai mare. 

- Veniţi, băieţii mei, să vă dau turte şi nişte fiertură de legume şi câte un peşte ! Dar să spuneţi mai întâi rugăciunea pentru masa de cină, îi învăţă Hannah cum trebuie să trăiască nişte copii buni al lui Iehova. 

După ce copiii din preajma casei lui Hannah se liniştiră, şi fuseseră hrăniţi cât de cât, pe când întunericul începea să cuprindă satul şi întinderile Deltei, la poarta căsuţei apăru un om înalt, ars de soare, cu păr negru, cârlionţat, şi cu o bocceluţă în mână. 

- Efraim ! Ai venit ? Aveam grijă să ajungi cu bine acasă ! Vino să te îmbăiezi şi să-ţi pun ceva de mâncare, zise Hannah, liniştită că i-a ajuns cu bine soţul acasă. 

- Bine te-am găsit, Hannah ! Copiii sunt bine ? 

- Mulţumesc lui Iehova, copiii au mâncat şi sunt bine. S-au culcat deja. 

- Vreau să mănânc şi eu ceva, că nici nu mai văd de foame ! 

Mâncă şi Efraim din ce îi pregătise Hannah, adică, mai bine spus, din ce rămăsese după ce 

Hannah hrănise copiii. Mulţumi lui Iehova că toate au fost bune în ziua aceea, apoi îi zise soţiei sale : 

- Hannah, nu ai nişte frunze de leac să-mi oblojesc piciorul? Azi mi-a căzut o piatră pe picior şi mi s-a umflat glezna. Mi-e teamă să nu se umfle şi mai tare, încât să nu pot merge mâine la lucru. Dacă mă vede beteag, ispravnicul faraonului nu mă primeşte la muncă, şi atunci ce ne facem, de unde arginţi pentru grâu ! 

- Vai, dragul meu Efraim ! Stai să caut, să văd ce leacuri mai am ! Să ne rugam lui Iehova să te faci bine până mâine! 

Familia se culcă să se odihnească, urmând ca a doua zi, dimineaţa, pe lumină, Efraim să-şi vadă copiii înainte de a pleca la lucru. 

(va urma)