Admiterea la facultate a fost o distracţie pentru mine. Eram elev bun la liceu, sub îndrumarea inimosului meu profesor de matematică, Dan Bortă, rezolvam tot timpul probleme la Gazeta Matematică, încât exerciţiile date la examen pentru admitere la Facultatea de Matematică din Iaşi mi-au părut o joacă. După afişarea rezultatelor la probele scrise, imediat ce am dat şi proba orală, mi-am zis că n-are rost să mai stau la Iaşi, să aştept afişarea rezultatelor finale. Imediat am găsit nişte maşini de ocazie, şi chiar în miez de noapte am ajuns acasă la Moldoviţa.  

A doua zi m-au dus la Fabrica de Cherestea din comună, să încerc să mă angajez ca muncitor. Intru în vorbă cu un funcţionar de la fabrică, îi spun că am reuşit la facultate. Erau cam puţini din comună care reuşeau la facultate în anii aceia. Iar funcţionarul făcu o figură: „Fugi dom'le, cum se poate aşa ceva? Că doară deabia acum se desfăşoară admiterea!” În fine, i-am explicat care-i treaba. Umblând prin fabrică mândru că am reuşit, inginerul şef m-a trimis la şeful cadrelor, pe atunci domnul Mayer, neamţ, să vorbesc cu el de angajare pe timp de vară. Acela mi-a dat un formular de completat. Nu ştiu ce nelămuriri aveam, am întrebat de două ori acelaşi lucru. La care şeful de cadre s-a răstit la mine: „Cum nu ştii?! Cum ai reuşit la facultate dacă nu ştii atâta lucru!” M-a ofensat grozav acest fapt, am lăsat-o baltă cu cererea de angajare! 

Dar, umblând printr-o secţie mărginaşă a fabricii unde şef era tatăl unui coleg de-al meu de liceu, domnul Melniciuc, dumnealui m-a primit să lucrez în secţia sa, fără să semnez nicio hârtie de angajare. De-a doua zi, am şi venit voios la muncă. Numai după două zile am constatat că nu-i chiar aşa o joacă să lucrezi într-o fabrică la scânduri. Trebuia să deservim un gater de debitare a buştenilor, să cărăm la o movilă şpraiţurile de lemn, să punem scândurile pe vagonete şi să le ducem spre nişte depozite, să le stivuim frumos. Adică trebuia să muncim. Pentru cei care lucrau de-o viaţă la fabrică, nu era mare problemă.  

Dar pentru mine, firav la fizic, neînvăţat cu munca grea, îmi părea totul foarte greu. Ziua era lungă, parcă nu se mai termina. Trebuia să fiu la fabrică dimineaţa, la ora şapte, când suna sirena de două ori. De abia aşteptam pauza de la ora 11 până la ora 12. Ce repede trecea pauza. Apoi iar la muncă până la ora 17. Grea robie. Toate ca toate, doar că pulpele degetelor mele au cedat. Muncitorii aveau mâinile aspre, tăbăcite de muncă la cherestea. Dar eu, cu mânuţele mele fine, de elev, care n-au văzut în viaţa lor decât creion şi caiet, deodată au resimţit cumplit asprimea scândurilor. Lucram din ce în ce mai greu. 

Într-o zi, nu ştiu de ce, am fost pus, tot în cadrul secţiei lui Melniciuc, să confecţionez nişte panouri de scândură, pentru folosinţă în construcţii. Trebuia să-mi procur singur de prin secţie nişte suporţi pentru panouri, să-mi aduc singur scânduri, să aduc cuie, apoi să bat panourile. Munca asta nouă o făceam foarte neîndemânatic. Aveam normă de confecţionat patruzeci de panouri pe zi, pe când eu, până la prânz, am făcut nici cincisprezece. Intrasem în panică. Mai erau prin secţie nişte băieţi de-ai lui Ion, băieţi săraci, dar buni la suflet, care munceau vara prin fabrică, să câştige un ban.  

Ei erau obişnuiţi cu munca asta de a face panouri, pe la ora trei, după amiază, au terminat norma şi-au plecat. Eu bătusem vreo treizeci de panouri. Era clar că nu-mi făceam norma pe ziua aceea. Dar a venit iepuraşul salvator. Unul din băieţii cei mici a lui Ion, trecând nu ştiu de ce prin fabrică (el terminase norma demult), mă văzu că încă nu mi-am făcut norma. S-a îndurat de mine, a început să mă ajute la bătut panouri. Nici n-a trecut bine de ora 17, când sirena suna de plecare, că şi eu mi-am făcut norma la panouri. Îmi venea să-l mânânc pe acel băiat cumsecade al lui Ion care m-a scos din impas!  

Nu-mi mai trebuia nimic. Am plecat de la fabrică doar după două săptămâni. În vara aceea am mai lucrat acasă, la fân, la prăşit cartofi. Munca la fabrica nu era de mine. Am plecat prin păduri la vechea mea meserie de culegător de afine, hribi şi zmeură. Se câştiga mult mai bine ca la fabrică, şi fără atâta bătaie de cap!