Serbarea Liceului Militar la Moldoviţa 

Pentru o jumătate de oră, am fost ca şi elev la Liceul Militar. Pe când eram în clasa a IX-a la Liceul Moldoviţa, apărură nişte domni pe poarta liceului, care intrară chiar în clasa noastră. Anunţ mare: cine vrea să meargă la Liceul Militar din Câmpulung Moldovenesc, să se ducă la Dispensarul Sanitar din comună, la vizită medicală. Cică la Liceul Militar erau multe avantaje, internatul era gratuit şi mai primeau haine uniformă de elev militar dintre cele mai frumoase, gratuit. 

Se întâmpla ca ora următoare, după pauză, să fie chiar oră de matematică, cu cel mai sever profesor din liceu, domnul Pricop. Când intră profesorul în clasă, avu un şoc: unde-s băieţii? Băieţii? Erau la Dispensar, pentru vizita medicală pentru Liceul Militar! Cam pe la jumătatea orei, rând pe rând, începură să apără fugarii pe uşa clasei. 

- Ei? Ofiţăraşi? O-fi-ţărani? Gata? Vă îmbracă în uniforme? ne ironiză proful de matematică. Ia să vedem, aţi învăţat lecţia?!... 

Tot proiectul a căzut. Ducându-mă acasă, cu entuziasmul unui posibil viitor elev de liceu militar, tata m-a dezumflat repede cu totala lui lipsă de colaborare. 

- Măi, băiete, crezi că-i aşa de bine să fii militar, să fii tot timpul sub ordine? Eu am fost la armată, nu ştiam cum să scap mai repede de-acolo! Vrei toată viaţa să fii sub comanda altora? 

M-am resemnat. Mi-am văzut mai departe de liceul nostru cel amărât, în hainele noastre sărăcăcioase, cu ghiozdanul spart şi adidaşi ca vai de capul lor. Vreo doi băieţi din comună chiar reuşiră la Liceul Militar. Nu povesteau lucruri prea roze de-acolo, era militărie cruntă, trebuiau să alerge kilometri întregi în fiecare zi. În schimb, vara, când treceau prin comună cu uniforme albastre, pantaloni la dungă, cu vipuşcă, cu caschete cu stemă, îţi luau ochii! Ce mândrii păşeau pe trotuare! Fetele, de cum îi zăreau, erau leşinate după ei! 

Dar, în primăvara următoare, comuna noastră avusese parte de un spectacol feeric, de vis. Într-o duminică senină, caldă, pe la zece dimineaţa, sosi un şir de autobuze de la Liceul Militar din Câmpulung, din care, cete-cete de elevi militari, în haine splendide, coborâră în preajma stadionului. Noi eram deja în tribune, ştiam de venirea lor. Elevii militari se aliniară şi intrară pe stadion, în formaţii, cu sutele. Se aliniară pe gazon, pe plutoane şi batalioane. Apoi începură reprezentaţii feerice. Într-o sincronizare perfectă executau exerciţii fizice complexe, cu ridicarea şi legănarea braţelor, fâlfâind panglici colorate în trei culori. Ceva fain de tot, mai frumos nici că se putea! Eram copleşiţi de acele demonstraţii de virtuozitate, de deplasări în formaţii spectaculoase. Fanfara răsuna frenetic, reflectându-se prin ecouri de dealurile şi casele din jurul stadionului. Uniformele băieţilor, cu vipuştile colorate, te lăsau mască. Fetele de la şcoala şi liceul nostru aveau ochii aţintiţi doar asupra chipurilor băieţilor militari.  

După serbare, începu un meci de fotbal. Militarii umiliră echipa de fotbal a comunei cu un scor ruşinos. Apoi, pe stadion începu serbarea, dansurile, muzica. Fetele coborâră pe gazon, nu vedeai una în tribune. Adios muchachios, băieţi din Moldoviţa! Bieţii de ei, au fost şi mai umiliţi decât fotbaliştii. După ce se termină serbarea, fetele frumoase, sau măcar descurcăreţe, erau toate cu câte un băiat militar la braţ. Grea duminică pentru băieţii autohtoni! 

Dar nici după ce elevii militari se încolonară şi urcară în autobuze cu destinaţia cazarma Liceului Militar, nici atunci fetele nu i-au putut uita. Pentru multe luni de-a rândul, au început să curgă scrisori du-te vino între cele două licee din judeţ. A trebuit să treacă multă vreme ca ele să înceapă să vadă că, de fapt, şi băieţii din liceul nostru au câte un pic de şarm pe chipurile lor!