CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Cugetari >  




Autor: Violeta Catincu         Ediţia nr. 2535 din 09 decembrie 2017        Toate Articolele Autorului

Așa e viața!
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
Știi momentul acela când te uiți în gol și ai senzația că universul îți descoperă o idee măreață?  
  
Ei bine aceea poate să fie un bilet câștigător la loto sau un total eșec.  
  
La asta mă gândeam în timp ce taxiul lua curba pe bulevardul Montmarte ,iar șoferul,într-o engleză primitivă îmi spuse că trebuie să vizitez teatrul și câteva cladiri celebre ,arătând cu mana pe geam.  
  
Nu era trecut de cincizeci,dar deja greutațile își spuseseră cuvantul pe fața lui.Pe cap avea o sapcă pe care scria David Goffin iar după ce am inspectat mașina cu privirea am înțeles că tipul iubește tenisul .Dar ce mi se părea interesant nu era faptul că nu-l chema Piere,ci mai degrabă tatuajul de pe mană cu o superbă domnișoară.  
  
Văzând că îl admiram,îmi spuse că o cheamă Daniele și că a fost prima și singura lui iubire.  
  
-Să mă crezi,mademoiselle,nu știu multe despre viața,dar un singur lucru cred cu tărie și anume că marea iubire vine doar o dată în viață.  
  
Dau din cap,cum că îl aprob dar mi e frică să-I dau dreptate.  
  
Oare chiar așa să fie,mă întreb în sinea mea...  
  
Îi vâr sub nas o hartă,ca să fiu sigură că ajungem unde trebuie și mă asigură gesticuland ca la teatru că-l cunoaște Parisul ca în palmă.  
  
Îmi venii inima la loc când am văzut că am ajuns bine iar el,politicos mă ajută cu bagajele.  
  
-Uite cartea mea de vizită,îmi șoptii ștrengărește.Când ai nevoie de o plimbare,sună-mă.  
  
-Cu siguranta ,îî răspund eu zâmbind.  
  
Cu siguranță că nu...și râd în sinea mea.  
  
Hotelul era magnific.Deși poza pe care o văzusem pe site era făcută vara și iarna părea la fel de grandios,emanand aerul vremurilor de mult apuse.  
  
Închid ochii pentru un moment și îmi imaginez cupluri din alte timpuri care pășeau aici,lăsând câte o bucată din sufletul lor în cladirea somptuasă.  
  
Cum am ajuns eu aici?Noroc chior,aș spune.  
  
Știi oamenii aceea care au de toate,atât de mult încât nimic nu-I mai satisface?Ei bine,eu cunosc și nu aș vrea să fiu în locul ei,pentru că atunci nu m-aș mai bucura de viață.Cunoașterea aduce putere,dar și singurătate.La șaizeci si cinci de ani,fără copii sau soț,plină putredă de bani,după o carieră în avocatură,mătușa mea aparent le avea pe toate.Dar eu o cunoșteam.Înainte mi se părea de invidiat.Elegantă în cele mai la modă haine,cu un păr care arăta uluitor la orice vizită,o casă frumoasă în București și mașină scumpă.Aparent le avea pe toate.Dar într-o zi am surprins-o plângând în hohote,pe marginea unui pat și atunci am cunoscut-o cu adevărat.  
  
Mi-a spus că ar renunța la tot pentru singurul lucru pe care nu-l putea avea.Copii.  
  
Că orice lucru de pe lumea asta e inutil dacă nu poți simți dragostea de mamă.De aceea nici nu se căsătorise,conștientă că nu –l va putea face tată nici pe soțul ei.  
  
I-am sugerat să adopte unul,căci până la urmă mamă e aceea care crește un copil,nu neapărat care îl naște,dar mi-a spus că nu l-ar iubii la fel.  
  
Astfel că se refugia în lucrul care o făcea să uite și anume cariera.  
  
M-a surprins când mi-a oferit biletul.Îi spusesem odată cât mi-aș dorii să călătoresc ,cu o sclipire în ochii de parcă deja îmi era dor de locuri pe care nu le văzusem niciodată.  
  
-Tu ești tânără.Ai toată viața înainte.Explorează,cunoaște,trăiește.Nu te speria de necunoscut și înfruntă totul.  
  
Acum ,uitându-mă la hotelul grandios,cu un gol în stomac,simțeam că va fi o săptămână plină de amintiri.  
  
La recepție mă întâmpină un domn elegant,care se oferii să-mi ia bagajele și le așeză pe un cărucior auriu supraetajat.Întreg locul emana opulență.Dacă fatada era păzită de două fecioare lucrate cu migală,în sala principală trona un candelabru până la pământ din mii și mii de beculețe care străluceau puternic peste pereții cu tapet purpuriu.Podeaua era din marmură și de un luciu impecabil.  
  
Analizând tot decorul ce mă fascina,mă întrebam oare cât a costat cazarea aici.  
  
O domnișoară drăguță,cu un zâmbet larg,îmi înmână cartela de la cameră.  
  
Știam că trebuia să I-au liftul,iar ideea nu mi era prea dragă.Dar nu voiam să- mi fie frică de nimic,așa că nu am ezitat.Bagajele ajunseră înaintea mea și,așa cum văzusem în filme știam că trebuie să-I dau bacșis omului elegant care adoptă poziția de drepți.Era îmbrăcat cu un costum negru mat și mânuși albe,dar ce îmi plăcea mai mult la el era privirea caldă și calmă,martoră a câtor și mai câtor toane ale clienților.  
  
Deși nu mă obișnuisem cu banii,I-am dat omului ceva și se retrase mulțumind politicos.  
  
Acum era momentul să mă desfăt în toată camera după o lungă zi de mers.  
  
Știam că interiorul trebuie să fie frumos,dar patul acela aproape că mă facea să plâng și să uit cuvintele mătușii mele cum că altele contează în viață.  
  
Era ca într-o poveste.Tapetul era auriu,cu flori,la fiecare colț al camerei îmbinările erau din lemn sculptate floral,iar piesa de rezistență,un pat înalt care te făcea să te simți tare răsfățat.  
  
Trebuie să mă trântesc în el,gândii în sinea mea și îmi permisesem să mă pierd în gânduri și în amintiri placute.  
  
…..............................................................................................................................................................  
  
Nu știu când venii și dimineața sau mai bine zis prânzul,uitându-mă mai bine la ceas,dar noaptea trecu pe nesimțite.Stiu doar că apucasem sa-mi fac un duș ,să despachetez și să-mi fac un plan de bătaie al traseului de vizitat.Cartea pe care mi-am cumpărat-o înainte să plec,recomandare de la Nico,se odihnea răsfoită pe pat.Probabil că adormisem cu ea.Știam că..O sută de scrisori din Paris..de Lucian Raicu ,era cea mai bună prietenă de călătorie,încă de la primele pagini.  
  
 
  
Înainte să plec ,am stat umpic să mă gândesc cu ce să mă îmbrac,deoarece nu știam cu ce mă va surprinde vremea,dar voiam neapărat să am acel aer de aristocrație si romantism,cu care credeam că mă voi încadra perfect în decorul mulțimii.  
  
Aerul de afară,umpic rece,contrasta cu căldura ademenitoare de la recepție.O parte din mine voia să se întoarcă,dar alta,mai îndrăzneață era avidă după cunoaștere,după orice era diferit.  
  
Mă echipasem bine cu un ghid turistic și cu un plan bine pus la punct,nu de alta,dar eu aveam obiceiul să mă rătacesc și în țară.  
  
Din păcate decembrie nu adusese fulgi de zăpadă ci doar frig,dar mie nu-mi păsa.Eram hotărâtă să explorez fiecare părticică din Paris,să ating fiecare zid și să simt energia celei mai îndrăgite destinații ale îndrăgostitilor.  
  
Scoțând harta și carnețelul de memorii unde aveam să imortalizez în cuvinte imaginile,am hotărât că prima pe listă o să fie Palatul si grădina Luxemburg.Știam că nu va arăta așa grandioasă ca vara dar auzisem păreri cum că trebuie musai văzută.  
  
Citisem că a fost creată în 1612 la cererea Mariei de Medicii,fiind ulterior restaurată de arhitectul Jean Franqois ,cel care îi redase gloria de altădată.Deși frig,mai erau turiști ,dar și oameni ai locului cu copii,care se plimbau.Citisem că te poți pierde acolo,pentru că grădina avea o suprafață de 25 de hectare,cu fantani,sculpturi,canefea în aer liber dar si spații de joacă.Un lucru însă îmi atrăsese atenția și anume estrada pentru orchestra care adesea dădea o notă aparte .  
  
 
  
Cele cateva ore erau insuficiente ca să mă satur de locul de care prinsesem drag.Am plecat de ocolo ,promițându-mi că mă voi întoarce,de data asta la vară,să vad cum raiul prinde și mai multă viață.  
  
A doua oprire a fost muzeul Louvre,piesa de rezistență a Parsului.Când am ajuns acolo,trona în piața principala ca o regină,lăsându-se admirată de toți turiștii curioși.  
  
Deși am stat ceva la coadă ca să intru,a meritat tot efortul.Picturile parcă prindeau viață în ochii mei,ca în Harry Potter,doamne în rochii,cavaleri,toți într-o mișcare ,de parcă ar putea evada din tablouri.  
  
După ceva timp,în care mi-am săturat mintea cu tot felul de imagini,am decis să mă întorc la hotel.Pe drum încercam să păstrez cât mai clar amintirile ,notand tot ce văzusem pe carnet.  
  
Zilele trecură foarte repede,de la muzee la cafenele ,de la hotel pe bulevard,iar timpul necruțător îmi amintea că o singură seară mă mai desparte de Paris și casă.  
  
Am decis să las seara să treacă plimbându-mă lângă Louvre ,pe Podul Artelor,unde știam că îndrăgostiții își sigilează iubirea printr-un lacăt prins de grilajul podului.  
  
Atmosfera era încărcată ,în aer se simțea miros de Crăciun,dar eu deși vizitasem tot ce se putea,eram mai tristă ca niciodată.Simțeam că decorul mă apasă cu amintiri din trecut pe care credeam că le-am aruncat demult.Acum ieșeau la suprafață,mai necruțătoare să mă bântuie.  
  
Mă așez pe o bancă,încercând să-mi încălzesc mâinile și observ o siluetă mergând domol și așezându-se lângă mine.Aveam o senzație stranie că-l cunosc,dar nu am vrut să-I vorbesc.  
  
 
  
 
  
-Aici erai,băiete!Exclamă silueta ,la un câine care se apropia lătrând,dar el venii la mine și mă recunoscu.Atunci mi-am dat seama cu stomacul cât un ghem că era el.  
  
Își dădu gluga paltonului de pe cap și se uită zâmbind la mine,iar eu fără să mă gândesc prea mult am sărit să-l îmbrățișez.Nu am realizat cât de puternice pot fi emoțiile decat atunci când m-am trezit plângând.Chiar simțeam nevoia să-l văd mai mult decât credeam.  
  
El m-a lăsat și nu a stricat momentul.  
  
-Tare mă bucur să te văd!îi spun eu .Și scuză-mă pentru asta.  
  
-Nu te scuza,pentru asta nu.Si mie mi-a fost dor de tine dar ca un dobitoc nu te-am căutat.Iartă-mă,dar mi-a fost teamă.  
  
-Teamă?Îl întreb eu,nedumerită.  
  
-Vezi tu,îmi răspunde,ești genul de persoană memorabilă.Acel gen de care te poți îndrăgostii nebunește.Ai un fel de a fi magnific și unic.De prima dată când ne-am întânlit în parc am știut că dacă continui să te văd ,ei bine,știi tu.  
  
Nu știam ce să-I răspund.Mă închisese demult.  
  
-Hai să nu existe mâine.Să fie doar azi.Să nu ne fie frică de necunoscut și hai doar să existăm împreună.  
  
Mă ridic ușor cu mana în mâna lui caldă și ne-am plimbat ca să ne treacă tot oful,tot dorul și toate fricile din trecut.Momentul a fost plenar,mai complex decât orice pictură pe care o văzusem,mai intens decât orice.  
  
-Hai să ne punem o dorință,îl încânt eu,scoțând din buzunar două monede .  
  
Asteaptă o clipă,închise ochii și o aruncă cu un zâmbet satisfacător .  
  
Mă uit la a mea,cum strâlucește în lumina felinarelor și spun în gând.  
  
**Momentul asta e tot ce îmi trebuie și nu-mi pot dorii nimic mai mult**  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Așa e viața! / Violeta Catincu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2535, Anul VII, 09 decembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Violeta Catincu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Violeta Catincu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!