CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  




Autor: Violeta Catincu         Ediţia nr. 2493 din 28 octombrie 2017        Toate Articolele Autorului

Așa e viața
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
-Dani zici,hmmm?  
  
-Da,știu...nici nu e nevoie să continui ,îi răspund eu sorbind o gură de cafea.  
  
-Eu am decis să o las mai moale cu iubirile.Știi? Să mă concentrez pe lucruri mai serioase,zise Nicol uitându-se cu ochii ei mari și căprui la mine,de parcă încerca să se convingă pe ea .  
  
-Mă lasi!..de data asta cât mai durează? Întreb eu ironic  
  
-Nu știu mă Vio da,mi s-a cam luat așa,să știi.Macar asta cu care începusem avea el ceva,numai că era prea încăpațânat și posesiv.Auzi la el!.Că de ce primesc atâtea likeuri?Parcă are 16 ani.  
  
-Crede-ma.Cu cât ai mai puține așteptări cu atât nu o să fi dezamăgită.  
  
-Experta amorului...ce să zic?  
  
Și râdem amândouă uitându-ne la furnicile grăbite care treceau pe lângă terasă.  
  
-Ai vrea să-l vezi?  
  
-Pe cine?  
  
-Pe mama?Pe bune?  
  
-Hai că ești amuzantă..  
  
-Normal că aș vrea.  
  
-Și?Aștepți să te lovească un meteorit?  
  
-Nu Nicol,da..  
  
-Da ce?  
  
-Doar nu mă pot duce să-l caut,nu??  
  
-Nu știi nimic de el?Unde stă sau ceva?  
  
-Stiu doar că are un magazin de jucării langă facultatea noastră.  
  
-Perfect.  
  
-Ce e perfect??  
  
-Du-te acolo.Să-l vezi.  
  
-Nuuuuuuu.  
  
-Păi?!Hai că m-ai enervat.  
  
-Nu mă pot duce pur și simplu.  
  
-Stiuuuuu.Orgoliul prostesc.Altceva?râse zgomotos .  
  
-Aș putea totuși să mă duc.Doar el m-a invitat să dau pe acolo.  
  
-Păi vezi?  
  
-O să mă duc.  
  
-Bravo.Trebuia să mă fac psiholog.Mă pricep să conving oamenii.Oricum dacă nu –mi scoți tu peri albi până terminăm facultatea...  
  
-Mai stăm?Întreb eu  
  
-Cât e ceasul?  
  
-Păi la cât intri la muncă?  
  
-Pe la 14,zic eu.  
  
-Atunci ai timp destul.Hai că vin cu tine.Să te împing de la spate.  
  
-Da tu nu lucrezi azi?  
  
-Nuuuu.Doamne ajută!Știi că ți-am zis că eram la doișpe ore dar nu mai au voie acum .O lege nouă sau așa ceva.  
  
-Mai bine!zic eu,oftând ca orice român încercat de sistem.  
  
-Haidem.  
  
Plătim nota și îi spun lui Nicol că mai bine nu m-aș plânge de munca mea,pentru că oricum la alții e mai nasol.Că macar noi suntem libere să alegem orice,nu avem încă o familie și greutăți în plus.  
  
-Dar noi ne complicăm teribil,zise ea în timp ce se uita în ecranul telefonului să vadă dacă îi stă părul bine.  
  
Ajungem și la magazinul de jucării și intru făcându-mi o mie de șcenarii în cap.  
  
-Văd că Făt-Frumosul tău nu este aici.  
  
-Am văzut.Hai măcar să ne uităm ce e pe aici.Poate îmi I-au ceva.  
  
-Pentru nepoțel?  
  
-Cred că mai degrabă pentru mine.  
  
Magazinul era împărțit pe patru compartimente,fiecare cu o anumită categorie de jucării,iar mie,care îmi plăcea să mă uit prin toate ,mi se părea fascinant.Pe rafturile de lângă ușă erau și obiecte vechi,ceasuri,ceșcuțe,logouri,cum vedeam în Războiul depozitelor pe History.  
  
-Wow,Nico!.Uită-te la asta.  
  
-Ce e?  
  
-E o reclamă de metal la Coca –Colla.  
  
-Stai să vezi ce am găsit eu.E o păpusă din lemn.I se mișcă picioarele.  
  
-UUUUU.Uită-te aici.Mă topescccc.Mașinuțe din metal mici.  
  
-Băiețoaico!  
  
-Hai mă.Cine vorbea?  
  
-Copilăria mea a fost frumoasă.Îmi aduc aminte,zise ea punând mâna pe toate că eu și sora mea eram foarte apropiate.Defapt,încă suntem.  
  
-Imaginează-ți la mine.Patru pisici care se jucau,certau și zbenguiau toată ziua.Săraca mamă.Nu am avut cine știe ce jucării,dar cine avea nevoie de ele când aveai o grădină imensă la dispoziție și o tonă de energie..  
  
-Păcat că acum am îmbătrânit!,se plânge Nicol melodramatic.  
  
-Timpul are un mare defect,îi răspund eu filozofic.Faptul că trece.Defapt de noi depinde cum îl percepem.Vezi tu,dacă trăim cât mai mult în prezent și nu în viitor sau trecut,ni se va părea că timpul aproape stă pe loc.  
  
Mă uit la fața lu Nico și constat că nici măcar nu mă asculta.Era prea concentrată să deschidă o cutie veche de bijuterii.  
  
-Vezi să nu o strici,îi atrag eu atenția.You breack it,you buy it!  
  
-Așa e!  
  
Si râdem amandouă înaintând prin cotloanele întesate de jucării.  
  
-Ascunde-te!Repede!  
  
O trag de mână pe Nico după un raft.  
  
-Ce e?mă întreabă debusolată.  
  
-Shhhh!Mai încet că ne aude!  
  
-Cine?  
  
-El e.  
  
-El?Care el?  
  
-Dani.  
  
-Aaaaaaa!  
  
-Păi hai să-l salutăm.  
  
-Nu.  
  
-Treci! Îmi ordonă ea și se trase din mână.Mă duc să-l salut.  
  
-Nuuuu.  
  
-Dacă ești fraieră..ce să-ți fac?!  
  
-Hai că vin și eu.  
  
Mă ridic ca o pisică de jos,îmi aranjez părul și mă îndrept indiferentă către casă,unde Dani vorbea cu o fată.  
  
Nicol ajunsă înaintea mea,coti la stanga lăsându-mă la vedere.  
  
Puțin jenată îl salut.Îmi răspunde zâmbind apoi continuă discuția cu tipa de la casă.Brunetă,înaltă cu niste ochi negrii pătrunzători,deja mă făcea să mă simt mai mică.  
  
Nu trebuia să vin,gândesc în mintea mea și mă îndrept spre Nicol să-I fac semn să plecăm.  
  
-Ai văzut ceva ce ți-ar place?mă întreabă o voce cunoscută.  
  
-Nu chiar,îi dau eu replica .  
  
-Păi înseamnă că nu ai văzut ceea ce e mai bun.Vino!  
  
Mă ia de mână ,ca și cum ne-am cunoaște de o viață și coborâm scarile la subsol.Nico nu se obosii să mai vină,nici chiar la semnele mele,gândind că ne lasă intimitate.  
  
Eu râd în sinea mea și mă gândesc ce oare vrea să facă.  
  
-Voila!Spuse cu un accent actoricesc Dani arătând spre niste cutii care păreau aranjate strategic.  
  
-Deci?  
  
Scoate cheia de la mașină din buzunar și deschide o cutie .Mă apropii neîncrezătoare de ea,dar ce văd e destul de magnific încât să exclam un wow.  
  
-Ți-am zis eu.Zâmbii triumfător.  
  
-Da,ce să zic?!  
  
-Acum hai să-ți povestesc.Nu de alta,dar e cam ciudat să ai atâtea jucării.  
  
-Nu chiar!Dar spune..  
  
-Provin dintr-o famile mai săracă să spun așa.Pe vremea când aveam zece ani,ai mei aveau o situație mai grea financiară.Am locuit împreună cu sora mea și părinții la bloc în oraș,dar aveam rate la apartament.Apoi tata s-a îmbolnăvit și banca ne-a luat casa,forțându-ne să ne mutăm la țară,la Vâlcea,la o soră de-a mamei.Mai precis la Cuca.Bunicul meu,un om extraordinar,m-a învățat să fac păpuși din lemn.Să le sculptez.De aici am realizat că-mi place asta,mai ales să le fac cadou copiilor care nu aveau .Cele mai multe dintre păpuși sunt făcute pentru sora mea,dar am și aduse din afară.  
  
-Măi,ce să zic?E grozav dacă zici că le faci tu.Se vede că muncești mult la ele.  
  
-Uite!Pe asta vreau să ți-o fac cadou.  
  
-Dar nu trebuie să știi.Pot să ți-o plătesc.Doar nu trăiești cu aer.  
  
-Defapt da.Cam trăim cu aer,spuse cu o voce copilăroasă ca și cum nu s-ar fi prins de ceea ce am vrut să zic.  
  
 
  
Păpușa pe care mi-o dăruise era Matrioșka,colorată într-un roșu aprins cu verde.Se vedea că muncise mult.  
  
-Cutia asta nu o pun la vânzare.Mă leagă mult prea multe amintiri.Acum hai să merge.E destul de răcoare aici și poate răcești.  
  
Îl urmez uitându-mă la jucărie și mă gândesc că deși nu e primul lucru făcut de mâna cuiva,e primul dăruit din suflet și cu amintiri.  
  
Ajunși iarăși sus,Nico,care între timp se împrietenise cu fata de la casă,mă privea iscoditor.  
  
-Vio,ți-o prezint pe Elena,sora mea.Zise Dani,arătând spre tipa brunetă pe care mai devreme eram geloasă.  
  
-Îmi pare bine de cunoștință! Îi răspund cu politețea datorată anilor în vânzări.  
  
-Aș mai fi vrut să stam de vorbă,Vio,dar trebuie să fud până la București.M-au anunțat că e o problemă cu un camion de marfă.Mă bucur că ai trecut pe aici și sper că ne mai vedem.  
  
Mă pupă fugitiv pe obraz,la fel și pe sora lui,care-I arunca priviri și dispare ca un vis frumos dimineața ,pe usă.  
  
-Da,așa e Dani,mereu pe fugă,îmi zise Elena bătând la casă.  
  
-Ar trebui să plecăm și noi.  
  
Nico își luase un ceas de perete cu turnul Eiffel pictat,fiind foarte mulțumită de achiziție.  
  
Ieșim din magazin amândouă îngândurate,dar întrebarea lui Nico detensionează toate gândurile.  
  
-Și ce a-ți făcut voi doi acolo??A?  
  
-Nu e ceea ce pare,îi răspund eu rușinată.  
  
-Niciodată nu e.  
  
-Mi-a arătat niște jucării făcute de el.  
  
-Nice!  
  
-Da.  
  
-Cunosc privirea aia,Vio.Știu că pare desprins din cărțiile alea pe care le citești tu,dar ai grijă.Crede-mă nimic nu e ceea ce pare.  
  
-Profund.Acum hai să ne întoarcem la viețiile noastre,Cenusăreaso.  
  
-Poate tu,râse ironic.Eu o să lenevesc toată ziua.  
  
O pup,și mă despart de ea ,îndreptțndu-mă spre muncă.Iar una dintre zilele când nu am chef de nimic decât să stau și să la mii si mii de lucruri.Sunt momente când nu mai știi defapt care e realitatea și care nu.Dar prezentul se scurge ca apa printre degete și e necruțător cu imaginația și cu visele.  
  
Dar oricum ar fi realitatea și oricât de bine e să te interiorizezi,el e real,la fel de real ca aerul,dar îmi e treamă să nu devină la fel de vital.  
  
Referinţă Bibliografică:
Așa e viața / Violeta Catincu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2493, Anul VII, 28 octombrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Violeta Catincu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Violeta Catincu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!