CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Patrimoniu >  





Gospodăria țărănească tradițională a motrişorenilor - conacul
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Conacul - universul gospodăriei tradiționale a motrişorenilor  
  
Pe Valea Motrului înspre izvoare, mai exact pe valea celui mai important afluent al său pe care îi primește pe partea dreaptă, a cărui denumire este Motru Sec sau Motrișor, se află satul cu același nume - Motru Sec. Locuitorii satului sunt cunoscuți ca motrișoreni după denumirea râului care îl străbate.  
  
Caracteristica esenţială a modului de viaţă a locuitorilor satului, dar și a altor sate din cadrul comunei Padeș, jud. Gorj, o reprezintă faptul că toţi sătenii care îşi trag seva din înaintaşii moşneni ai locului, au pământuri de lucru în afara satului, în zonele de hotar ale acestuia. Fiecare familie, funcţie de moştenirile sale are mai multe astfel de locuri de muncă. Locurile de muncă, menţionate astfel şi în Marele dicţionar geografic al României, sunt localizate pe terenurile ce au aparţinut din vechime satului.  
  
Astăzi săteni au terenuri de muncă, fie în zonele din imediata apropiere a satului, respectiv pe Valea Lupşii, Cânipişti, Dridu, Vârful Dosului, Păroasa, Ponorâci, Vârful Teiuşului, Rugetu, Măgura, Tărnicioara, Ciolanu, Prislopu, Sohodoale, etc., fie în zonele mai îndepărtate aflate la distanţe care ating sau depăşesc uneori 20 km. Zonele îndepărtate sunt cele mai numeroase, cuprind întinderi mari de terenuri de muncă create în timp de săteni şi sunt localizate pe valea Motrului Sec între colţul Pietrei Mici numit Vânturiş şi Buza Plaiului, Sub-Piatră, pe Valea Pietrei, la Bolovanu, pe Valea Seacă, la Gorganu (aici au proprietăţi şi locuitori ai satului Mărăşeşti, judeţul Mehedinţi), Plopu, Merişoru, Plaiul şi Culmea Cernei, la Ogaşul Fântânii, la Gahanie, la Dosul Cernei, Cerna-Sat, Sănuni, Cracul Năibii, etc.  
  
Marea majoritate a acestor locuri de muncă au fost create de localnici pe foste terenuri împădurite, pe măsură ce numărul populaţiei a crescut şi din dorinţa de a avea proprietăţile lor astfel încât să nu mai depindă de cei avuţi. Aici săteni şi-au întemeiat, în timp, gospodării permanente sau temporare, şi-au construit conace şi anexe gospodăreşti. Terenul a devenit bun de cultivat şi în acest fel, aici ei îşi produceau toate cele necesare traiului. Cu siguranţă că aici au fost şi locurile în care sătenii s-au retras, în vechime, din calea cotropitorilor.  
  
Denumirea de ”conace” a acestor gospodării tradiționale pe care le întâlnim în acest areal și chiar pe zone submontane mult mai largi, în județele Gorj și Mehedinți are un alt înțeles, față de cea larg cunoscută, respectiv cel de conace boierești.  
  
Având în vedere importanța acestor habitate umane și a faptului că în viitor această zonă trebuie să devină una protejată și de patrimoniu, în cele ce urmează vom face o prezentare detaliată a conacelor motrișorenilor, cu un set de fotografii.  
  
Așadar, conacul este o construcţie din bârne de lemn aşezate pe un rând de bolovani, sau mai nou pe un zid de protecţie a bârnii de jos împotriva procesului de putrezire, acoperită cu şindrilă a cărei destinaţie este aceea de a fi locuită şi utilizată deopotrivă pentru depozitarea hranei şi produselor obţinute în cadrul gospodăriei, precum şi adăpost pentru animale prin construcţiile laterale numite şopruri, întilnite mai ales în zonele submontane ale Munţilor Mededinţului, dar nu numai.  
  
Conacul standard este o constructie dreptunghiulară, de regulă formată din două camere, cu o singură intrare exterioară şi un acces interior din zona conacului denumită “casă” în “sobă” denumită şi „hodaie” sau „odaie” sau „ camera” de dormit. Unele conace mai înstărite dispun şi de o a treia încăpere destinată păstrării recoltelor, produselor obţinute în gospodărie şi a hranei, denumit celar, hambar sau pivniţă. Alte conace au trei camere cu două intrări exterioare.  
  
În faţa conacului este întotdeauna o tindă acoperită, cu pământ bătătorit, de cele mai multe ori nepardosită, cum de fapt nepardosite erau şi interioarele. Alte conace dispun de o tindă închisă până la înălţimea de maximum un metru, cu o portiţă de acces din bătătură.  
  
Sunt şi câteva conace, în special în zona de luncă construite pe un rând de beciuri pe toată suprafaţa de construcţie a conacului, care aduc mai mult a case, cu trei camere, cu două sau trei uşi exterioare. Se mai întâlnesc conace pe un beci în pământ amplasate în locurile de coastă.  
  
Accesul în conac se face, în marea majoritate, pe unica uşă exterioară, construită din blană masivă, dintr-un întreg sau din două/trei bucăţi masive cioplite grosier, cu încuietori arhaice diverse, reprezentate de un drug, o cheie cu zimţi, un mecanim din lemn mişcat cu o pîrghie din fier. Construcţiile mai noi au uşi rindeluite din blăni masive şi încuietori actuale. De regulă conacele nu erau încuiate.  
  
Conacele sunt construite din bârne de lemn, acoperite cu şindrilă. Se întâlnesc însă şi conace vechi acoperite cu ţiglă de peste 50 de ani. Aceste conace sunt amplasate în apropierea căilor de transport ( drum de acces cu căruţa, cale ferată, drum auto) iar proprietarii lor au avut o anumită stare care le-a permis cumpărarea ţiglei – un produs greu de procurat la vremea respectivă. În ultimele decenii pentru unele conace proprietarii au înlocuit şindrila, din ce în ce mai greu de găsit datorită pierderii meşteşugului, cu tablă, plăci ondulate din azbociment, sau ţiglă, determinat de facilitatea crescută a accesului cu mijloace auto până la conace.  
  
Bârnele erau fasonate şi cioplite în pădurile din apropierea conacului care urma a fi construit, de către meseriaşi, cu ajutorul securilor de cioplit. Lungimea bârnelor era determinată de mărimea prestabilită a dimensiunii conacului pe lungime şi lăţime. Erau meseriaşi renumiţi care erau tocmiţi pentru construcţia unui conac.  
  
După ce bârnele erau gata cioplite şi tăiate la dimensiunile necesare, în numărul necesar pe fiecare mărine şi destinaţie, cu o anumită marjă în plus, urma etapa transportului acestora la locul unde urma a fi realizată construcţia. Transportul era efectuat cu umărul sau prin tracţiune cu ajutorul cailor sau boilor.  
  
La locul ales, se săpa şi nivela terenul pe o arie corespunzătoare dimensiunilor dorite ale conacului, se realiza de jur-împrejur un zid din piatră, puţin îngropat în pământ fără mortar în vremurile de demult şi cu mortar în vremurile mai noi, asigurându-se astfel un nivel perfect orizontal pentru stabilitatea viitoarei construcţii. Bârnele se aşezau unele peste altele, pe lat. La colţuri se realiza o îmbinare printr-un sistem de tăieturi în cruce care asigura o bună stabilitate şi rezistenţă a viitoarei construcţii. Legăturile exterioare între bârne pe lateralele lungi ale construcţiei, determinat de lungimea construcţiei şi de necesitatea lăsării spaţiului pentru uşa sau uşile de acces, se asigură printr-un sistem de teşire sau tăiere într-un mod special realizat pe capetele bârnelor care permite aşezarea lor stabilă într-o bârnă specială cu douâ şanţuri laterale, fixată pe verticală în prima bârnă de la sol şi în ultima de la partea superioară prin două orificii scobite cu tesla în cele două bârne şi sprijinite cu ajutorul unor scoabe din fier special realizare de fierarii satului.  
  
Construcţia este consolidată cu ajutorul unor bârne solide, de regulă întregi pe toată lungimea şi lăţimea conacului, atât în partea de jos cât şi în cea superioară, prinse cu scoabe la toate îmbinările. Urmează apoi acoperirea cu şindrilă meşterită de bărbaţii familiei sau cumpărată de la alte familii din sat.  
  
Interiorul conacului standard cu două încăperi şi o intrare exterioară sau cel cu trei încâperi şi două uşi exterioare, este delimitat în cea mai mare parte printr-un primez realizat din piatră zidită cu mortar în special din pământ, un dulap vertical cu un rând de rafturi, iar spre lateral este amplasată uşa interioară de acces din „casă” in „sobă”,” hodaie”, „odaie” sau „camera de locuit”. Denunirea uzuală este cea de „sobă”.  
  
Primezul de piatră are la nivelul solului o deschidere, în faţa căruia, în casă este o vatră de foc, prin care se aprinde şi întrţine focul în soba din odaie. Deasupra vetrei, spaţiul este liber pentru a permite fumului să iasă prin podul conacului. În rest tavanul conacului este podit cu bârne.  
  
Vatra “casei” este locul central al activităţilor casnice cotidiene, de la prepararea zilnică a hranei pentru familie şi pentru unele animale, până la prepararea produselor pentru folosire mai îndelungată şi practicarea unor meşteşuguri de interior. Tot în „casă” sunt depozitate parte din provizii, se află hambarul, uleiul sau lada de făină, oalele, străchinile şi lingurile pentru mâncare, găleata de apă, piua cu sare, bădăiul pentru bătutul laptelui, postava de făniă, căldarea de mămăligă şi alte vase utilizate la prelucrarea laptelui, cojoacele de dormit afară, ţoale, şi câte şi mai câte, ustensile şi obiecte godpodăreşti necesare, îngrămădite pe o poliţă cel mult două şi în dulapul vertical de la intrarea în sobă. Loc de depozitare este şi podul conacului, accesul fiind realizat printr-o scară păstrată la îndemână. Această încăpere nu dispune de vre-o fereastră, singurul loc prin care patrunde lumina zilei este uşa de exterior. Pe tocul uşii de exterior, toate conacele au o portiţă care să protejeze locuinţa de intrarea animalelor domestice din gospodărie.  
  
Această încăpere numită „casă” este protejată de vânturi de şoprurile laterale unde sunt adăpostite animalele pe timp de vreme rea şi în special iarna. Singura porţiune din casă încărcată cu pământ este localizată în laterala vetrei de foc.  
  
“Soba” sau „hodaia” , „odaia” sau „camera”, este spaţiul de odihnă al familiei, precum şi de muncă pentru produsele manufacturiere pretabile pe timp de iarnă: tors, împletit, cusut, ţesut, ş.a. pentru femei, meşteritul lemnului şi a pielei pentru bărbaţi.  
  
În ”sobă” sunt amplasate, de regulă, două paturi pentru odihna familei şi mai tot timpul anului un război de ţesut. Odăile au sobe oarbe alimentate cu lemne din vatra casei, sunt încărcate cu pământ sau mai nou cu mortar, pe jos, de regulă este pământ bătătorit şi udat în fiecare dimineaţă când se mătura. Cu timpul sobele au început să fie pardosite cu balnă de fag sau de brad.  
  
Pe unul din pereţi, lângă fereastră, este o lampă sau în trecut un felinar, iar după uşă se află un cuier de perete şi poate un dulap agăţat pe perete. O masă înaltă pe patru picioare poate completa dotarea camerei. Pe una sau chiar două laturi se află obligatoriu nişte dorângi pentru sprijinirea hainelor sau uscarea acestora pe timp ploios şi iarna.  
  
Multe conace au în mijlocul tavanului din sobă un cârlig bine prins în una din bârna podului, cu utilizări multiple precum: agăţarea leagănului copilului şi utilizarea lui pentru legănat în timp ce mama îi cânta sau vorbea cu el şi lucra în acelaşi timp la tors, cusut, motchit, adunarea firului pe ghemuri, etc.; pentru protecţia copilului în leagănul agăţat în timpul somnului din cursul zilei contra posibilelor lighioane târâtoare sau rozătoare care puteau intra cu mare uşurinţă în încăpere pe sub bârne; pastrarea unor alimente, fiind astfel ferite de diferite animale (pisici, diferite târâtoare şi rozătoare); suport pentru atârnarea felinarului în cursul serii pentru a asigura lumina necesară femeilor la războiul de ţesut.  
  
„Soba” sau „odaia” dispune de două ferestre mici, din care una cu vedere spre tinda care de multe ori beneficiază de un pat exterior, realizat din bârne sau o combinaţie de zid acoperit cu bârne sub nivelul ferestei, utilizat atât pentru adăpostul animalelor mici (porci, miei, găini), dar şi folosit drept pat pe timpul verii când familia se reunea la conac şi nu avea loc toată în sobă. Aici dormea de regulă bărbatul, sau un alt bărbat venit la muncile familiei. În tindă deasupra patului exterior se afla cubul de ouat al găinilor.  
  
În faţa conacului este invariabil o curte mică, uneori netedă, cu un gard de protecţie. Pe două laturi ale conacului, iar în unele cazuri chiar pe trei laturi, în funcţie şi de configuraţia terenului sunt construite şopruri sau chiar o a treia cameră utilizată drept depozit de hrană, magazie pentru diverse obiecte sau celar.  
  
Şoprurile sunt folosite pentru adăpostul animalelor, pentru primele depozitări ale recoltei de porumb până la depănuşare cu ajutorul vecinilor veniţi în ajutor, prin rotaţie, în cadrul clăcilor, dupa care recolta de porumb este ridicată în pod. De asemnea şoprurile mai sunt utilizate pentru conservarea şi pastrarea peste iarnă a cartofilor, fie direct pe pământ dar acoperiţi cu fân, sau coceni, fie într-o groapă sau mai multe, săpate în şopru şi acoperite cu puţin fân şi un strat de pământ.  
  
Fiecare şopru are o intrare separată, sau chiar numai una singură, deoarele şoprurile sunte unul în continuarea celuilalt pe cele două sau chiar trei laturi ale conacului.  
  
Împrejurul conacului este locul de munca, cultivat pe timpul verii cu porumb, cartofi, dovleci, ceapă, varză, alte legume, sau grâu, secară, cânepă - în trecut. Mai departe sunt livezile pentru fân precum şi de pometuri (pruni, zarzări, cireşi, meri, peri). În imediata apropiere a bătăturii conacului gospodarii plantează imediat după construcţia acestuia câţiva pomi pentru umbră, fie ei pruni, cireşi, duzi, meri sau peri, care uneori ating vârste seculare, iar cu timpul ajungând ca prin umezeala menţinută să dăuneze şindrilei, grăbindu-i astfel putrezirea, cu efecte dezastruoase, în caz de neînlocuire, asupra structurii conacului.  
  
Tot în apropierea conacului întâlnim diferite acareturi pentru animale, tabere cu palănci pentru iernatul animalelor, tulujările cu coceni, pălulegele sau clăile de fân.  
  
Apreciem faptul că aceste coance reprezintă un tezaur etnografic de mare valoare care trebuie protejat, mai ales că mare parte din ele încep să se degradeze și chiar să dispară.  
  
Aceste conace și viața localnicilor au fost imortalizate pe parcursul mai multor ani, iar acum, pe parcursul lunilor mai si iunie a.c. la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” poate fi vizionată o interesantă expoziție fotografică a autorului de prezentare a acestora.  
  
Notă: Această prezentare este un subcapitol adaptat, din lucrarea autorului ”Conacele motrișorenilor”, Ed. Măiastra, Tg-Jiu  
  
Victor Troacă  
  
Referinţă Bibliografică:
Gospodăria țărănească tradițională a motrişorenilor - conacul / Victor Troacă : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2700, Anul VIII, 23 mai 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Victor Troacă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Victor Troacă
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!