Nu regret, nu chem și nu mă plânsei,
Fumul de petale-i tot mai rar.
Ofilirea de-aur mă cuprinse,
Niciodată n-oi fi tânăr iar.
Nu vei bate iar așa buimacă,
Inimă, atinsă-n gerul sec
Și în țara pânzei de mesteacăn
Nu mă vei smomi desculț să trec.
Duh hoinar! Mai rar, mai rar în mine
Flacăra sărutului ațâți.
Ah, împrăștiată prospețime,
Ochi năvalnici, revărsări de simț.
Dau dorinței mai zgârcit putere,
Viața mea? sau numai te-am visat?
Parcă-n dimineața primăverii
Pe un cal rozalb am galopat.
Toți noi, toți noi ne vom trece-odată,
Curge-arama din arțaru-aprins...
Fii tu veșnic binecuvântată
Că mi-ai înflorit până te-ai stins!
1921
Traducere Victor Bragagiu
