CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Umoristic >  





Gică, balul și spitalul
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Acum câțiva ani, chiar de 8 martie primesc un telefon de la Dan, un fost coleg de liceu. Îmi urează ”la mulți ani” și îmi dorește o primăvară frumoasă. Nici nu mai știam cum arată, făcuse rost de telefonul meu de la o rudă.  
- Știi, m-am gândit să ne întâlnim anul ăsta în iunie, la aniversarea celor 40 de ani de la terminarea liceului, vreau să luăm legătura cu mai mulți colegi. Vine și dirigintele nostru Florin Roibănescu, l-am găsit, mai trăiește și s-a bucurat că l-am invitat.. Anii trec repede și cine știe dacă vom mai fi în viață toți, dacă ne vom mai revedea.  
– Ai dreptate, îi spun! Vorba dictonului latin: ”Carpe diem”! Ar trebui să ne întâlnim în fiecare an, viața din liceu a fost cea mai frumoasă perioadă din viața noastră.  
– Ok! Atunci să întocmim o listă. Am să te rog să iei și tu legătura cu câțiva. Ținem aproape!  
Așa am făcut. Am întocmit o listă, ne-am consultat la telefon cine vine, cine nu, însă, spre bucuria noastră, aproape toți au fost de acord, în total, cu vreo trei profesori, ne-am strâns 30 de persoane. Am ales un restaurant select, aproape de un lac, la terasă, cu o priveliște frumoasă. Fostul meu coleg s-a ocupat ca totul să fie perfect, în așa fel încât să avem și muzică, să dansăm.  
Și pentru că în primăvară lansasem un volum de poezii, am luat pentru fiecare coleg și profesor câte o carte cu dedicație, un catren haios, plus autograf. Chiar voiam să le-o dăruiesc într-un mod festiv: adică, să-i chem pe fiecare la microfon, să le citesc și catrenul. Dan a zis că m-am gândit foarte bine, mai destindem atmosfera.  
La orele 19,30, când foștii colegi au început să sosească, totul era perfect: mesele aranjate frumos, cu flori și lumânări parfumate în boluri, care s-au aprins când s-a înserat, pahare cu șampanie la intrare și o melodie din vremurile noastre ce umplea atmosfera romantică; Tom Jones cu ”She's a lady”. Am intrat pe terasă în ritm de dans, ne-am admirat între noi, mai ales femeile, ne-am îmbrățișat, am ciocnit câte un pahar de șampanie și ne-am așezat la mese.  
După un pahar cu whisky ne-am înveselit și am început să ne aducem aminte de vremurile din liceu: despre banchetul de la sfârșitul clasei a XII-a, despre profesori, ceaiurile dansante, bâlciurile la care mergeam în fiecare toamnă de Sf. Maria. Am evitat să vorbim despre dirigintele nostru care era de față, ne-a fost și profesor de limba română. Cred că cele mai reușite ore le ținea după ce luase ceva la ”bord”, se cunoștea că era roșu la față și avea ochii puțin tulburi. Era căsătorit, cu doi copii, înalt, cu ochi albaștri. Acum a scăzut din înălțime și este adus de spate.  
La un moment dat se auzi melodia lui Adamo ”Vous permettez, monsieur” și Dan mă invită la dans. În timpul dansului a adus vorba de cântăreț.  
- Știu că îți plăcea, era preferatul tău!  
- Da. Eram prin clasa a X-a și i-am scris. Am făcut rost de adresă și l-am rugat să-mi trimită o fotografie cu autograf. În plicul cu scrisoarea inițială am introdus un alt plic cu adresa poștală, să-mi trimită răspunsul, așa mă învățase cineva care mai făcuse lucrul acesta. Eu am scris adresa liceului, mai primisem scrisori aici. Adamo, pe lângă fotografie mi-a trimis și o invitație să mă înscriu în clubul lui, ca fan.  
- Știu că profesoara de geografie ți-a luat scrisoarea, o zgripțuroaică, era nemăritată și geloasă pe fetele tinere. A venit la ore cu scrisoarea desfăcută, ți-a făcut morală și până la urmă ți-a dat-o.Te-a umilit, pur și simplu în fața clasei. Dar asta n-a fost tot, i-a spus și dirigintelui care a făcut ședință cu părinții și a vrut să-ți scadă nota la purtare.  
- Da, eram și noi la ședința aceea, împreună cu părinții. Puțini au fost de acord cu dirigintele. El mă dădea exemplu în fața adunării, să fie învățătură de minte pentru fete în special, să nu mai viseze cai verzi pe pereți!  
- Mi-a plăcut foarte mult de mama ta care ți-a luat apărarea. S-a ridicat în picioare, hotărâtă să înfrunte nedreptatea care ți se făcea, a scrutat toată adunarea și a spus pe un ton demn că nu este de acord cu ceea ce ți se întâmplă, că ești o elevă bună la învățătură și disciplinată, că nu ai adus niciun prejudiciu clasei și, respectiv, liceului. În final a zis că trebuie să fii iertată că ”toți ați fost tineri și îndrăgostiți de muzică și de cântăreți”, referindu-se la părinți și diriginte.  
- Da, mama a fost o femeie curajoasă și puternică, îi plăcea dreptatea și spunea lucrurilor pe nume dar era și haioasă câteodată. În mare parte îi semăn. Nu-ți spun că, după întâmplarea cu scrisoarea de la Adamo, a știut tot satul. Într-o zi, când mama a mers la magazinul sătesc, o femeie i-a ieșit în cale și a întrebat-o: ”Fă, Mario, este adevărat că fata ta i-a scris unui cântăreț mare din străinătate?” Mama i-a răspuns ca atare: ”Și ce, fă, l-a luat de bărbat? Fetei mele îi place cum cântă și i-a scris în limba franceză. Nu o laud că este la liceu, dar este și deșteaptă, nu ca a ta, care a rămas la coada vacii, lângă tine”. Cu asta, mama i-a închis gura.  
Dan s-a amuzat.După dans ne-am așezat la masă, am mai gustat câte ceva din bucate și ne-am adus aminte cum, după banchetul de la sfârșitul clasei a XII-a, am mers cu toții la pădure iar Gică Jugănaru a luat chitara și ne-a cântat tot drumul. La un moment dat s-a urcat pe o cruce. Tonia i-a zis ”Măi, tu ai să te faci popă”! Și popă s-a făcut.  
– Uite, am adus și pozele, zise el.Vedeți ce tineri și frumoși eram, mai ales eu?  
Deși era înalt, acum avea burtă: îi ieșea în evidență. Nu mai era ce-a fost.Chelise dar avea barbă în schimb. Rămăsese același tip vesel și glumeț. Ne-am uitat la poze și ne-am amuzat: cum am fost și cum suntem acum, după atâția ani!  
Momentul culminant al întâlnirii noastre, pe la miezul nopții, a fost atunci când i-am chemat pe rând să le dăruiesc volumul de poezii și le-am citit catrenul. A fost un adevărat spectacol. Gică s-a amuzat și el, i-l dedicasem cu titlul: ”Preotul și credincioasele”:”Gică, tu ne-ai dovedit/cum este la spovedit/ne-ai băgat pe sub sutană/noi, am luat-o la goană.” M-a felicitat pentru carte și catren și m-a invitat la dans. Am dansat un tangou, apoi a început o nebunie de rock pe muzica lui Elvis Prisley.  
Ne-am desfășurat ca și alții pe ringul de dans. Eu am fost mai precaută, știind că am o discopatie între L4 și L5, dar popa a început să-l imite pe cântăreț, cu figuri. Nu-mi venea să cred de unde are atâta vitalitate! Toți au făcut cerc în jurul nostru și-l încurajau: ”așa, Gică, nu te lăsa!”. Dansa parcă mai cu foc. La figura aceea, când Elvis se scutura din tot trupul, apoi se lăsa pe vine pe un picior, ca și cum ar face șpagatul, Gică al nostru a vrut să-l imite dar a rămas așa, nemișcat, parcă se transformase într-o figură de ceară din muzeul ”Madame Tussauds” din Londra. Noi am crezut că se preface dar a trebuit să dăm telefon la 112. Cei de la salvare l-au cărat pe targă până la ambulanță. S-a dus tot cheful de petrecere; toți rămăseserăm cu niște mutre acre, parcă ni se înecaseră corăbiile.  
Norocul nostru a fost că tragicul eveniment a avut loc spre dimineață. „A fost frumos”, am concluzionat noi. Numai pentru bietul Gică a fost ca în cunoscuta vorbă:”ori la bal, ori la spital”. La el a fost pentru amândouă. Sper să ne întâlnim și anul viitor în aceeași formulă.  
 
(Din viitoarea carte ”Pașaport umoristic)  
 
Referinţă Bibliografică:
Gică, balul și spitalul / Vasilica Ilie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3296, Anul X, 09 ianuarie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Vasilica Ilie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vasilica Ilie
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!