CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Copii >  





Bunicul și nepoata
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Personaje: povestitorul, bunicul și nepoata  
Povestitorul: Este o zi de vară. Într-o livadă cu pomi fructiferi, bunicul și nepoata, care este elevă de școală gimnazială, discută la o masă. Bunicul îi arată nepoatei insectarul tatălui ei, pe care îl păstrase cu sfințenie. El este foarte în vîrstă și, din cauza răcorii din livadă, poartă și vara ceva pe cap.  
Bunicul: Uite, draga bunicului, aici sunt fluturi pe care i-am prins împreună cu tatăl tău, când mergeam să adunăm plante medicinale: culegeam muşeţel şi coada şoricelului, le uscam şi le păstram în săculeţi de pânză pentru ceai, tot restul anului. Prindeam fluturii şi îi puneam în borcane. Cum ajungeam acasă îi scufundam într-o soluţie de alcool şi apoi îi înfigeam cu un ac cu gămălie de polistiren.  
Nepoata: Bunicule, fluturii cu ce se hrănesc?  
Bunicul: Cu polen se hrănesc. Ei au o trompiţă cu care adună polenul din flori. Nu i-ai văzut cum zboară din floare în floare?  
Nepoata: Păi şi albinele zboară din floare în floare, dar ele fac miere!  
Bunicul: Da, ele sunt nişte insecte foarte harnice: adună polenul şi nectarul florilor, pe care îl depozitează în stupi şi tot ele îl pregătesc sub formă de miere. Este un adevărat proces. Tu eşti acum prea mică să îţi explic toate aceste lucruri, dar când vei fi mai mare îţi voi spune despre familia de albine, despre regina-mamă şi trântori, despre albinele lucrătoare şi alte lucruri.  
Nepoata: Bunicule, există albină-regină? Tu mi-ai citit poveşti cu regi şi regine-oameni, dar nu şi cu albine-regine!  
Bunicul: Da, scumpo, există o familie de albine care se mai numeşte şi colonie sau roi, formată din zeci de mii de albinuţe care pot trăi mulţi ani. Depinde şi cum sunt îngrijite peste iarnă, când ele stau în stup şi se hrănesc numai cu rezerve de miere. O colonie este condusă de o singură albină, numită matcă sau regină, care, în general, este singura care depune ouă. Restul albinelor sunt albine lucrătoare. Uite, aici în insectar am o albină lucrătoare pe care am prins-o când a intrat într-o vară, în bucătărie. Am uns un borcan cu ulei pe dinăuntru şi când s-a aşezat pe pervazul ferestrei, am reuşit s-o captez în borcan lipindu-se de marginile unse.  
Nepoata: Mie îmi place mierea bunicule; mami şi tati îmi îndulcesc ceaiul sau lăpticul de dimineaţă cu miere, în loc de zahăr. Uneori o mănânc şi pe pâine, unsă cu unt. Mi-au spus că este hrănitoare şi mă ajută să cresc mare şi sănătoasă.  
Bunicul: Ei au dreptate draga bunicului şi foarte bine fac. Tu să îi asculţi că îţi vor binele.  
Uite aici am şi păianjeni. Tu ai văzut păianjeni vreodată?  
Nepoata: Da, am văzut. Am văzut şi unii mici şi unii mai mari, care îşi ţeseau pânza. Bunicule, există şi oameni-păianjeni?  
Bunicul: Da. Dar numai în poveşti. După aceste poveşti se fac scenarii şi filme.De unde ştii asta?  
Nepoata: De la televizor. Am văzut într-un film de desene animate.  
Bunicul: Da, sunt filme fantastice, în care oamenilor li se atribuie diverse înfăţişări şi puteri supranaturale. Ei se luptă cu oamenii răi şi îi ajută pe cei buni.  
Nepoata: Bunicule, văd aici ceva, care nu seamănă nici cu fluture, nici cu păianjen, cu nimic din ce ai în insectar!  
Bunicul: Ehei, este un vierme de mătase! Când eram mic, aşa ca tine, părinţii mei creşteau viermi de mătase. Îi hrăneam cu frunze de dud. Viermii de mătase, după o perioadă de timp, când creşteau mari ca acesta din insectar, făceau nişte gogoşi de mătase albe sau galbene ca aurul. Ei se închideau în aceste gogoşi. Apoi, din gogoşi se extrăgeau firele de borangic foarte fine, iar mama mea - adică străbunica ta - ţesea ştergare şi marame din aceste fire în războiul de ţesut. Eşti prea mică să îţi explic totul pe îndelete, eu stăteam pe lângă mama şi mă uitam cum ţese. Odată, când ea a ieşit afară cu treburi, din curiozitate am vrut să ţes și eu şi am încurcat suveica prin iţe, ba s-au şi rupt câteva.  
Nepoata: Dar ce este aia, suveică, bunicule?  
Bunicul: Este o piesă din lemn de formă lunguiaţă, care serveşte la introducerea firului de borangic în rostul urzelii. Nu am păstrat-o ca să ţi-o arăt, dar pot să îţi arăt suveica de la maşina de cusut electrică, pe care bunica ta o are de mulţi ani: chiar dacă diferă, poţi să îţi faci o idee cum ar funcţiona.  
Nepoata: Bunicule, haide, spune drept, ce ţi-a făcut străbunica atunci când ai încurcat şi ai rupt iţele?...  
Povestitorul: ...întrebă nepoata chicotind.  
Bunicul: Ei, scumpa mea, mama mi-a zis că nu mai îmi dă voie la joacă vreo câteva zile. Îţi dai seama ce greu mi-a fost atunci când, închis în casă, mă uitam pe geam la ceilalţi copii care se jucau afară. Norocul meu cu tata, că i-a fost milă de mine când a văzut că sufăr şi mi-a dat voie după o zi de pedeapsă. Făceam şi eu năzbâtii ca orice copil. Haide să-ţi spun ce am făcut într-o zi, atunci am luat bătaie de la mama, cu făcăleţul. Dar să nu le spui părinţilor tăi.  
Nepoata: Nu le spun bunicule, ăsta este secretul nostru!  
Bunicul: Pe toate paturile, mama avea cearceafuri ţesute din fir de borangic, iar marginile erau cusute cu dantele croşetate de ea. Peste cearceaf punea cuverturi din lână cu diferite modele şi culori ţesute tot de ea, în război. Am rămas singur în casă. Nu ştiu ce mi-a venit, am luat foarfeca şi am tăiat toată dantela de la cearceafuri. Voiam să le dau unei fetițe de pe ulița noastră, prietenă cu mine, să confecţioneze rochii, atât pentru păpuşile pe care le avea cât şi pentru ea. Când a venit mama în casă a rămas înmărmurită văzând mormanul de dantelă în mijlocul camerei şi cearceafurile care arătau jalnic. Ei, şi să-ţi mai spun că eram tare neastâmpărat! Toată ziua eram în livadă, în vârful pomilor: ba, când adunam frunze de dud pentru viermii de mătase, ba după fructe. Când dudele se coceau mâncam pe săturate că se treceau repede. Aveam buzele şi limba colorate de la dudele negre.  
Nepoata: Bunicule, da’ nu le spălai mai ‘nainte să le mănânci? Tati şi mami îmi spală fructele înainte de a le mânca şi tu faci la fel!  
Bunicul: Ei, draga bunicului, când eram copil mâncam fructele direct din pom. Atunci nu se stropeau pomii cu fel de fel de chimicale. Acum se stropesc, de aceea ţi le spăl. Când coboram din pomi eram plin de zgârieturi şi sângeram. Opream sângele cu un pumn de ţărână fină de pe drum şi nu făceam infecţie. Apoi mergeam la gârla căreia îi spuneam baracă, dintre Remuș și Cetatea, pe atunci se numea Turbatu, şi făceam baie. Ce timpuri!  
Nepoata: Bunicule, dar ce insectă este aceasta, lunguiaţă şi cu aripi verzi?  
Bunicul: Este o libelulă sau calul popii îi mai zicem. Le prindeam de pe lângă șanțul cu apă de udat din spatele grădinii de legume a străbunicii, când veneam în vacanţe. Se aşezau pe iarbă, pe legume sau pe diverse buruieni. Vezi ce aripi transparente are? Adică se vede prin ele. Abia am putut să pun această libelulă în insectar, fiindcă tatăl tău, când le prindea, le ţinea strâns aripile ca să nu scape şi le strivea.  
Nepoata: Bunicule, am să te întreb şi eu ceva, dar să nu mă spui lui tati!  
Bunicul: Nu-i spun, scumpa bunicului. Rămâne secretul nostru, promit!  
Nepoata: Ce năzbâtii făcea el când era mic?!  
Bunicul: În ultimul an de şcoală generală, că așa se numea atunci, nu gimnazială ca acum, înainte de vacanţa de iarnă, profesorul de muzică le-a dat extemporal, adică lucrare de control. Da, la muzică, să nu te miri. Avea un profesor foarte exigent. Le cerea atât teorie cât şi practică; în fiecare oră, pe cei pe care îi asculta, pe lângă teorie îi punea să cânte un cântec pe note. Pe mulţi îi lăsa corigenţi pe vară şi foarte rar dădea note mari. Atunci era cu note, nu cu calificative cum se dau acum. Îi trecea în toamnă, dar, musai, trebuia să se înscrie la corul şcolii unde era dirijor. Tatăl tău nu prea avea voce, fiind şi prin clasa a opta i se îngroşase vocea. La cor cânta pe vocea a doua. Pentru că se pregătea pentru examenul să intre la liceu, nu prea avea chef să înveţe şi la muzică, fiindcă se axa pe materiile principale de examen. Se vorbiseră între colegi, să facă fiţuici pentru extemporal, care să circule de la unul la altul. A copiat de pe fiţuica unui coleg care i-a dat-o spre sfârşitul orei şi a uitat-o în foaia de extemporal. Când le-a adus lucrările, el, din toată clasa a luat nota unu.  
Nepoata: Vai, bunicule, ce ruşine i-o fi fost când l-a anunţat că i-a găsit fiţuica în extemporal!  
Bunicul: Şi eu atunci am gândit la fel! Îţi dai seama în ce situaţie a fost pus! Domnul profesor nu i-a dat lucrarea şi nici fiţuica. I-a spus să vină cu unul din părinţi la şcoală.Trebuia să ia nota zece ca să îi iasă media de trecere. Şi, cum acel profesor nu dădea nota zece din obişnuinţă, rămânea corigent la muzică pe acel trimestru. Tatăl tău nu ne-a spus nimic: de ruşine, de teamă, adevărul este că noi, părinţii, nu am ştiut până când am primit telefon de la doamna dirigintă, care ne-a spus despre ce este vorba. Eu am mers la şcoală a doua zi să-l caut pe domnul profesor, să mă rog ca să îl ierte, după ce vorbise şi doamna dirigintă cu dânsul. În fine, după ce l-am rugat şi i-am explicat că fiind ultimul an, nu este drept să îl lase corigent, că o greşeală de genul ăsta se poate ierta, că fiecare am fost la rândul nostru elevi şi am făcut şi năzdrăvănii, iar tatăl tău nu făcuse prea multe ca să fie luat la ochi de profesori. Până la urmă, profesorul s-a înduplecat şi l-a iertat, în sensul că nu i-a trecut nota unu în catalog, dar l-a ascultat la următoarea oră şi i-a dat nota cinci, chiar dacă tatăl tău se pregătise şi a răspuns bine la tot ce l-a întrebat.  
Nepoata: Bunicule, totuşi, dacă l-a iertat domnul profesor şi tati a ştiut tot ce l-a întrebat, nu a fost corect să-i dea nota cinci!  
Bunicul: Draga bunicului, greşelile se plătesc în viaţă, sub formă de lecţii, chiar dacă sunt iertate. Este ca o învăţătură de minte, să te facă să nu mai repeţi acele greşeli!  
Nepoata: Bunicule, dacă o să mă fac profesoară, eu nu o să fiu aşa de rea cu copiii! O să le dau numai calificative de foarte bine, dacă o să răspundă bine elevul...  
Povestitorul: ...spuse nepoata cu voce scăzută și căscând. Se simțea obosită după orele de școală și după făcutul temelor.  
Bunicul: Bine, draga bunicului, o să vedem atunci, acum este prea devreme să discutăm aceste probleme. Ca profesor trebuie să te impui, să fii respectat de elev, dar trebuie să ştii să le vorbeşti şi pe înţelesul lor, ca să te faci ascultat. Tu trebuie să-ţi respecţi profesorii şi să fii foarte atentă la ore să pricepi lecţiile din clasă. Aşa eram eu, şi acasă îmi făceam uşor temele. Acum, haide în casă, că este destul de târziu şi trebuie să-ţi faci somnul de după amiază.  
 
SFÂRȘIT  
 
Referinţă Bibliografică:
Bunicul și nepoata / Vasilica Ilie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3000, Anul IX, 19 martie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Vasilica Ilie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vasilica Ilie
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!