Este o duminică de iarnă. Ninsese abundent vreo două zile la rând şi stratul de zăpadă se aşternuse cam de un metru şi jumatate. Satul dintre dealuri nu se mai vedea, doar o întindere albă cât vezi cu ochii.Gospodarii din sat reuşiseră să facă pârtii în curţile proprii şi în faţa porţilor.  

Măria se sculă de dimineaţă, se spălă, îşi îmbrăcă straiele populare şi se pregăti să meargă la biserică, la Sf. Liturghie: nu lipsea duminicile şi nici în zilele de sărbătoare.  

- Ioane-îi zise bărbatului său- înhamă caii la sanie să mă duci la biserică, ştii că sunt plină de reumatism, mă dor toate încheieturile şi nu pot merge prea mult pe jos.  

- Mărie, în vară te trimit la băi, văd că toate unguentele şi pastilele pe care ţi le-a recomandat doctorul nu sunt bune de nimic!  

- Se vede că am îmbătrânit şi boala de oase s-a agravat! Tu o să te descurci singur cu animalele, cu gospodăria cât o să fiu plecată?  

- O să mă descurc! Tu să te faci bine!  

- Atunci o să merg la doctor şi o să-l rog să-mi dea trimitere la Techirghiol. Am văzut un reportaj când eram mai tânără, în epoca de aur, că nămolul de acolo face minuni. Reporterul a relatat despre povestea unui turc orb şi olog ce se numea Techir, care a descoperit nămolul tămăduitor. Într-o zi, călătorind pe măgarul său s-a împotmolit în nămolul lacului. După ce a ieşit din lac a început să vadă o geană de lumină şi să se simtă bine cu picioarele. De la numele lui Techir se trage şi numele lacului.  

Ion rămase încântat de povestea pe care o ştia nevasta lui de la televizor şi zise mândru:  

- Mărie, ţarişoara noastră este binecuvântată de Dumnezeu cu atâtea bogăţii şi miracole, nu mai există alta în lume! Eu zic să mergi la doctor şi să ceri bilet de tratament acolo!  

În săptămâna ce a urmat, Măria luă de la doctor trimitere la băi, la Techirghiol, la sfârşitul lunii august. „ Asta este - îşi zise - o să am răbdare, până atunci mă tratez cu medicamentele pe care mi le-a prescris doctorul plus frunzele de brusture care îmi alină durerile noaptea. Dar şi când voi veni de acolo fără dureri, voi fi zglobie ca o căprioară! Biletul pentru tratament era de18 zile. Noaptea visa că este la Techirghiol, că îşi face împachetări cu nămol zilnic. Se simţea din ce în ce mai bine, i se părea că întinereşte. Începuse să vorbească în somn de binefacerile nămolului încât Ion devenise invidios şi îi zise într-o zi:  

- Mărie, să iei şi câteva borcane la tine, de 800gr. să-mi aduci şi mie nămol, mă cam doare umărul drept de la un timp, nu ţi-am mai spus să nu te împovărez şi cu durerile mele!  

- Crezi că îmi vor da voie cei de acolo? Să nu mă vadă cineva şi să mă pârască, nu vreau să mă fac de ruşine!  

- De ce să nu îţi dea voie? Nămolul nu se cumpără, este al statului şi tot ce este al statului este şi al nostru!  

Cu vreo două săptămâni înainte de plecare, Măria a fost chemată la dispensar de doctorul care îi dăduse biletul pentru băi.  

- Doamna Mărie, vă aduc o veste proastă pe care am primit-o şi noi de curând: nu mai puteţi pleca la Techirghiol, s-a închis staţiunea.  

- Cum aşa, domnule doctor? întrebă ea mirată.  

- O Agenţie de Resurse Minerale vrea să acorde autorizaţie de exploatare a nămolului unei societăţi din Germania şi tot nămolul din lac va fi exportat. Deocamdată s-a sistat tot ce ţine de bazele de tratament, oamenii au fost anunţaţi să nu mai meargă la Techirghiol.  

Măria a înmărmurit. Au luat-o toate apele. Nu mai avea cuvinte.Visele ei s-au năruit odată cu miracolele din nămolul de la Techirghiol. După ce şi-a mai revenit a plecat acasă abătută, tot nu-i venea să creadă că nămolul se poate exporta, parcă ar fi grâu sau porumb. Ajunsă acasă, Ion, care o aştepta nerăbdător observă tristeţea din ochii nevestei lui şi o întrebă ce s-a întâmplat. Măria se aşeză pe un scaun şi abia silabisi cu năduf:  

- Ioane, după ce străinii ne-au luat pe nimic:pădurile, flota maritimă, bogăţiile subsolului, băncile, pământul, fabricile şi uzinele, acum, nemţii ne iau şi nămolul miraculos din lac. S-au închis bazele de tratament din Techirghiol, nu mai merg la băi.  

Ion, care era atât de mândru că s-a născut în Ţara Miracolelor şi acum se dovedeşte a nu ştiu câta oară prostia celor care răspund de resursele ţării, se întoarse supărat spre o icoană din casă, se închină şi spuse apăsat:  

- Doamne, iartă-mă, dar niciodată nu Ţi-am cerut ceva! Te rog, ca atunci când nămolul din lacul Techirghiol va fi transportat spre Germania, să faci o minune: să-şi piardă toate calităţile tămăduitoare şi toţi cei implicaţi în afacere să se înece în el!  

Vasilica Ilie