Să nu plângi, ploaie, pe ochii iubitei mele!
Cât crezi că mai poate să strângă din gene?!
Și așa trandafirii roșii sunt plini de rouă.
Tu, te gândești,Toamnă, cât plouă?!
Să nu plângi, ploaie, peste trup zbuciumat!
Și așa sunt multe iubiri cu păcat.
Cât crezi că mai poate să ducă durere...
De unde, Doamne, să aibă putere?!
Să nu plângi, ploaie, pe al ei gând
Și-așa o văd adesea oftând...
Cât crezi că mai rătăcim în destin,
De unde, Doamne, atâta durere și chin?!
Să nu plângi, ploaie, pe al ei vis!
Cât crezi că mai poate să-l țină închis
Și-așa i-ai dat un pustiu prelungit...
De unde, Toamnă, timp de iubit?!
Să nu plângi, ploaie, pe frunza de nuc
Mai bine pe mine, eu pot să o duc!
Să nu plângi, ploaie, pe cine-a oftat...
Să plouă pe mine... de-acum sunt copac!
28 septembrie 2015, Ploiești