Dacă n-ai fi tu, nimicul mi-ar zâmbi,
N-ar fi nici inima, că s-ar zbârci,
Căci după atâta duioasă zâmbire,
S-ar chirci lângă icoana-ţi s’admire..
Dacă n-ai fi tu, nimic n-ar exista,
N-aş fi nici eu, nici şcoala mea,
Ar fi doar boală...ar fi o menire,
Orice ar fi, să-ţi ştiu a ta ocrotire!
De n-ai fi tu, nimic n-ar fi pe lume,
Nici bune şi nici măcar nebune,
Nu mi-ar exista fericire, pasiune,
Ar fi numai neştire-n compresiune..
Când nu eşti tu speranţa scade,
Flacăra veţii mele se prăvale,
Că-mi eşti viaţă, surâs, speranţă,
Inima-mi lângă tine are creanţă!
De n-ai fi tu, nu văd altă mireasă,
Nici nu văd cămin de viţă aleasă,
Ci doar a mea casă rece şi pustie,
Cea în care of-urile se adună o mie…
De n-ai fi tu, eu pe cine să admir,
Oare ? de-aş putea să nu mă mir,
Când tot ce-am căutat este in tine,
De nu speram, apăruta-i lângă mine
De n-ai fi tu, “altarul mi-ar fi gol,
Pentru altceva-n lume nu mă scol,
Mi-ar fi goală iubire, toata simţirea,
Şi “nobil mi-aş îmbrăţişa smintirea..
