Fata se-ndură şi-i povesti cum la fel şi ea,
Când pe terenul şcolii lor adesea venea,
Printr-o gaură-n gard ea uşor se strecura,
Şi pe imaşul lor cel frumos mai că zburda..
III
Le-a fost iubire-n năbădăi, dar se-nţelegeau,
Cum vieţile cu 'ordine de fericire se-nălţau,
Căci fata de la şcoala de fete tot fugind,
Pe băiatul din şcoala vieţii lui va fi zăpăcind.
Cum viaţa lumea din jur face să-ţi placă,
Prietenii să-ţi schimbe mina dintr-o plagă,
Ori vreun firicel de tristeţe cam amară,
Poţi ca-ntr-o clipită s-o deverşi afară..
Zâmbeau când se întâlneau în privire,
Ţineau unul la altul cu intuiţii-poruncire,
Precum altora părea expresie cam ilicită,
Ei dovedeau că au orânduirea binevenită.
Cum la puterea TREI e piramida cristalină,
Ca-n baza prieteniei echibilaterală bună,
Având fiecare transparenţă pentru altul,
Citind totul din celălalt precum învăţatul.
Iar fata cum băiatul nostru va fi zăpăcind,
Că Madălina şcoala vieţii de fete având,
Îl cam descoase de toate atunci în noapte,
Mai trezindu-l din vise deşarte prin coate..
Iată cum Dorin dintr-un uscat al sufletului,
Nu-şi mai găsea locul de “pişcat al spiritului,
Mult prea vibratil acum de la a lui ‘Mălina,
Zicea, de se trezea-n palme a’la Madălina.
Rămase atunci că acolo se vor mai întâlni,
Seară de seară unde s-au văzut se vor iubi,
De parcă trase el un stor interior al inimii,
Prelingândui-se ca pe un tot al limpezimii.
Abia aştepta prietenilor să le dea de veste,
Ca în ‘noaptea ielelor’ tot a fost de poveste,
Dar cum era prea mult înnoptat, el n-a visat,
Toată noaptea somnul colegilor a vegheat..
I-a întâmpinat abia dimineaţă să le spună,
Dar oripilat făcea doar spume pe la gură,
Că fiecare a plecat la trebi şi pe la cursuri,
Dar el tot le ţinea calea şi le dădea buzuri..
Ei bine, frustrat n-a mai plecat la şcoală,
S-a făcut degrabă c-a intrat într-o boală,
Stând şi visând toată ziua la Madălina,
Visând-o ca prin noapte în a lor grădină.
Când băieţii s-au întors obosiţi în casă,
Degustând frumos ce aveau pe masă,
Întrebând de Dorin de mai este în pat,
Părând bolnav după cum şi ei au aflat..
Spuse Alin că s-a lovit de el când intră,
Dorin era vesel, nu avea o mina blegită,
Boală? oricum, părea ciudat ca nicidecum,
Niciodată nu-i nebun cum a părut acum…!
Din vorbă-n vorbă, Mălin iar se căina,
Că-i fu aşa la ore dor de a lui Despina,
Cu-n dor nemângâiat de vrerea adorată,
Simţind şi că nu va mai fi a lui vreodată..
Alin, om blând şi bun iar îl îmbărbăta,
Spunându-i calm ca ea nu-i va fi odată,
De ei nu-i va spune clar fără vreo erată,
Că poate cine ştie, ea chiar e ca altădată..
Şi îşi amintea cum a fost cu a lui lângă lac,
Zicând că:- Lângă o fată nu poţi fi posac,
Ba chiar nu ai voie să fi nici de nevoie,
Că numai c-o vorbă bună intri ei în voie!
I-am arătat:-Tu eşti ca o apă curată,
Inima-mi numai de ţine tare se agaţă,
Spera tic-tac că bate cu tine odat',
Tic-tac, cică sensul acum l-a aflat...
Tu eşti aşa doar ca o apă lină,
Inima-mi doar de tine se anină,
Şi că-ţi pasă de ea crede stingher,
Ba că de ce-o apasă nu-i efemer!!
Tu eşti ca drăguţă frunză ce adie,
Şi-n cădere pe copac îl mângâie,
Crezând că vor muri într-o toamnă,
Doar visând el la veşnică primăvara!
Tu eşti ca o pasăre în zborul ei,
Ca o cărare apăsată în ocolul ei,
Ce merge în vânt sau pe ninsoare,
De-i ceaţă neîncercată ca o boare!
Acel companiament mi-a fost nevralgic,
Că n-am trait un moment aşa romantic,
Lacul să mă acompanieze prin valuri,
Trestia să ne cânte de pe maluri…
Dar şi ea mi-a spus:
“De când te-am văzut mi-ai plăcut,
Cum te-am observat şi recunoscut,
Ce mult bine în lume tu ai făcut
Ce altă viaţă în lume ai mai avut...
Aflăm că ai forma sufletului cruce,
Ştiam că lumea spiritului ţi-e dulce,
Constatăm cum luntrea ta mă duce...
Ca-ntr-o barcă de vise fără năluce.
De unde n-aş şti să mă întorc de vreau,
Dar în lumea mea nu mai pot să stau,
În chinul de vorbe ce eul îmi cotrobăiau
Oricât îi iertăm.. nu-i calea ce o căutau..
Dar ştiu, oricât aş fi după tine rătăcită,
Şi oricât iubirea-n mine ar fi cuibărită,
Din oricând odorul -îmi e cel mai regăsit,
Câte în tine găsesc şi am eu de iubit!!”
Mălin atunci zise:
-Impresionant..! Ce drum au unii de iubit,
Muza şi culmea norocoasă le-a poposit,
Pe nas, în palme sau pe a lor obrăjoare,
Pe când pe alţii în ciuda lipsei îi doare…
- Lasă Mălin, ca tu pe Despina ai să alinţi,
Ai să-i fi mai des alături prin orice te miri,
Şi ai s-o încânţi când va simţi vreun spin,
Numai s-o sprijini -ii puse speranţe Alin.
- Şti, chiar mă gândeam să-mi iau servici,
Căci taxele nu-mi pot plăti pe toate aici,
Chiar prin ce-mi oferă şcoala prin bursă,
Un alt venit sau bani nu am din altă sursă.
Aş fi permanent în oraş şi ea ar mai şti,
Cum sunt atent de-i ceva la mine ar veni,
Să-şi descarce sufleţelul ca şi altădată,
Când îi despleteam părul ca niciodată…
Dar, ştiu că în şcoala asta n-are cum să fie,
Să-mi aprobe directorul şcolii asta doar mie,
Poate că m-ar şi lua la ochi ca răzvrătit,
Şi mi-ar pune şi mai multe notiţe de plătit.
- Posibil, dar tu şti că există şi o speranţă,
Nu-ţi zic că de ea existenţa a-ţi agăţa,
Ci doar încercăm şi vedem ce primim,
Zise comentând tot prietenul lui Alin.
Profesorul nou de muzica are influenţă,
Parcă directorului din strună îl încântă,
Îl schimbă şi-l manevrează cum doreşte,
El îi spuse că nouă un bal ne trebuieşte.
Mâine am să-i spun despre problemă,
C-ai văzut la el ce mai are-n teoremă,
Talentul ori în ampla-i vervă muzicală,
Când ne punea să cântăm pe stradă.
Ne stimula să visăm la iubire cântând,
Să umblăm stingheri, muzici fredonând,
Să aruncăm orice frică chiar făr’de frică,
Râca şi ura s-o aruncăm afară pe prispă.
“Nicicând să nu revărsaţi răul pe drăguţ,
Chiar de primeşti ce doreşti cam răruţ,
Să-ţi păstrezi drăguţul în minte neîntinat,
Să nu-i calomniezi amintitul prin necurat!’’
Om de treaba proful ăsta ce şi el iubeşte,
Ne zise că în viaţa lui e o mare poveste,
Pe care la un moment ne-ar şi povesti-o,
Dacă o negură datată nu şi-ar fi prevesti-o...
Ooo, da iată-l cum de mai zburdă Dorin,
Ai spune că-i bolnav din iubirea de Mălin,
Dar ciudat că parcă se plângea că-i uscat,
La suflet pare că destinul inima i-a pişcat…
Şi, intrând pe uşă al nostru prieten Dorin,
Trecând ca pe lângă invincibilul de Alin,
Zburând ca pasărea şi peste patul Mălin,
Se întinse la orizontală parcă deja odihnind..
Ceilalţi doi schimbau priviri într-o doară,
Căci nu mai era acel Dorin ce se-nfioară,
Ca de uscăciuni sufleteşti nu mai zboară,
De scurt-circuite metaliceşti ei se blocară...
Dorin tot murmură ceva în patul de sus,
Şi părea că ţine un odor în braţe nespus,
Când începu să zică mai tare: - Madălina,
Oh, Mălina, ce eşti tu, că nu eşti ca Alina...?
- Hopa! Spuseră în cor ceilalţi preteni doi.
- Ce eşti tu de-mi curge sângele şuvoi
Prin tâmple, în inima-mi ce-mi palpită,
De parcă bataile-ţi au luat-o pe smintită?!
Ce eşti tu, căci tot fată pari cu părul lung?
Cum de fiecare frumuseţe surâd prelung,
Ciudat că inima-mi lângă tine bate tare,
Cum şi imaginea-ţi o am mereu în cătare...
……
