Margini de suflet
La margini de suflet aștept uneori
Cuvântu-nvelit în aromă de tei,
Să-l simt cum pătrunde în mine prin pori
Să facă să-mi sară din inimi scântei,
Răcoarea pădurii o simt peste trup
Iar păsări îmi cântă cât pentru un an,
Departe de lume aștept să erup
Să fiu ciocârlia ascunsă în lan,
La margini de suflet se-adună tăcut
Tot dorul rămas suspendat peste cer,
Dorește să treacă pe podul de lut
Să scape de stânca crăpată de ger,
Rămâne iubirea purtată de vânt
Prin timpul ce curge departe, prin zări,
Când teiul își urcă aroma-n cuvânt
La margini de lume, la margini de mări.
Valer Popean