Sublima cățărare
M-am cățărat pe bolta lumii
Să mângâi stelele în zbor,
Să rup pe veci blestemul humii
Tributul să-l plătesc cu dor
Și despărțite-n universuri
Iubirile rămân la mal,
Se împletesc profund în versuri
Purtate-n larg din val în val,
Ascunsă-n norul alb, sfielnic
Sau rătăcită în amurg,
Te regăsesc prin timp prielnic
Când încă clipele mai curg,
M-am cățărat pe bolți stelare
Rănit de spinii dintre noi,
Chiar dacă sufletul mă doare
Emoțiile curg șuvoi,
Iar toamna-ncet pătrunde-n mine
Și mă îmbracă-n arămiu,
Să simt treptat cum frigul vine
Mă colorează-n argintiu,
Nici norii nu mai sunt sfielnici
Iar cerul va fi plumburiu,
Când timpul ne va face vrednici
Să ne trezim în verde viu
Și cățărați pe bolți stelare
Vom deveni un singur vers
Uitați la margine de mare
Privind al veșniciei mers.
Valer Popean
