Un catarg prin amintiri
Departe, dus de gânduri, ascuns în clipa stinsă
Privești in depărtare secundele ce mor,
Un curcubeu de vise înalți din marea ninsă
Pe-aleile din parcuri doar frunza-i călător,
Iar banca ruginită spre care se îndreaptă
Perechi îndrăgostite cu părul argintiu,
Timid se stinge-n noapte și clipa o așteaptă
Ca să renască-n suflet romanță-n timp târziu,
Simți frunzele căzute pe care calci pierdut
În serile cu stele când pașii tăi se-ndreaptă
Spre amintirea vie pe care-o dai tribut
Secundelor tăcute uitate pe o treaptă,
E-atâta jale-n tine și-n tot ce te-nconjoară
Pe banca prăfuită te-ascunzi în amintiri,
Te uiti tăcut departe la clipele ce zboară
La frunzele căzute-n eterne neclintiri,
Vrei doar să întorci timpul, să-l retrăiești tăcut
Să dăruiesti lumină pierduților din larg,
Dar amintirea doare ca-n vremea ce-a trecut
Și tu rămâi același neobosit catarg.
Valer Popean,Târnăveni
