Trestie singuratică
Sunt trestia însingurată
La malul lacului din dos,
Povestea mea-i de vânt furată
Destinul meu e nemilos,
Când vântul parcă se razbună
Abia, abia dacă-i rezist,
Simt cum prin frig și prin furtună
Dorește ca să nu exist,
Și ploaia vrea să mă doboare
Rafale bat în al meu trup,
Dar rădăcina mea e-n soare
Chiar dacă vor, eu nu mă rup,
Zăpada poate să mă-ngroape
Când viscolește peste lac,
Nici frigul nu mă ține-aproape
Eu nimănui nu-i sunt pe plac,
Mă bate vântul, plouă- ntruna
Dar eu m-aplec către pământ,
Așa sunt zilele tot una
Răzbat prin ploaie, ger și vânt
Dar când vin zile liniștite
Pe malul lacului din dos
Atunci prin frunze descrețite
Eu vă trimit un cânt duios,
Un cânt venit din altă lume
In care toți suntem la fel,
Doar încercările-s anume
Făcute să mă simt rebel.
