CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Comemorari >  




Autor: Valentina Teclici         Ediţia nr. 3414 din 06 mai 2020        Toate Articolele Autorului

Valentina TECLICI - ION GHEORGHE PRICOP - UN PROFESOR ŞI SCRIITOR CE-A APRINS CONŞTIINŢE
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dacă ar fi trăit, scriitorul Ion Gheorghe Pricop ar fi împlinit anul acesta, pe 15 aprilie, 76 de ani şi roadele scrisului său, fie că ar fi fost proză, eseistică sau poezie ar fi continuat să hrănească mintea cititorilor cu idei noi, pline de frumuseţe clasică şi înţelepciune despre neam, cultură, istorie.  
 
L-am întâlnit prima dată în urmă cu mai bine de cincizeci de ani, într-un compartiment de tren, când eu călătoream singură spre București, unde în fiecare vară petreceam o lună la rudele mele. El, proaspăt absolvent al Facultății de Filologie, mergea, împreună cu două colege, la Capitală pentru repartiţie, conform sistemului centralizat care funcționa atunci pentru absolvenţii de facultate, curs de zi, pentru oferirea primului loc de muncă. Ei veneau cu trenul din Iaşi, iar eu am urcat în acel tren din Crasna, locul meu fiind în compartimentul lor, lângă fereastră, în sensul invers al mersului trenului.  
 
Nu mai ţin minte exact anul, dar bănuiesc că era 1969 ori 1970. Stăteam pitită, tăcută în colţul meu, uitându-mă din când în când pe fereastră, dar şi citind dintr-o carte, în timp ce tinerii absolvenţi povesteau, râdeau, împărtăşeau câte ceva din viaţa lor particulară. Total ignorată (cum de fapt şi doream) de proaspeţii profesori, cu ochii în carte, citeam dar cred că mai mult trăgeam cu urechea la discuţiile care mi se păreau interesante şi uneori amuzante. Mi-amintesc din acele discuții că domnul din grup era singurul căsătorit, fericit în relaţia lui matrimonială şi că avea un băiețel de vreo doi anişori pe care îl adora. Nu cred că am privit în faţă pe vreunul dintre ei, aşa că nu am pictat portretele lor în memoria mea.  
 
Câteva luni mai târziu, la una din şedintele de cenaclu de la Casa de Cultură din Huși, a venit pentru prima dată un tânăr profesor din Duda-Epureni, care a fost prezentat de profesorul şi poetul Ioan Alexandru Angheluș, conducătorul cenaclului. Era vorba de Ion Gheorghe Pricop, care, în acea seară a citit o proză scurtă. Mi-am dat seama imediat că aveam printre noi un talent autentic, un mentor de la care cenacliştii huşeni care scriau proză, aveau ce învăţa. În plus, am fost surprinsă când i-am auzit vocea specifică, uşor răguşită, profundă şi eram sigură că o mai auzisem cândva, undeva, dar mi-a fost imposibil să-mi amintesc împrejurarea. Şedintele de cenaclu aveau loc într-o cameră cu pereții îmbrăcaţi în catifea, care absorbea fumul ţigărilor pe care majoritatea bărbaţilor le fumau „ca turcii”, una după alta. În acea seară, privirea mi-a tot rămas aţintită pe faldurii catifelei, auzind doar pe jumătate din ceea ce s-a citit şi comentat, mintea fiindu-mi preocupată cu unde şi când mai auzisem vocea noului coleg de cenaclu. După vreo două săptămâni, dilema s-a rezolvat ca prin miracol, când într-o zi mi-am amintit de discuţiile proaspeţilor absolvenţi din compartimentul de tren şi am conectat imediat vocea cu persoana căreia îi aparţinea. Când i-am relatat lui Ion Gheorghe Pricop, la următoarea şedintă de cenaclu, împrejurarea în care l-am auzit vorbind prima dată, a fost surprins şi nu şi-a amintit ca eu să fi fost în compartiment, însă când i-am citat câteva fragmente din discuţiile de atunci, a părut şi mai mirat, dar a dat din cap aprobator.  
 
Anii au trecut, locuiam deja în Noua Zeelandă de 9 ani şi, graţie tehnologiei, l-am revăzut pe Ion Gheorghe Pricop prin intermediul skype-ului pe 7 octombrie 2011, cu ocazia comemorării a 25 de ani de la despărțirea de poetul Ioan Alexandru Angheluș, când a fost şi lansarea cărtii de versuri „Dialog” pe care am scris-o împreună cu prietena mea de-o viaţă, poeta Ana Anton, şi ea fostă cenaclistă şi discipol, ca şi mine, al maestrului comemorat.  
 
În 2017, când am pregătit lista colaboratorilor pentru al doilea volum al antologiei „Poetical Bridges – Poduri lirice”, publicat un an mai târziu, l-am invitat pe Ion Gheorghe Pricop să facă parte din colecţie. Domnia sa a răspuns invitaţiei cu toată inima şi colaborarea cu el a fost extrem de eficientă, pe aceeaşi lungime de undă, lină ca apa curgătoare în perioada verii.  
 
În toamna anului 2018, am revenit pentru o vizită de aproape două luni acasă, în România, și pe data de 19 octombrie 2018, am organizat la Biblioteca Municipală „Mihai Ralea” din Huşi, împreună cu scriitoarea Lina Codreanu lansarea cărților nostre „Răsfrângeri critice” semnată de domnia sa şi „Poetical Bridges – Poduri lirice”, volumele I și II, unde am semnat ca traducător din română în engleză şi invers şi ca editor. La acea lansare de carte, l-am văzut pe scriitorul Ion Gheorghe Pricop pentru ultima dată. Venise împreună cu soția şi am reuşit să schimbăm câteva cuvinte înainte şi după lansarea de carte şi să facem câteva fotografii.  
 
M-am simțit extrem de onorată când scriitorul Ion Gheorghe Pricop a răspuns invitaţiei de a fi parte din antologia la care lucram şi încă păstrez acel sentiment. Nu am făcut muncă de cercetare, dar cred că ceea ce-am publicat în antologie a fost ultima apariţie din timpul vieții lui pentru că trei săptămâni mai târziu a părăsit această lume în care a fost un învingător recunoscut prin premiile obţinute şi ecourile avute de la criticii și cronicarii literari, de la cititorii şi sătenii lui care l-au iubit, prețuit şi şi-au exprimat deschis mândria de a avea printre ei pe primul sătean care a terminat liceul, primul absolvent de facultate şi primul scriitor al satului Novaci, care îmi place să cred că într-o zi se va numi Ion Gheorghe Pricop.  
 
Mărturisesc faptul că nu a fost simplu să selectez doar trei poeme ale autorului (normă de întocmire a antologiei) întrucât lirica lui Ion Gheorghe Pricop este de o înaltă ținută literară și estetică. După îndelungă cumpănire m-am oprit la poemele și informațiile bio-bibliografice de mai jos.  
 
Ion Gheorghe Pricop* s-a născut la 15 aprilie 1944, în localitatea Duda-Novaci, judeţul Vaslui, România. A absolvit facultatea de Filologie, la Iaşi. A debutat în poezie, în 1963, în periodicul Flacăra Iaşului. Editorial, debutează în 1980, cu placheta de versuri „Nesomnul patriei”, Comitetul Judeţean de Cultură, Vaslui. Au urmat alte cinci volume de poezie. Volumului de debut în proză „Corăbii în septembrie”, povestiri, Editura Junimea, Iaşi, 1984 i-a fost oferit Premiul pentru debut în proză de către revista Cronica din Iaşi. A publicat alte şase volume de proză şi romane. În 2015, a primit premiul Reprezentanţei scriitoriceşti Vaslui, pentru romanul-trilogie „Paradigma deşertului”. A publicat poezie, proză şi eseu în reviste importante din ţară şi străinătate. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi, din anul 2001. În 2015, a fost numit cetăţean de onoare al comunei Duda-Epureni, unde a trăit şi locuieşte şi în prezent fiind, aşa cum l-a numit istoricul Costin Clit: „Un profesor şi scriitor ce aprinde conştiinţe, pentru că el realmente arde”.  
 
De altfel, Ion Gh. Pricop este primul sătean care a terminat liceul, primul absolvent de facultate şi primul scriitor al locurilor natale. Marele om al satului, poet, prozator, eseist şi profesor, locuieşte pe „Uliţa Scriitorului”, stradă impropriu denumită de oamenii locului, în semn de recunoaştere şi mândrie.  
 
***  
 
Ion Gheorghe Pricop was born on April 15, 1944, in Duda-Novaci, Vaslui district, Romania. He graduated from the Faculty of Philology in Iasi. His poem debut was published in Flacăra Iaşului periodic in 1963. His debut poetry collection ”Nesomnul patriei”, published by the County Cultural Committee, Vaslui, 1980 was followed by other five books of poetry. His debut prose collection ”Corăbii în septembrie”, (short stories) Junimea Publishing House, Iasi, 1984 was offered the Prize for debut in prose from Cronica (Chronicle) magazine in Iasi. He has published six other collections of prose and novels.  
 
In 2015 he received the Prize of the Vaslui Writing Representation, for the novel-trilogy ”Paradigma deşertului”. He published poetry, prose and essays in important magazines in his country and abroad. He is a member of the Romanian Writers' Union, Iasi branch, since 2001. In 2015, he was named citizen of honour of Duda-Epureni village, where he has lived all his life and is "A teacher and a writer who ignites consciousness, because of his passion", as the historian Costin Clit described him. In fact, Ion Gh. Pricop is the first villager to graduate from high school, the first graduate of the faculty and the first writer of his birthplace. The great man of the village, poet, prose writer, essayist and professor, lives on the ”Writer's Street”, improperly named so by the locals, as a tribute of recognition and pride.  
***  
 
CRONICAR  
 
Ai schimbat limba cronicilor  
ca pe o monedă nefolositoare:  
una scâlciată şi amară, pe alta  
vaporoasă şi dulce, tu, primul,  
plin de mândrie şi de iubire de ţară;  
muiai pana în cerneala Lwowului  
şi-acesta nu se usca până sub poalele  
Carpaţilor, unde scriai despre faptele  
de măreţie ale moldovenilor,  
cum şi din ce ţară au venit ei…  
Şi te-ai încumetat, boier măria ta,  
oh, ce fruct dulce-veninos a putut  
să-ţi rodească mintea, sufletul,  
să spui răspicat că rumânii, câţi se află  
peste tot în lume, de la un loc sîntu  
cu moldovenii şi toţi  
de la Rîm se trag.  
Aşa scrib, aşa bărbat,  
tare în vârtute şi Ureche, ca un blând şi vrednic  
Grigore din popor, să ne tot trăiască !...  
 
CHRONICLER  
 
You have changed the language of the chronicles  
like an useless currency:  
one deformed and bitter with the other one  
vaporous and sweet, you, the first,  
full of pride and love of country;  
you dipped the pen into Lwow's ink  
and it did not dry up to the foothills of  
the Carpathians, where you were writing about  
the brave deeds of Moldovans,  
how and from which country they came from ...  
And you dare, boyar your grace  
oh, what a sweet-venomous fruit  
your mind and soul produced  
so you bluntly say that the Romanians, as many are  
all over the world, they all belong  
from the same place as Moldovans,  
 
from Rome.  
Such a writer, such a man  
strong in virtue, so let Ureche* live long forever, as a gentle and worthy Grigore of the people! ...  
 
------------------------  
*https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Ureche  
 
 
ŞI PERECHEA ACEEA  
 
Băiatul cu fruntea în nori creştea, creştea – ntr-un an  
cât alţii în zece… Trecea, aşa, ca norii lungi  
pe şesuri, cu poezia română pe braţe,  
de parcă purta o pâine… Veronica păşea  
pe urmele lui, ridicându-i trena, care, asemeni  
unei veri faste, atârna pe umerii atletici,  
ţesută fiind din raze de luceferi, în urzeală  
galbenă de lumină de taină şi petale de floare de tei…  
Şi-n urma lor, cohorte de iezi şi căprioare tresăltau,  
şi codrul se făcea când de argint, când de aramă,  
iar la celălalt capăt al preumblării lor  
limba strămoşească se primenea ca o casă,  
cu iatace şi pridvoare numai din marmoră…  
Şi-o odaie, sub formă de inimă, se pregătea  
să devină nupţială, vestale şi nimfe cu floare albastră  
în păr turnând în aburii băii lacrima din care  
se născuse Făt-Frumos… Numai că, numai că…  
de-o creangă se împiedică, şi perechea aceea  
nepereche, cu sufletele ca perele, peste măsură  
de coapte, se hotărâse să se odihnească  
în odaia dintre ziuă şi noapte, pe patul nemuriri  
şi-al dragostei veşnice, având ca perină – lună,  
soare şi stele – ca sfeşnice…  
 
AND THAT COUPLE [1]  
 
The boy with his forehead in the clouds grew up, grew up  
in one year as many as in ten...  
He was walking like long clouds on the lowlands with Romanian poetry on his arms,  
as he was carrying a bread... Veronica was walking  
 
in his footsteps, bearing his train, which,  
was hanging on his athletic shoulders,  
like an amazing summer, woven of stars’ rays with  
yellow light of mystery and petals of linden flower...  
The vibrating cohorts of kids and deer followed them  
and the forest appeared to be sometimes of silver,  
sometimes of brass. and at the other end of their journey,  
our ancestral language was refreshing like a house,  
with decks and porches made only of marble…  
And a heart-shaped chamber was preparing  
to become bridal, vests and nymphs with the blue flower  
in their hair pouring the tear from which  
the Prince Charming was born into the steam of bath…  
It’s just that… they tripped over a branch  
and that unique couple with souls like over ripped pears,  
had decided to rest in the room between night and dawn,  
on the bed of the immortal and eternal love,  
having the moon as pillow and the sun and stars –  
as candlesticks...  
------------------------  
[1] refers to Mihai Eminescu, the Romanian national poet, and his lover, poetess Veronica Micle  
 
***  
 
ÎN JURUL NUMELUI MEU  
 
Câtă viaţă, câtă moarte,  
pe acelaşi picior drept,  
câtă dragoste, câtă ură,  
pe acelaşi picior stâng,  
mă întreb eu pe mine,  
ca şi cum mine ar fi a doua persoană,  
care, la rândul ei, îl interpretează pe eu,  
cazurile gramaticale n-au făcut  
niciodată ordine în pronumele  
vitalo-mortale, formele lungi  
au avut mereu tendinţa de a deveni  
tot mai lungi,  
până la tocul uşii, până la nadir,  
până la zenit şi de-acolo înainte,  
rupându-se pe sine,  
sfărâmându-se  
şi nemaiputând înlocui numele şi prenumele  
acestei lumi, care se-nvârteşte ca o iapă  
cu dârlogii încurcaţi  
în jurul numelui meu,  
tot încercând să îmi semene…  
 
AROUND MY NAME  
 
How much life, how much death,  
on the same right leg,  
how much love, how much hate,  
on the same left leg,  
I ask myself, as if I were the second person,  
who, in turn, interprets my I,  
grammar cases never made order  
in vital-mortal pronouns, the long forms  
have always tended to become  
even longer,  
up to the top door, up to nadir  
up to the zenith and from there forward,  
detaching to itself  
breaking itself into pieces  
and not being able to replace the name and surname  
of this world, which spins like a mare  
with its bars tangled  
around my name,  
trying hard to be like me...  
------------------------------  
* Ion Gheorghe Pricop, “Poetical Bridges – Poduri lirice”, translated and edited by Valentina Teclici, Scripta manent Ltd, New Zealand, 2018, pages 33-41.  
 
Valentina Teclici  
Napier, Noua Zeelandă  
Aprilie 2020  
 
Referinţă Bibliografică:
Valentina TECLICI - ION GHEORGHE PRICOP - UN PROFESOR ŞI SCRIITOR CE-A APRINS CONŞTIINŢE / Valentina Teclici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3414, Anul X, 06 mai 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Valentina Teclici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valentina Teclici
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondator: George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!