CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





A înflorit liliacul ( acela plantat de mama...)
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
*  
 
Totdeauna aștept cu nerăbdare momentul înfloririi. Fiecare floare are frumusețea și farmecul ei, dar liliacul... Nu știu de ce îndrăgesc tot mai mult acest arbust cu parfum suav, delicat, cu inflorescențe de culori variate: albe, violet, albastre. Pe la sfârșitul lunii aprilie, când temperaturile devin mai blânde, în lumina curată a dimineții, are loc mirajul mult așteptat. Îmi amintesc că, sunt ani de atunci..., înainte de a pleca la școală, rămâneam câteva minute pe prispa din fața casei și-mi aruncam privirea spre liliacul de la poartă. Vedeam mugurii cum așteptau să-și deschidă petalele și să umple ograda cu parfumul lor îmbătător. Cel care intra în curte, îndată ce deschidea poarta, era întâmpinat de un arbust a cărui ramuri ajungeau și la trei metri înălțime, încărcat cu buchete violet. Ceva mai încolo, în grădinița din fața casei, printre lalele, bujori și crini galbeni, se afla un alt liliac, dar cu flori albe, bătute, buchețelele fiind așezate în formă de stea.Acel alb avea o luminozitate aparte, aproape magnetică... că-ți venea să rămâi cu privirea pironită în acea frumusețe ireală. Cineva l-a tăiat, dintr-o grabă, dintr-o greșeală, una aproape dureroasă... ( mama a adus o ramură tocmai de la București, într-o primăvară când a trebuit să se interneze la spitalul Fundeni). În capătul grădiniței, și la o distanță de un metru de colțul casei, este un alt liliac, mai mare, de data aceasta cu flori albastre, un albastru intens care te îndeamnă, parcă, să-ți umpli brațele și sufletul de frumos și să te lași sedus de vraja ascunsă în culoare. Și iar mă întreb: ”de ce îndrăgesc atât de mult liliacul!?”. Poate că mama... ea este enigma, plantându-i cu mulți ani în urmă, în anii ei mai tineri, când totul părea veșnicie... Iubea florile și toată ziua o găseai prin grădină, în mijlocul plantelor, pe care le ocrotea și îngrijea așa cum îngrijești o ființă neajutorată. ”Supranumit "floarea memoriei", oamenii spun că mirosul său trezește amintiri de mult uitate, care pot fi retrăite în amănunt. Liliacul semnifică misterul iubirii, care poate face ca o persoană să uite de sine în dragostea pentru altul.”  
*  
N-am mai trecut pe acasă de trei săptămâni. Doar caișii și corcodușii erau înfloriți, în acea perioadă. Mi-am rezolvat treburile mai importante și, vineri, în jurul prânzului, mi-am luat bilet și trenul m-a dus în siguranță la destinație. De la gară până la cimitir sunt doar zece minute de mers pe jos. De curând, s-a făcut o capelă unde poate fi depus cel defunct. O mare ușurare pentru săteni care nu mai sunt nevoiți să suporte bârfa tuturor, mai ales a muierilor slobode la gură. Nimic nu scăpa privirilor lor hulpave - atunci când veneau la priveghi. Ce durere aveau ei sau ele? Mai mult îi ”rodea” curiozitatea, acea curiozitate răutăcioasă specifică omului ”mărunt”, lipsit de fărâma aceea de inteligență... să vină repede și să vadă cum e îmbrăcată răposata sau răposatul, cine lăcrimează mai mult... ”Ai văzut?” Parcă nu era fiica ei. Se uita mai mult în gol, cine știe la ce se gândea; poate la casa și lucrurile rămase. Nu părea prea afectată, altfel ar fi vărsat câteva lacrimi, de ”ochii lumii”... parcă le și aud! Să nu ceri celui ce nu are... ( mintea cea din urmă).  
 
Cum intri pe poarta cimitirului, ( acolo unde se află capela), în partea stângă a aleii principale sunt aliniate mai multe cavouri; unele mai arătoase ca altele..., cei încă ”vii” fălindu-se cu aceste ”case de vacanță” , dar ce vacanță: una prelungită și ireversibilă. Undeva mai în spate, am zărit vreo patru bărbați care săpau o groapă. Un sentiment apăsător, încărcat de spaimă și tristețe mă încearcă de fiecare dată când văd acest lucru... Unul dintre ei, destul de guraliv, a trecut pe lângă mine, cu o roabă încărcată cu pământ proaspăt, mirosind, parcă, a eternitate. Am ezitat o secundă, ca mai apoi să-l întreb, cu oarecare reținere:  
 
- Pentru cine săpați groapa asta? Cine a mai părăsit această lume? Bărbatul, îmbrăcat în salopetă albastră și cizme de cauciuc, s-a oprit un moment în dreptul meu, ușor mirat, ca mai apoi să-i înflorească un zâmbet pe buze:  
 
- Groapa? Urmează să fie un cavou. Îl fac pentru mine. Să fie, acolo...  
 
- Da! Chiar așa! Ce-i făcut, e bun făcut! Să fie acolo, că nu strică... și, ca ceva firesc, râsetele s-au amestecat cu tăcerea celor ce zăceau sub o cruce. Și iar te întrebi: ” ce poate fi firesc într-un cimitir?”.  
 
Ce ciudat! Îmi spuneam în gând, privind în jur contrariată și îndurerată, totodată. Pașii m-au dus în grabă spre locul unde mă aștepta mama. Sunt doar trei luni de când ne-a părăsit. Firul gândurilor mi-a fost întrerupt de vecina, Reta, care se îndrepta spre capelă, împreună cu o altă femeie, neștiută de mine. Era îmbrăcată în negru. Mi s-a părut omenesc să mă opresc și s-o întreb ce s-a întâmplat.  
 
- A murit fratele meu. Este depus la capelă. Mâine îl înmormântăm. Dumnezeu să-l ierte! Am îngânat, cu voce joasă, privind-o cu oarecare duioșie.  
 
Mi-am văzut de drum, căutând cu privirea, locul... Parcă dispăruse! După ce am ocolit mai multe cruci, l-am găsit. Toate erau așa cum le lăsasem: mama, coroanele cu flori, regretele scrie în acea zi... La stânga ei se află tata, decedat cu 15 ani în urmă, iar la dreapta, fratele meu, dragul meu frate, primul plecat, deși abia împlinise 35 de ani. Câtă viață mai avea în față! N-a fost să fie.... Mi-am lăsat geanta pe un mormânt alăturat și, cu sufletul greu de lacrimi, m-am apropiat de crucea mamei și am început s-o mângâi, și să repet în șoaptă: ”Ce mai faci, dragă mamă? De-ai ști ce dor mi-a fost de tine! De-ai ști...” Cu o mână strângeam crucea în brațe, iar cu cealaltă nu reușeam să-mi șterg lacrimile născute dintr-o durere fără margini, dintr-un izvor nesecat de regrete târzii. Am luat-o ușor spre ieșirea din cimitir. Nu e un loc unde să rămâi... Tot drumul, până acasă, în minte mi s-au derulat imagini și întâmplări unde mama era atât de prezentă, de reală, încât , la un moment dat, m-am trezit spunând:  
 
- Hai, mamă, să mergem acasă! Nu mă lăsa singură. Și ea venea alături de mine, tăcută, abia perceptibilă... Ajungând acasă și deschizând poarta, am dat cu ochii de liliacul înflorit. Doamne! Toată curtea parcă prinsese viață și mi se părea atât de frumoasă și plină de prospețime, în strania ei singurătate.  
 
- Uite, mamă! A înflorit liliacul. Tu l-ai plantat, mai demult, când noi ne îmbătam cu parfum și vise... Da! Vise... Și chiar acum, sub ochii mei, s-a mai destrămat unul.  
 
M-am așezat pe prispă și cu fruntea în mâini, cu inima plină de zbucium, de frământări ca o ardere nemiloasă, de furie împotriva acestei vieți fără nicio noimă, am plâns vreme îndelungată... După ce sufletul și-a mai găsit liniștea și gândurile au încercat să caute cea mai infimă logică în acest ”ritual pământesc”, stupid, absurd, în toată splendoarea lui mișelească..., mi-am șters ochii și am privit în jur. Mi s-a părut că liliacul, părtaș fiind la durerea mea, și-a aplecat crengile încărcate cu flori, oferindu-mi frumusețea și mângâierea lor, așa cum făcea mama, odată...  
 
”Doamne! Scumpă mamă! Tu ai lăsat frumusețea asta...” Am rupt trei crenguțe, am descuiat ușa și le-am pus într-o vază. Să umple casa cu parfumul lor seducător...Să mai alunge pustiul și zădărnicia unei vieți, și dorul...  
 
29 aprilie 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
A înflorit liliacul ( acela plantat de mama...) / Valentina Becart : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2320, Anul VII, 08 mai 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Valentina Becart : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valentina Becart
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondator: George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!