CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Fantastic >  





Nemurire
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Partea a VII-a:
Îi vedeam fața lui Matthew cum devenise dintr-o dată albă ca hârtia, frica fiind vizibilă pe fața lui. Se temea de Congregație la fel ca noi și știa foarte bine ce putea face, puteam citi acest lucru în privirea lui. Se uita undeva în depărtare, fiind parcă prins undeva în trecut printre amintiri și emoții care i se declanșau după multă vreme. Nu mișca deloc, parcă nici nu mai respira, doar stătea ca o stană de piatră în fața mea, neputând nici să mă privească în ochi.  
—Katherine are dreptate, spune o voce cunoscută din spatele nostru. Știe tot și nu a trebuit să îi explic prea multe spre marea mea mirare. Se pare că romanele știu o grămadă de lucruri despre creaturile supranaturale. Cine ar fi crezut?  
Îl văd pe Matthew cum tresare brusc la auzul vocii lui Alex. Privirea i se întunecă la vederea lui și l-am putut vedea încordându-se când Alex s-a apropiat. Se putea observa foarte bine că cei doi nu prea se tolerau. Poate că acest era motivul pentru care eu și Matt ne distanțaserăm, poate pentru că îmi petreceam prea mult timp cu Alex și Matthew pur și simplu nu suporta ideea aceasta, ca eu să stau pe lângă vampiri. Dar,acum înțelegea, acum înțelegea de ce îmi petreceam pauzele cu Alex, trebuia să înțeleagă. Acum totul depindea de această bătălie, viitorul meu putând dispărea într-o clipită, căci în acest război eram văzută ca victimă colaterală, eram doar un om care nu putea face nimic.  
—Congregația...s-a întors? spune Matthew cu o voce pierită.  
—Cum adică s-a întors? A mai fost pe aici? Când? țipă Alex, deja atrăgându-și priviri curioase din partea celorlalți elevi de pe hol.  
—A fost aici acum un an, spuneau ceva de un heretic, cea mai puternică creatură din lume și dacă l-am văzut undeva sau știu de el, dar habar nu aveam de ce vorbesc, nici ce era acela un heretic. Au stat puțin la discuții cu mine, dar acele momente în care i-am cunoscut au fost cele mai groaznice momente din viața mea. Iar acum ziceți că s-au întors și tu ești băgată în chestia asta până peste cap și nu mai poți să te retragi acum. Vor veni în curând, așa că trebuie să ne pregătim, spune Matt cu ochii la mine, privindu-mă cu regret.  
Era de acord să ne ajute, căci mai trecuse cu un an în urmă prin ceea ce se întâmpla acum. Dar unele lucruri erau schimbate: Congregația era dispusă să ucidă pentru a-l captura pe Alex și pentru a lua rubinul. Brusc mi-am amintit că piatra era la mine, ascunsă undeva în casa mea și că eram expusă pericolului de a fi atacată mai rău ca Matthew sau oricare locuitor din oraș, mai ales că eram cea mai ușoară țintă a lor.  
—Ne întâlnim la Kat acasă după ore, spune Alex cu voce înceată. Nu mai trebuie să știe nimeni ce ți-am dezvăluit, așa că nu ai voie să sufli un cuvânt din ce ai aflat. Trebuie să ne facem un plan până să atacăm.  
După ce a spus toate acestea, a scos din ghiozdan un obiect mare și ascuțit argintiu pe care mi l-a dat mie. Știam foarte bine ce este și nu îmi plăcea deloc ideea de a purta așa ceva la mine, mai ales acum, nu suportam să mă gândesc că ar trebui să folosesc o țepușă de argint pentru a ucide un vampir sau un vârcolac.  
O iau repede, înainte să vadă cineva și o bag în rucsac cu un sentiment puternic de neliniște. Trebuia să am grijă cum o foloseam, căci altfel puteam să regret un simplu gest făcut din greșeală. Împreună cu Matthew, m-am întors în clasă, așezându-mă iar la locul meu, așteptând cu nerăbdare ca orele să se termine pentru a putea face planul de atac. Dar spre ghinionul meu, acestea parcă erau mai lungi decât de obicei, parcă timpul se scurgea mai încet doar ca să îmi facă în ciudă. Într-un final, când îmi pierdusem deja răbdarea, am fost salvată de clopoțel care anunța deja finalul orelor de curs. Mi-am strâns toate lucrurile repede și am plecat spre ieșire din școală unde aveam să mă întâlnesc cu Matthew și Alex și să ne îndreptăm toți trei spre casă. I-am observat repede, erau deja acolo și discutau cu fețe foarte serioase și am alergat spre ei. Dar spre nefericirea mea, fix în momentul în care am ajuns în grup,doamna de chimie răsare de nicăieri, asaltându-mă cu o grămadă de întrebări. Știam că cei doi se grăbeau și că doamna de chimie nu dorea ca ei să ia parte la conversația noastră, așa că i-am pus să o ia înaintea mea. În timp ce cei doi se îndepărtau doamna profesoară a început să zică:  
—Katherine, mă gândeam să te întreb dacă dorești să te duci anul acesta la olimpiada de chimie pentru că înveți așa de bine și cred că ești capabilă să faci lucruri bune pe acolo. Deci, ce zici, vrei?  
Nu îmi venea să cred că eram întreruptă fix acum de o asemenea prostie, fix când trebuia să plănuim totul. Și în timp ce Alex și Matt poate salvau viețile multor oameni din oraș, eu stăteam și mă luptam cu ideea de a merge la olimpiada de chimie. Adică, da, mereu îmi dorisem să mă duc la olimpiade, dar nu acesta era momentul potrivit. Murmur un ,,da”, salut politicos și apoi fug cât mă țin picioarele pe drumul spre casă. Deja parcusesem jumătate din distanță, dar mă opresc brusc după cotitură pentru că îi văzusem pe Alex și Matthew oprindu-se, discutând cu cei trei răufăcători.  
Lupta deja începuse, îl puteam vedea pe Alex cum se lupta cu James și Lucas, în timp ce Matt și Will duseseră lupta la un nivel mai ridicat,transformându-se amândoi în lupi. Stăteam ascunsă după un copac și nu știam ce să fac, cântărind dacă să mă duc sau nu în luptă, când Alex este lovit de cei doi, doborându-l, fiind deja în pericol. Nu am mai stat pe gânduri și m-am avântat și eu cu țepușa de argint pe care mi-o dăduse Alex și reușesc să mă strecor astfel încât să nu mă vadă nimeni și i-o înfig lui Lucas în inimă. Acesta a scos un răcnet inuman și s-a prăbușit la pământ, distrăgând atenția celor doi inamici, moment în care Alex și Matt au profitat de slăbiciunea lor și i-au ucis. Vedeam cum toate cele trei corpuri începeau să dispară încetul cu încetul,rămânând doar cenușă în locul unde stătuseră fiind duși pe vecie și orașul nostru era acum în siguranță absolută.Mă simțeam ușurată că acum totul se sfârșise, că nu mai trebuia să ne confruntăm cu acea Congregație, cu acele bestii fără suflet care erau în stare să ucidă pe toată lumea pentru interesele lor, eram în sfârșit liberi să ne trăim viețile la fel ca ceilalți oameni. Și știam că acest lucru era greu,cel puțin pentru mine deoarece cei doi oameni la care țineam atât de mult erau două creaturi imortale care nu vor muri niciodată și cu care nu o să mă mai văd poate niciodată deoarece ei trebuiau trăiască aceeași perioadă din viață, iar și iar,până la nesfârșit. Nu m-am mai putut abține, așa că am început să plâng dintr-o dată la acest gând, că la un moment dat toți trei va trebui să ne spunem adio.  
I-am văzut cum s-au apropiat de mine îngrijorați, le-am auzit vorbele pline de frică, dar nu mai puteam să gândesc, pur și simplu doar simțeam acea teamă de a fi separată de cei mai buni prieteni. Mă simt ridicată de jos și îl văd pe Alex cum mă cară până acasă, unde mă așează pe canapea, iar Matthew îmi întinde un ceai. Nu știam ce e cu mine, de ce mă durea așa de tare inima doar când îi vedeam pe cei doi, vedeam în fața ochilor momentul despărțirii noastre, când fiecare trebuia să o ia pe drumul său, când nu ne vom mai revedea niciodată. În cele din urmă îmi fac curaj și vorbesc printre sughițurile provocate de plâns.  
—Asta înseamnă...că peste doar câțiva ani ne vom despărți de tot? Că nu ne vom mai revedea niciodată? Că eu o să mor și voi o să fiți la fel, de aceeași vârstă, neschimbați?  
Vedeam tristețea din ochii lui Matthew și ai lui Alex și înțelegeam că răspunsul era afirmativ. Urmam să nu ne mai vedem la un moment dat, urmam să fim separați. Eram pe cale să plâng și mai tare, când suntem întrerupți de o voce subțire necunoscută.  
—Nu trebuie să plângi ,draga mea! spune vocea și în fața noastră apare o umbră roșiatică ce ia forma unei femei de fum. Nu mai fii supărată, căci dorința ta se poate îndeplini. Ceea ce nu ți-a spus nimeni și ceea ce nimeni nu știe este că rubinul magic are un spirit în interiorul său, adică pe mine, care poate să îndeplinească orice dorință deținătorului, dacă este pur la suflet. Și tu draga mea, cred că ești cea mai inocentă ființă pe care am văzut-o de când am fost creată. Acum, care este dorința ta? Ce dorești să se întâmple?  
Nu îmi venea să cred ce se întâmpla. De nicăieri, o zână bună apăruse să îmi îndeplinească dorința la fel ca în Cenușăreasa. Era cel mai bun lucru care se întâmpla pe ziua de astăzi. Eram pe cale să cer să fiu nemuritoare, dar la ce rost dacă nu urma să cresc sau să devin persoana care îmi dorisem să devin de atâta timp? Ce rost avea să fiu blocată la această vârstă pentru eternitate?  
—Vreau ca Alex și Matthew să devină iar oameni, căci nici unul dintre ei nu a avut nici o vină să devină așa ceva, niciunul nu a cerut acest lucru. Alex, a fost transformat în vampir și a trebuit să se confrunte cu toate aspectele vampirismului, deși el și-ar fi dorit să rămână uman. Matthew a moștenit acest lucru și nu este vina lui că trebuie să îndure fiecare transformare forțată la fiecare lună plină, pur și simplu niciunul dintre ei nu merită așa ceva. Au rezistat cu această povară mult timp, dar vreau să îi eliberezi ca în sfârșit să poată trăi.  
Cei doi se uitau la mine uimiți, credeau că o să cer imortalitatea. Dar eram foarte fericită cu decizia mea, așa că zâna a îndeplinit-o cu zâmbetul pe buze. I-am văzut pe amândoi învăluiți în particule sclipitoare ce se roteau în jurul lor, iar apoi totul a dispărut brusc, în cameră rămânand doar noi trei. Alex s-a ridicat brusc și a dat buzna în bucătărie unde a luat un cuțit și și-a făcut o mică crestătură în palmă, apoi a analizat-o cu o privire buimacă. Nu se vindeca, la fel cum făceau vampirii, era om în sfârșit, era normal. Îl vedeam cum se bucură, cum era atât de fericit încât se învârtea fără rost prin cameră, și privindu-l am început să plâng de bucurie alături de el și de Matthew care se convinsese că scăpaseră de blestem.  
În sfârșit eram toți fericiți, terminaserăm cu toate nebuniile, eram liberi. Ne îmbrățișăm unul pe altul, plângând și râzând, eram împreună. Și nu știm ce ne poate aduce viitorul, ce ne așteaptă acum că putem trăi o viață liniștită, dar singurul lucru de care eram siguri era faptul că împreună eram mai puternici, împreună puteam învinge orice pericol,împreună eram invincibili.  
  
Sfarsit...  
  
Stefu Teodora-membru al cenaclului literar-artistic ,,Dumitru Caracostea" care functioneaza pe langa L.S.R.Filiala Olt  
  
 
Referinţă Bibliografică:
Nemurire / Teodora Ștefu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2536, Anul VII, 10 decembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Teodora Ștefu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Teodora Ștefu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!