CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Fantastic >  





Nemurire
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Partea I:
Unii oameni sunt convinși că totul se întâmplă cu un motiv și că oricât am încerca să împiedicăm lucrurile,ce e destinat să ni se întâmple se întâmplă,soarta va face tot cum știe ea. Alții vorbesc despre liberul arbitru,că omul ia niște decizii care îi vor afecta într-un fel sau altul viața,efectul fluturelui,că fiecare are dreptul să trăiască cum vrea nu după niște tipare care oricum se vor adeveri într-un final. Dar de fapt adevărul este că suntem niște marionete cărora uneori li se dă șansa de a alege,dar în marea parte a timpului suntem controlați,dar nu de figura mistică pe care toți o vedem stând în ceruri,adică Dumnezeu sau de extratereștrii cum spun unii, ci este mult mai simplu decât toate acestea. Suntem controlați de soartă. Acea soartă care vine și îi face pe oameni să se întâlnească ,,accidental” undeva, acea soartă care ne introduce unor oameni care ne vor modela ca persoane și care ne vor arăta câte ceva ascuns din lume. Fiecare întâlnire nu este pură întâmplătoare și fiecare despărțire nu este vina nimănui. Totul înseamnă soartă, iar pentru mine, Katherine Black, soarta a însemnat ceva întunecat și misterios. Și totul a început într-o zi de sfârșit de august...  
Începusem deja să despachetez lucrurile din cutiile care stăteau una peste alta în noua mea cameră. Încă nu îmi venea să cred că tocmai ne mutasem și aveam să încep o nouă viață într-un oraș cu totul necunoscut pe care nu îl mai văzusem niciodată, în care aglomerația și gălăgia erau ceva normal. Dar nimic din toate acestea nu erau normale pentru mine, o fată de 15 ani dintr-un orășel mic din sudul țării, o fată care nu avusese niciodată de a face cu marile aglomerații. Nici până în ziua de astăzi nu înțelesesem de ce ne mutasem, de ce trebuiserăm să părăsim locul unde mi-am petrecut întreaga copilărie ,unde aveam o grămadă de prieteni și îl puteam numi ,,acasă”. Și oricât am încercat să primesc niște răspunsuri nu am putut afla niciodată. Singurul lucru care mai îmi rămânea de făcut era să mă integrez, să îmbrățișez această nouă viață și să trec mai departe.  
Îmi analizam camera cea nouă, noul meu refugiu de acum încolo și totul arăta necunoscut. Deși mă aflam aici de o săptămână, tot nu puteam să mă învăț cu aspectul ciudat al camerei, cu biblioteca masivă din lemn de stejar care trona pe un perete întreg, cu patul ca de prințesă cu tăblie, acoperit de un baldachin de mătase semitransparent și cu biroul desprins din filme vechi pe care se află doar o lampă. Nimic din toate acestea nu mă atrăgeau, tot mobilierul cel nou era atât de străin pentru mine, și nu puteam înțelege încă cum mama îmi alesese așa ceva pentru cameră. Era clar stilul ei, dar nu și al meu,eu preferam mai mult o cameră mică, dar veselă unde să îmi pot desfășura activitățile, o cameră plină de cărți și postere și creioane, o cameră unde tocilara din mine să se simtă bine. Și totuși, aici aveam să îmi petrec următorii trei ani din viață, pe întreaga durată a liceului, așa că trebuia să mă obișnuiesc cu toate lucrurile de aici.  
Următoarea zi începea școala, iar eu nu eram pregătită deloc sufletește. Urmam să fiu iar văzută ca fata cea nouă și ridiculizată pentru faptul că veneam dintr-un oraș mic, parcă vedeam iar privirile copiilor ațintite asupra mea, măsurându-mă din cap până în picioare, văzându-mă ca pe un intrus în viețile lor pline de fețe cunoscute. Urmam poate să îmi fac iar prieteni noi, lăsându-i în urmă pe cei vechi, aveam în față un nou început. Dar oricât de mult mă atrăgea ideea, pe atât mă speria. Nu aveam nici cea mai mică idee ce avea să se întâmple, dar nu puteam să ignor sentimentul de neliniște care se forma undeva într-un colț al minții mele.  
A doua zi am pornit spre școală, bătând drumul pe care îl repetasem de atâtea ori înainte și pe care acum îl știam perfect. Îmi luase ceva timp să mă obișnuiesc cu înfățișarea orașului, cu casele mari și spațioase, ce dominau strada, cu stilul lor arhitectural ieșit din comun. Cartierul de case al orașului se asemăna cu centrul său, clădiri vechi cu balcoane pline de mușcate roșii ce se revărsau peste balustrade, fiecare păstrându-și stilul vechi în care au fost realizate, în timp ce marile companii aveau sediile la periferie, ferite de ochii turiștilor și a oamenilor ce doresc liniște și pace. Și din când în când puteai vedea câte o cafenea sau un restaurant micuț la parterul lor, unde înăuntru oamenii se întâlneau să își beau cafeaua de după-amiază. Deși întregul peisaj părea desprins din povești, tot farmecul era stricat de lumea multă care se plimba pe străzi și prin centru, creând o aglomerație continuă, o aglomerație care te făcea să stai înăuntru. Aveam noroc că ne mutasem într-o zonă atât de liniștită, unde nici nu vedeam un om pe stradă. Totul era cufundat într-o liniște deplină, în timp ce doar zgomotele pașilor mei pe asfalt se auzeau.  
Ajunsesem în fața școlii, o clădire masivă cu trei etaje,care avea în față o intrare largă pe care toți elevii se îngrămădeau să intre mai repede pentru a ajunge la clasele lor. Mă amestec și eu printre fețele necunoscute și în cele din urmă reușesc să intru. Holul imens, plin de dulapuri cu medalii și cupe de la diferite concursuri, ducea către scara elevilor, o scară mică și îngustă pe care de-abia încăpeau toți cei care aveau clasele la etaj. Din fericire clasa mea era la parter, fix la mijlocul culoarului și nu mai trebuia să urc în toată aglomerația aceea. Până acum trecusem neobservată, niciunul nici măcar nu se obosise să se uite la mine, de parcă eram invizibilă. Înaintez cu pași ușori până în fața clasei mele. Apăs ușor pe clanță și intru. Sala era una spațioasă cu pereți înalți, pe care se aflau diferite proiecte din câte puteam să văd la geografie. Băncile de o persoană erau aliniate una în spatele celeilalte pe șase rânduri până în spatele clasei, fiind orientate către peretele pe care se întindea o tablă uriașă. Ferestrele erau mari, lăsând lumina să pătrundă încet spre pupitrele elevilor, care acum stăteau toți și se uitau la mine. Deci până la urmă nu rămăsesem neobservată. Trec printre ei și îmi fac loc în ultima bancă,acela fiind singurul loc liber. Deja simțeam toate privirile ațintite asupra mea în timp ce îmi scoteam din ghiozdan agenda și penarul, în clasă fiind o liniște deplină,mai auzindu-se decât câteva șoapte. Deodată simt cum cineva vine lângă mine și mă întorc imediat să văd cine era. Un băiat cu părul castaniu ce îi intra în ochii-i verzi mă privea curios și zâmbitor.  
—Bună!Sunt Matthew Smith. Bine ai venit în clasa noastră, spune el în timp ce îmi întindea mâna cu un zâmbet larg pe față.  
—Bună.Katherine Black.Îmi pare bine de cunoștință,spun dând mâna cu el,un obicei care îmi intrase în reflex,căci de fiecare dată când cunoșteam pe cineva acesta era protocolul.  
Am auzit brusc întreaga clasă izbucnind în râs,apoi un băiat a strigat în gura mare,,Nu te împrietenii cu tocilarii!”,urmat apoi de alții.Am simțit cum mă înfurii pentru că ei nu știau ceva, faptul că și eu eram o tocilară.Văzându-l pe Matthew albindu-se brusc la față,mi-am dat seama că ei erau cei răi din clasă și cei cu care aveam de-a face.  
—Scuză-mă, dar nu îmi amintesc să îți fi cerut părerea în materie de prietenii. Poate mie îmi place să mă împrietenesc cu așa-numiții ,,tocilari”, dar trebuie să îți spun că ei de obicei sunt cei mai buni și loiali prieteni pe care îi poate avea un om vreodată. Și în plus de ce să nu mă împrietenesc cu cei ca mine? îi răspund celui care a strigat în gura mare.  
Se pare că nimeni nu se așteptase la un răspuns din partea mea, sau măcar la o reacție ca asta. Liniștea pusese stăpânire iar pe clasă, în timp ce toată lumea se holba la mine. M-am făcut că nu observ nimic și m-am așezat în bancă și am început să schițez ceva pe prima pagină a agendei mele, un obicei pe care îl aveam de când începusem școala de când eram mică. În clasă continua să nu se mai audă nimic, doar foșnetul creionului meu pe hârtia ușor gălbuie care parcă zbura peste foaie, înnegrind-o încetul cu încetul.  
Deodată totul a fost întrerupt de doamna dirigintă care a intrat cu viteză în clasă, punându-și geanta pe catedră. Nu știam prea multe despre ea, dar puținele informații pe care le dețineam mi-erau de ajuns ca să îmi dau seama la ce mă aștepta. Era o femeie tânără, cu părul de un roșu tizian, lăsat să crească până la umeri, cu o față rotundă, îmbrăcată cu gust. Era profesoară de geografie și de franceză și din câte auzisem era una extraordinară. Avea rezultate foarte bune la concursuri și de asemenea, notițele pe care le preda lămureau pe toată lumea, indiferent de nivelul de geografie sau franceză pe care îl dețineau. Umbla vorba că era foarte apropiată de elevii săi și că toți copiii o ascultau și o respecatu ca profesoară. Dar niciodată nu știi ce este de fapt în realitate. Avea ceva în modul de a vorbi care mă fermeca, își alegea cuvintele cu grijă și le cântărea bine, pentru că sub fiecare cuvânt pe care îl rostea era un sfat sau o morală nespusă pe care o intuiam. Se spune că prima impresie contează, și din toate punctele de vedere,doamna de geogarfie îmi făcuse o impresie bună.  
—După cum ați putut observa, continuă ea după ce ne-a explicat noile reguli ale liceului, aveți o colegă nouă,Katherine Black care vine din sudul țării,chiar din orășelul Angelstown. Sper să vă înțelegeți bine cu ea și să formați cât mai multe prietenii cu putință.  
Perfect, acum doamna dirigintă stricase totul cu informațiile suplimentare care nu erau obligatorii pentru ceilalți elevi. Tocmai îmi deschisese poarta spre iad și le dăduse prilej celorlalți să își bată joc de mine. Presupun că urmau trei ani de liceu complicați pentru mine. Dar privind partea bună a lucrurilor îmi făcusem un prieten, Matthew, care părea să fie în situația mea. Și chiar simțeam că urmam să fim buni prieteni,chiar dacă nu ne cunoșteam atât de bine. După ce doamna dirigintă ne-a explicat orarul pe care urma să îl avem,materiile noi pe care urmam să le studiem și avertismente date de la unii profesori pentru anumiți indivizi din clasă, în sfârșit avem o bine-meritată pauză pentru a povesti ce am făcut pe parcursul verii. Stăteam în banca mea desenând, fără să îmi pese de ceilalți copii pe care îi simțeam holbându-se la mine, când Matthew și-a făcut apariția lângă mine.  
—Te interesează un tur al școlii? întreabă el plin de entuziasm cu gura zâmbind până la urechi.  
—Mi-ar plăcea foarte mult. Mulțumesc că te oferi să îmi prezinți împrejurimile, spun întorcându-i zâmbetul.  
Ieșim din clasă, iar Matthew o ia în fața mea pe culoar începând să îmi explice fiecare clasă unde este și fiecare laborator. Ne-am oprit la fiecare în parte pentru ca Matthew să își salute prietenii de la fiecare clasă, introducându-mă și pe mine. Ne continuam drumul pe coridorul cel larg, ajungând în fața bibliotecii. Avea o ușă mare din lemn negru pe care era pusă o plăcuță pe care scria orarul și zilele în care era deschisă.  
Dintr-o dată ușa se deschide brusc, din încăpere ieșind un băiat cu un morman de cărți în brațe, înaintând furios,fiind cu mintea în altă parte. Nu l-am văzut venind așa de repede, dar într-o secundă am simțit cum mă dezechilibrez și cad pe spate, simțind podeaua rece. Tocmai dăduse peste mine, fără nici măcar să își ceară scuze.  
—Hei, poți să te uiți pe unde mergi măcar? Sau măcar să îți ceri scuze? strig la el enervată că nici măcar nu îi părea rău.  
Dar băiatul nici măcar nu m-a băgat în seamă. S-a ridicat din locul în care căzuse, și-a adunat cărțile și și-a văzut de drumul lui, lăsându-mă pe mine arătând ridicol, întinsă pe jos,pe holul școlii.  
Îl văd pe Matthew cum vine spre mine și mă ajută să mă ridic de jos.Avea o față serioasă, de parcă îl îngrijora ceva.  
—Katherine...stai departe de tipul acela,chiar nu vrei să ai de-a face cu el sau să îl înfurii. Deși poate mai mult de jumătate din fetele de aici ar da orice să stea de vorbă cu el,doar nu te băga în gașca lui de populari.  
Rămăsesem uimită după ce îmi spusese Matthew așa ceva.Cine era băiatul acesta ca să mă tem de el?Și de ce trebuia să nu îl înfurii?Cine se credea el?  
—Și mă rog cine este acest băiat care se crede Dumnezeu în liceu?  
—N-ai auzit?Noul fotomodel pentru case de modă ca ,,Infinity”,Alex Holland.Doar un simplu liceean de 16 ani ziua,iar după școală fotomodel internațional.Cum ai zis,chiar se crede Dumnezeu.În fiecare an agenția lui organizează un târg unde toate fetele ce doresc să devină fotomodele pot concura pentru o carieră în lumea modei,dar mereu totul este doar o dezamăgire.Încă n-au găsit fata potrivită încă.Și soarta face ca în fiecare an școala noastră să ne ducă într-o excursie acolo și de fiecare dată toate fetele plâng pentru că nu au fost alese și tot așa.Asist la specatcolul acesta de mult timp și niciodată nu mă plictisesc.  
Auzisem de astfel de târguri,dar niciodată nu mă gândisem că aș participa la așa ceva chiar și cu o excursie cu școala.Oricum nu mă prea interesau tipurile acestea activități.Preferam să citesc o carte sau să desenez ceva decât să mă duc să îmi pun tone de machiaj pe față și să mă prefac că sunt altcineva decât sunt în realitate doar ca să iau un amărât de post.Gândurile mele despre carieră oricum erau altele.Visasem mereu să mă fac un medic chirurg de succes,să salvez vieți,nu să stau doar să îmi irosesc viața și neuronii pe podiumuri. Dar fiecare cu prioritățile lui. Mergem înapoi în clasă, unde doamna dirigintă încă aștepta majoritatea elevilor să vină din pauză și ne pregătim să mai primim niște reguli și informații care oricum nu cred că urmau să ne folosească. Dar,de data aceasta mă înșelasem, erau date legate de excursia la târgul de modele care era chiar mâine, doamna dirigintă explicându-ne că Alex fiind elevul nostru, aveau un parteneriat cu casa de modă pentru care lucra. Așa că trebuia să fim toți prezenți obligatoriu. Celelalte ore au trecut ca prin minune și am plecat spre casă cu Matthew, pe care puteam acum să îl numesc prietenul meu cel mai bun. Se pare că și el stătea tot în același cartier cu mine, doar la câteva case distanță, ceea ce făcea tot lucrul cu mutatul mult mai ușor pentru mine. Măcar aveam o față cunoscută acolo în cartier.  
  
Va urma...  
  
Teodora Stefu-membru al cenaclului literar-artistic ,,Dumitru Caracostea” care funcționeaza pe lângă L.S.R.Filiala Olt  
  
 
 
Referinţă Bibliografică:
Nemurire / Teodora Ștefu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2530, Anul VII, 04 decembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Teodora Ștefu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Teodora Ștefu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!