CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Accente >  




Autor: Tatiana Rădulescu         Ediţia nr. 3752 din 09 aprilie 2021        Toate Articolele Autorului

Tatiana RĂDULESCU - TRECÂND PRIN LABIRINT
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Lup carpatin  
Care vei păși primul, la început de iarnă, sîmțind aroma tare de nea tu, care vei amușina zările urlând vei sălta poate, a tinerețe, pe proaspăta anului acesta, zăpadă ocheada asmute trapul tău vigilent colții curbați pe gingii înspre urlet, uuuuhhha! uuuuuha! ohuuuuuu! oooohhhho! Cele mai acute sunete le strâmg deja în vârtej de viforniță, sfâșiind aerul, orbitor! Fulger de unde vii pentru ce și ce anume ai cere pe cât s-a tot zdrențuit în sihlele aspre carnea ta dârdâind sub cnut de ger lămpașe - ochii țintesc flăcări roșcate din peșteri ce-au fost locuite cândva, dar prin mușchii-ncordați, saltul îl duce săgeată spre cât mai departe sub coroanele negre de umezeală, conturate sever.  
 
Din sânge ne-ai luat urma, purcezi pe făgaș de tradiții, dinspre marea carte a lumii tu mai aproape, decât orice altă făptură creată, de noi, alteori, mai departe, când totuși încă vii, tremurând, dinspre un bârlog ascuns, tăinuind cranii-relicve acum te ascunde la sânul târziu deșteptat.  
 
Secunda cea sură deja a sunat! O avertizare între ce este acum și zorii primari peste zi, așadar, te vestește-ncordat! Dinspre zăpezi a venit pentru păstorii noștri, poate chiar sub formă de stea, vestea, și-n Sciția și-n Grecia cu naramze-n grămezi. A trecut marea ca altădată Iona, doar din sânul acelui destin de profet s-a ivit. Nu altul decât bătrânul Andrei, că și-a croit din greu drumul prin văile și munții noștri, a zăbovit în peșteri cu sloiuri de apă șiroi, sub oblăduirea ochilor tăi, lup înțelept și străbătător, chiar prin urletul lupilor, frați ai tăi pe care i-a îmblânzit!  
 
Decum sosit, iată, Peștele, singur din izaz, spre a-l saluta și hrăni, spre mâna sa a țâșnit... Bătrânul a pus binecuvântare peste apele țării aflate sub marea în volbură, de zăpadă-n nămeți grei sub crengi de brad, de molid. În mers, ucenicul picioarele trudnic le ridica, lopătând prin izvoare toate-între ele, de glasul genezei legate.  
 
De urletul lupilor, de jocul de mânji sau de iepe el a trecut mai departe, prin stepe s-a odihnit în umbră de fagi din dealuri și văi iată că s-a ivit în plin jerăgai pe polei tocmai când rugul de jertfă se întețea!  
 
Crăciunul, - mănunchiuri din crengile sale, pe jăratic frângea...răsucea... seminția lupilor stârniți anume în gropi fiori de ape reci au dat tinerilor din cuptor i-am lăsat mult timp în urmă!  
 
Apostolii Filip, Andrei cușca lupilor fiindu-le menită au îmblinzit mai întâi fiara-om din ei de o fi fost ca apoi din groapă să se ridice mai vajnici decum au plecat s-au ridicat, biruind instinctul sângelui, prin mursecarea cărnii lupii le-au dus spre grota. În ierni adăpost. Acum și firul timpului i-a unit și moartea pe cruce când de buna lor voie cu capul în jos călăilor tiranii să-i țintuiască, le-au poruncit.  
 
Vin filipii de iarnă și caii fornăie în ger e vremea când toarnă și toarce a ger, ai minte omule de vrei să pornești stingher la drum taie deci calea oblu și nu stârni urletul de hăitic, sălbatic e când se va porni să ceară Domnului tocmai în noapte, parte dreaptă din pradă cu glas de om vorbesc și se înțeleg. Solomonarii acestor sate deja s-au deprins și cu mirosul lor greu, înăbușitor și spre ei slobod glasul, ca al fiarelor, dintr-un ulcior înfundat... tu să șezi la foc înalt, cu crengi de brad cu surcele bine împănat...  
 
Că Ucenicii deja au trecut Schyitia dinspre răsărit ca magii odinioară bărboșii cu chip vesel altminteri, hâtri dar doldora de înțelepciune, cu porunca să ducă Vestea Nașterii lui Hristos, prin cătune de vlahi, după ce, la Vlaherne, însăși Maica Domnului se rugase cu mâinile ridicate, pentru bieții oieri, micșorați de urgii, păcate, între Andrei, stând Maica și Sfântul Epifanie.  
 
*  
 
Adu-ne  
Doamne, tuturor aproape  
Odată cu tăișul acelor izvoare, ce nu mai îndrăznesc să țâșnească în pădurile noastre, vâna rece a pietrei  
Să îmi mângâie obrazul meu,  
Odată cu ea - revărsarea țărănii – atâta cât încă mai persistă  
proaspătă şi cu grunji răcoroși...  
 
*  
 
Dacă n-ar fi roată  
Ea fără nici un rostnici că s-ar învârti, d-apăi încă nu ar zdrobi oasele în schingiuire! Horea trece munții spre horire biserica lui de lemn a săltat pe căpriori, pe buiandrugi, s-a semețit sub norul de fuioare zorii de zi albi, să-i tai cu cuțitul și iată că desenul a prins contur, se vede în el sângele susurând sub frunte cât munții Gutâiului, Țibleșului, Făgăraș, însuși el, pregătit pentru biruință sau moarte, pentru neamul său umilit, a plecat Horea,la Viana, păzind legea și cuvântul dat, de chiar Răstignitul! A fost să se semețască munte la munte jungherul s-apese sub cioareci să țină, să dea omului o licărire de nădejde! drumul lung, e de bine, de rău...  
 
Dacă nu ar fi să treacă aceste cuvinte, spuze de jar, foile frunzelor de stejar gorunul cine l-ar mai aminti? Dicționar. Și câte mai câte omul duce în sarica sa toate zilele ce i-au fost date frumoase, urâte, dar știe că mai presus de fruntea, de pupilele sale.  
 
Îl așteaptă icoana pe care a schițat-o cum a putut subțiratică-n negru contur, cum ar fi coborâtă de-a dreptul din jale, era ceva! Roțile se mai sumețesc spre unele pripoare, iar Horea prindea să se avânte sub zborul șoimului parcă, ptiu!, cu două capete! Împărătesc, ce îi vine pe limbă cum într-o gură de tun! Că se ducea măcar să zică odată ce are în inima sa! Tot un văleat de scrum și de jar, și de toarcere rupând oase de om! de rumân!  
 
Ci taci și numără, numără, tinere domn caiere duce domnița, mătase...  
 
ai! sună și tulnicul moarte sub coase, duce spre Viena o Dunăre întreagă de nesomn! Că ar dormi pe lespezi de gheață și ar doini pe valuri cu spumede știme cum fierbinte, Lorelai părul său de vicleană face deacum să răsune în clopotniță vaier amarnic, necum din rai ...  
 
A fost să se rotească spre zdroabă, hăi? Oasele dinspre picioare spre cap Poruncă de sus trimisă la negru casap de la împăratu pentru Horea Ursu și pentru Cloșcuț... Și să mai zicem și că azi de 12 noiemvrie 2020 îl pomenim în calendarul de sfinți români, pe oșteanul Anastasie cu toți ai săi tovarăși de arme și drum, sub Austriac steag. Că se împotrivea tomai el, legii dată de cârmurie spre a nu crede în Sfânta Trime, rumânii, după Ortodocși glăsuire... Așa că sub roată le-a fost și lor ca să moară, pentru că au grăit dârz despre dreptate, credință!  
 
...deci, s-au întâmplat faptele întru tot, după ce Horea horise îndestul sub roata cu zimții de foc, să fie dusă bisearica lui, dumicat cu dumicare spre închinare.  
 
*  
 
Roata Horea  
Trup dumicat, în simțurile tale de pradă sigură, dar și de pândar sigur în elementaritatea sălbatică, deși inconștientă de pericol! Tu ești cel care păstrezi tot gustul de sevă şi de aburi ce urcă până la cer cu revolta noastră, de anonimi, însăși Strigatul falnicului brad abătut al îndelungatei răbdări cu care Horea a tras pe drugi de lemn bisericuța de șindrilă  
 
îndelungii răbdări punându-i cum a crezut de cuviință căpriorii de încheietură  
totul mă adună în tineși spre tine mamă pământ cu aceste găteje ce le urc pe mormanul cuvintelor măcar ca să pot muri liniștit  
cât nu mai sunt de prisos, ci încă tainice, prietene cu ochii albaștri -  
aliat cu care moartea obosită din cetatea ce pare a se pustii.  
Aici am șezut și aici am plâns  
Hotarele noastre le-am marcat prin lăute  
Cu fotele și cu basmalele fetelor încercănate, am ridicat redute  
Printre pagini ale cărților tribului nostru sărac  
Semințe am dosit, apoi pelin am semănat  
din belșug pentru băutura deopotrivă a celei cu coasa și a țăranului vârtos cu amnar și cu plug  
 
*  
 
Întru Pomenire.  
Presimt că  
în cântecul acestor greieri  
va frâmâne totuși și încă pentru mult timp drămuită partea mea de bucurie.  
 
Nu se aude bucium dar le vedem stau căpițele rânduite migală de om cu mâini bătucite miroase otava dulceag și îmbie ca strugurii fragezi, ca mustul în vie. E rasă ca-n palmă, cum vezi, de netedă e miriștea și mai presus de toate, cătunul ascuns oameni – nicăieri, cât dorul, grija mamelor, oboseala de peste zi, ele aduc devreme liniștea, iar vorbele sunt de prisos privește cerul ! sămânța de grâu doarme în brazde, cuminte în chip de cruce tăiată ușor chipul în filigran al lui Hristos.  
 
*  
 
În zori  
Caii merg la trap, satul mătură privirile lor agere tot ce a fost rod în hambare va fi măsurat...Capre cu ugere grele vaca săracului iată dar vitele alene rumegă fânul din timp adunat vatra-i apoi luminată și zbucium de ape mai crește din când în când. Seară lină cerul cu stele spuzește departe de tot, sus, de abia se vede fața gliei care a rodit și prin cântecul greirilor negri ca smoala, Domnului mulțumește. I se încrede  
 
Ard focuri, lemul descântă solie de jerfă, bogăție de arome gustate-nadins de oamenii muntelui, dealului... joarde uscate, mocnesc tot încins până ce focu- nvelit toarce abia prin grăunții de jar. Aer, scântei, lâncede suie, adâncul își soarbe puterile veni-vor luminători cu miile hainele mițoase răcorite vor fi spre zori cu vlagă de prospețime de aer și spic de zăpadă, cât de curând, când vinezorind, Sărbătoarea Crăciunului...  
 
nereificată şi neascetică. Sub o coajă a unui țesut în care  
palpită prinsă ca o gânganie prizonieră în clei – ființa mea tot așteptând  
să devină un chihlimbar vândut la cel mai bun preț.  
În starea mea de cugetare lacrimală, ce-mai rămâne altceva, decât să  
fotografiez preajma până ce ea însăși îngheață ,  
mă strânge ca un corset de castitate precisă, perfectă  
 
Ce bine îmi era lângă Tine, Doamne, copilul care a trăit într-un pământ mărginaș lângă un râu o moară și un drumeag suitor spre mânăstirea din Munții Crinți – Foltea...  
fost cândva,  
Și pe când totul i se înfășura în țesătura cuvintelor simple și a poveștii cu tâlc...  
încălecam pe murgul cu merindele simple la oblânc, ținându-l strâns de coama de bună credință – pentru a scăpa de primejdii  
când până și aripa gânganiei scânteia atunci în pofida înjghebării sale efemere  
...e bine, era. La Săliștea, Tilișca, Sibielul ...icoana de sticlă și fântâna lui Picu Pătruț  
o psalmodiere din liniștea în care pruncul lăut se legăna în pătuț  
 
era drumul spre stâile de oieri cu mersul apăsat de voinici pribegind cu siguranță printre sihle, cântând din fluier, sub țundră și fără dor de muieri...erau oameni din piatră și din mușchi de pădure erau oameni cu chipuri frumoase sub țundre sure erau supli și dârji sprijiniți în ghioagă cu seninătate în privire și cu muțenia pecetluintă ziua întreagă  
...erau ei făcuți să sprijine muntele să treiere și să netezească văiugile erau bacii tinerii flăcăii junii erau tăcuții și blânzii de care mulțu nu au auzit și nu știu nici unii cei care de mult, de se vor fi depărtat de locul de baștină, de râu, de prund...am adunat copilăria în pumni, sub perna sub care dorm un văleat apoi altul apoi...  
 
*  
...glas de pasăre, de om, de chimval și de lăută ce mai, un întreg alai! în clopotnițe cât vaier suie că din piept de bărbat vârtos închegat, îndesat pe piatră-n hore s-a găsit hărtănit meșteșugit sub rugine clănțănind carne frumoasă de om ce-a fost poroncit să fie sub zidiri de chinuire sub zidiri împărătești de horit de cum te iști pe un plai cu păduri dese cu cetină și miresme să horești printre mirese tot cu rang și cu coroane pietre cât oul de buhnă om horit te-au zdrumicat cât ce coase-ai ridicat de prin văi din Apuseni!  
 
*  
Izbucnește, Doamne, în nările mele  
cu tot mirosul spicului de zăpadă  
şi al chiciurii înflorind precum sticla  
rozete sparte în străluciri; adu-mi dar tu - aburul cald al sângelui  
din uter de iapă, când saltă din beznele nașterii sale  
firavul mânz la revărsarea zorilor,  
în grabă, cu nebănuită noimă pentru oameni.  
Pun mâna pe smocul de fân şi adulmec în el amarul  
pământului care a sorbit tainul de jertfă, partea ce i se cuvine  
din nechezatul scăpărând lumină.  
 
*  
 
! dacă tot a pus flori să crească îi vor ajunge perii capului să se îndesească să se țeasă pe trupul ei înalt ca un strai îndeajuns de bogat salbele acestea de vară sunt îndeajuns întru prospețime comoară a unui timp aceasta În care secunda s-a rostogolit deja în orbita unui alt nou clipit tot drumul dinspre ieri spre azi îl țese părul ei lung în gherhef fără să-i da măcar vreun răgaz! Iată, se perindă pașii tăi vătuiți din oglindă într-o altă oglindă cu răsărituri și cu dimineți Au venit rânduri-rânduri descălecând din ceți aruncând din cufere giuvaeruri de preț iar acum când îți scriu aceste rânduri, privesc mâinile soțului meu răbdător cum de le-a răsădit din cuiburile de scânduri, din răsadnițe pe culori și altoriuri pe miresme florule anotimpurilor românești. Din sud, din câmpie. le-au acoperit apoi frunzele de viță de vie ca niște mâini ce le înmulțea pe ale soțului meu, socotind firele de nisip și de praf grăunte cu grăunte prețuit mai mult decât aurul și argintul de ochiul ager al unui zaraf.  
 
Am apucat o vreme pe când chiar în București, grădinile se înfrățeau trimițand boarea și mesajul unui anotimop Acuma este încă ceva, măcar parfumul distilat în alambic să-și silabisești după undele olfactive în deplinătate, savoarea. A fost să vină și să ne cânte din Aria clopoțeilor, motivul micuței paria Mihaela Mija, fiica de actor tâmplele ei lustruite, ochii spre tâmple, sprâncenele negre de unguroaică sadea încă talia suplă, înalt crescută în dans aria clopoțeilor a izbucnit asemena unui instantaneu pot zice, ca un blitz pe medalia vârstei de adolescentă femeia care iubea primăvara mi s-a tălmăcit eram atunci mai prezentă decât acum în fața oamenlor erau oameni artiști de artiști cum se spune era încă tinerețea părinților mei înmărmurind acolo o fracțiune și totuși A fost ceva care a trecut prin mine departe în timp poveștile se țineau lanț fermentau ca frunzele de toamnă și ca fructele uitate sub covorul vegetal pregătindpământului hrană în timpul ce urma, hibernal dar zăpada cădea rostuită cădea înaltă de se ridica până la streșini și mai sus de ele focul îl auzeam sfâșiindu-se printre zăbrele de lemn și lespezi negre de cărbune omul negru al lui Dostoievski al poetului Esenin bufnea în cărți biblioteca se deschidea cu aripile de sticlă irizate ori prăfuite înspre fictiva și expresiva sa lume.  
 
*  
Luna albastră, cap-de-iarnă  
sfârșit, luna fabuloasă, sfârșit de noiembrie lasă-mă să o pătrund cu genele nesățioase, în somnul meu, deopotrivă cu visul cu răbdarea, cu tăișul neștirbit și cuvântul întreg, măcar să o înțeleg, lasă-mă, și deopotrivă eu, de frânghiile corăbiei mele de timonă, așadar, Să mă leg să mă sprijin, negreșit drumul spre lumea ce nouă albastră, la rândul său,tinde să mi se deslușească, încă la plus infinit!  
 
acum te percep a fi mesager în pustiul de frig de noiembrie,acuma încearcă de bate la ușă, iar eu și-ți răspunddin amintirea lui septembrie sau cu mâinile căuș la gură, să-ți strig  
lună uriașă, din drumul tău în culorile care te iluminează iluzoriu spune, totuși, zarurile de cobalt unde îți vor cădea, iată noaptea aceasta este singura care,  
...ce putem ști noi, dacă nu ne va aduce odată și odată deopotrivă un prag de mormânt, pod de ivoriu și –o Cruce!  
cât despre clapele în care se adună, se stingpribegele cântece din alte vieți din închieturile unor alte degete !  
Iată, în pieptul meu de peregrin strigă asurzitor, strigă munții pe care încerc să îi străbat, piatră după piatră, să asmută cohortele, ce vor veni, de zăpadă!  
Puzderii de stele se vor vedea năruind pe traiectoriile lor sau mai curând, suind viețile noastre, popoarele îngenunchiate în istoricele apăsate dureri precum ale celei ce este gata să nască fără să pregete!  
Ce va fi fiind până la urmă, copil de jertfă, ram înflorit, mielul întâi, de la turmă...,  
Până ce abia abia, înspre brazdă de cer înspre jug de mătase mă voi uita obstinat pe ferestră, cum alizeele și vântul rece se înfruntă în perdea,ori fac să înghețe de insuportabilul spasm, mușchiul ferm, inima de atâtea treceri și treceri, până să ajungă să strige !ah, pământ ferm, mama mea!  
Și cât oameni mărunți cară-n și-acum în spinare greul munților munți pe țesătura limbilor lor din pământ și caverne, în enigmatica înșirare, tot pe atâtea întărâtate minutare, numărând măruntaiele lor indurate!Ei cară din silex și aur, argint, podidiri, hohotiri de izvoare, numai de lacrimi de mamă sărate stihinic cum n-au plămădit și eterne pe sub arcuri de cer și pădure...  
 
CI ACUM, te așterne la drum, odată cu imensa lună albastră. Și, mai întâi de toate, mă taie să simt cât mă doareînsăși taina din trecerea ta prin noaptea toamnelor de fete fecioare!  
 
Pe când strămoșii așteaptă și vin și colac și tainul de lapte încă trecând, tu persiști precum o lamă de jungher prin codru!  
 
Ci vino-mpăcare, aproape, pahar de vin roșu să deșerți pentru părinte, fă nodul în scara de lână seină toarsă în fire de fiecare femeie, a noastră, nod lângă nod,și du scriitura, însuși răbojul pe string în astral, tăinuire a femeilor noastrestâlpi între casă și case timp – în - cer, este abia cât de a urca pe o scară ce suie,la mânăstirea albă de tămâie unde se vede uneori, cum se înalță alburiu, se pierde în nori, odată cu sunet de bucium și rug în cățuie...  
 
*  
Inima-crater  
în orașul vechi cu străzi labirintice cu vii și livezi cu arhitectură, mai mult sau mai puțin armonioasă, prin numeroasele edificii cu specific italian, realizate chiar de meșteri din Pensinsulă în formă de cizmă– din materiale însă tipice câmpiei române!  
 
Așadar, unei caricaturi în moloz a unei străzi italice, cu maghernițe, case vagon- despovărate de podoabe, anume pentru a fi turnate în piatră – din motive de economie și de soliditate, block-hause- mâzgălit cu grafitti, biserica purtând nume arhaic...  
 
Recunoașteți, desigur,citatul , celebru, din romanul criticului, istoricului literar George Călinescu, impătimit cercetător în Italia Interbelică, în acei ani de ucenicie care i-au pecetluit personalitatea, gustul, vocația stilistică.  
 
...identificăm în mozaicatul labirint și amprenta pariziană, ( cu aer neoclasic), boemă, orientală, cubistă, neoromâască dar și stalinistă, ori maură, dacă nu, de o sărăcie sadea,...turle de biserici având vocația de a școli băieți de calfe, cu menirea anume ca să-i învețe să scrie, să citească deopotrivă în slovă slavonă, grecească, și de pslatire transcrisă în note muzicale grecești de însuși Anton Pann,  
 
,,crater de parfum franțuzesc, de miresme din cazanele de aramă cositorite de țiganiși așezate în același loc din curte, pe pirostrii zdravene, anume ca să pregătească gospodinele, din toamnă începând, zacuscă, magiun, dulcețuri!Și ce de mai vase cositorite, trecute pe foaia de zestre a fetelor de măritat, cele din aramă, și ce focuri ațâtate cu lemne mici, rămurele uscate, ca să clocotească amarnic în zemurile lorfructele din primăvară până în vremeamai târzie, după sorocul fiecăreia, prune, perje, struguri,  
 
..după ce primăvara, și până mai târziu, petalele de trandafiri, buchetele de salcâm și de tei, ca în cele din urmă, boablele de măceșe să-și aducă și ele prinosul și leacul lor Da, cât erau de de către femei gospodine - ,pigulite, alese. Se dregerau bine cu mirodenii, zahăr sau cu miere. Rețetle vehi se schimbau cu cele noi..  
 
E o altă poveste, intercalată, o buclă de parfum.  
 
De fapt, este vorba despre acele urme comestibile dulci sau picante, care s-au amestecat cu pământul din prajma temeliilor de case vechi, încă stând în picioare în zilele noastre.  
 
Cărămizile rânduite precis, de un roșu stins cu nuanțe verzui, plumburii, erau grele, trainice.  
 
Concret, când a fost să fie dărâmat zidul dintre cele două case gemene din parfumerie, atunci băieții tocmiți pentru lucrare au nădușit din greu...fiindcă ieșeau scântei, da ce scântei albastre, din fiecare cărămidă, care abia se desprindea din alcătuirea masivă a zidului, altminteri curbat ușor, ca efect al creșterii în vechime a unui tei, rămuros, cu câteva scorburi și binefăcător pentru tot cartierul...  
 
...a fost să duruie zile și săptămâni întregi, chiar acum două ierni, minunatele cărămizi din care bunicul George R- a zidit casa cu un cat și pod, în stil vag brâncovenesc.., amintind cumva de o vilă de pe valea Prahovei...au duruit , deci, acele cărămizi, așa cum se hotărâse noul proprietar, în dorința de a reamenaja un spațiu devenit impracticabil pentru familia sa... iar muncitorii masivi, îmbrăcați în cojoace, transportau vijelios și- și scuipau în palme, roabele cu încărcătura de cărămizi pe niște drugi de lemn sau de fier de ce vor fi fost ele... era iarnă grea...le duceam ceaiuri cu zahăr și rom provizii să se întărească, în amintirea sufletelor care au trecut pe acolo, în haina de piele de după Adam. Familia, vecinii, chiriașii, familiii un palimpsest de amintiri spulberate. Întocmai.  
 
*  
Drumul oilor în valurile de sare  
Cum albesc oasele- albe - netedul fluier de os depărtare tot mai departe luată de ape și împrăștiată pădure de oase albind noapte cu diguri înalte dar foarte neclare...  
 
Așa a fost când a fost să treacă de la barja de la Dunăre spre a fi îmbarcate pe mare pe puntea vasuluitocmai ele, Turmele înșirate, pornite din Săliște, Sibiel, Jina... din Mărginimea Sibiului - pas strivind pasmai apoi cu izbitura talazului greu... A fost până la urmă , ce-a vrut Dumnezeu să se întâmple, dar mai ales, după inima omului.  
 
Văzul din ochiul apos de pește uriaș Marea NeagrăVisatul Lacu al Rusiei imperiale – cum s-ar fi vrut A răzbunat, gâlgâind, lăcomia apelor amare , junghiul lor de ghețărie și fier, pe dedesubt, foama de coșmar, bumerang coșmar în pântece de-acum de trecute în apus de pașale...Amurg de an 2019 Octombrie travestit în oștean crunt și încruntat îmbrăcat în zale.  
 
*  
 
(Pe un armăsar de fum vânăt, obstinat, trece, se-ntoarcevănăt de supărare, ciobanul osândit de soartă , tot numărând berbeci și mioarcenumărând din nou pe degete, fâcând la nojițele de opinci noduri , noduri- cum dar, fără să pregete, tocmai el, de se ajunse astfel ca pe oile, ce apucase abia la sfârșit de vară, să le tundă, că aproape că le auzea și acum cu fiori zbierau aiuritor în spre toate luncile ondulând, foșnind aspru ca sub un bici de furtună,vară fierbinte lună de lună, fără să cadă măcar vro picătură de apăori pală de sănătoasă răcoare...  
 
(Numai vezi bine că acum le cuprinseseră pe toate deja țurțuri și lame vinete ape înghiețate străpungându-le , de-atâta durere, urlând și mai mult însă, valul, mugetul său, pe când, în loc se întorceanava de transport cu marfă vie în vreme de zloată, de început de iarnă rece și grea.)  
 
(Deja era alt pământ, acela de mult timpîn noua vreme a verilor de secetă înfricoșată chiar pe văi, în grădini spărturile ca brazda se întindeau, se rășchirau cu putrezitele în ele rădăcini. pentru ca mai apoi să fie semnat de ăi cu putere ca hotărât tocmai el, baciul, să pornească oile țurcane, cu lâna seină, cu altele țurcane, în frunte cu berbecele cu lâna aspră și cu învârtejite coarne mâna omului de-ar fi atins-o mai - mai s-o taie însă când să fie la întorsură ...  
 
....zic unii că deja începuseră să picure streșinile caselor, paiele lungi din căpițe,mai apoi chiciura s-a făcut un fel de bănuț lucios, receÎnsă cu ce fel de împusătură încă, de-ai fi zis, custură, nu alta de țintuia în loc. De te pișca atunci deopotrivă rece - fierbinte  
 
Baciul scrisese mai dinainte, și semnase învoiala, cu băgare de seamă... Dar ce-i spusese arabului ori turcului, de fapt, intermendiarului nostruPe care de bună samă că l-o fi luat drept vreun român ca cei de la munte, cuminte da, graiul, dacă îl înțelegi, ești deja pe calea cea dreaptă  
 
(Vezi, ochii ăștia ai mei, de-acuma betegitot și tot privesc în zare și nici nu mai știu de atâta timp nu mă îndur să-i întorcde când s-a sfărâmat frumusețe de vasși au pierit înecate turmele..., mândrețe de berbeci, de mioare s-a tot scris un timp după asta în ziareînsă parcă nici acum de ce a fost nu mă dumiresc...  
 
Bunăoară, unde-i acum rostul meu, dar al flăcăilor de pe la stânele din satele de munte, răsfirate flăcăii, unii tomatici, alții cu muierile, cu copiii de parcă i-a luat fiecăruia, naiba - mintea, de din toate, că mai zic și câte un Doamne, iartă-mă și ochiul se zbate, și mi se tot bate a pagubă, de parcă cineva dintre cei duși de mult, din neamurile noastre d-acum, chiar în pământ mă blastămă, da....,  
 
De asta Mă blastemă și un resteu atârnă a amenințare peste capul meu mai cu seamă când ninge și mai scapără-n vatră ori cade ca trăsnetul vreun arbore vehi, scorburos...D – apoi eu, văd că de- atunci parcă s-ar smuci resteul din grindă și s-ar răsuci peste perina și capul meu, uite-aci.  
 
Trece os prin os un junghi de moarte, de parcă pe toate l-ar reteza măcar ia aminte, uite. Cum ai despica bostanul care abia de o palmă – de masă se-aține. Masa a rămas mică, mică, toți au plecat de aici, nu mai este nimeca să petreacă noaptea și să cânte din fluier, ori, cine mai știe, din ce...  
 
Abrupt e drumul la capăt de cătun, sub obloanele trase și mult alungite în negru umbre de case da nu ale nemeșlor ungurești ca să fim înțeleși,că pe aici nu-s... zăresc cum se încaieră caii mei, cât de aprigi , încă și țintuiți în frunte apa lucind pielea lor ca mătasa. Dar la ce să mai lungim vorba... Până la urmă parcă văd cum ne paște pe rând a gârbovă, ne-amenință cu coasa.  
 
...  
 
Și încă, de parcă nu ar fi îndestule. Timpul fie că le alege, fie că le înnădește , pe toate, cum știe Acum umblă orele cu masca de doctor pe gură cu botnița prin orașe, cum este azi cam peste tot în lume! urlet de foame, de înjurăturăși te sfâșie masca prinsă pe gură de om, botniță e precum a unui câine Iar când îmi vine, chiar că îmi urlu tăcerea, dacă e, câtă mai e, lângă un pom, ori pe lângă mașini, ori case,cât urlă moartea prin jurnalele de televiziune, prin media și mai cu samă în spitale  
 
*  
 
Cosește moartea, cosește  
iar mâna de femeie, de copil coase și coase la măști pune în mișcare mașina de cusut de prin cine știe ce pod aruncată, unde a zăcut ea până acum plină de praf, încă și cu pete de ruginăPrinde și șterge de pe ea urme de păiajeni o dezinfectează, o pregătește locul de muncă al fiecărui zilier în confecționarea provizorie dar grabnică totodată de măști se lărgește pe cât veștile trec din urechi înspre gură,iar măsurile de protecție duc orașul de pe o margine la alta de consternare. De neputință.  
 
Pe calculatoare și laptop pe tabla inteligentă omenirea care acum emană, lovită fiind de virusul ucigaș, din ciigung - de unde s-a propagat unda de șoc a prelucratului covid Sars  
 
De acum toată omenirea vorbește tot mai apăsat despre China și despre hale de fructe de mare și pește din orientul îndepărtat virusul - de acum legendă urbană- folcor a aliniat pat după pat iată coloniile penitenciare din 2020cu mii de doctori la căpătâi ziareziare peste tot omul trece, dacă-i tot dat să treacă, fie el și acoperit cu o mască, sterilă, reglementar ajustată pe figură.  
 
*  
 
oile înecate în mare  
de prea mult timp Această lege a omului prin oameni, Doamne, mai mult ca oricând apasă și tot mai greu. Umilă devine tot mai mult făptura care se pleacă fără să știe sub ea şi încă privește cu ochi mevinovăție graba, casapului care omanevrează uneltele morții în zile de sărbătoare. Casapul nu are duminici ori zile de post.  
 
Înaintăm înspre o vară cu pământ ce-l vom vedea din nou crispat în nervuri abrupte, deja mă aplec peste o margine care se deschide înspre văile arborescente ale unei singure clipe. dar nu de jertfă cât timp creaturile Tale, nu sunt făcute atât pentru sânge ci pentru a ne învăța cum se moare . cu blândețe şi har. Sub semnul crucii pe care ele prin codul genetic  
 
au deprins să îl facă în țărâna mamă, cu piciorul drept.  
Ochi calzi de pasăre, catifelări de vițel pregătit de îngerul abatoarelor menit să îl ia în stăpânire - abur scăpat din nara unui mânz,  
izvor de lapte împroșcat cu sânge, rană asaltată de muște – înspre  
carnea rănită, crudă a asinei – toate se îndreaptă spre un făgaș al mărturisirii  
despre niște ochi care se prefac că nu văd nu înțeleg că e bine în cea mai bună dintre lumi, în visul visurilor din america utopică unde nici urmă de bizon nu mai vezi părul chel al bătrânilor antreprenori nu îl mai ridică  
moartea fără de cuvinte, dar strigătoare pentru copilul neînvățat de nimeni nicăieri trasează în cele din urmă, în circumvoluțiunile sale o brazdă pe fluxul luminii, înspre Mielului jertfit.  
 
... privește cerul scrie încă cu caracter caligrafic pe zid pe destul de multe ziduri din București atât cât le-am putut și eu vdea,... în trecere de la un cartier la altul, iar carantina e greu de suportat pentru cei pentru care tăcerea singurătatea le sunt deja povară și chin pentru tinerii îndrăgostiți, întrucât senin au pierdut kilometri pătrați și kilometri cubi din iarna aproape de sfârșit a lui 2019, iar primăvara, vara și toamna de acumașa cum deapănă știri, ziarele,  
 
Media se întrec și liniile feroviare și cele aerienecu toată supraetajarea lor deasemeni, și mai cu seamă însă, configurarea mereu schimbată a programelor Deja, ca pe lumea cealaltă...  
 
O pată neagră a fost de ajuns nu de păcură ori de substanțe chimice deversate în urma unei furtuni pe marea nordului cum s-a întâmplat mai mult de un deceniu ...și mai mult acum este vorba de dimensiuni microscopice despre om vorbim.  
 
*  
 
Am fost poet în vremea lui Ahab  
... răsfoim o carte și o lăsăm altora mai departe pentru ca să citim o altă copertă cu titlul Ziua când se va naște ultimul om...colectiv... haloween acum cinci ani în urmă trâmba de foc a retezat într-o canonadă sânteieri toxice muzica electronică sintetizatoarele totul la pământ și mai mult, lucrul cel care cel mai mult și mai mult contează gata cu gravitația...afișul programul orbitor a înghițit cu ghiotura tineri ora de asfințit a chemat prin oraș mașinile ambulanțierilor...  
 
octombrie la sfârșitprin 2015 fiecare trup de tânăr meloman descarcerat din instalațiile improvizate a fost oblojit profesional a fost transportat sirenele mașinilor cu girofar au făcut noaptea alb-albăstrie cobalt și nu numai una, ci toate câte au fost ca să se ridice relicvele vii și moarte umane aseptice încărcături, pe lângă pachete ajutoare de specialitate moarte ce nu alege oricum fără mască oricum, devoalarea era pe jumătate se cam știau memoria orașului scripte pe scripete..., atâtea trupuri de tineri atinși până în măduvă de flăcările, de toxicitatea suspectă prin chimia improvizată a directorului de program, a aranjorului : adio, grav...NICI NU POT SCRIE.(Auzeam, fără să pot lega lucrurile bine, din lipsă de experiență, pe când mama, la cei șaptexeci de ani ai săi, tot citea ziarele din timpul revoluției și plângea în hohote peste titlul unyi serial de articole Infernul se numește Măgurele...Desigur, că ea se gândea și cum a scăpat orașul ei în timpul bombardamentelor din al adoiea război. Pe când erau în vie cu toții. La Turnu-Măgurele, lângă Alexandria și Siliștea Gumești. Toată lumea vorba despre katiușe. Încă și copiii. Pe ei îi amuza.Ca și când ar fi fost vorba de un nume, frumos, de fetiță.  
 
În fiecare vară, băieții o luau razna spre gropan, la Dunăre, acolo unde se vărsa Oltul, anume să-și încerce puterile și abilitatea de a vedea pe întuneric. Gropanul își lua oricum tributul său de ființă vie și nevătămată, oamenii vorbau câte ceva despre aceste inestimbaile pierderi, nu se consolau, firește, gropanul era ca la o aruncătură de băț, de fiecare gospodărie. Vremuri grele. S-a pus lespedea de tăcere, iar, din când în când mai scapără vreun om câte ceva, o mărturie apăsătoare. Se aprobă. Dar cine aprobă ? mai există ba bine că nu ? comitetul de cenzură media ?  
 
Doamne vino Doamne vino Doa-a a-mne...să vezi ce-a mai rămas din oameni  
Vocea lui Vali Sterian stinsă de mult se ridica aerian ochiul ciclopic al girofarului percutează noaptea și auzul uman.  
Cetatea cu gurile sparte cu cărămizile orbindu-i ferestrele de mult timp devnise un șantier geologic îl vedeai, îl cuprindeai cu privirea deja cu alți ochi pe tărgi în spitalele amenajate zise de arși noaptea era orbitor de albă. Nimic altcum, altceva.  
 
*  
 
Stă apa băltită în mlaștini şi-n surpate puțuri şi-i putred tot rodul pe câmp, în pământul de mult dospit cu toxice mâluri. Mâinile de țăran presară spini  
pe brazda întoarsă şi seceră cu nădejde sporită, se mai uită la cer la nori - iar  
într-un târziu, pornește pe urma copitelor negre, cu zgură amară ca-n gura de tun. Şi-i mâna zdrelită, acuma chiar că de sârma  
ghimpată: așa că rugăciunea a stagnat, strangulată.  
De acum, în cămașa aspră și acră, zorile n-au mai pătruns,  
aburii unei beții hohotind din străfunduri mult mai degrabă.  
Stă-n mine un gând menit să-l torc printre pietre şi cioturi de vechi cimitir dat uitării din vatra satlui meu – unde crâșmele au luat cu asalt - oare ce minte slabă? ...atunci, cândva. când tot satul vibra, în cumpene de miere ducând  
Și cântece, rădăcini, leacuri, taine În rostul lor stătea răstignit amurgul pentru mine când rosteam da, voi mai trăi și mâine cu o veșnicie de cuvinte care anume revin din memorie - poate pentru ca sufletul meu din nou să se mai împărtășească.  
 
*  
 
Oarbă gură, mai orb încă, ochi vorbitor cine zâmbește cui...  
Cine își râde în barbă de cine? pe sub mustață expresii, expresii, omul laborator iată priveșt-n oglindă...Vezi, e tot fața ta și încă ce față! cu trăsăturile anapoda, sau, nu cumva mă înșel? Să fie mersul înspre adaptarea ființei cu ea însăși? pe drum înspre țel? mă depășeșete asta, povestește tu ceva, iar eu scriu.  
 
Chiar în acest moment fetița cu chibrituile privește obstinatdarurile, petrecerile de haloween din anul acesta așa cum vor fi ele rânduite: chibriuri, chibrituri pentru mâinile ei de clarvăzătoare, pentru ochii ei străpungători de noapte, stele cad de acuma în lapte de mamă, de animal, în mareele și în cosmicul chin, ochii negri, ochi vii...  
 
Clipa e clipă – o simți - când murim.  
 
(....desenele băiatului din Săliștea Sibiului, de nici șase ani, pe biroul de lemn de brad, mare și colțuros, plin de acte , dosare...ale tatălui meu, Gheorghe Sava din Sibiel în icoană...  
 
Săliște. Sibiu Dispensarul de medicină veterinară, și acum se deschide cu aceleași porți înalte. Din lemn, construcția fiind de un verde pal, lângă Moara lui Ioan Droc, ACUM, legendă rurală... – unde tatăl meu consemna în agendă ce îi era necesar pentru administrarea medicamentelor cu care îi aproviziona pe ciobanii trăitori pe acele meleaguri, exact aceia pe care eu, copil, îi priveam cu o vie curiozitate, prețuire, pe când se aflau în trecere aș putea zice, ritualică, Junii – că juni erau cu adevărat, purtau tradiționalele haine austere în alb și negru, cizme înalte, din piele, așa cum fuseseră ei pregătiți ca să însoțească de turmele destul de numeroase, apărate de câțiva câini, probabil nelipsind în acest senin peisaj măgărușul cu provizii, dacă îmi amintesc bine, ori dacă nu cumva adaug ceva din basme povestite  
 
Oricum, dintr-un caietul de școlar, pe atunci abia aveam trei ani, desenele atât de năvalnice în liniile lor nervoase, năvăliseră de-a dreptul în mintea mea, înotau în sângele meu de copil; și așa s-a întâmplat mai târziu, dar într-o formă inedită. \nu anticipez cu amămuntele.  
 
Așadar, copil fiind, în ceata copiilor de morar Droc, îmbrăcată în trening, după ce mă plimbasem singură sprijinindu-mă de um toiag ca cele păstorești, rămâneam ore întregi singură în biroul dispensarului veterinar și examinam obiectele, puține, ordonate. Tatăl meu pleca frecvent ori cu brișca, dar mai ales, pe cal, spre unele cătune izolate din munți, pentru a distribui în locuințele goale peste zi, ale ciobanilor din circumscripție, niște bile chihlimbarii, chitinoase, remediul oilor, desigur, pahetul de țigări cerut de ei. ...După cum știu, pentru el punea fiecare om câte ceva d-ale gurii, ciobanul îi lăsa un fel de tain, ca din partea locului, cu brânză de burduf, lapte, caș, ceapă...Apoi, tata, îmbrăcat cu o bitușcă de piele întoarsă, de miel, continua drumul pe cal, se întorcea practic acasă noaptea târziu, urmărit uneori de ochii de lupi. Noroc că el era un trăgaci bun. Arma pe care o purta îi era trebuitoare în acest scop, sau atunci când nevoie era să tintească în cap, spre a ucide în demnitate, un cal care nu ar fi putut să supraviețuiască, după ce căzuse într-o hârtoapă și-și frânsese genunchii. Legea pământului. Eram singură și continuam să privesc cavalcada desenată cu precizie de mâna de copil cu cine știe ce creion, la întâmplare. La lucruri grele, înfricoșătoare, nu mă gândeam.)  
 
*  
Trecând prin Labirint,  
... parcă se aude cumsună cercelul fetei mele frumoase, de argint, la urechi cling cling, octombrie la sfârșitcând dovleacul va sfârâi toată noaptea cu semințe de laptela fel îmi va sfârâi și mintea mea ca a unui hodorogit filosof ...pe cât vei scrie în caietul de povești, de jurnal în engleza mea de baltă, drop, drop, drop,  
 
Picătura de cerneală se confundă cu piatra de ametist a inelului tău sau poți s-o dizolvi în sirop noapte, sorbitor hău...ochi vesel și trist,  
 
E o fantezie ca multe altele din funingine ochii pisicești cu migală îi arcuiești în spre tâmple pomeții încă îi înroșești cu o boare de fard unghii nu tocmai vrăjitorești vei întoarce și în peplumul alb îmbrăcată, vei aștepta ca imaginația toată noaptea să toarcă fie în forma unor povești fie în cântece stranii ia seama romanticul baladelor rok e chiar scris cu pene din aripa acestei pasări Rok, spăimoasă îndeajuns și vajnică în povestea celor o mie și una de nopți Te urmărește în noaptea cu torți, cu eresuri, blindatele porți să le dregem cu ăle mirosuri de usturoi, leuștean, busuiocAstfel trece, te pomenești, noaptea și din ghioc nu ai scotocit nici cea mai mică surpriză... și iată cum fac bătături la mâini, întrucât bostanul pus la copt a rânjit toată noaptea, de s-a scurs pe podele carnea sa ca de ceară și miere...  
 
E legenda urbanăe realitatea cea mai durăA explodat din spitalul de arși în noaptea de priveghi și torturăAcum, după ce au trecut cinci ani... așteptam cu sufletul bucuros și plin de emoții să o revăd pe cântăreața mexicană stabilită în țara noastră tocmai în nord trebuia să ajungă cu trenulînsă, din prevedere și iubire, soțul ei a decis rămâi mai degrabă acasă.  
 
Doamna mea se află într-o situație delicată nu pot s-o însoțesc noaptea nu se descurcă pe la voi, nicidecum pe la hotel să se facă timpul prielnic o voi însoți negreșit. Va naște... a adăugat, șoptit, la telefon, ...  
.......................................................................  
 
Vedem și auzim. Întruna câte ceva nou, Mai cade o casă, aproape din pubere sfărâmicioasă. cartierul evreiesc e ca barca pe valuri ba vezi o latură ba o alta nu o dibuiesc și totuși mergem, cumpărăturile se fac de la sine nici o coadă nici un dezagrement și totuși e uri. E uri femei tot mai pline, femei cauciucate ai zice cu buzele, fesele, sânii deodată pornite să expandeze însă iată că se reformulează și la noi ca și în alte părți simțul estetic le acceptăm admitem, în fine că și aceste femei și fete sunt frumoase în felul lor, rubensiene, vulgare oarecum, exotice cum n-au fost, fetițele dulci din București cum în toată lumea nici nu găsești  
 
da... mai ales cum trec de la videochat la alte afaceri particulare vântul smulge, decopertează casele cu structuri proletare cele noi sunt de preferință, tot cele vechi, cu rafinament refăcuteastfel că se mută o lume nouă numele noi cu accente grotești cu expresii bulbucate, încă ce pronunție? De să te crucești? Nu alta? Și vine valul și te podidește sângele; Maica Domnului? Pogoară din icoane și-n mir ochiul ei ațintește  
 
Păi da, s-a ridicat fața de masă unde o generație, a mâncat, a băut, a borât, și_ a bocit necazuri și morți, a spus vrute și nevrute gata...Chiar și aude un  
 
voi, cei care vă simțiți obosiți ori melancolici, sau de-a dreptul expirați, chiar nu vă luațicu toții catrafusele, ca să plecați!  
 
Vedere din ParfumerieSub arșiță sau sub vânt spre aleea Parfumului. Copiii mă priveau, eu fluierând pe atunci, ca un băiat. Veneam din satul de munte,în plus, purtam un prenume greu de pronunțat pentru ei, un prenume la modă în perioada sovietică,zilele treceau cu frunze învârtejite cu vești Mai rău că moartea intrase cu coasa peste tot cu fel de fel de îngrijorări vecini de toate neamurile își duceau, bolnavii măcar să le priască razele de lumină, briza grădinilor,în sfârșit, ceva ce i-ar fi făcut să mai zâmbească bunica mea pe linie paternă, nedumerită de mentalitatea noastră de împrumut, transilvană, fie că îmi citea din cărți de bucate sau de povești, ori desfăcea pentru mine bomboane sau casete din fier cu blazoane în limba germană cu caractere gotice inscripționate, ba mai asculta muzică populară......, timpul trecea prin foșnetul caisului a, teilor și liliecilor.  
 
Floare de aprilie, când ne serbam cam toate fetele din cartier, românca, evreica, unguroaica- ucraineancă...Și erau toate așezate pe la porți și primeau complimentele de rigoare,încă priveam cu ce aplomb trecea poeta cartierului și a comitetului de cultură, cum își recruta ea recitatorii pentru un eveniment planificat  
 
Se mai smulgeau din locul lor, din grădină, de pe lângă poartăse mai aranjau estetic. pentru serbare joarde de trandafir, de viță sălbatică, Scriitorul Ștefan Popescu mai semna câte un autograf pe câte o carte a lui, unei domnișoare vecinii chemau de la unii la alții... ba la televizor, ba la duș, ba la joc de table sau chiar pentru a face împreună plajă, în curte...  
 
Biblioteca Mătușei Martaera plină de cărți puse deandăratelea, după cum le scotoceam amândouă scopurile fiind bineînțeles, diferite. Ea preda la Copăceni româna, franceza, muzica, educația fizica, avea caiete rânduite pentru exerciții de gramatică, literatură română, rezumate și caracterizări... când era să predea muzica, pregătirea avea loc în fața Bluthnerului – pianina roșcată, ca o căprioară...  
 
,,eu sunt wuwing al tău cel mic mi-e foame și mi-e frig...,,  
,,eu sunt wuwing al tău cel mic mi-e foame și mi-e frig...,,  
... pe bună dreptate, că trebuia să repete, până când acea melodie sfâșietoare prin accentul ei, prin conținut să mi se întipărească și mie în memorie. Mai energic ,,sculați, voi, oropsiți ai sorții voi osândiți la moarte, sus!,, ...  
 
Din partea mea, aveau să urmeze în repertoriu și Pui de lei.Se percepea freamătul unei alte vieți, în anii 70, când am început să merg la Liceul Matei Basarab, ca de altfel, mai toți tinerii din cartierul nostru.  
 
Oricum. Serile de la Moscova. Au fost și s-au prelins melodramatic până în ziua când Invazia Cehoslovaciei a adus un vânt de schimbare, de atitudine, un dulce liberalism...dar departe de mine visareaIntr-adevăr, pentru mine, personal, geografia nu exista decât în manuale în vocea lui Adamo, Asnavour, Dalida. Farmec au avut acele melodii rusești. Da, ochii negri. Începutul și sfârșiștul zilei. Ce mângâios să te afli la cumpăna dintre copilărie și adolescență și să tot asculți acest adagiu, ca, mai apoi, în toiul unor lecții grăbite, când mai aluneca pe munca mea la desen tehnic, tocmai dusă la capăt, sticluța de tuș de nu se mai alegea nimic, nici din fața de masă brodată, nici din desenul în peniță redding... nimicuța..., tuna la radio Jos mâinile de pe Cuba ! jos mâinile de pe Cuba!...apoi recitarea zi de zi a situației din Vietnam,... și toate câte s-au urmat.  
 
Dar melosul diferea foarte mult pe parcursul trecerii de la o generație la alta.  
 
*  
 
A fost o vreme când oamenii nu-și anunțau vizita. De parcă nu ar fi existat la îndemână și în acest scop, nici un telefon prin imobile. Totul se improviza frumos, simplu, fără ceremonie, dar cu acceptarea deplină și cu înțelegerea unui provizorat prelungitFiindcă, după cum era fixat prin normele conviețuirii comunitare, în București ori erai chiriaș, ori locuitor într-un cămin studențesc, dacă nu erai acceptat temporar într-un cămin de familisti, într-un șantier; Cu voioșie reală, în curtea noastră, viețuiau chiriașiii ca niște ciorchini de toate vârstele, etniile, prin curți de proprietari cu dare de mână în trecut acuma însă trăgând pisica de coadă ca mai toți.  
 
cam așa decurgeau anotimpurile, între letargie și framăt. Camioanele dacă nu de-a dreptul căruțele trase de cai chinuiți, intrau pe poarta larg deschisă, iar băieții tocmiți pentru aprovizionare descărcau, descărcau... în vacarm, lemne și cărbuni. O mică uzină era cam fiecare curte, fiecare apartament. Cărbunii urcau chiar pe scripete până la etajul unui vecin. Pe cine să deranjeze inițiativa ingenioasă, desigur, erau plecați ceilalți, la serviciu, la școală... rufele, de era nevoie, se strângeau de la un capăt al curții, dacă nu, rămâneau și noaptea, toate fiind la vedere , porțile deschise, aidoma ușile apartamentelor.  
 
O mentalitate ca de sat, mai degrabă, familiaritate între vecinii care nu conteneau cu poveștile lor de familie, despre suferință, deportări, boală și tratamente. Poliomielita, cancerul, bolile copilăriei, nelipsind din nici o străduță adiacentă, ulterior, bolile de inimă, atacul de cord, reumatismul – banal!, băile termale și tratamentele frecție la un picior de lemn – oricum ! la Govora, Olănești, apoi, accidentele mortale, chiar așa, priemele, din cauza unor nenorocite de motociclete.  
 
Copilăria însemna trecerea de la o haină la alta, schimbarea pantofilor sau a șoșonilor cu cizme din piele, nu mai puțin, consta în cumpărătura masivă de la librările, în cozile foarte lungi de la alimentare. Dar cu siguranța și unicitatea prețurilor de atunci.  
.........................................................................................  
 
Era obosit și fără putere de a face conversație, tata, venind cu trenul în fiecare sâmbătă seara, pentru ca s-o ia de la capăt lunea, în zori. Doctor veterinar la Titu și în cele din urmă foarte aproape de giurgiu; sâmbăta, plin de oboseala drumului prin trenuri ticsite, putea să ne recite carta mersul trenurilor, cu precizie și atenție de impiegat. Mai simandicoasă, în mașina mică a directorului Stephănescu, se petrecea venirea mătușii Marta cu coșuri de căpșuni primăvara, atunci când o însoțea și Lenuțica Preda, eleva ei, chiar nepoata scriitorului Marin Preda din Siliștea Gumești. Dar ce conta asta când, după o amiază petrecută invariabil la masa din sufragerie, în elaborarea unor scrieri lungi, meticuloase, a desenelor în contur de tuș roșu sau negru... se mai întâmpla să pice câte cineva foarte pus pe șotii și astfel să ne facă un spectacol ad hoc ...după ce mama tocmai spălase rufe și le călcase? Încă mai avea să facă truul cartierului, pe la bolnavele sale prietene...  
 
Cum ar fi să spun, vă descriu scena:...bunăoară, o pianistă și-a adus aminte de Bluthnerul nostru. A trecut prin cameră cu pricina, respectiv sufrageria ticsită de mobilă, s-a aezat fără protocol la pian, a cântat, și-a puis mantila de catifea sau de jerseu culoarea levănțicii pe umeri. Plecată a fost...  
 
Venea unchiul Mișu, încălțat cu ghetre, ceremonios, graseind numele meu și al surorii mele, incluzând – cum credea el mai bine, calitățile presupuse și aducătoare de glorie în biata noastră viață pământească, și de odată, mă pomeneam ba cu o păpușă de porțelan fabricație germană, fie cu vreo statuetă, sau cu o carte de colecție...  
 
Locuiau - și Paul și Rodica, părinții lor fiind Mihai și Pușa Ionescu, într-una din casele de patrimoniu care au fost demolate în cruntul an 1985, sub formă de vilă, acoperită la intrarea din sticlă mată, gălbuie cu o scoică, de asemenea din sticlă și ancadrament de fier forjat; însuși drumul prin curtea lor, spre scările din marmură în formă de melc, cu balustradă din fier forjat, dantelată, părea a fi exact cel evocat de Ion Pillat în poezia Aci sosi pe vremuri.  
 
Parchetul scânteia ca mierea, iar prin vitralii lumini colorate dansau. Feeria acelui loc nu mi-a reținut atenția, întrucât îmi era mai prielnic să desenez cu creta pe trotuar chipurile copiilor de seama mea, să jucăm teatru, îmbrăcați cum dădea Domnu, adică mai bine zis, de-a dreptul cu rochiile și în paltoanele mătușii Marta. Ea la școală, noi cu hainele ei suite pe garaj dădeam reprezentații și la sfârșit, în lipsa spectatorilor, ne avântam pe joardele caisului, când primăvăratic, când la vreme de rodirecules, pe crengile teiului, ce altceva putea fi mai frumos decât să te crezi Tarzan, Scaramouche, Fanfan la tulippe, Ultimul mohican, ...Angelica-prințesa-îngerilor...  
 
Când au înecput Beatelsii să se lanseze cu hiturile lor, Gigi din curte fiu de ucraineancă își căznea dibla o biată ghitară... îi imita. Cine era însă filo francez cum eram eu aveam vocea pregătită pentru a-l ataca pe adamo, la registru alto, că tot se purta Margareta Pâslaru, iar Anda Călugăreanu va fi avut noroc, tomai prin timbrul său mai dramatic, prim modul franțuzesc de a pronunța, interpreta...  
 
Italienismele au urmat și ele, lumea cânta, tineretul, ...Liceul impunea prin linia sa de sobrietate, frumusețea dirigintei strălucea pe piedestal, ca și în lumina reflectoarelor la propriu, atunci când își începea prelegerile din literatura universală... ce mai uniformă de ea nu mai vorbim era cazul să trecem la o atitudine mai liberală. Dar. Cât despre înjurături sau altele... nimic nu fisura decența cultivată îndelung până atunci, chiar de mamele ce veneau deseori la școală, chiar o unde de reală sensibilitate în raporturile noastre de tineri frumoși și candizi. Prin forța lucrurilor sau a unor convenții de care nu eram conștienți nesupărați niciodată de distanțe grozave, de disconfort social sau ranguri. Mai ales de ranguri, de profesii ale părinților, de discrepanța între puținele mașini, între nivelurile de locuire ori alte criterii... Exista instituită o uniformă iar muzica pe care o fredonam cu ușurință, indiferent de genurile și sonoritățile ei lingvisticve ofereau, după caz, bucurie și confort garantat de sfânta ignoranță. Sau de sfințenia tinereții.  
 
Nimeni nu –mi aduc aminte să fi vorbit pe atunci despre bani – parcă nu ar fi fost firesc , iar tratațiile cu eugenii, delicia sau ciocolată cu rom. erau relativ rare. Nimeni nu avea cultura celor 2 litri de apă, rație zilnică de persoană.Adevărat.Tratațiile culinare erau apanajul aromâncei șaguna care avea în sânge simțul uzanței, al legăturilor. Mă invita la ea și așa am cunoscut o parte din lumea litreară a vremii. Într-o atmosferă destinsă firească de voie bună. Nonconformism trăit cu bună- cuviință. Fata de podgoreni de la Medgidia nici nu punea gura pe paharul de vin. Era vivace, se îmbrăca după propriul său gust, dar în ambianța acelei case am înțeles frumusețea aromânilor ei între ei bruneți, svelți, bine clădiți, cu mijloc subțire, păr negru corb, ageri și întreprinzători. Mina chira mina chirata, iannis, Iancu - cam atea Elena, Lenca...erau numele lor. Supranumiți țânțari. Ca păunițele unele fete, cu simțul podoabei arhaice, austere, Iar, cât despre baba sau mama bătrână a clanului, aceasta făcea onorurile casei, îmbrăcată fiind în negru și purtând cruce asemena neagră, tatuată între sprâncene. După ce meșterea o plăcintă mare, bucălată și plină de foi se înțelege că montată cu o mare cantitate brănză de burduf, ne-o aducea pe o tavă foarte lată, la masa de anul anou, urmând să vadă ea cine va tăia plăcinta cu bănuț macedonesc și deci, cui îi va reveni norocul de a fi iubit în anul acela ?  
 
Așadar, se chema că trăiam în București. Și că în parfumerie, chiar mirosea a parfumerie, mătușile mele desfăceau rochii din crepe de chine, mătase și catifele pan naturale, o alta le refăcea croiul le dădea un aer rou. O combinație inedită. Iar parfumul cu iz de patchouli marca în mod invariabil prezența actorului Ștefan Niculescu Cadet, a soacrei și soției sale, Violeta fiind artistă în toată puterea cuvântului...  
 
Parfumul Pathoulli, guerlain, parfumul de briantină încă mai folosit de domniii – chiriași, prieteni, profesori, colegi, vecini- care își făceau apariția pentru a mai spune glume, omagii, sau a cânta, invariabil, romanțe dintre războaie, ariile lui Leonard sau măcar din cântecele de pahar ale lui gică petrescu.  
 
*  
 
Ce a fost să vină, nu a întârziat.  
Tinerețea aducea marea direct din cântecele italienilor în glasurile noastre, care se auzeau de pe acopierișuri, imitând pe adamo și pe celentano, pe becault sau aznavour... \cenaclul flacăra a venit odată cu adolescența doar pentru unii dintre noi, alții având ocupații și preferințe diferite, nu zic... ne uneau strada parfumului, liceul matei basarab, însemnele identitare ale instituțiilor..  
 
Domnul Tudor în statuie foarte bine dăltuită doar că din material modest chiar la colț de stradă străjuind sfatul popular , filologul August Treboniu Laurian în scuarul de vis a vis de Școala Delavrancea, unde dl. Jigaun șvab cumsecade, masiv, cu ochi albaștri, profesor de desen ne vorbea despre Brâncuși; ne făcea să-i împărtășim bucuria și emoția! Ce zic, iluzia! de a se fi aflat chiar acolo. Anton Pann, frumos modelat în bronz, păzea biserica ce-i purta numele... Iar Matei Basarab, patronul spiritual al liceului nostru... se afla mereu în formă de gală, adică în stare de a fi fotografiat, ca martor al generațiilor în continuă trecere pe colo, destine diverse într-un creuzet destinat multor prefaceri. Metamorfoze. Destinații hotărâte și de Dumnezeu și de oameni, de cei mari și de cei mici.  
 
De la un moment dat, veneau și plecau pe rând tineri ai generațiilor mele tineri în parte evrei, în parte germani... desigur că planurile lor de plecare din țară este foarte probabil... să se fi desfășurat pe strict perimetrul familiei lor. Nu știam despre ce e afară doar că nu există afară decât pe hărțile pe care le coloram cu acuarelă sau pe globul pământesc din cancelaria școlii. Ce să fie afară ? fotografiile mătuși mele din sudul Franței da, admitem că acolo a învățat un semestru limba franceză, alături de prințesa Ileana...de viitorul său soț. Că exista și Turcia de unde se întorsese tata cu un album frumos decorat cu fotografii developate chiar de el. Asta da.  
 
Pentru generația noastră...străinătatea era chiar pe malul mării negre la locantele unde cântau margareta pâslaru și marina voica, doina badea..etc. moculescu oricum străinătatea era itinerantă în stațiunile românești, fetele noastre rămăseseră întru totul aceleași fetițe dulci de București în toată lumea nu găsești...  
 
....treceau când erau să treacă cât ar fi fost iarna cu tot anul pornind dinapoi, tot săracă,săracă sania trecea pe drumul ei era vânt. Ușoară era copilăria la Săliște .. spre grui de priveai, spre crucea lui Mihai sau spre foltea la mânăstrire sania dusă de părinți, cu fata cea mică - eu eram aceea, desigur, sprâncenată - pe stinghia lată de lemn, deloc subțire se ițea dintr-un vălătuc de zăpadă respirația în prospețimea acelor zori acelor amurguri... o mică ladă de zestre cu ochi cu inimă și cuvinte  
se zbătea nedescopciată pe scândura de brad, ușoară...  
 
*  
inima crater  
... cum te zbați mai ales acuma, în 2020 sub gater pădure pădure cu zimți fragezi de clorofilă cu armomă de mure!  
 
încai s-au tocit din zilele de apoi și filă cu filă cartea s-a recitit chiar și înapoia trecut un prinț pe sub munte crințse zicea că vine dinspre o oștime ce-a fost demult a lui Țepeș cel bolund și crud va fi fost chiar el prințul subțirel cu ochiul albastru privind la jugastru ca să facă grinzi casei sale tinzi să ocoale tulai doamne ce nas are parcă e de vrăjitoare no mai bine c-oi tăcea că te duci de acolea zice că la viscri-n sat o avut domnu –n văleat casă....veche... s-o gătat lângă cetină și grui e biserică oricui vrea sănchine dânsu-i neamț sau englez de doroboanț...  
 
nu-i cum să fie acest ca Tudor ori craiu păi avram craiu ...iot ce spune satu nu trece ușor nici gardu că-i cu lacăte vezi bine tot rugine de-i vechime n-ar știu una despre alta  
 
dar când e vorba de-a vorbi că să vină prinț să dea peșin bani mărunți se dezleagă limbile. Și apoi tac muierile......  
 
Ba că e cam fătălău cam zbanghiu te uiți la el, cum zic eu parcă dânsu nu te vede te măsoară tocomai când e de-a te-ai pierde mort și verde deopotrivăcloncăne cum știe el nu-i de cum se spune – spelb și chel și fără vlagă nas subțire vorbe-a doagă  
 
cine-i spânul care trece n-a zis bade, nu se cade, nu se roagă... când se toacă mărunt-mărunțel pe scândură dulce...pe lemn de paltin mări de mi t-ei duce...Că uite-acu,chiar în apă de izvor de m-aș ducetot m-oi plânge...Vezi că aista nu știe să-și facă nice măcar cruce că-i rușine pe la ei! cată strâmb ochi puchinei, să te lepezi de bani cei...  
 
...a trecut o umbră și mă clatin, a trecut un zbor, mă ia cu fior și mi-e negru și fum și mi se scutură livezi de la sine putere în miez de drum, Mai rău că se spintecă de la sine bradul cât a crescut de înaltși încărcat cu betele senine când soarele spre crucea zilei năzuiește tot mai sus și mai cald,dar de la un timp, parcă nici vitele nu au mai mugit venind seara din sat n-au găsit calea sau poarta sau fiindcă rugina a măcinat-o lanțul, lopata cu care tu să le dai să mânânce și ele să rumege paiele moi și otava să le priască...trecut-ai de mult, de cât timp, Îngere!  
 
Înțeleg aproape jumătate cât mesajele ne sunt secerate de un vânt al neliniștii așa că, mai bine cetatea sub asediu o cânt. Pentru ea sădesc flori în răsadniță un remediu pentru o boală ce va nunti oameni cu moarta ce va citiea însăși ziarele toate și bibliotecile – sute harta durerii se-ntinde pe targa oșteni, chipuri supteconjură azi soarta... e oboseală mai presus de fire de fierbintele soare ce ține cu noi se-ncrucișează spade a război mai varsă el pământul lavă –n flăcări și totuși e-ncercare pui gândul printre lacrimiconjuri o mamă poate pământul ce-l străbate pentru a te renaște-n tine întreg, încă-odată!  
 
*  
Tu care știi mai bine ca oricine  
 
că părul și lung și des să ți-l lași să crească anume fiindcă-i negru- corb, ori cu șuvițe roșcate, de-apaș, ori blond cu flăcări dure, amiaza să se-ndure, să pună-n spice vlagă spre viață – dar, te roagă, îngenunchează, încearcă, oricât de-ncercănat și încruntat ori cu grimase- n chipu-ți și- n negru îmbrăcat! Adu-mi lumina-n jarul cepoți suporta în căușul palmelor până te frige –n palmă cât parcele te-așteaptă să te mai țeasă-n carne, să te mai țeasă-n vene,  
 
Mai îngăduitor! pe steag ți-adună steme și-ți spune ! Până mâine nu pot să mor! Și asta, Tocmai pentru că va detona azi poeziapentru mineacum, la treizeici și șapte de ani,apoi, la patruzeci!  
 
Canonadă presimt stârnită din pustia ce vine spre mine-ntețind valuri reci de nisip, tot nisp cu siliciu rece-fierbinte,astfel ca rând pe rând, din rănile viețiisă mușc, să iau până la urmă, aminte! Voi zice da, poeziei, ,,detună-n mine și astfel mă strămută pe scutul ce azi strălucește!mă azvârle viu încă, pe-o plută !,,măcar timona s-o țin lângă piept, bărbătește ! și-n pupile să deapăn doar cerul înainte subțire, furtuni de- or fi să se lase în noapte-neștire pe coarnele plugului, porni-voi departe. E foc, s-o înteți! Măcar să se-nnalțe, să șuieră-n vis! A fost un coșmar și ferestre-am deschis, zăpezii, în pale de frig, prospețime adie pe buze fărâme de versuri, în fine !  
 
Și nu răzvrătiri, cât estimp în genunchi am stânca de sprijin și merinde-n oblânc Iar de-o fi ca să tai orizontul călare, sunt aripi ce cresc, unduind peste mareCu murgul meu biet, am pornit într-o zi când citeam despletind raze din poezii și-am ajuns să-mi fumez chiar țigară din barbă, din plete, căzute-n cenușă- otravă...  
 
Octombrie- șapte,cu o cupă de lapte!jăratic, țârziu îți voi cere, spre închinare – un fiu al acestor amieze-ngânate te-mbiucu plumbi ale ploii ce toarce seminței cu junghi care frige și cu larmă-n adâncuri dospind soare nou, înnoit din sânul țârânii, în amar, să tot strige!  
 
Visul rațiunii naște monștri se chinuie un munte să nască șoareci unde sunteți acum cei ce ați spus că-s ai noștriși că rămân ai noștrideopotrivăi codrul și izvoarele acuma - ne seci  
 
Măcar pun țunrda peste cămașa strănsă-n chimir și-n cioareci și opinci mă- ndrum spre băltoaca otrăvită și nepriincioasăpe care ne-ai săpat-o în dar , moartela Roșia de la Șuleanu, oboseala coase frunzele toamnei. Deși brocarte, le așterne pe jar și suie spre cer tot drapele, drapele sub stringuri de sunete galaxii în extindere,noi sub junghiere ne ducem în sarici aspre osemintele chiar acuma și apa îmi seacă-n obraz și-n pahar și fântânile suie spre mâini obosite, gălbuiesoarelui galben și nenufar spre cer să dea apă, un strop, ninsoare, să treacăast pahar al mâiniei cumplite ce de prea demult seacă. Si totuși să credem că numai - iubirea în piele ne țese în piele-mătase și coajă de măr din ciuturi cu apă-ne primenim adese udăm drumul spre casă, cât a mai rămas bobul bob, cât de cât, adevăr.  
 
Înmoaie în cerneală bluza în întregime tapetul se albăstrește și prin contur am simțit trecerea cu câtva timp, zvonul ducând. Mărginime Sibiul se zbate pe verde dumbrvanic jurîmprejur, cu mori care depănă veștile vântului, cu păsări ce schimbă direcții de zbor săgetate!  
 
Măcar de-ar fi să urce tot piscul cu pietre rotunde, de prund, laolaltă cu crucea pe case, cocoșii de tablă  
 
*  
Cetate!!  
 
TU , CARE PRIVEȘTI CARTEA, TE ÎNFĂȘORI ÎNTR-UN COVOR PERSIAN BEI DIN NARGHILEA VISĂTOR OCHI ȘTERPEȘTE-VICLEAN ...TESE ȚESE ȘI CADE PICĂTURA CERNELII-N SACADE S- A IVIT DINTR-O DATĂ CU SPOR DINTR-O SINGURĂ TRĂSURĂ DE PANĂ DE COCOR DE ȘOIM, DE ERETE, TU DAÎNSCRIIND PE PERETE...  
 
FRĂMÂNȚI ZILELE, MAI ALES NOAPTEA; ÎN CAIMAC MĂTĂSOS DE CAFEA CA IUTE_ APOI SĂ NI-L VINIZI ODATĂ CU FRAZELE-N VERSURI SADEA CA PE NIȘTE BIJUTERII ARCUITETAMAN PE BRAȚE, PE FRUNTE GRAVATE-N CUȚITE CA CERCURI SĂ-NTOARCĂ ȘI GÂNDUL SPRE MIERCURI ÎMBOLDUL DE-A RĂMÂNE ÎN ÎNȚELEPT ECHILIBRU ÎȘI TRAGE ȘI SEVE DIN APA DE TIBRU DAR MAI ALES, SPUN; MAI ALES ȘI PLETLE OCHII-L VĂDESC A FI PERS...  
 
DAR NU-I CUM VREA OMULDECI , TU PRINDE-N ZBOR ZVONUL CI MAI CU NĂRAVSPRE BOLNIȚA VIEI SE DUCE PE PREAG SĂ-ȘI DEPENE FIRUL DE BUN CONDEIER ȘI-N PÂCLĂ ORI FUM SE-NCONVOIE, STINGHER TOVARĂȘII-ADUNĂ LA STICLE-GÂT_ ȘUI ȘI PÂNA SPRE ZIUĂ SE-NCURCĂ HAI - HUI CU FEȚELE-N BERNĂ TOT PRIN TAVERNĂ ȘI TRAGE LA GREU BUȚI DE VIN – CE ZIC EU..  
 
*  
 
Vara a trecut prin Avrig  
drumul lacrimilor s-au întortocheat casă de țăran cu pânzeturi albe cetluite în albastru de frig și de var alb ca laptele...din cărți șoaptele suie cât noaptea pe trunchiuri de brad veșnicii și cădelniți ce ard la picioare de stâncă – sunt mii Avrigul se strânge pe buzele melecât duc vești din orașul înscrise pe pieleduc visul în ochi de guanac prigonit aceasta-i pădurea în care-am murit  
potcoave răsună de fier ruginit  
aceasta-i pădurea, în eu am murit.  
Se-aruncă în mare peisajul se-aruncă vârtej de imagini grăbite mașina gonește din fraze știrbite amarul iubirii, de o vară stârnite...  
... e geamul s- alunece-n iarbă-n prăpastii e muntele vast înspre mare să cadă sunt solzii de gheizer iviți sub zăpadă cu abur din stâncă te-abate-n dumbravă  
 
Ce ar putea înscrie sau descrie mai bine, gerul, chiciura, ploia vânturile din oceanul pacific, atlantic, boarea sau înfiorarea? Iată-ne acum ajunși, noi toți, lupii foamei, dar și ai vestirilor, porniți din zăpezi ancestraleca să purtăm veștile între colții noștri de fiaresă ducem cald încă, lapte la cele izvoare să se îndulceascăîn venele ei patria vie deopotrivă cerească!  
 
Primește îndârjire de urlet pustiu din gâtlej sfârtecat frumoasă dintotdeauna, toamnăȘi doar un strugure și o halcă de carneprimește, cât este timp și încă se-avântă iluzoriu din chiar tendonul fugii mușcat ca de strechede bărbatul himerei, prigoanei stârnind și frunzișuri și ape băltind să ducă o carte cu scoarțe de-argint să ducă o torță în părul crescut de-a valma pe umeri, pe spate zbătut  
 
Să cheme să strige, s- arate cu mâna spre cartea ce-i scumpă să- și prindă- n laguna culorii albastre – cobalt, deșirând să prindă măcar acum, un talant, țandură verde în cer din pământul ce-a fost până acum străbătut... în pământ tăiat de plug de tunuri silnic suind metereze sub umbrar de fag  
O țandură de cer din pământul ce-a fost în galop sfâșiat!  
 
*  
De-o fi să detoneze, da să detoneze  
munți în pachete lucioase de bazaltice nestemate o, voi metereze veți fi secerate de-ar fi poezia să dilate vocale și guri, dar și în ploape-n-rotiri infernale de-o fi să răzbată din sânge, viscere un urlet mai grabnic pe ceasul arzând metalele scumpe în minutarele-- acele în suprapunerea lor deodată- ngânând printre răni și arsuriNu-s versuri, nu-i nici teamă așteaptă- te numai să vie o iarnă să șteargă hotar dinspre spaime, spre vis te propagă talazului spune-i în vers  
 
Astăzi te-ndeamnă însuși ucazul!  
Nu- i vreme de-a tânji sub obroc, ci du înspre gură felia de pâine cu jaruri arzând bulbuc de foc spintecă-n arătura cuvântului nostru de trib și noroc! De grai și noroc, laolaltă purcese  
 
E frig și e iarnă, seniori!Așadar, fără vorbe alese voi dregeți în vin cum s-a tras dinspre sevele humei de până acumdin lacrimă de ochi de sălbăticiune și din graiul de mamădin mersul la coasăsclipind cuțitul la ciareci când vremea-i câinoasă Dar iată, atâtea icoane în scorburi, de mir, le-mplingde plutesc pe valuri, și-n copcă răsar, din izvoare, chiar strâmoșii când ningși mai cu seamă aminte, tu, numai ia când mieii priori se aștern ca să cheme o vreme mai bunăpentru vetrele noastre. Pe semne...  
 
În rostogolire se prinde coajă pe cuvântprin vremi de tăceri, de prigoane trece vestea un gând depănăm, și ne deapănă pe noi însăși o nouă viațădintr- un mosor accesibil pe noile taste mașină de scris și electrică și computerși pe ale neantului încifrări.Ci toarnă-ne vin și-o ciozvârtă ne-mparte, e frig și e noapte, seniori!, așa că vă cânt doina de unde el, Domnul, va da ci, torna torna, e timpul tău fratre  
 
Din câmpie, din Dorne. din Hațeg, Din Pind, și Timoc, Basarabeni, Bucovinenei, scriți carte cu dreptateporniți horele-n lume, șireag de șireag cu sârg, de valah, sub vechiul său nume!  
 
Că de n-om vrea-n nojițe ori opinci a lega tot ce rămâne-n vene-,i, tot el, e hrisovul purtat prin filonul de sângeCât încă mai scapără pe brazdă noastră -o stea s-oculegem de litere curând ne va ningepe noul pământ renăscător din zăpadă cu un spectru altcum să o primim ca un tain! În zori,  
 
Pentru înnoitorul drum, oțel să turnăm, pentru câte va fi nevoie, de toiege, de încălțări, armură și chivără, și atâtea altele armuri și scuturi de falangă Iar de o fi pe pietre, pământ gloduros să dormim, soldați cu crucea căpătâi, va fi Și la picior,baltag securea ruginită, în pământ !  
 
Ca hrană- tot pământ, tainvom străbatea prin eon neștiut, până acumDintr-un cuvânt, și testament, și har. sub zare îndrumați, oșteni și pelerini.  
 
*  
A fost un răboj  
pe care se înscriau socotelile turmelor era s-a ajuns departe cu însemnarea iată ...femeia a trecut de cealaltă parte, a dus domnițele și le-a spălat s-a uzmit cu joardele graose, cu nuielele măcar să întocmească ceva pentru seară ai ei au plecat și încă îi așteaptă bulzul, scovergile, pâinea brânza de burduf laolaltă cu cepele roșii, cu ce s-o mai afla prin gospodărie, ea le aduce le așează pe un ștergar curat aprinde sub candelă uleiul își face o cruce Și parcă nimic nu a mai fost ca altădată Psaltirea o știe pe dinafară a venit femeia din Regat și a învățat-o să citească, o mare de răbdare le-a tot buchisit părul îi încărunțea de pe acum de la o sărbătoare la alta când biserica aduna junii călări și când coristele intrate deja în legenda locurilor se adunau după datină  
 
Rămăseseră de demult acuma praguri căzute și parcă știrbe drumuri încurcate în parte numai pietruite pietre de râu. Bolovani rotunjiți de ape năvalnice ...muntele înspre urcarea lui ducea singur taine de-ale femeilor cu prunci mulți,din iubiri îndărădnice unii pierduți prin grui, alții răzvrătoiți la Sibiu olanele zimțuite cu ochi căprui ai fi zis că de fete codane așteptau într-o așteptare timpul sub sfeșnice... răbdarea le-ajungea peste noapte iscodeeeind spre hotare... mai apoi acoperind focul cu grijă pe ferestrele strâmteiar când o schijă de năvălea, a rafală... era parcă între țipătdinspre țipenie de noapte frig și prevestire de boalăprintre țiglele sparte se încordau în chiar visarea lor fără astâmpăr și neliniște biciuirea poloii de toamnă pe miriște pe căpițe durate cu migală între timp claie bătucite nu totuși  
 
schimb de imagini rupte din alt loc cu altfel de accente și limbi dar cu aceleași priviri căutând în orbite un sens un fir alăturări de nume cineva strigă din urmă aproape că somnul îmi coase cu sârmă de să mi le smulg, învinețite de acuma pleoape  
 
*  
Nu totuși  
...cât zimțuiau pe coperișe acei cocoși încă lustruiți de vreun meșter fierar timpul de făurar se primenea doina încă zicea pe românește șarpele uroboros la pragul casei bea laptele prelins din șiștarpe când timpul se odinește.  
--------------------------  
Tatiana RĂDULESCU  
București  
Aprilie 2021  
 
Referinţă Bibliografică:
Tatiana RĂDULESCU - TRECÂND PRIN LABIRINT / Tatiana Rădulescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3752, Anul XI, 09 aprilie 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Tatiana Rădulescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Tatiana Rădulescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!