CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poeme > Antologie >  





Carmen II. De omni scibili...

 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
CICLUL  
 
DE OMNI SCIBILI ET QUIBUSDAM ALIIS  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
PE DRUMUL DE EDEC  
 
 
 
 
 
I  
 
 
 
Oceanul, oceanul…, acest univers acvifer,  
 
minunăţie dumnezeiască, balans lichid,  
 
ape veşnic neliniştite, învolburate, spumante,  
 
atacând sau mângâind malurile stâncoase  
 
ale insulelor, arhipelagurilor, strivind bazaltul,  
 
malaxând nisipurile albe ca pe nişte mărgele abandonate…  
 
unind valurile cu cerurile în furtuni descătuşate….  
 
încreţindu-şi fluidul sub trena brizanţilor,  
 
prietenos, uneori necruţător cu ambarcaţiunile,  
 
purtând nuci de cocos şi seminţe de palmier,  
 
fecundând tărâmuri, ismuri vulcanice pline de fumarole!  
 
Mă-ncântă tangajul, legănatul ritmic, romantic  
 
al bărcii Tatalu, lopeţile palmate lăsate-n voie,  
 
tremoloul, vibraţiile molcome, ale valurilor născute şi renăscute  
 
şi-al celor pierdute în siajul imediat al necunoscutului.  
 
Lumina irizată brodează în fir de aur aerul,  
 
Unde sacadate îşi etalează jupoanele vaporoase în urma spintecată a delfinilor.  
 
Întotdeauna, în cavernele adâncurilor şi barierelor de corali,  
 
te surprinde calmul apei în circuitul curenţilor reci şi calzi,  
 
în lumea subacvatică aflată în hazardul aparent al oceanului.  
 
Şi ce mai forfotă în străfunduri! Peşti-arc (cu dinţi  
 
în creştere ca la copii), peşti-de-sticlă, peşti-astrolog,  
 
peşti-chirurg, peşti Napoleon, peşti-arici, peşti-papagal,  
 
iepuri-de-mare, peşti-fluture, crabi-de-porţelan,  
 
crabi păianjen (cu eleganţă elevată), torpile marmorate,  
 
torpile electrice, cobra-de-mare, corali-văpaie,  
 
anghila-electrică, peştele-de-piatră, crevetele cu mantie,  
 
peşti-de-foc, păstrăv-de-stâncă, scorpie de mare,  
 
foraminiene …., te surprind atacurile între corali,  
 
animale captive în platoşe de calcar….  
 
 
 
II  
 
 
 
Mă trezesc uneori, fără ţintă, pe drumul de edec;  
 
privirea-mi alunecă alene peste împărăţia de catarge,  
 
(Catarge care, în nopţi senine, treptat, împing Luna în estuarul zilei)  
 
legănate ritmic, înainte-înapoi, de apa de mare  
 
ce-atacă necontenit debarcaderul, mustind de alge,  
 
pete de ulei, motorină şi foşcăind de peşti înfometaţi.  
 
Încerc să număr catargele, mă-ncurc şi iritat reiau,  
 
Jocul lor în lumina descompusă pe ape mă-mbată;  
 
mă duce în amintire: plutire de plăcere, de voie sau naufragiu.  
 
Toată vremea-şi are vreme; ziua-şi are noapte.  
 
Pe vremuri edecarii împingeau corăbii la odihnă,  
 
toate aşteptându-şi rândul la uitare şi rugină.  
 
Cât cuprinzi cu privirea locurile, abandonate par  
 
batiscafuri, brigantine, carboniere, cargouri,  
 
cuirasate, dubase, feriboturi, handmax, cabotiere,  
 
pacheboturi, pernoptere, trailere, iahturi, plute, nave…  
 
Te înfioră, tăcerea lor stranie, fantome-n descompunere,  
 
uitate, apoi dezmembrate, ca nişte caşaloţi eşuaţi.  
 
Invoc un temazcal, un ritual de purificare  
 
a energiilor, de reluare a ciclului vortex infinit  
 
(creaţie-distrugere) din natură, o primenire  
 
a elementelor esenţiale: pământ, apă, foc, elemente chimice!  
 
Un ritm necurmat al vieţii şi al morţii.  
 
Timpul, hulpava meduză, îşi etalează braţele ca Ariadna,  
 
Vânând avid regi, senatori, sclavi, fapte istorice, războaie,  
 
Temple, teatre, apeducte, legiuni, vestale, nobile romane…  
 
…vălul fragil al privirii mi-e tulburat de cleştarul cenotelor:  
 
La Baia, Caligula dat-a poruncă de a se lega 4000 de vase,  
 
Precum un pod al lui Apolodor, ivind o cale regală, maiestoasă,  
 
Pentru ca el, generalissim, împărat şi zeu, să se avânte viguros pe un cal alb….  
 
Între timp, în extaz se sting vestale, învăluite în aerul otrovit de Coiful lui Jupiter…  
 
Ţipete întrerupte de ţimbale răsură sfâşiitor: „Ah, Lacusta, Lacusta!”  
 
 
 
 
 
 
 
III  
 
 
 
Pantele abrupte ale vieţii aşteaptă escaladarea!  
 
Tu, Poetule, te vei retrage curând în edecul  
 
intim (cochilie eternală); vei purcede la urnirea vaporului existenţei  
 
până la sfârşit? Te gândeşti să tragi barca la mal  
 
sau să o repari? Mai ai timp, construieşte-ţi alta!  
 
De altfel, nici în ruptul capului nu renunţi la barca ta;  
 
tot aşa nu abandonezi subit poezia ta, şi nici iubita!  
 
Abandonul nu este în firea ta….  
 
Rindeluieşte, geluieşte, îmbină structurile pentru o nouă navă,  
 
cu care să te avânţi în larg, navigând în lacra memoriei  
 
ca-ntr-o mare, chemând alături să te-nsoţească, într-o  
 
călătorie îndrăzneaţă, gândurile, intenţiile, emoţiile,  
 
sentimentele, speranţele, amintirile….  
 
Tu, dragostea mea îndelungată, revigorantă şi pură,  
 
mă vei însoţi în astă călătorie, cu obstacole şi neprevăzut?  
 
Nava existenţei mele nu este atât de monstruoasă ca cea a lui Noe,  
 
dar oferă intimitate, discreţie, un loc anume în flămânda mea inimă.  
 
Noi hotărâm, dacă e cazul, să amarăm la mal temporar  
 
sau să renunţăm la tot… Mai bine lăsăm loc speranţei,  
 
oazei mângâierilor, săruturilor, îmbrăţişărilor tandre…  
 
Pentru cei singuratici, angoasaţi, poate astfel de voiaj  
 
constituie un unic drum. De ce să închin un ultim pahar  
 
cu fiindul atunci când voi ajunge la capătul drumului?  
 
În ultimul port? La borna finală uitată? La un hangar părăsit?  
 
Voi urca, cu nădejde Muntele şi îl voi coborî.  
 
Ce auzi când se opreşte muzica? Drobul de sare s-a descompus?  
 
Presimt încingerea adâncurilor, focul veşnic aţâţat,  
 
sunt încă vulcanul în aşteptare din Virunga.  
 
Doresc să fac saltul HAHO, de la mare înălţime.  
 
 
 
Te aştept, veşnic chemată, iubito, în templul Rosalila;  
 
Am capturat crapul uriaş al dragostei, mahasser.  
 
Iubirea, întotdeauna, este preţioasă şi nu semipreţioasă,  
 
unul este diamantul, altul malachitul.  
 
 
 
 
 
FERECAT ÎN PROPRIUL TRUP  
 
- poemă boreală –  
 
 
 
In memoriam Ion Barbu  
 
 
 
Vaporul acostează într-un golf sculptat de apă în banchiză.  
 
Las în urmă, în containerele din cală bagajul meu veşnic,  
 
Burduşit cu necazuri, suferinţe, poticneli şi degradări.  
 
Cât vezi cu ochii fizici, şi ai minţii: numai tundră-infinit alb,  
 
A cărei pulpană din cioburi de gheaţă pârâie asemenea unui cufăr ruginit.  
 
După o călătorie, ca o rană, apar cu haine alandala şi fistichii.  
 
Vorba unui marinar hâtru: „Parcă te-a-mbrăcat tactu mare!”  
 
Aerul pâclit de ger parcă mi-a translatat gheaţă-n lichidul interstiţial.  
 
Nici ţipenie (oameni ori alte fiinţe) şi…doar Dumnezeu,  
 
Parcă pus pe şotii: îmi copleşeşte trupul cu vata fulgilor de nea.  
 
Cu speranţa în ghete şi încheieturi pornesc sania cu motor.  
 
Aşa de fiabilă este, că parcă aş fi încălecat chapperul de acasă;  
 
Fixez coarnele argintii cu mâini tremurânde şi prind puternic  
 
Între pulpe şaua şi şasiul ca pe o fată superbă şi focoasă.  
 
Hoarda vântului şuieră ca lupii dintr-o haită, izbind  
 
În toate direcţiile neaua împietrită ca adevăraţi microasteroizi.  
 
Treptat, noaptea, ca o eternă văduvă, îşi descheie combinezonul funebru -  
 
În stânga, în imperiul cerurilor, se desfăşoară maiestos,  
 
În draperii vibrânde, pulsatorii, de verde frunzuliu, incitant,  
 
Aurora boreală! Fascinat descind de pe sanie uimit.  
 
În dreapta, se conturează, treptat, doi stâlpi de lumină Steve,  
 
Galben-portocaliu-rozaliu-albastru, ca nişte pinteni sprijiniţi  
 
De pătura de zăpadă sticloasă şi cu alţii pierzându-se în sferele universului.  
 
Mi-ar surâde o translatare în levitaţie pe benzile stâlpilor,  
 
Dar, unde eşti tu Iacob, să mă iei pe aripile tale însoţitoare!  
 
Pentru o clipă, mi s-au derulat sălbatic în minte amintirile,  
 
Duioase sau sfâşietoare; singurătatea te-ncântă şi te doare totodată.  
 
Vai, acea singurătate asemenea celei a hutiei rătăcite printre mangrove.  
 
Un gând-fulg, ca o aripă de înger, mă-ndeamnă să fac un iglu.  
 
Dar parcă trupul îmi cedează şi presimt somnul insidios-ticălos.  
 
Am ajuns, oare, să mă cunosc după atât’amar de vreme?  
 
2  
 
 
 
Aş dori din tot sufletul ca, peste un timp, o expediţie polară  
 
Să descopere un ţurţur uriaş prins ca o veritabilă stalactită  
 
De stâlpul Steve, un cocon în care trupu-mi, ca o statuetă de Tanagra,  
 
Să arunce scânteieri de cleştar în imensul aer translucid.  
 
„Drumul omului bun….presărat de timpuriu este plin..  
 
De egoişti şi….ticăloşi… Domnul să-i aibă în atenţie  
 
Şi să-i judece în parte!”  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
PORTOCALE VERZI  
 
 
 
 
 
Motto: ”Viața e o portocală”, În memorian Cesare Pavese  
 
(Replică dintr-un film) Eugenio Montale  
 
 
 
 
 
 
 
Tresar în bula mea de distorsiune,  
 
cu gândul parcurgând câmpurile unificate  
 
ale cerului, pământului, urmelor vitale ....  
 
Cât îmi preumblu privirea, izbit sunt  
 
de foștentul mătăsos și isidios al  
 
unor magnifici arbori, având aninate,  
 
precum giuvaiere de preț, poame de aur parfumat.  
 
Sunt asaltat odorific de izul de nard al frunzelor  
 
lucioase și tămâioase ale absconșilor portocali,  
 
mângâiate ca niște coarde de liră stârnite de siracco.  
 
Of, Doamne, sufletu-mi este o eternă oranjerie.  
 
Pe volute de adieri, zbor pudrat de polen,  
 
depus în straturi de ireale icre stelare,  
 
inserturi și așchii de lumină translucidă;  
 
sincronic, pulsează valsul îndantelat  
 
executat delicat de semințele sub umbrelele păpădiilor.  
 
Pe ambele laturi ale potecii găsesc scările  
 
ca niște catalige albe sprijinite dureros pe ramurile fragile.  
 
În echilibristică, agăţaţi culegători execută libații  
 
sacadate, ritmice, de-a fața-ascunselea cu fructele,  
 
înfășurate în ceardacuri de frunze, contur indefinit.  
 
Ochii-ți, Friedl, mirați, surprinși, aruncă ocheade rapide  
 
și, anxios, portocalele alunecă cu eleganță în traista de pe umăr.  
 
Globurile galben-oranj se asemuiesc pruncilor înfășați  
 
ce se leagănă la pieputul unor tinere mame.  
 
Și astfel, la căderea silențioasă a genelor zilei,  
 
noaptea infuzează penumbre printre camioane.  
 
Privirea-mi obosită îndelung caută chipul tău;  
 
Ce să vezi ? Te regăsesc zglobie, cu broboane, îmbujorată,  
 
acoperit-n joacă de flăcăi cu o mare de oranj.  
 
Fructele, carne vegetală strivită, parcă-ți apasă fortăreața pieptului,  
 
respiri greu, prea nobil încântată, aluneci și mai mult,  
 
dar eu, gelos, întrezăresc doi genunchi fini ca două portocale verzi.  
 
Alerg pe urmele lăsate de remorcă, îmbujorat  
 
şi cu un fir rece de-alungul cămășii irizate de lună.  
 
Cu osârdie noaptea a tras înadins perdeaua baldachinului,  
 
rușinată de gânguritul în cascadă și insiduasele șoapte....  
 
Trupul tău, Friendl, alunecă, alintat și incitat,  
 
peste trupul meu îndrăgostit, sub doruri ce n-au gătat.  
 
Într-un târziu, în adiere, mă-nvăluie narcoza somnului;  
 
visez..... și tot visez mereu...., mereu portocale verzi.  
 
Duhul înflăcărat al iubirii să-l căutăm,  
 
Îndelung invocat, în vasul Petri al sufletelor -ndrăgostite.  
 
Revendic, Friendl, un loc parasidiac în inima ta !  
 
Iubito, n-am devenit un Don Juan, cel-cu-ciorapi verzi  
 
Dragostea-i o risipă ?  
 
*  
 
”Au inima mea,  
 
Ce frumoasă-i dragostea ”  
 
Că eu cât trăiesc,  
 
tot am să iubesc.”  
 
(Cântec popular)  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
EORDE  
 
 
 
 
 
Insignifiant! Insignifiant! Insignifiant!  
 
Esențial doar, esențial, esențial!  
 
Străbătut-a veacurile dorința ardentă  
 
a unei safar spre începuturi, spre marele Nimic:  
 
Apocatastasis pantou, o refacere a evoluției,  
 
a începutului tuturor lucrurilor, o decartare a Binelui,  
 
o sfărâmare a tiparelor, a nemișcării, o deschidere  
 
a rezervorului urieşesc al fericirii pure.  
 
Ti de tis ? Ti d’ou tis? Ti de tis ?  
 
Dotați am fost cu sublima vocație: Viața !  
 
Uitata-am parfumul de rai. Oare când îl vom recăpăta?  
 
Ne lipsește efortul suprem, atemwende.  
 
Am făcut socoteala ? Viața ne rezolvă totul?  
 
Manus animam pixit.Totul începe c-o imrun,  
 
Apoi dibuim echtva, căci prin branele și ligamentele  
 
naturii ne strecurăm dintr-o nebuloasă incertă;  
 
prin această lume trebuit-a să călătorim cu toții.  
 
 
 
La borna zero a începuturilor, pământul împânzit fu  
 
de magnifice şi nepătrunse păduri de cedru, eucalipţi,  
 
dafini, tsuga, sequoia, ficuşi-de-cauciuc, conifere,  
 
ferigi arboricole, şi.....câte şi mai câte....  
 
O galerie vegetală pentru mastodonţi, bizoni, karibu, mastodonţi,  
 
elefanţi lânoşi, mufloni, leoparzi uriaşi, antilope Mangalla, mamuţi,  
 
gazele Kob cu urechi albe, pline de graţie şi eleganţă.....  
 
Imperiul preeriilor fost-a cucerit de graminee,  
 
plante cu flori, unele aromatice, altele toxice...  
 
 
 
Cel mai discret, aparent umil, alături de licheni,  
 
s-a ivit muşchiul de pădure, dureros de verde,  
 
smarald noptatic precum umbra arborilor seculari.  
 
 
 
 
 
2  
 
 
 
S-a târât în îmbrăţişarea pământului, invaziv, cucerind totul,  
 
pădurile, suprafeţele aspre ale rocilor, acoperind  
 
procesul de descompunere a arborilor bătrâni, devoraţi de vreme.  
 
Au însăilat adevărate covoare, îngemănând milioane de plantule,  
 
cu haine de ramură de brad, plini de capsule seminifere.  
 
Muşchiul a escaladat munţii, până la mari înălţimi.  
 
S-a prelins ca o târâtoare pe trunchiurile de conifere şi foioase,  
 
pe marginea lacurilor, râurilor, cascadelor; oriunde se infiltra  
 
apa se ivea, în marş lent şi penetrant, această plantă minune.  
 
Treptat a cucerit şi mlaştinile, areale generoase în coasta  
 
câmpiilor, pe lângă şoproane pe ţiglele caselor pretutindeni.  
 
Oferă găzduiri insectelor, fiind pat de încolţire pentru  
 
multe alte plante, adorând ploaia, ceaţa, roua, bruma, zăpada.  
 
Muşchiul este permanent în osmoză cu elementele  
 
naturale, organice şi neorganice, protejând natura şi aerul.  
 
 
 
Lumea te surprinde cu frumuseţea şi capacanele ei.  
 
O, Caliope, visul meu sângerând angoase,  
 
impuls îmi dă şi-mi şerpuieşte abil calea!  
 
De-aş putea, deodat’ , să mă metamorfozez instant, miraculos,  
 
în muşchi de pădure, toţi să mă cunoască aparent  
 
dar să nu mă ştie, să străbat vârstele prin sita fericirii  
 
fără să deranjez pe nimeni, să ating uşure şi extatic  
 
lucrurile fără să mă rănească sau să-mi curme zborul,  
 
să cunosc fericirea, fără balizele necazurilor şi pierderilor!  
 
De fapt, e doar o himeră. Viaţa îmi va rezolva  
 
Totul, iar eternitatea (sigur) nu-mi bate la uşă.  
 
Moartea ne scrijeleşte viaţa întotdeauna de două ori.  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
BILAGONG  
 
 
 
Motto: „Non vide me di me  
 
che vide il vero”.  
 
(Dante Alighieri)  
 
 
 
 
 
Visurile-mi întrupează eleganţa faetonilor,  
 
infuzând speranţa zborului precum aceste păsări acvatice.  
 
Căutând râul orb, evadez din temniţa eternă,  
 
evitând locul opac şi sufocant, străbat Limbul.  
 
Cu fiecaere zi şi noapte urc mai abitir Muntele!  
 
Las deoparte Binele şi Răul, Hadesul şi Câmpiile Elizee.  
 
Copleşit de vremea spaţială, întrevăd avid ochiul de viaţă,  
 
înfiripat şi sorbit în eternul ochi al Universului.  
 
Un time-lapse în spectrul luminii, în intimitatea ei,  
 
spre a deprinde reflexul levitaţiei cu faetonul fotonilor,  
 
tot timpul în umbra futurorum, dorim să accedem  
 
la mirajul Necunoscutului, această creaţie unică.  
 
Tot creaţie unică este şi apa, principiu al vieţii  
 
şi al morţii totodată, pat germinativ insinuat  
 
la baza a tot ce există ; dizolvă, diluează, recompune,  
 
menţinând un echilibru stabil elementelor din natură.  
 
Vitală-i apa din oaze, umbrită de veşnicii curmali;  
 
iezerul sau pârâul de munte, creşe pentru păstrăvi;  
 
râul ori cascada, locul întâlnirilor de amor ale somonilor;  
 
mlaştinilor, pat de nămol pentru mormoloci şi lini aurii;  
 
ochiul plin cu apă de ploaie, vital pentru antilopele bongo;  
 
luminişurile cu gropi de apă din fynbos,  
 
sau jungla africană, pentru socializarea familiilor de elefanţi;  
 
bălţile lăsate de râurile secate, padog de promenadă  
 
pentru hipopotami, bivoli, căprioare, alte necuvântătoare.  
 
Lacurile, oglinzi bifocale multiplicând văluirea cu tremur de smarald  
 
şi cleştar; mările în haine gri-perle pline de ectoplasme  
 
fosforescente vivante - ochiuri animate de lichid translucid;  
 
 
 
 
 
oceanele, chivoacuri supreme de apă ale pământului,  
 
agitate de curenţi, vârtejuri, furtuni şi cicloane,  
 
adăpostind populaţii de vieţuitoare la concurenţă cu oamenii,  
 
(din cosmos privit, Pământul se aseamănă cu un imens ochi de apă),  
 
valul de apă din colţul ochilor, creat de lacrimile  
 
vărsate la necaz, la bucurie, gest de mângâiere,  
 
dezmierdare, speranţă, optimism sau deznădejde;  
 
apa strânsă după ploi torenţiale, în care se scaldă  
 
rândunele şi vrăbii; în care se bălăcesc fericiţi copiii;  
 
lacrimile vărsate pentru iubirea împlinită,  
 
uneori pentru regrete, dezamăgiri, jale sau gelozie...  
 
Atunci când ni se înfăţişează, cu întregul ei armoire,  
 
dragostea nu este doar un cartof fierbinte, fierbinte,  
 
ci un tăciune încins; elongaţia ei se comensurează  
 
în infinte îmbrăţişări drăgăstoase, mii de sărutări.  
 
Ce stranie pare cercetarea rocilor impenetrante!  
 
Când, iată, apare, într-un târziu, picătura miraculoasă  
 
de apă ancestrală, incorporată în cristale albastre de sare !  
 
Zăpezile şi gheţurile veşnice din calotele glaciare  
 
Constituie filoane de apă, criogenate şi compactate:  
 
Şi ce viaţă se zbate şi colcăie în fulgii de zăpadă încremeniţi !  
 
Doamne, şi când te gândeşti că coexistă 125,  
 
de niveluri între noi şi Creatorul Suprem !  
 
Noi, oamenii, jucăm tare de mult, o „partidă de golf”  
 
cu Natura, schimbând inabil crosa putter cu cea driver!  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
NAUTAPA  
 
In memoriam Albert Camus  
 
 
 
 
 
”Andate la: quivi e la porta”:  
 
Amfora cu miere a Soarelui s-a răsturnat.  
 
”Te lucis ante terminum”, penele verzi ale îngerilor  
 
Și diafanele lor pelerine verzi s-au topit în funinginea nopții.  
 
Heket, zeița reînnoirii, alungă caliginem undeva Dincolo,  
 
Dând întâietate eternității, speranței mereu dorminde.  
 
Dunele roșii, în dulcea culoare de safir oriental,  
 
Sub chihlimbarul nisipurilor apar, apoi dispar  
 
Strunind caravana vântului înflăcărat dinspre ocean.  
 
Pojar e-n toate, în aerul aprins, în dalele de alb strălucitor  
 
Ale lacului sărat, pierdut printre curmali și piperniciți smochini.  
 
Narcoza luminii învolburată îmi invadează capul și timpul;  
 
Înaintez de parcă stau, alerg de parcă plutesc în eter.  
 
Dar simțurile nu înșeală ! Viaţa mă colonizează:  
 
Negarea e un zăbranic, deci defenestrez bulele necazurilor.  
 
Ziua asta sepulcrală parcă nu trage draperiile aeriene.  
 
Privesc cu jind torsul tău, mâna molatecă care iubește  
 
Cealaltă Mână, mângâie visător volbura părului și gura.  
 
Ah, sufletul este creat să iubească repede,...prea repede.  
 
Noi oscilăm, beduinule, între iubirea naturală și cea sufletească.  
 
Et ecce: E prea simplu, istovitor doar să te iubesc.  
 
Lenevești, pargoletta, pe terasele de marmură de Carrara  
 
Lăsându-te pradă perlelor căzânde ale cascadei, ai tăi epic tits.  
 
Ador a noastră apropiere languroasă ce deturnează umbra,  
 
Încă n-am schimbat între noi vestitele mireane  
 
Pline de desene ancestrale și tămâieri cu sfânt mir.  
 
Un nou val de efuziune cerească ne inundă, totul arde;  
 
Eu, Narcis, uitându-mă în apara lacustră: ”Cine naiba sunt?”;  
 
”Hai, ce ești; spune suflete clar cine ai fost?”  
 
Narzis, picioarele-ți reci au înghețat parcă apa,  
 
Iar chipu-ți de bijuterie orientală a tulburat izvorul,  
 
Freamătul celulelor tale a stârnit brizanți codalbi.  
 
Încă un val de febră a cerului a scăpat din vale  
 
Alungat de freamătul continuu al oceanului smaraldiu.  
 
Iarba și papirusul ard, coliliile și-au pierdut ciuful.  
 
E i vaggi ne ferien per mezzo 'l nas”.  
 
Și îmbrățișarea ta de odaliscă o aștept numărându-ți pistruii.  
 
Mă gândesc ades la cifra miraculoasă a Cabalei: 2 ;  
 
Întotdeauna vom regăsi cupluri, parte bărbătească cu cea femeiască:  
 
Albină și trântor, ciocârlie și ciocârlan, căprior și căprioară,  
 
Cerb și ciută, cinteză și cintezoi, pistil și stamine (harem)  
 
Leu și leoaică, câine și cățea, vacă și taur, vrabie și vrăbioi,  
 
Căluțul de mare fertilizat necontenit de femela sa...  
 
Dar mai ales comuniunea adamică: femininul şi masculinul.  
 
Gândesc prea mult întrezărind efluviile vibrânde de arșiță;  
 
Narzis, oare de ce vrei să-mbrățișezi soarele, sfidând pojarul ?  
 
Nici țipenie de alte ființe; câmpurile de nisipuri veșnice se-aleargă.  
 
Încerc să te cunosc mai bine, creație superbă, să te-nțeleg...  
 
Orice pom se cunoaște după roada sa;  
 
Nu se strâng smochinele dintre spini;  
 
Nici nu se culeg strugurii din mărăcini !  
 
Poate iubirea noastră a dat prematur în clocot...  
 
Hai, și-om porni spre speratul țărm răcoros;  
 
Îi simt deja prezența: zumzetul valurilor, sarea parfumată a apei.  
 
Sfârșit-a această stază ?... acest baroc ’n’ roll ?  
 
Dragostea nu se poate transforma în supliciu sau tortură !  
 
Înmiită este contopirea trupurilor înfierbântate cu torsul caniculei.  
 
Iată, vara aceasta toridă a dragostei noastre !  
 
 
 
 
 
 
 
Notă: Textele în limba italiană (toscană) consemnate între ghilimele reprezintă citate din ”Purgatoriul” (Divina Comedie) al lui Dante Alighieri, fapt ce conferă poemului o structură ”colaj” asemeni celei exersate de Ezra Pound în ciclul ”Cantos”.  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
FLASHDANCE”  
 
 
 
Motto: ”Lunecau baletistele albe...  
 
Degajări de puternice forme -  
 
Albe, în fața lumii enorme;  
 
Tainic trezind complexul organic -  
 
Albe, stârnind complexul satanic,  
 
Lunecau baletistele albe”  
 
(George Bacovia)  
 
 
 
I  
 
Com' io voliva dicer: Tu m'appaghe”.  
 
Un bestiar de amor virtual ghers îmi dă, mă incită;  
 
Vreau să acced, să redobândesc frumusețea originară  
 
Și să concep înfrigurat corbelarea piramidei emoțiilor;  
 
Ca un geomant constat-am că femeia superbă  
 
Este ocazia dinamică, stimulul așteptat ce-mi dă  
 
Forță și concreteţe împlinirii idealului dragostei.  
 
Este deja secunda care mă-mpinge pe calea de dor.  
 
Creată ai fost ca fiică a zeiței Hathor.  
 
Dacă nu iubești viața-i o leneșă curgere.  
 
II  
 
Surgi e vieni !” Pari o lebădă întrupată din nea,  
 
Înaintând țanțoșă, elegant, spre barre.  
 
Carnația ta trandafirie, tare precum corindonul,  
 
Cu sclipiri de cleștar, pornește de-ndată tăvălugul  
 
Încălzirii; îndoiri de genunchi de alabastru,  
 
Întoarceri domoale sau rapide, pășiri pe vârfuri,  
 
Sărituri intense, arcuiri, aterizări amortizate.  
 
Plie ! Plie ! Plie! Tendu...Tendu !  
 
Adaugi jocul de picioare, degage, lateral, în spate,  
 
Completat abil, petit battement al pașilor zglobii.  
 
În mișcări elaborate, împletiri-despletiri de pași;  
 
(Precum în dansul de dragoste al corbului de mare albastru),  
 
Suprinzător, apoi, grand battement, înalte întinderi,  
 
Într-o amețitoare ritmicitate de aripi de fluture.  
 
Treptat, ataci un pas de deux, parte introductivă dagio.  
 
Antrenezi și degetul mare al picioarelor, rond de jambe,  
 
Pregătindu-te treptat pentru următoarele salturi, frappe  
 
Testezi echilibrul pe vârful picioarelor, în arabesque sau bourree  
 
Trupul demarează o amplă implicare în temă:  
 
Mișcări fine, ușoare, lirice, fluiditate de flamingo, adage;  
 
Te implică în rotire pe un picior, în pirourette,  
 
Te avânți în unduiri rapide, vioaie, pași săltați  
 
Și sărituri ample de antilopă Kongoni, susținând allegro;  
 
Zvâcnești ca o gazelă dik-dik, în grand pirourette;  
 
Instant, te implici în sărituri de antilopă topi, entrechat;  
 
Ori în jete, pointe, mai ales un uimitor rond de jambe,  
 
Tour en l'air, salt de ciocârlie în căutarea astrului zilei:  
 
Turn out determină o mlădiere a picioarelor din șold  
 
Virtuozitatea crește uimitor în decorativa batterie,  
 
Completezi piruetele cu salt de cangur, coupe jete;  
 
Complici dansul, în minunate, săltărețe cabrioles;  
 
Pari un pescăruș sărind jete, de un picior pe altul;  
 
Şi...din nou un antrenament rond de jambe.  
 
Toate segmentele corpului tău intră într-o cascadă de mișcări;  
 
Gingășia, grația ți se împreună într-o splendoare regală.  
 
III  
 
”Asperges me hyssopo, et mundibor;  
 
Lavabis me, el super nivem dealbabor”  
 
Privindu-te, ostenesc adesea de farmec, frenetic  
 
Sub frison romantic, mă prind în săltăreț sakabula;  
 
Ating visurile pierdute, antrenat în jus cruentationis.  
 
Ce alt cuvânt să-mi mai însușesc  
 
Sau să-l mai inventez suav decât : ”Te iubesc!”  
 
Pari învăluită într-o adiere de borangic și libelule,  
 
Cu buzele ardente precum garoafele de Malmaison.  
 
În dans alert îmi pari o altă Jannifer Beal !  
 
IV  
 
”Era gia l'ora che volge il disio...”  
 
Oare bărbații cei pierduți, prea ușori cu duhul,  
 
Ce curte îți făceau sporadic sau temeinic (?!)  
 
Doru-mi de tine mi-apare ca ciupercile după ploaie,  
 
Tremur imperceptibil la vederea-ți și-mi fac etern speranțe.  
 
E timpul ? Mi-am pierdut clipa ? Un pas înapoi ?  
 
Vreau să te-ating cu degetele încărcate de roua surprizei,  
 
Fii Khefri a mea, ce poleiește, sub raze, sufletele.  
 
O, femme innobliable, femme innobliable !  
 
E cert: există o constantă științifică:  
 
Ești frumoasă...prea frumoasă !  
 
(Te invit la un dans în stil twitch).  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Notă: Textele citate, între ghilimele, în italiană (toscană)  
 
sunt din ”Purgatoriul” (”Divina Comedie”) al lui Dante Aligheri .  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Carmen II. De omni scibili... / Tănase Grosu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3737, Anul XI, 25 martie 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Tănase Grosu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Tănase Grosu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!