CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





LECȚIA DE GEOGRAFIE ALTERNATIVĂ inedit fragment din romanul „Colonia”
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
LECȚIA DE GEOGRAFIE ALTERNATIVĂ  
 
inedit  
 
fragment din romanul „Colonia”  
 
In memoriam Elio Vittorini  
 
autorul romanului „Călătorie în Sicilia”  
 
Transfocator: Anno Domini 19..., undeva în capitală  
 
Transfocator: Anno Domini 19..., undeva în capitală  
  
 
  
Mă numesc T sau G sau V (probabil fără importanță) și am vârsta de 5-6-7 ani (amănuntul are totuși însemnătate). M-am născut (este evident) și am copilărit (oare?) într-un cartier mărginaș, „select” și necunoscut sau ignorat „Colonia” („În Cabane”), plin de realism magic și... muncitoresc.  
  
 
  
Amintiri în sepia  
  
La vârsta venerabilă și fragedă de 3 ani (primele inele ale trupului și minții), s-a hotărât (nu știu cine și de ce) să fiu expus unui spectacol ortodox și de cutumă, ceremonialul „tăierii moțului”. Zice-se că toți (care or fi fost aceia?) erau curioși să afle „ce-mi hărăzește soarta”.  
  
Participanții, oaspeții, comilitonii (invitați cu surle și trâmbițe sau ca la „telefonul fără fir”, precum și cei care au venit pentru a fi în ton cu lumea, să se bage în seamă). Presupun că au fost destui, gălăgioși, pupăcioși și mieroși, tunați festiv fie în haine noi, fie de la talcioc, fie cu ce-au găsit prin casă: tata (N), mama (M), nașul (S) și nașa (M) însoțiți, ca o căpușă, de sora ei Tecla, unchiul (?), unchiul (?), mătușa (?), mătușa (?), nenea vărul (?), tanti (țața), soția vărului (?), verișorul (?), verișoara (?), vecinul și vecina (?), superba Florica (soția unchiului Florea) care, alături de mama, erau frumoasele-frumoaselor, părintele parohiei noastre (i-am uitat numele), doctorul Cădere, eventual (se putea altfel?), bunicii din partea tatălui și a mamei (?), gură-cască... Viermuiau printre mesele localului închiriat, împodobit ca o sorcovă, deținut de un mandatar de circumstanță și agreat de mahala.  
  
„Tâta-mare, băiatul!” m-a prezentat „adunării” nașul S, cu oftat grăsos și aranjându-și mustața neagră și groasă ce-i înconjura buza de sus și de jos ca a lui Blutto.  
  
Eu, băiatul ce urma să fiu supus caznelor inutile ale expunerii privirilor unor necunoscuți (pentru mine), eram o ființă cu fața limpede, cu discrete trăsături feminine, timid, tăcut, exagerat de serios, speriat de gurile zâmbărețe, tâmpe, gălăgioase ale mesenilor. Căutam cu ardoare și preocupare brațele mamei. În mintea mea fragedă și inocentă, ca pentru orice copil, singura ființă din lume care mă iubea sincer și necondiționat era MAMA. Ființa ei dragă se pierduse cu firea și aluneca precum o umbră prin mulțimea nedorită și hămesită, personaje gata pregătite pentru asaltul petrecerii.  
  
Tot eu parcă fusesem scos dintr-o vitrină sau dintr-o cutie de păpuși pantalonași crem scurți de velur cu bretele o cămașă pipită pătrățele maro și albe șosete imaculate, sandale cafenii gata să ies bine în poză la semnalul „Uite păsărica!” dar nu aveam fotograf am surprins pe toți cu părul meu bogat buclat bălai împletit în codițe și pamponat cu funde albastre, în mână („Doar e bărbat!”) țineam ostentativ și obligat de adulți, mai fără minte decât mine, un portțigaret de damă în care, ca o scobitoare, era înfiptă o țigară neaprinsă. Deși se specula preventiv, nu mă născusem având căiță pe cap.  
  
Cred că ați intuit „tragedia”: mi-au tăiat cozile, apoi mi-au împins (oare cine?), cu nerăbdare și rânjete conjuncturale, o tavă pe care erau așezate obiecte, respectiv o carte, un creion, o verighetă ș.a. Nu știu cum s-a făcut, dar am înșfăcat pe primele trei, deși mă îndemnau (fiecare după gustul prost sau nătângia sa), cu ochii măriți în orbite, să-mi îndrept atenția și asupra celorlalte obiecte.  
  
După acest inutil și obositor ceremonial, invitații s-au repezit să înfulece (discret, hămesit sau nesimțit) cărnurile și celelalte bucate și salate, de care, pe atunci, habar nu aveam ce sunt, dacă sunt indicate și pentru un copil. S-a degustat și îngurgitat („un pahar 12 sticle”) vinul procurat de la MAT („două boabe de strugure și un car de fân”).  
  
S-au cântat, în falset, cântece de mahala sau irmoase la modă, câteva melodii populare, de către pretinșii talentați și pasionați, în aplauzele și vacarmul asistenței. Spațiul fiind limitat, nimeni nu a îndrăznit să se prindă în hore și sârbe.  
  
Cu limbile împleticite de atâta licoare galbenă și roze, precum și țuica „superioară” din corcodușe și dude, s-au spus snoave, povești (unele caste, altele fără perdea), inclusiv unele vânătorești incitante și parțial neadevărate, dar și unele pescărești abracadabrante (s-ar fi prins pești mari cât statura unui om!).  
  
O femeie corpolentă, piesă de muzeu Madame Tussauds, încerca să-și „resusciteze” moral soțul și de a-l determina să înceteze danțul prelungit, lasciv și atât de strâns, cu o tăntică plină de nuri și cu un râs isteric, de parcă se contopiseră întrutotul ca androginii. Sâcâit, acesta, cu un oftat și abia respirând, îi șuieră: „Lasă-mă, dragă, în pace, acasă noaptea dormi și ziua te odihnești!”  
  
Un comesean, cu serotonina revărsată în cascade de transpirație pe șira spinării și pe chelie, își deplângea mocnit soarta. Un altul, cu capul plin de vin ghiurghiuliu, cu limba împleticită, îi șoptea mucalit „Dă-o, taică, pe bodegi! Dă-o pe bodegi!” Urmau râsete ca niște lătrături gâtuite de câini maidanezi.  
  
Ce mai, a fost tare, al dracului de frumos!  
  
Ceva nu va fi bine niciodată.  
  
 
  
Micul Paradis. Amintiri pastelate  
  
Mama, cu mine de mână, coboram dintr-un tramvai vopsit tare demult în două culori, galben și vișiniu. Măgăoaia, cu reostat, s-a oprit opintit, brusc, scârțâind din toate tablele și șuruburile sale. Ne-am trezit la marginea unei șosele „scăldată în sânge” (după cum se menționa pe atunci în tomurile grele și prăfuite ale istoricilor șoareci-de-bibliotecă). Din aceasta se deschidea, ca o păstaie de mazăre sau ca un fermoar delicat de damă, o stradă dreaptă mărginită de arbori falnici, stradă cu nume de munți ancestrali.  
  
Eram copleșit de șirurile nesfârșite de tei seculari surprinși în floare, ale căror trunchiuri se înălțau ca niște tuburi de orgă și ale căror coroane se avântau progresiv ca niște capiteluri verzi-smaraldii, susținând aparent bolta catedralei cerului.  
  
Simțeam cum parcă levitam, pașii îmi erau încetiniți și destul de împiedicați, copleșit de efluviile și narcoza florilor, flori aparent banale ca niște clopoței galbeni palizi, dar înmiresmați ca plantele mediteraneene.  
  
Copleșiți și veseli, treziți dintr-un vis odorifer, ajunsesem spre capătul străzii. Unde, ce să vezi?  
  
În stânga, se profila zidul înalt și cenușiu al unei cazărmi, de după care întrezăream silueta subțire a unei sentinele (pentru mine era mereu același soldat), cu uniforma neglijent purtată și neîngrijită, cu boneta pe o ureche. Militarul se sălta timid, în vârful bocancilor reciclați, și arunca rapide ocheade spre deschizătura îndrăzneață a bluzelor și rochiilor fetelor și femeilor tinere, doar-doar va întrezări ceva (nu știu și nu eram preocupat la vârsta mea de așa ceva). Se alegea doar cu priviri amuzante din colțurile ochilor și cu zâmbete fără speranță. Într-un final, soldatul își pierdea echilibrul și rușinat se retrăgea plin de zeama lipicioasă și dulce a fructelor albe și roșii strivite ale duzilor ce îmbrățișau zidurile cazărmii.  
  
În dreapta, se zărea o minusculă întreprindere de prelucrarea marmorei albe și colorate, din care se confecționau dale, pavele, stâlpi ornamentali, cruci simple sau sofisticate, dar cu motive primitive. Rareori am observat prezența vreunui lucrător pietrar ori a vreunui client.  
  
Două linii de cale ferată limitau capătul străzii, protejat de o barieră cu manevrare electrică. Din când în când treceau trenuri sau staționau marfare având atașate zeci de vagoane cu siluete uzate și prăfuite, vopsite într-un maro-roșcat murdar. De multe ori, după ce locomotivele cu aburi, zgomotoase și pufăitoare, se decuplau, îmi perindam privirea spre marcajul vagoanelor indescifrabil, din deschiderea lor desprinzându-se, sub efectul mișcării bruște sau a vântului, ghemotoace sau scame mari de lână albă sau colorată; uneori prin crăpături se prelingeau sile de grâu și secară. Trenurile veneau dinspre regiunile mănoase ale țării și erau direcționate fără greș spre Est. Peste linii, vara, aerul valsa în volute sau vârtejuri fierbinți precum valurile mării în hulă. Ah, duhoarea copleșitoare de motorină cu care erau îmbibate traversele. Fără trecerea trenurilor din stânga în dreapta și din dreapta în stânga locul părea din altă lume (No man’s land), în care nu se întâmpla nimic, ca într-un tunel al timpului.  
  
Față în față cu punctul lucrativ era, pe partea cealaltă a căii ferate, un canton. Părea părăsit, căci niciodată nu am observat vreun cantonier sau acar ieșind să întâmpine trenurile sau să verifice macazurile.  
  
Dincolo de cantonul CFR, pe sute de metri se înșiruiau fără rost stive masive de steri de lemn, mai uscate sau încă mustind de sevă, însemnate cu benghi colorat pentru deosebirea categoriilor de calitate. Printre acestea, mișunau, răscolind talașul și tina, tot felul de indivizi interesați să cumpere, să vândă sau să încarce căruțe trase de cai sau camioane. Doamne, mirosul de rumeguș se insinua în straturile de aer purtând o mireasmă greu de uitat ca și cea a pâinii scoase abia din cuptor.  
  
Dincolo de toate acestea știam că undeva locuia neasemuita mea mătușă, tanti Ionica.  
  
 
  
Stop-cadru.  
  
Amintiri. Reverie. Eu. Mama. Tramvai. Șosea. Stradă. Tei. Miresme de nard. Cazarmă. Sentinelă. Zid. Duzi. Femei. Fete. Atelier de marmură. Canton. Cale ferată. Barieră. Locomotive. Marfare și vagoane. Lână. Cereale. Vest. Est. Depou de lemne. Alt drum.  
  
 
  
Simplă filozofare. Va urma  
  
Mai departe, până în Colonie, pe mine și pe mama ne aștepta panglica unui alt drum nepietruit, după depășirea căii ferate. Drum ce părea că duce undeva în zare, aparent straniu spre o lume văzută cu binoclul întors, unde se profilau, grupate și posomorâte, zeci de barăci din lemn, ce aminteau de cele din Siberia sau de pe șantiere.  
  
Oricând în fața noastră se deschide un drum, o cale, o uliță, o stradă ori o șosea, șerpuite, drepte sau ramificate, care vin de undeva și se îndreaptă spre altundeva. O rețea nesfârșită de drumuri precum cea a nervilor din corpul uman. Pornim cu încredere la drum, de voie-de nevoie și sperăm că la celălalt capăt vom ajunge undeva și ne așteaptă cineva.  
  
Nu punem aici „fin” povestirii noastre.  
  
 
  
 
  
18.05.2019 Tănase Grosu  
  
 
  
 
  
 
Referinţă Bibliografică:
LECȚIA DE GEOGRAFIE ALTERNATIVĂ inedit fragment din romanul „Colonia” / Tănase Grosu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3060, Anul IX, 18 mai 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Tănase Grosu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Tănase Grosu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!