CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Eseuri >  





Eseu - Când m-am întors Acasă…
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Când m-am întors Acasă…  
 
Motto: “Acasă este (şi) zona magică în care pierd timpul, beau ceai în linişte şi visez cu ochii deschişi în nopţile albe, înstelate. Acasă este contextul, suportul pentru momentele în care sunt eu cu mine.”  
 
De obicei, vara este perioada şi anotimpul vacanţelor şi concediilor când, cei care sunt acasă, pleacă în excursie iar alţii, plecaţi departe de casă şi de cei dragi, se întorc acasă, cu mult drag, dor şi, chiar, nostalgie!...  
 
Da, acasă, ce bine, ce plăcut, ce frumos este acasă!...  
 
Acasă, unde te aşteaptă şi îi găseşti pe cei dragi ai tăi, acasă unde te poţi odihni, reface, reculege şi îţi poţi reîncărca bateriile; acasă unde îţi poţi (re)veni în simţire şi (în) trăire, în felul normal, natural şi firesc de a fi, trăi şi vieţui!...  
 
Dar, în fond, ce înseamnă, pentru mine, acasă?!...  
 
În acest context, merită reţinut şi subliniat faptul că sunt mulţi oameni care aleg să îşi schimbe domiciliul, iar unii fac asta destul de des, de plăcere sau de nevoie, mutându-se în alte oraşe/ţări, la mulţi kilometri depărtare de locul în care s-au născut şi au crescut.  
 
Existenţa opţiunilor mi se pare un lucru minunat, pentru că oferă ocazia unor noi începuturi, este un mod prin care poţi să-ţi urmezi pasiunea sau iubirea, să fii stăpân pe viaţa ta şi să te eliberezi de anumite condiţionări.  
 
De multe ori mă întreb însă cum este să fii un hoinar care se mută de colo-colo în lumea mare, fiindu-i dificil să mai spună unde este acasă.  
 
Este locul de unde vii sau locul în care te-ai stabilit? Este un concept căruia îi dai „refresh” în funcţie de prezent sau este ceva stabil, pentru totdeauna? Mai este şi problema persoanelor dragi, care nu se mută o dată cu tine, ci rămân despărţite de distanţă.  
 
Pe de altă parte, cred că a te deplasa de colo-colo îţi dă un sentiment plăcut, cel puţin pe moent, de libertate, fiindcă nu te mai simţi constrâns de un loc anume, ci eşti ca o pană purtată de vânt, uşoară, fără constrângeri, cel puţin, la un moment dat.  
 
Dar, totuşi, cred că este o stare efemeră, un sentiment fragil şi trecător!...  
 
Cu toate că, mă gândesc că devii, atunci, mai detaşat de lucrurile materiale şi înveţi să păstrezi mai ales în suflet chestiile la care ţii, alături de persoanele de care îţi este dor.  
 
Dincolo de stresul schimbării, noile situaţii de viaţă te fac mai vigilent, mai prudent, mai matur, îţi dau un curaj al cărui gust nu este cunoscut celor prea “stabili” ori „statornici”.  
 
În altă ordine de idei, despre acasă se poate vorbi, desigur, la mai multe niveluri: continent, ţară, regiune, oraş, cartier, stradă, apartament etc.  
 
Însă eu mă refer la nivelul acela ultim, intim, pe care fiecare dintre noi în poartă în suflet. Pentru că până la urmă, fiecare avem o acasă, fie că este un spaţiu unde deja locuim sau unul după care tânjim.  
 
Pentru mine, acasă are o semnificaţie, dincolo de cea spirituală, şi una foarte materială.  
 
Acasă este acolo unde îmi ţin micile mele posesiuni – hainele, cărţile, micile comori - unde mă simt confortabil şi în siguranţă, unde ştiu locul şi rostul fiecărui obiect.  
 
Acasă înseamnă spaţiul acela plăcut în care mă întorc obosit, dar entuzismat din călătorii. Paradoxal, cu cât mă plimb mai mult, cu atât mă ataşez mai mult de acasă, pentru că aici este locul de care mi-este drag şi dor, atunci când sunt plecat.  
 
Dor de casa mea, de camera mea, de patul meu, de baia mea, de străzile familiare, de limba mea.  
 
Îmi place siguranţa unui locşor al meu unde pot să-mi las rădăcinile, să plec în lume şi să ştiu că dacă mă întorc le găsesc tot acolo, intacte.  
 
Acasă este şi zona magică în care pierd timpul, beau ceai în linişte şi visez cu ochii deschişi în nopţile albe şi înstelate.  
 
Acasă este contextul şi suportul pentru momentele în care sunt eu cu mine.  
 
Acasă se formează acolo unde sunt oamenii la care ţin, este starea care ia naştere în prezenţa unor persoane apropiate, familiare, care îmi dau un sentiment de siguranţă, de libertate de a fi cum simt, cum vreau.  
 
De-asta, Crăciunul şi Paştele au o aromă atât de plăcută de acasă, pentru că prietenii plecaţi prin locuri depărtate se întorc şi bucuria de a fi cu ei creează o atmosferă de acasă în sărbătoare. Pentru că acasă este mai frumoasă când ai aproape oamenii dragi!...  
 
Şi, totuşi, în loc de concluzii – un epilog: Am stat de vorbă în ultima perioadă cu tineri români stabiliți de ani buni în străinătate.  
 
Unii locuiesc în Europa, alții în Australia sau America. Au plecat atunci când nu aveau decât 6-7 ani, însoțind mamele și tații care munceau din greu acolo. Acum, ei au terminat liceul și urmează cursurile facultăților din țările în care au ajuns.  
 
Părinții lor, cu multe lacrimi ascunse în suflet, au ales să-și recupereze demnitatea furată în țară, aceea de a fi tratați ca oameni și considerați după valoarea lor, părăsind locurile unde s-au născut și refăcându-și viața pe unde au putut. Nu au plecat afară ca să se îmbogățească neapărat.  
 
Decizia a venit mai degrabă ca un răspuns la umilința de a nu putea oferi un trai decent acasă, lor și familiilor pe care și le-au întemeiat.  
 
Sărac în țară bogată, românul a trebuit să-și facă un rost. Frica de a nu putea oferi copiilor lui un viitor normal și responsabilitatea față de ei l-au împins să ia drumul străinătății. Am întâlnit oameni de înaltă ținută intelectuală și morală, specialiști în IT, medici cu familii și copii mici, care, atunci când în sistemul de sănătate se făceau angajări conform schemei „la șapte posturi libere angajăm o persoană”, au preferat României Occidentul, deși știau că vor trăi numai dintr-un singur salariu acolo.  
 
Alții au hotărât să rămână în țară, alături de părinții lor bătrâni, dar se cunosc foarte multe cazuri, mai ales în mediul rural, unde copii excepționali nu au putut fi susținuți material în educația lor, iar abandonul școlar și ratarea profesională au devenit o realitate incontestabilă în România zilelor noastre.  
 
Biserica, bunăoară, nu i-a părăsit nici pe unii, nici pe ceilalți. Pentru cei rămași acasă au fost desfășurate programe cu anvergură națională, dintre care „Alege școala!” este de cea mai mare notorietate.  
 
În diasporă, Biserica și-a făcut din nou datoria. Păstrarea tradițiilor, a limbii și a credinței a constituit preocuparea permanentă a Patriarhiei Române prin implicarea tinerilor aflați în străinătate în viața comunităților parohiilor românești, organizarea periodică de tabere pentru tineret în România pentru ca aceștia să-și cunoască rădăcinile din care se trag.  
 
Identitatea de credință și neam, educația religioasă a tineretului creștin-ortodox reprezintă prioritățile pastoral-misionare la nivelul parohiilor din țară și străinătate, sublinia Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în mesajul transmis, anul trecut, în prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Duminica românilor migranți.  
 
Căci, dacă este să ne referim, în cele ce urmează, în primul rând la identitatea noastră spirituală, altminteri, strict legată de cea culturală şi naţională, vom afirma, reţine şi susţine faptul că, dimensiunea spirituală a identității este una fundamentală, esențială!...  
 
Identitatea spirituală și culturală este cea care își pune cu adevărat pecetea specifică, unică asupra identității personale a omului, dar și asupra identității mai largi, a unei comunități mai extinse, locală, regională sau națională.  
 
Printre şi între altele, identitatea/apartenenţa noastră spirituală este singura cu adevărat relevantă, elocventă și definitorie, și chiar dacă există și se vorbește de caracteristici genetice comune ale unor grupuri etnice compacte din anumite regiuni geografice, luând în considerare amestecarea în timp a neamurilor și a popoarelor, a devenit inactuală și dovedită păguboasă susținerea vreunei teorii a purității de rasă la nivel de popoare în formele actuale de organizare în structuri statale.  
 
Prin urmare, identitatea naţională a unui neam sau popor este un dat istoric, adică o însuşire înnăscută, o realitate asumată, cuvenită în mod natural unei comunităţi etnice!...  
 
Cu alte cuvinte, limba română și credința creștină românească, autentică, sunt componente fundamentale ale ființei și identității poporului român!...  
 
De aceea, negarea a uneia din aceste componente reprezintă, de fapt, un atac asupra identității poporului roman, deci, implicit, şi un atac la adresa “casei” noastre!...  
 
În altă ordine de idei, m-am tot gândit cum ar răspunde la întrebarea: „Ce înseamnă acasă pentru mine?” cineva care a plecat din România în Spania prin 2004, fiind în clasa I; când a venit criza în anul 2009 s-a mutat cu familia în Italia, iar viitorul se anunța, în continuare, plin de surprize.  
 
Știu. Este o întrebare grea, la care nu se poate ori nu se putea răspunde altfel decât cu o lacrimă în colțul ochilor.  
 
Răspunsul a fost acesta: pentru mine, Biserica înseamnă reîntoarcerea Acasă.  
 
Fiindcă ea știe să fie în preajma celor care au nevoie de alinarea singurătății, ea aduce prin slujbele din fiecare duminică și sărbătoare limba română pe buzele și în inimile multora, ea dă puterea de a trăi pe mai departe, în țări bogate și prospere, cu dragul şi dorul de România în suflet şi în inimă!...  
 
În altă ordine de idei, eu unul, de fiecare data, când m-am întors Acasă, m-am întors la sursa şi resursa vieţuirii mele, la locul plin de linişte, reculegere şi reîncărcare, spirituală şi sufletească, la izvorul gândirii, trăirii şi simţirii fireşti, sănătoase, normale, naturale, veritabile, adevărate şi autentice!...  
 
Cu alte cuvinte, atunci când m-am întors, Acasă, m-am întors la sevă, esenţă, izvor şi rădăcini, mai exact spus, m-am (re)întors la Dumnezeu!...  
 
Aşadar, până la urmă, pentru mine, cel puţin, Acasă însemană (re)întoarcerea la Dumnezeu, Neam, Ţară şi Biserică!...  
 
Altminteri, de multe ori, mă simt, mă aflu în ipostaza “fiului risipitor şi rătăcitor” care se (re)întoarce Acasă, unde este reabilitat şi restaurant de către Tatăl/Părintele său, şi unde se simte atât de bine căci, până la urmă, chiar, absolut nicăieri nu este ca Acasă!...  
 
De aceea, haideţi, oameni buni, să ne (mai) întoarcem, până mai avem unde, adică, Acasă!...  
 
Stelian Gomboş  
 
https://steliangombos.wordpress.com/  
 
Referinţă Bibliografică:
Eseu - Când m-am întors Acasă… / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3098, Anul IX, 25 iunie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!