CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Eseuri >  





VISURI NEÎMPLINITE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
“Odată ce ai încercat zborul, vei păşi pentru totdeauna pe pământ cu ochii ridicaţi spre cer, acolo unde ai fost şi vei dori mereu să te întorci” (Leonardo da Vinci).  
  
După slava şi măreţia lui Dumnezeu, după priveliştea lumii, după minunile naturii, nimic nu este mai interesant, mai măreţ, mai vrednic de luarea aminte decât zborul. Zborul, după zicerea autorilor celor mai vestiţi, este adevărata povestire şi înfăţişare a întâmplărilor neamului omenesc; el este visul măreţ al omenirii. În această privire atât de importantă, zborul, trebuie să fie, şi a fost totdeauna, visul de căpetenie al popoarelor şi al fiecărui om. Cine nu a visat că zboare? Cine nu ar dori să zboare precum pasărea măiastră? Cele mai înalte izbânzi, cele mai slăvite fapte nu vedem oare că s-au îndemnat prin visuri măreţe? Ostaşul vede în avionul de luptă înălţimea şi adevărul strategiei militare, dar şi speranţa izbânzii mult aşteptate; filosoful vede în zbor urcuşul duhovnicesc lăuntric, dar şi pricinile neştiinţei, a superstiţiei şi a întunericului.  
  
Doi tineri, doi camarazi, doi prieteni, Jianu Nicolae şi Popa Ştefan. Anul 1992, prevestea pentru noi o deschidere spre piscurile înalte ale unei cariere militare împlinite. Nae şi Fane, amândoi urcam treptele Academiei de Înalte Studii Militare din Bucureşti, amândoi făceam primii paşi în această instituţie de elită a Armatei României. Eram tineri cu gradul de locotenent-major. Pe parcursul anilor de studii am fost colegi de bancă, la bine şi la greu. Am cunoscut oameni deosebiţi, profesori, profesionişti şi specialişti ai tuturor domeniilor militare, în special în aviaţia militară, oameni de o înaltă ţinută academică, cu vocaţie, dăruire, pasiune, cu dragoste şi deosebit respect faţă de profesiunea aleasă. Nu voi destăinui nume ale acestor somităţi în domeniul ştiinţelor militare, tocmai pentru a nu supăra pe nimeni, dar nu pot să nu-l amintesc aici pe domnul comandor Gheorghe Anton, şeful Facultăţii de Aviaţie, un om cu o minte sclipitoare, modest, având sinceritatea unui copil şi sensibilitatea unui înţelept. Pentru că Nae nu mai este printre noi, îmi revine mie sarcina să aduc mii de mulţumiri tuturor profesorilor, acestor oameni minunaţi care au pus tot sufletul pentru ca noi să fim pregătiţi a duce mai departe gloria aripilor româneşti. Mulţumiri din suflet pentru toţi aceşti temerari ai iniţierii în tainele ştiinţei militare.  
  
La examenul de licenţă, a venit şi şeful Statului Major al Aviaţiei Militare, de atunci şi într-o pauză, cum Nae era mai îndrăzneţ, m-a pus să ţin de şase şi el a aruncat o privire asupra mapei şefului Aviaţiei. Era o schemă a structurii Aviaţiei Militare cu dreptunghiuri la fiecare funcţie, iar în interiorul dreptunghiului era scris în creion numele celor care după 15 ani avea să ocupe funcţiile respective. Nici mai mult nici mai puţin, unde credeţi că figura Nae? În căsuţa cea mai de sus, adică funcţia de şef al Aviaţiei Militare, iar eu figuram la şeful operaţiilor. A fost una dintre zilele fericite ale vieţii lui; m-a strâns în braţe şi a spus: „Vom fi şefi Fane, trebuie să ţinem aproape unul de altul”. Visul lui Nae avea să fie spulberat de producerea catastrofei aviatice de la Tuzla, cu o aeronavă de tipul AN-2, din ziua fatidică de 5 iulie 2010, eveniment aviatic în urma căruia şi-a pierdut viaţa 12 militari aparţinând Forţelor Aeriene şi Forţelor Navale. După absolvirea Academiei de Înalte Studii Militare (actuala Universitate Naţională de Apărare „Carol I”), destinul vieţii a dorit să ne despartă, eu am păşit pe poarta Regimentului 57 Aviaţie de Vânătoare din Com. Mihail Kogălniceanu, jud. Constanţa, iar Nae avea să-şi desăvârşească instrucţia în zbor la unitatea militară de elită a Aviaţiei Militare, Aerodromul Deveselu, Caracal.  
  
De fapt, Nae a fost omul care şi-a prezis moartea, pentru că în Academia de Înalte Studii Militare, în una din pauze, a făcut următoarea destăinuire: „Popică, tare îmi este teamă că într-o zi se va alege praful de mine, voi fi spulberat în toate cele patru zări. Spune tu că le ai cu credinţa ortodoxă, ce se va întâmpla atunci cu sufletul meu?”. Mai mult, în ziua când m-am hotărât să ies în pensie, i-am dat telefon şi i-am spus că vremea noastră a trecut, dar Nae mi-a spus: eu rămân să îndeplinesc visul!  
  
Comandor (rz.) Ştefan Popa  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
VISURI NEÎMPLINITE / Ştefan Popa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2134, Anul VI, 03 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Ştefan Popa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Popa
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!