CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





URMELE PAȘILOR MEI
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Când trec prin fața casei în care am copilărit, nu am nicio tresărire aparte, trec pe lângă ea ca pe lângă oricare altă casă. O casă veche, cam dărăpănată, nici nu ştiu dacă sau cine locuieşte în ea. Nu mai e casa mea. Casa mea, casa unde am copilărit e aici, aici, în sufletul şi în creierul meu, neuitată, cu sunete şi mirosuri, cu sufletul celor patru generaţii care au respirat aerul ei: bunicii mei, părinții mei, noi şi copiii noştri. Acolo sunt treptele călduţe pe care stăteam vara, după sculare, pe jumătate adormit, cu o cană de cacao în mână şi încercam să-mi feresc ochii de lumina soarelui. Oare ce gândeam atunci, acolo, privind vrăbiile, ascultând zgomotul râului acoperit de zgomotul bucătăriei în care mama pregătea deja prânzul? Oare mă gândeam la ceva sau stăteam doar așa, semi-adormit, semi-treaz, aşteptând poate să se întâmple ceva, ceva nedefinit, nedefinit ca şi dorinţele mele.  
În casa mea, casa pe care o port în suflet, trăiesc şi azi împreună cei vii şi cei morţi. Nimic nu s-a schimbat, totul a rămas dăltuit în stânca timpului, bunica şi bunicul, mama şi tatăl meu, fraţi, verişori, mătuşi, unchi, vecini, prieteni, intră şi ies pe poarta mare de lemn, intră în curtea răcoroasă acoperită cu viță de vie, Îi aud cum vorbesc, cum râd, cum se ceartă câteodată. Văd cum aduceam de la piaţă lubeniţa mare pe care o coboram cu găleata în fântâna cu apă rece ca gheața, aceeaşi fântână în care vărul meu mai mic a aruncat odată pisica să vadă dacă ştie să înoate. Scoteam lubeniţa, câteodată cu greu, fugea, nu voia să intre din nou în găleată s-o ridicam, îi era teamă, ştia ce o aşteaptă, ştia că cuţitul o s-o spintece cu un pârăit şi o s-o împartă în felii groase pe care le mâncam în mijlocul curţii, curgea zeama rece şi dulce pe bărbia noastră de copii, râdeam, eram roşii de la o ureche la alta. Râdea şi bunica, râdea şi mama, pe urmă măturau seminţele împrăştiate prin curte, până a doua zi, altă lubeniţă, altă distracţie.  
Hortensia din colțul curţii a existat acolo dintotdeauna, aș crede că întâi a existat hortensia şi în jurul ei s-a construit casa. Așa cum de când mă ştiu în gradină creşteau roşiile mari şi dulci, le culegeam calde seara când veneam de la scaldă, flămânzi, rupeam franzela albă fără s-o tăiem, muşcam din ea, din brânza tare şi din roşia zemoasă. C-așa mănâncă copiii vara, ne spunea în glumă mama, dar nu trebuia să ne spună, nu ne-am imaginat mâncare mai bună decât pâinea asta proaspătă cu brânză şi cu roşii din gradină.  
Dacă trec pe lângă casa copilăriei mele şi mai uit la ea cât e de dărăpănată, acoperişul plin de muşchi, n-am cum s-o simt ca a mea. Casa mea de pe strada cu tei mirositori, cu frunză lată, cu râul la câţiva paşi depărtare, casa cu strada măturată de ţigănci guralive la crăpatul de ziuă, cu trotare cu şanţ din piatră de râu pe care-l curăţam de buruieni cu un cuțit rupt primăvara şi-l văruiam să fie frumos de 1 Mai era cu totul altfel. Casa mea din oraşul meu pe care cu greu îl mai recunosc și pe el dar îi recunosc dealurile pe care ne cățăram şi ne rostogoleam la vale prin iarba grasă şi câteodată urzici, dealul unde ne puneam pe burtă şi „gâdilam” greierii cu un pai în găurile lor până ieşeau afară, pe urma îi lăsam să trăiască, nu erau buni la pescuit. Pe o latură dealul avea o râpă abruptă ce cobora prin pădure. Coboram de-a lungul pârâiaşului într-o lume de vis. Acolo era locul nostru secret în care ne adunam şi spuneam povești, povești despre noi şi isprăvile noastre pe care nu le-am făcut niciodată, dar în mintea noastră erau la fel de reale ca şi copacii din jur, ca şi pârâiaşul. Povesteam, înfiorându-ne cum o să vină Râpu, banditul care a scapăt din închisoare şi bântuia prin păduri, poate chiar în locurile astea, poate a băut apă din pârâiaş chiar aici unde stăm noi acum, poate acum o să apară… Acolo, lângă pârâu, eram în acelaşi timp şi indienii lui Winnetou şi Huckleberry Finn şi Cireşarii. Aici, în râpa asta tainică, lângă pârâu, mi-am construit mai târziu, în visurile mele, adăpostul din piatră şi lemn şi am trăit ca un pustnic, vânând cu arcul şi culegând fructele pădurii, până când într-o seară ploioasă, la ușa colibei a apărut o fată, fata aia frumoasă căreia n-am avut niciodată curajul să-i spun că o iubesc, a apărut udă şi înfrigurată, am primit-o fără o vorbă în cocioaba mea, am lăsat-o să se încălzească la focul din vatră şi i-am gătit o supă fierbinte. Pe urmă am vrut să mă duc să dorm afară, sub vreun copac, s-o las singură, dar m-a apucat de mână, mi s-a uitat adânc în ochi şi m-a rugat să rămân. M-a sărutat şi am adormit fericit. Știam că în seara următoare o să vină din nou, udă și înfrigurată la ușa colibei mele, o s-o las înăuntru, o să-i dau supă…  
Colțul ăsta a fost colțul nostru de vis, în care am visat că suntem cine nu eram dar am fi vrut să fim, mai târziu ne-am adunat acolo să fumăm pe ascuns, după aia mâncam mere verzi şi frunze de măcriş să nu ne simtă părinții. Le mestecam în linişte, erau acre şi tari, stăteam unul lângă celălalt, mestecam şi ne uitam la munţii încă cu zăpadă pe vârfuri, cel rotunjit ca un spate de dinozaur, cel colţuros şi înalt din spate. La poalele dealului, un câmp albastru-violet de brânduşe. Numai acolo creşteau așa de multe la un loc. Cine ştie de ce, poate reginei brânduşelor i-a plăcut locul, umbros şi liniştit şi şi-a răsturnat sacul. Poate…  
În mintea şi sufletul meu totul a rămas așa cum a fost, nimic n-a reuşit să altereze ceva. În fiecare colţişor din casa, pe fiecare piatră de pe stradă, pe fiecare cărare de deal pe care am călcat am lăsat o urmă. Fiecare urmă a fost o întâmplare, a fost o întâlnire, o lacrimă, un zâmbet, o durere sau o victorie, toate una după alta, fără să se repete, fiecare un unicat, un șir de paşi de la început până în clipa în care se vor opri definitiv. Un timp, din când in când, câte cineva o să le mai desluşească, până se vor şterge. Până se vor șterge definitiv. Urme…doar urme…urmele paşilor mei…  
  
Referinţă Bibliografică:
URMELE PAȘILOR MEI / Stefan Kellner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3499, Anul X, 30 iulie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Stefan Kellner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stefan Kellner
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!