CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Prietenul meu Carol
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Prietenul meu Carol este cel mai bun prieten al meu. Suntem de aceeaşi vârstă, suntem în aceeaşi clasă şi stăm în aceeaşi bancă. Prietenul meu Carol e bun la toate. Și la citire şi la aritmetică şi la muzică, desen sau lucru manual. Sunt foarte mândru de prietenul meu Carol. Într-o zi, prietenul meu Carol s-a supărat pe mine fiindcă n-am vrut să-i dau nişte bile de sticlă. Mi le dăduse cu două zile înainte şi acum le vroia înapoi. Nu se face. Mere, pere în panere, ce se dă nu se mai cere. A plecat îmbufnat şi a zis că nu mai vorbeşte cu mine niciodată. Am fost foarte trist şi am strigat după el că i le dau dar nici măcar nu s-a întors. A mers mai departe şi m-a lăsat ţintit locului aproape cu lacrimi în ochi. A doua zi i-a spus tovarăşei învăţătoare că ar vrea să se mute cu altcineva în bancă dar ea n-a vrut. Așa că am rămas cu el alături şi după pauza mare i-am pus pe pupitru cele cinci bile. Le-a băgat în buzunar şi mi-a zis să mergem în curte să ne jucam. Am fost bucuros că le-a primit şi că sunt din nou cel mai bun prieten a lui Carol. Pe urmă totul a fost ca înainte de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.  
La sfârşitul anului Carol a luat premiul întâi cu coroniţă. Am fost iarăşi foarte mândru de el. Eu stăteam cu mama pe una din băncile puse în curte pentru festivitate şi mama m-a întrebat de ce nu învăţ şi eu ca el, să fiu şi eu premiant. Dar Carol nu învaţă mai mult decât mine. De fapt programul lui e ca şi al meu fiindcă mai toate le facem împreună. Nu ştiu de ce el ştie de toate şi eu nu. Cred că prietenul meu Carol e mai deştept decât mine. Uneori învaţă chiar mai puţin şi totuşi ia note mai bune.  
Tatăl lui Carol e muncitor la fabrica de mobilă unde tata e maistru. Se cunosc şi se respectă, uneori beau bere împreună. Când mă duc pe la ei, mama lui ne dă cacao cu biscuiţi. Ador cacaua cu biscuiţi făcută de ea. Trebăluieşte toată ziua în bucătărie şi totul e ca scos din cutie. Mama lui Carol nu lucrează ca mama mea care e funcţionară la fabrica unde lucrează şi tata. Poate de aia cacaua ei e mai bună, fiindcă are timp şi răbdare s-o facă cum trebuie. La ei în bucătărie, unde îşi face şi Carol lecţiile, pe perete e o pânză brodată pe care scrie: „Curat şi bine aranjat, faci din colibă un palat”. Alături e un calendar bisericesc. La noi nu putem pune pe perete așa ceva fiindcă tata e membru de partid. Nici la biserică nu avem voie să mergem iar pomul de Crăciun îl facem pe ascuns. Acasă la Carol, de Crăciun, totul miroase a scorţişoară şi a brad. E așa de frumos încât aș vrea foarte mult ca nici tata să nu fie membru de partid.  
Când e frumos afară şi ne săturăm de joacă, stăm pe vreo bancă sau jos pe iarbă şi povestim vrute şi nevrute. Sunt o grămadă de lucruri pe care nu le ştim, de exemplu cum se fac copiii. Sau facem planuri de viitor. Carol va fi inginer şi eu voi fi maistru ca tata şi vom lucra împreună. El va fi şeful meu. Uneori spunem nişte povești inventate şi fiecare îl crede pe celalalt chiar dacă am spune că azi noapte am fost pe Marte. Așa e între prieteni. Ce contează dacă am fost sau nu, dacă noi o credem, înseamnă că am fost. Pe urmă vorbim despre fete şi ne-am hotărât că niciodată n-o să ne împrietenim cu vreuna. Poate doar ca să ne ajutam la lecţii dar nu mai mult. Și n-o să ne însurăm niciodată. Asta e sigur ca moartea, cum spune bunicul. Iar când o să fim mari o să câştigăm bani mulți şi o să ne cumpăram cele mai frumoase biciclete.  
  
***  
  
Astăzi am fost pentru prima dată la un chef adevărat. Unul din alea care încep la șase seara şi ţin până dimineaţa fiindcă părinții nu sunt acasă. Eu sunt singur dar Carol a venit cu o fată. Una urâţică şi pirpirie dar lui Carol îi sticlesc ochii când se uită la ea. Toată seara au dansat împreună de parcă numai ei erau acolo. La zece a trebuit s-o ducă acasă şi când a venit înapoi la chef era numai zâmbet. Mi-a spus că a sărutat-o când s-au despărţit şi că eu habar n-am ce minunat e. Carol are puțină mustaţă, mie de abia îmi mijeşte şi în ultimul an el a crescut cu un cap mai mare ca mine. Nu-i mai place să povestim aiureli ca înainte, acum îi e gândul doar la fete. Nu prea îl înţeleg de ce.  
Mai nou sunt aproape tot timpul singur sau cu alţi băieţi. Cu Carol nu se mai poate vorbi. E mai tot timpul cu pirpiria, în pauze, după scoală, se duc la film împreună. La filme fără cowboys, fără indieni, se duc la nişte filme la care un om normal n-ar avea ce căuta. Așa că merg singur la film. Nu prea îmi face plăcere fiindcă după aia n-am cu cine comenta cele văzute. Odată l-am întrebat de ce nu mai vine cu mine şi mi-a zis că numai ţâncii se duc la așa soi de filme şi că pirpiriei îi plac alt gen. N-am prea înţeles şi i-am zis ce gândeam despre fată. Odată l-am văzut că se înroşeşte de furie şi îmi întoarce spatele. Exact ca atunci cu cele cinci bile de sticlă.  
Vreo câteva luni căile noastre s-au despărţit. Eram pentru el ca oricare altul din clasă, nici mai mult, nici mai puțin. După câteva luni însă am început să-l înţeleg, când pentru prima dată şi nu înţeleg de unde a venit, m-am uitat pe ascuns, m-am uitat altfel decât până atunci la o fată. S-a uitat şi ea la mine şi din uitatul ăsta au ieşit întâi primele vorbe pline de zâmbete pe care le-am schimbat vreodată cu vreo fată, au ieşit prima ținere de mână şi primul sărut. Cum spunea Carol, a fost minunat. Cele două fete erau prietene, așa că am început iarăşi să mă văd mai des cu Carol. Două perechi ce mergeau mai peste tot împreună, la film, la plimbare, la chefuri. Ne jucam de-a familiile, fetele chiar ne aduceau câteodată prăjituri făcute de ele. Pe urmă ne-am transformat amândoi, acum aveam altă statură, aveam puțină barbă, au urmat alte fete, alte cercuri de prieteni, alte visuri de viitor. Carol s-a dus la Politehnică, eu m-am făcut profesor. N-o să fie şeful meu, dar la asta nu ne-am mai gândit nici unul, nici celălalt. La facultate ne-am mai întâlnit prin cămine, pe la discotecă. „Ce mai faci?” „Bine, tu?”. Când plecam acasă la sfârşit de săptămână sau în vacanțe, ne căutam şi plecam împreună. Uneori făceam blatul că bani nu prea aveam nici eu, nici el. Sau dacă pleca numai unul dintre noi, îi aducea pachet cu mâncare şi celuilalt. Eram doar prieteni.  
  
***  
  
Vremea a trecut, multe s-au schimbat în lume. Alt regim, alte cerinţe, alte posibilităţi. Amândoi suntem însuraţi. Eu am doi copii şi predau la un liceu în oraş. Carol e manager la fabrica de mobilă pe care au cumpărat-o nişte străini. Soția lui e o femeie superbă şi elegantă, sunt o pereche minunată. Nu au copii şi cred că nici nu doresc să aibă. Și-au făcut o casă cât un palat undeva în cartierul select, au maşină frumoasă şi scumpă, călătoresc mult în străinătate. Eu sunt fericit când mergem cu cortul cu copiii undeva la marginea vreunui râu şi pescuim sau împletim coroniţe din frunze şi pipirig. Am nişte copii minunaţi şi o soţie care îmi e cel mai bun prieten. Ce pot să îmi doresc mai mult.  
Nu de mult am avut întâlnirea de zece ani de la terminarea liceului. Ne-am întâlnit cu toţii, foşti colegi cu sau fără soţiile lor. Ne-am amintit de vremurile de școală, exagerând prostiile pe care unul sau altul le-a făcut. Pentru o clipă am fost din nou copiii de altă dată, toți egali. Apoi momentul a trecut şi s-au creat două tabere: într-o parte a mesei manageri, directori, oameni de afaceri, la cealaltă ceilalţi. Din colțul în care stăteam am auzit ce s-a povestit despre case, maşini, excursii, conturi de bancă, scoli în străinătate. În colțul nostru despre copii, scoală, reţete de mâncare. A fost oarecum trist. Nu că noi n-am fi avut, aveam suficient, mai mult nu ne trebuia. Nu că eram invidioşi că ei au mai mult. Nu, ne bucuram pentru ei că s-au ajuns. A fost trist fiindcă banul ne-a separat, a separat prietenii de-o viață. Avem atâtea amintiri comune, atâtea întâmplări care ne leagă, suntem pentru câteva ore împreună şi totuşi două tabere separate la două parţi de masă comună. Aș fi vrut să vorbesc cu Carol dar am simţit că ar putea fi un moment penibil dacă l-aș deranja din discuţiile pe care le purta, așa că am lăsat-o baltă. M-am întors către soţia mea şi în minte mi-au venit cei doi copii care au rămas acasă şi m-a cuprins o fericire uriaşă care compensa totul. Când s-a terminat întâlnirea, ne-am luat rămas bun fiecare de la fiecare, mai călduros sau nu, după cum am fost unii cu alţii când am fost elevi. Când a venit rândul să mă despart de Carol, mi-a întins mâna oarecum distant şi a trecut la următorul. Mi-a venit să-l scutur şi să-i spun privindu-l direct în ochi: „Ai fost cel mai bun prieten al meu”. Dar n-am făcut-o. Cred că n-ar fi înţeles.  
  
Referinţă Bibliografică:
Prietenul meu Carol / Stefan Kellner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3261, Anul IX, 05 decembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Stefan Kellner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stefan Kellner
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!