CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Perspectivă
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
Când a murit bunica, m-au trimis ai mei la cimitir să duc de mâncare la gropari. Aveam vreo paișpe ani. În locul unde trebuia îngropată bunica fusese cu mulți ani în urmă înmormântată mama ei, străbunica mea. Când am ajuns, tocmai scoseseră rămăşiţele străbunicii şi pe marginea gropii era o grămadă de oase, ce mai rămăsese din ea. Acum, așa cum vă povestesc pare un pic sinistru, dar era o vreme minunată şi cimitirul era plin de pace. Grămada de oase nu-mi spunea nimic. Erau doar oase. Unul mi-a spus: ia-le măi şi bagă-le în sacul ăla de hârtie să le punem la loc după ce se termină. Le-am strâns, le-am cercetat cu atenţie, erau ca şi scheletul care atârna de un suport în sala de ştiinţe naturale de la scoală. Am luat bucata cu bucata şi le-am pus în sac. La urmă m-am uitat cu curiozitate la craniu şi cu grijă, parcă era un bibelou, l-am pus şi pe el. Niciun gând, nicio tresărire n-am simţit atunci când am făcut asta. Auzisem eu povești despre străbunica dar erau povești așa cam cum era Alba ca zăpada sau Cenuşăreasa. Nu era un personaj real. Nu pentru mine. N-am făcut nici cea mai mică legătură între oase şi un om, nu străbunica mea, un om. Moartea nu-mi spunea nimic încă, era doar o frază: a murit cineva.  
Când a murit bunica mea, n-am realizat că a murit. Nu atunci, imediat. Am participat la tot ritualul înmormântării cumva absent, realizând că s-a întâmplat ceva foarte trist, așa de trist încât mama, mătuşile, unchii, aveau lacrimi în ochi. Am realizat că totul era în negru, că trebuia să vorbim încet, să nu râdem, dar faptul că a murit nu l-am simţit ca pe o despărţire. Era încă acolo de parcă dormea, nu realizam că în curând n-o s-o mai vad. Niciodată. Atunci n-am realizat, dar după aceea cu atât mai mult. I-am simţit lipsa în toate. În vocea blândă şi mucalită, în felul în care spărgea cele două ouă ca să-mi facă papară atunci când vedea că ce s-a gătit la prânz nu mi-ar place, i-am simţit pur şi simplu lipsa. Lipsa din casa, din curte, cu mătura în mână măturând strada, cu câteva verdeţuri din gradină dând de mâncare la cele câteva găini ale ei. Abia atunci mi-am dat seama că ea umplea tot spaţiul din jur, cu vorba şi prezența ei. A fost primul meu contact cu moartea. Nu cu o moarte filozofică ci cu una reală, o dispariţie definitivă a cuiva drag. Cu trecerea timpului absența ei a devenit tot mai evidentă ca apoi, cândva, să dispară către asimptota uitării, lăsând în urmă doar gânduri, amintiri frumoase, fotografii îngălbenite, întâmplări povestite în familie.  
Când a murit mama, am plâns fără lacrimi. Am ştiut că a murit, am ştiut că n-o s-o mai văd niciodată. Am stat lângă sicriu ca să nu pierd nicio clipă din puţinul timp care mi-a mai rămas. Am simţit că mi se frânge inima atunci când au băgat-o sub pământ. Am ştiut acum ce la bunica n-am ştiut de la început, că greul de abia acum a început. Și nu m-am înşelat. Îmi venea s-o întreb tot felul de mărunţişuri care, atunci cât a trăit, păreau neimportante. Îmi venea s-o sun la telefon așa cum o sunasem mereu, s-o întreb cum îi merge, cum se face mâncarea aia pe care ea o gătea așa de bine şi nu de puţine ori mă trezeam cu telefonul în mână ca apoi, încurcat în proprii mei ochi, să-l pun înapoi în furcă cu uriaşa tristeţe că vocea ei a amuţit pentru totdeauna. Sunt atâtea lucruri pe care nu le ştiu despre mine: cum am fost la naştere, unde e maternitatea unde m-am născut? Îmi aduc aminte că mi-a povestit de zeci de ori toate astea dar au trecut pe lângă mine ca adierea vântului de vară. Acum aș asculta-o şi aș sorbi fiecare vorbă, fiecare informaţie, cât de puţin importantă, cine ştie când aș vrea s-o ştiu şi nu va mai fi posibil. A dispărut cu totul, cu râsul, cu dojenile, cu iubirea ei pentru mine. Cu tot ce aș fi putut afla despre copilăria mea.  
Când au murit primii colegi de-ai mei de școală, am realizat pentru prima dată că nu sunt nemuritor. Când a murit bunica, n-am ştiut ce e aia moarte, când a murit mama am zis că așa e normal, cândva părinții mor, dar când îţi mor colegii de aceeaşi vârstă cu tine, stai o clipă şi reflectezi ce ai făcut în viața asta, ce ar trebui să faci de acum înainte, cât timp mai ai, cât timp ți-a mai rămas? Când îţi mor colegii, prietenii de aceeaşi vârstă cu tine, cu moartea fiecăruia dintre ei mai moare o bucățică din tine. Deodată moartea devine aievea, cotidiană, prezentă. Nu e o frică, e doar conştientizarea unei certitudini pe care mai demult o neglijai. Nu e o obsesie, e o încercare de a te obişnui cu faptul că va veni. Și vine o vreme când cu fiecare zi câştigată ai dobândit o mică victorie. Uneori te miri şi tu de ea. Ştii că sfârşitul o să vină, dar speri că n-o să vină azi. Poate mâine, dar până atunci încă mai trăieşti.  
  
 
Referinţă Bibliografică:
Perspectivă / Stefan Kellner : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2932, Anul IX, 10 ianuarie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Stefan Kellner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stefan Kellner
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!