CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Șatra
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
Când treceau pe stradă cu coviltirele peticite clătinându-se pe căruţele trase de cai înzorzonaţi cu ciucuri roşii, mamele îşi trăgeau copiii de mână şi încuiau porţile cu trei zăvoare. În faţă mergea miliţianul, escorta ţanţoşă a alaiului ăsta gălăgios. Roţile scârţâiau, căini murdari alergau tăcuţi pe lângă căruţe, doar ochii căutau îndrăcit prada, vreo coajă aruncată, un rest de şoric de la vreo slănină râncezită. Copii desculţi, numai în cămăşuţe, murdari, ce-şi ştergeau nasul în mâneca ruptă, alergau printre căruţe, nepăsători, roşii în obraz de frig, dansau în jurul miliţianului și-i scoteau limba. Miliţianul ridica palma grea să-i pocnească dar nu-i ajungea, erau sprinteni puradeii, obişnuiţi să dea şi să fugă, să înșface şi să se facă nevăzuţi.  
- Nu-i bate, coane, că-s şi ei copii amărâţi, mâncaţi-aș. Îs şi ei copii, se joacă, nu-i băga în samă. Miliţianul nu zicea nimic. Demnitatea lui nu-l lasă să se ia în gură cu ei și ştia că imediat ar sări muierile cu fustele lor înfoiate, colorate ţipător în tonuri de roșu, cu dinţi de aur în gură şi părul împletit în cozi groase prinse cu şnuruiri, unele cu sânul afară şi cu copilul de ţâţă agăţat într-o maramă mare de lână, toarsă de ele, atârnată de gât. Nu, menirea lui era să-i conducă în afara oraşului, pe câmpul de lângă râu, să-i conducă repede până nu apucă să se împrăştie prin urbe la ciordit, că după aia nu-i mai strânge. Să-i conducă lângă râu să-şi adape caii, cai frumoşi cu burţile rotunde, îi erau dragi că şi el venea de la țară, ştia ce-i aia un cal bun.  
Clopoţeii de la urechile cailor se auzeau tot mai departe. Pe la porţi, câte o femeie îndrăznea să-şi scoată capul şi s-o întrebe pe vecină:  
- Or plecat?  
  
- Or plecat,  
  
răspundea vecina şi atunci se deschideau iarăși porţile, copiii alergau iarăşi la joacă fără să mai asculte ce strigă mamele după ei. Se zvonea că şătrarii fură copii şi îi pun să cerşească. Că s-au văzut copii blonzi printre ei, de unde de altundeva dacă nu de furat.  
- Aici vă puneţi! Să nu vă prind prin oraş! Se-aude?  
  
- S-aude generale, cum să nu. Aici om sta până om muri de foame. Cum să ne hrănim muierile, cum să ne hrănim puradeii dacă nu umblăm după muncă. De când e seminţia noastră am făcut căldări, mă înţelegi dumneata coane, am dat cu barosul ş-am întins arama. Atâta ştim. Dacă nu ne laşi să căutam muşterii, să căutăm ţăranul care are nevoie de o căldare, de un cazan de răchie, cum crezi dumneata c-o să trăim?  
  
- Treaba voastră, da‘ să nu vă prind!  
  
- Uite, hai să bem un ţoi împreună că oameni suntem şi noi, nu balauri. Și ne-om înţelege cu toate alea.  
  
- Unde-ați ascuns galbenii?  
  
- Care galbeni coane, noi suntem oameni săraci. De-am avea aur te-am cumpăra pe matale şi te-am pune pe capră să mâi căruţa bulibaşei. Da avem ceva argint, n-ajunge?  
  
- Dă-l încoa! Dar dacă aud că aţi ciordit, vă bag la bulău, se-aude?  
  
- S-aude împărate, cum să nu s-audă. Aţi auzit mă, fără ciordeală! Le-am spus coane, le-am spus, ai auzit şi matale că le-am spus.  
  
Se înserase. Miliţianul a plecat de mult, peste şatră s-a lăsat liniştea. Erau obosiţi şi flămânzi. Copiii stăteau pe jos cu spatele proptit de roţile căruţelor, nu mai aveau chef de zburdat. Femeile au dezlegat oalele şi cratiţele atârnate de coviltir, le-au umplut cu apă din râu şi acum fierbeau mămăliga şi tăiau carnea. Multă carne. Bărbaţilor lor le trebuia putere să bată fierul şi să facă copii. Mulţi copii, să aibă de unde să piară și să aibă de unde să rămână ca să aibă grijă de femei, de ai bătrâni, să preia datinile, meseria. Doar potăile cu blana miţoasă şi plină de scaieţi erau în focuri. Mirosul de mâncare îi înnebunise, umblau pe lângă femei, aruncau femeile cu pietre după ei, fugeau cu coada între picioare şi veneau din partea cealaltă din nou. Le mai arunca câte una o bucată de seu, vreun os că şi căinii ăştia erau a lor, ca şi caii, ca şi copiii.  
Flăcăii au dezlegat caii de la căruţe şi i-au lăsat să pască pe pajişte. Priveau cu pizmă la ce făceau bărbaţii. Din coviltirul cel mai arătos, patru bărbaţi cărau, învelită în pături, de parcă ar fi fost sfintele moaşte, nicovala. Nicovala era sfântă, nu putea oricine s-o lovească, trebuia întâi să fii trecut prin ucenicie pentru asta, să ştii să faci totul, de la pregătit vatra din lut, de la făcut mangalul până la făcut focul în vatră şi suflat în foc cu burdufuri din blană de oaie până focul e bun ca să topească metalul. Numai după aia aveai voie să baţi arama.  
Nicovala era adusă din generaţie în generaţie pe drumurile din India, se oţelise cu trecerea timpului de nu rămânea nicio urmă pe ea când o loveai cu ciocanul. Da, nicovala era sufletul şatrei. Pe ea au întins moşii şi strămoşii lor fierul şi cuprul pe care l-au topit întâi în mangalul încins, pe care l-au turnat apoi în forme de argilă, în lingouri pe care le-au întins, lovind câte trei unul după altul cu baroase grele, l-au întins în table subţiri. Și când căldarea era deja croită o loveau mărunt jur împrejur, cu ciocane ţinute în untură de porc să nu ruginească, ciocane care băteau arama lovitură lângă lovitură ca nişte bănuţi strălucitori.  
Când zorile s-au ivit a doua zi, şatra era deja în picioare. Mirosul de pâine caldă umplea aerul umed şi rece. Bărbaţii îşi dezbrăcaseră cămăşile albe și se spălau în răul rece, femeile dădeau de mâncare la copii, la căini, la alea câteva păsări pe care le aduseseră cu ei în coşuri de răchită. O nouă zi şi şatra se golise. Meşterii au luat drumul satelor, drumuri prăfuite până în vârful dealurilor cu pruni unde ţăranii arvuneau câte un cazan de ţuică sau o căldare mare, cu pirostii, în care să fiarbă în toamnă marmelada de prune. Luau meşterii căldări vechi pe preţuri de nimic, căldări de aramă, că arama era scumpă. Topeau cuprul din căldările vechi şi făceau altele noi, strălucitoare, pe care le vindeau întreit. Erau bucuroşi ţăranii, erau mulţumiţi şi meşterii.  
O viaţă liberă, mereu pe drumuri. Le plăcea șătrarilor. Până venea iarna. Atunci era rău. N-aveau unde sta la căldură. Tăiau lemne din pădure, focul nu se mai stingea. Se uitau cu jind la orăşenii care stăteau de Sfântul Crăciun în camere calde, lângă brad.  
Se săturaseră şătrarii. Au vândut prin sate galbeni şi şi-au cumpărat case. Case sănătoase cu gospodărie, gradină cu verdeţuri şi coteţe pentru porci, şi-au construit lucrătoare, atelierul unde topeau şi întindeau arama. Și-au săpat fântâni şi s-au pornit pe lucru. S-au obişnuit repede cu binele, cu căldura şi curăţenia, s-au înţeles cu vecinii, bărbaţii erau pricepuţi şi veseli, reparau prin vecini, femeile făceau curăţenie prin casele domnilor. Copiii mergeau la scoală, se căsătoreau între ei, la nunţi scoteau şiragurile de galbeni din ascunzișurile știute numai de ei şi le puneau la gâtul fetelor de se aplecau de greutate. Bărbaţii se îmbrăcau în pantaloni băgați în cizme lustruite, cămaşă albă cu mâneci bufante şi laibăr cu nasturi de argint care sunau când dansau. Și dansau cu foc, își pocneau cu palmele cizmele până nădușeau. Puneau mese întinse cu fețe de masă scrobite, pe ele felii groase, rotunde de pâine făcută în cuptor peste care puneau farfuriile. În ele mâncau întâi supa cu tăieţei tăiaţi subţire ca firul de păr, supă de găină grasă în care pluteau ochii galbeni de grăsime. Pe urmă se punea pe masă purcelul rumenit pe care socrul mare îl rupea şi-l împărţea, beau ţuică fiartă cu boabe de piper în ea şi râdeau. Râdeau şi vorbeau în limba neamului lor pe care au adus-o împreună cu nicovala cea veche şi ciocanele ţinute în untură de porc.  
Cei tineri s-au obişnuit repede. Bătrânii plângeau după vremurile tinereţii lor şi mâncau la nunţi separat, aşezaţi pe perne puse pe verandă, cu picioarele încrucişate sub ei, în față măsuţa cu picioare de-o şchioapă pe care au cărat-o atâtea veacuri cu ei sub coviltir. Bătrânele mergeau mai departe zi de zi să strângă vreascuri şi urzici în traista mare si veche şi făceau focul în cuptorul vechi, aşezat lângă cuptorul de aragaz. Dar încetul cu încetul au murit şi cu ei multe din obiceiurile şatrei. Doar limba a mai rămas un timp. Copiii au mers la scoală şi au uitat-o de tot. Pe stradă lumea nu le mai spunea şătrari ci vecini. Și-au cumpărat maşini şi televizoare, au învăţat alte meserii, arama n-o mai întindeau. Mulți au plecat. Meseriaşi buni şi pricepuţi, au plecat prin străinătăţi, au învăţat limbi străine, s-au întors schimbaţi, din şatră n-a mai rămas decât amintirea şi aia cât să umpli poate două pagini de caiet de scoală. Atât a rămas. Și nicovala. Nicovala a rămas acolo în curte fiindcă a fost prea grea ca s-o arunce. Acum stă un ghiveci cu muscate roşii pe ea. Roşii şi bogate ca fustele înflorate ale străbunicilor lor.  
  
 
 
Referinţă Bibliografică:
Șatra / Stefan Kellner : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2865, Anul VIII, 04 noiembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Stefan Kellner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stefan Kellner
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!