CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Fotografia în sepia
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
M-am uitat la fotografia aia veche pe care erau patru persoane. O femeie, un bărbat și doi copii. O fată și un băiat. O fotografie veche în sepia, pe spate doar numele fotografului: „Studio Gross și fiul”. Patru necunoscuți pe o poză de când lumea. Cât de veche o fi? După culoare cred că are peste o sută de ani. Cel puțin după îmbrăcăminte, după frizură. Am găsit-o într-un sertar la noi acasă, în casa în care am crescut, printre zeci de poze din copilăria mea. Or fi rude de-ale noastre? O fi doar vreo fotografie rătăcită? Nu mai am pe cine să întreb. Mama a murit, la fel și mătușile și unchii mei. Vor rămâne pentru mine doar patru persoane pe o fotografie îngălbenită găsită într-un sertar și atât. Fără nume, fără istorie. Ce trist. Acum nu demult, o sută de ani e un timp atât de scurt pentru istorie, acum nu demult erau patru oameni vii, poate o familie, cu viața lor, cu problemele lor, cu fericirile lor. Părinți care s-au bucurat de nașterea celor doi copii, care au avut grijă de ei, care au muncit ca să-i hrănească, copii care s-au jucat așa cum ne-am jucat și noi în copilăria noastră, au fost la școală, au avut prieteni. Și acum? Nici n-au dispărut de așa mulți ani și nimeni nu-și mai aduce aminte de ei.  
Au fost oameni obișnuiți ca milioane de alți oameni obișnuiți. Altfel rămânea ceva despre ei în vreo carte de istorie, în vreun manual școlar, pe vreo placă de marmură cu litere negre prinsă cu patru bolțuri de bronz pe vreo casă memorială. Dar n-a rămas. Poate vreun nume pe vreo cruce de marmură în vreun cimitir. Poate nici atât, poate doar un mormânt năpădit de bălării. O generație care a fost și nu mai este, pentru care copii au plâns și au ținut parastase, pentru care nepoții au povestit că bunicii lor au fost așa bunici buni, despre care mai departe nu mai știe nimeni nici măcar cum îi chema. „Studio Gross și fiul” Singurele urme a patru vieți de acum mai bine de o sută de ani, care au iubit, au urât, au dansat la nunți, au avut vecini, au avut prieteni. Toți duși și ei, pe cine să mai întrebi?  
Mă uit la poză cu atenție, încercând să găsesc măcar o asemănare cu mine, cu ai mei, să încerc să reconstitui cât de cât istoria vieții lor. E greu să văd vreun amănunt pe poza asta veche. Parcă recunosc câte ceva dar îmi dau seama că e doar subiectivismul dorinței mele de a afla ceva despre ei. De fapt nici nu știu de ce mă interesează așa de mult. Dacă aș fi văzut poza asta undeva, la cineva, probabil că nici nu m-aș fi uitat atent la ea. Dar așa, găsită într-un sertar de birou în casa părintească, mă face să cred că poate aste patru persoane din fotografie sunt oameni din care se trage sângele meu. Ce s-o fi întâmplat cu ei? Au trăit mult, au trăit puțin? Cum au murit? Câte întrebări fără răspuns.  
Am luat o lupa și am ieșit afară la lumina zilei și m-am uitat cu atenție încă o dată la fotografie. Am căutat o trăsătură cunoscută, poate un nasture pe care l-am mai văzut cândva la vreo haină a bunicilor, poate o pălărie care seamănă cu pălăria veche de când mă știu care stă agățată de un cui din șopron. N-am găsit nimic, doar granulele mărite ale hârtiei fotografice care îmi rânjea răutăcios: „Studio Gross și fiul”. Parcă ar fi vrut să spună: noi i-am cunoscut, i-am văzut, noi i-am imortalizat. Tu n-o să afli niciodată cine au fost.  
Am stat îndelung la masă cu poza în mână fără să mă mai uit la ea. O învârteam doar așa, inconștient, pe față și pe dos, o puneam înapoi pe masa, o mângâiam și iar o luam în mână. De ce mă chinuie oare sa aflu ceva despre ei? Fiindcă au existat, fiindcă au fost oameni cu chip și suflet, oameni care au trăit așa cum am trăit și eu, împreună cu sora mea și cu părinții noștri. Care au avut o viață ca și noi. Poate că au trecut, așa ca și noi, prin toate fazele banale și obișnuite ale vieții. Au fost la școală, s-au căsătorit, poate copiii au avut copii la rândul lor, au fost veseli, triști, bolnavi și la urmă au murit așa cum o să murim și noi. Și poate că, uitându-mă la ei, la poza lor, am realizat că și noi avem o poză în patru, ca și ei. Și poate fiindcă am realizat că cineva, peste o suta cincizeci de ani, o să găsească poate poza noastră într-un sertar de birou și n-o să mai poată afla cine am fost noi, cu toate că și noi am trăit.  
  
 
  
  
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Fotografia în sepia / Stefan Kellner : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2619, Anul VIII, 03 martie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Stefan Kellner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stefan Kellner
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!