CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Ateist ?
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
"Susțin că amândoi suntem atei. Eu doar cred mai puțin cu un zeu decât tine. Când vei înțelege de ce îi respingi tu pe ceilalți zei posibili, vei înțelege de ce îl resping eu pe al tau."  
Stephen Roberts  
  
  
Credința mea n-are nevoie de biserici. Credința mea are un dumnezeu al tuturor, fără biserici, fără sinagogi, fără moschei. Credința mea e într-un dumnezeu fără o reprezentare, fără un lăcaș, fără un timp. A existat înainte ca prima moleculă să explodeze la facerea lumii noastre și o să dăinuie după ce ultima moleculă se va comprima într-o ultimă gaură neagră finală. Dumnezeul meu e peste tot, în mine, în tine, în orice vierme sau elefant. Dumnezeul meu e sufletul meu, al tău și al oricărei ființe și fără bucățica asta de dumnezeu, sufletul, corpul nostru n-ar fi decât o mașinarie fără simțuri, un obiect.  
Credința mea nu are dogme, nu are reguli, doar regulile pe care sufletul nostru ni le șoptește. Fiindcă regulile nu le face un dumnezeu, regulile le fac oamenii și regulile astea au dus cruciații către Ierusalim, au făcut ca oameni să se arunce în aer luând cu ei copii nevinovați, au născut aroganța unui popor ales, au făcut pogromuri. Nu, dumnezeul meu nu judecă, nu pretinde, nu se răzbună. Nu așteaptă să-l venerăm, să îngenunchiem în fața lui, să ucidem în numele lui.  
Eu cred că sufletul meu, sufletele noastre fac parte din dumnezeul omniprezent și cred că ne-a fost împrumutat temporar atâta timp cât trupul nostru va respira. Și cred că ne-a fost încredințat ca să învețe el de la noi, din experiența noastră, din clipa de când am văzut lumina zilei până când vom fi din nou țărână. Să învețe tot ce știm, tot ce simțim, tot ce trăim. Și toată experiența asta s-o acumuleze, din om în om, din ființă în ființă, din generație în generație, îmbogațind inteligența divină. Și sunt puține reguli pe care sufletul le impune, sunt reguli ale iubirii față de alte suflete, să nu ne facem rău unul altuia cu bună știință. Niciodată. Și asta o simți, o simți atunci când ai încălcat regula, o simți ca pe o durere în suflet, durere care ți se suie în ochi sub formă de lacrimi, nu-ți lasă corpul să doarmă în liniște, iți apasă pieptul ca o piatră. Unii o simt, alții nu. Sunt mulți, foarte mulți care platesc obol unei biserici sau alteia care promite iertarea unor greșeli făcute. De ce după? De ce atât de des?  
Eu cred într-un dumnezeu ce nu cunoaste granițe, culoare, orientare. Nu te judecă și nu te îndeamnă la ceva. Te lasă să-ți găsești drumul singur, viață după viață către iubire. Mama Tereza și Hristos l-au găsit poate și dacă există o Nirvana, atunci sufletele lor ne privesc de acolo. Poate și altii pe care noi nu-i știm, poate mulți alții. Poate și sufletul nostru cândva.  
Eu cred într-un dumnezeu fără biserică și fără preoți. Biserici ce vor putere și preoți ce propovaduiesc și nu respectă. Chiar un singur preot pedofil și o singură sutană mincinoasă e prea mult. Și un predicator plin de ură în umbra minaretului e prea mult. Nimeni nu e perfect, nimeni nu e în totalitatea lui bun sau în totalitatea lui rău. Aș dori să fiu liber să cred ce vreau, fără amenințări și fără frică. Dar nu-i ușor și indiferent ce faci, ce zici, ești prietenul cuiva și dusmanul altuia în același timp. Și asta nu din cauza vreunui dumnezeu ci a unei dogme. Fiindcă ucigași fanatici se aruncă în aer în mijlocul unor nevinovați care cred în același dumnezeu ca și ei. În același dumnezeu, nu în altul. Nu, nu e dumnezeul care îi îndeamnă, e dogma și cei care au făcut-o pentru putere. Putere asupra vieții și morții unora care poate nevinovați, omoară alți nevinovați fiindcă așa e scris. Cine a scris? În numele unui dumnezeu, oricare ar fi el au murit oameni, s-au rupt prietenii, s-au interzis iubiri. În numele unui dumnezeu s-au dus războaie, s-au făcut reguli rigide, s-au ascuns adevăruri. S-au distrus cărți, biblioteci, s-au creat alte bibliteci cu mărturii pe care nimeni în afara unei biserici nu are voie să le afle. Au avut loc schisme din dorința de putere, a fost manipulat adevarul au fost create adevăruri false.  
E în firea omului să vrea putere, e firesc. Fără asta nimeni nu ne-ar mai îndruma, nimeni nu ne-ar mai conduce. Dar limitele sunt depășite de mulți, mult prea mulți. De mulți care vin și pleacă prin istorie. Doar bisericile rămân. Rămân puternice și veșnice. Nu că ar acapara averi, asta poate nu mă supară așa de tare, dar ma îngrozește că ne acaparează sufletele. Le acaparează și le pervertesc, încercând să le modeleze așa cum vor, cum vor cărțile lor sfinte pe care și pe alea le interpretează după cum le convine. Și noile biserici cladite în umbra ruinelor vechilor spitale neîncăpătoare și straiele cusute cu aur care iau ochii nenorocitului zdrențuit care soarbe vorbele crezând că dacă le soarbe și hainele lui se vor preface cândva nu în straie înzorzonate, doar în straie normale, fără petice.  
E greu să fii bun, nici nu știu de fapt exact ce înseamnă asta. E așa de subiectiv să faci ceva pe care altul s-o considere ca o faptă bună. Cruciatul a fost cu siguranță mândru când a înfipt sabia în inima dușmanului de altă credință, așa cum mândru a fost cel ce a luat cu el, trăgând capsa bombei de la brâu, câteva zeci de oameni nevinovați. Ca să ajungă ca rasplată într-un rai. Un rai inventat ca o bomboană colorată oferită unui copil. Dacă ești cuminte și faci ce-ți spun, o primești. Un rai pentru cei cuminți, un iad pentru ceilalți. Alb și negru. Intransigent, fără nuanțe de gri.  
 
  
Am scris deja atât de critic încât îmi pare mie însumi că din spatele cuvintelor mele răzbate ura când de fapt am vrut să scriu despre iubire. N-am vrut să sune așa, chiar dacă sună, fiindcă nu e așa. Fiindcă credința, credința sinceră e un balsam pentru suflet. E un pilon de care să te legi atunci când ești la greu. Indiferent de credință. Fiindcă indiferent de ce spune sau nu spune, oricare dintre noi e un pic credincios, chiar și ateii. Așa cum cred că sunt și eu. Doar că dumnezeul meu n-are nume. Dumnezeul meu e în același timp Dumnezeu, Alah sau Iahve, un dumnezeu al tuturor, care e cu noi și în noi, care comunică cu fiecare dintre noi printr-un limbaj al simțurilor și nu ne cere nimic. Nici să-l slujim, nici să-l adoram, nici măcar să credem în el. Și pentru asta, îmi ajunge să fim doar noi doi, eu și el, fără vreun intermediar ca translator.  
  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Ateist ? / Stefan Kellner : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2489, Anul VII, 24 octombrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Stefan Kellner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stefan Kellner
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!