CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Carti >  





LA MARGINE DE LUME - roman
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
    
  
   Motto: 
  
    ” Ceea ce contează cu adevărat 
  
   este ceea ce crezi.” 
  
    Dan Brown 
  
   Cap. XVIII - SCENARII 
  
    
  
   Cristina era obișnuită să se folosească de orice bărbat pe care și-l dorea, fie pur si simplu pentru plăcerile sale erotice de moment, fie pentru a-și rezolva anumite probleme pecuniare. Nici nu concepea ca Tiberiu să nu-i intre în pat, pentru a se bucura atât de prezența lui, cât mai ales pentru a-i demonstra Veronicăi în caz că va afla (dacă ea își va dori să afle), că orice bărbat inclusiv soțul ei, nu poate rezista farmecului său, nici chiar la cei actuali patruzeci de ani. 
  
   Avea tot timpul să creeze acest scenariu îndată ce lucrările vor fi introduse în execuție. De ce nu, poate mai scotea și ceva reduceri din prețul solicitat. O avea ea banii necesari, dar i-a adunat cu mari riscuri. Câte intrigi a trebuit să țeasă până să-i intre în poșetă. Prioritar pentru ea era să-i testeze fidelitatea față de Veronica. Dacă îi va descoperi cea mai mică slăbiciune, nimic nu o va mai opri să-și îndeplinească planul. Doar nu întâmplător l-a ales când s-a gândit cui să-i încredințeze executarea lucrărilor sale. Erau nenumărate alte societăți de confecții metalice în București care puteau să i le facă și de ce nu, la prețuri mai accesibile. Dar una era a lui Tibi cel de la Ateneu. Încă de pe atunci l-a plăcut, numai că la data aceea s-a întâmplat ca lui să-i placă mai mult de Veronica, decât de ea. 
  
   - Va vedea domnul Tibi cu cine are nu întâmplător o relație ”comercială”, își spuse Cristina zâmbind. Nu știe cu cine se pune. Când eu doresc ceva, chiar îmi doresc și nimic nu-mi va sta în cale să nu-l obțin, își spunea ea în gând. 
  
   Așa s-a întâmplat și cu postul de șef de cabinet. Reușise să devină o simplă angajata a Ministerului Învățământului tot printr-un aranjament bine gândit și rezolvat în stilul său personal: 
  
   - Eu doresc ce tu poți să-mi dai, în schimb îți ofer ce tu nu poți avea. 
  
   La început a fost o simplă referentă într-un birou onest. Asta până când a fost numit un nou subsecretar de stat, un bărbat trecut de cincizeci și cinci de ani, dolofănel, cu o ceafă ca de taur, fost inspector șef al Secției de învățământ în județul Teleorman, care dorea ca șefa de cabinet să-i fie fidelă, nu să fie cineva dintre subordonatele ”fostului”, membru al altui partid politic, momentan aflat în opoziție. 
  
   Sub acoperirea unui concurs oficial pentru ocuparea postului, s-a prezentat și Cristina gata pregătită pentru orice compromis, numai ca ea să fie câștigătoarea. Cel care îi înlesnise prima accedere în cadrul ministerului, bine deservit cu tot ce și-a dorit de către Cristina, fiind coleg de partid cu noul șef, i-a construit adhoc acesteia o carte de vizită care i-a întredeschis portița de intrare la un ”interviu” în biroul bossului. Cât i-a trebuit Cristinei să-l determine pe domnul subsecretar de stat, ca ea să fie aleasă și trecută în capul listei de priorități? La cum arăta fizic față de cum arăta el și la ce a lăsat să se înțeleagă că va fi între șef și subordonată, o înțelegere deplină, nu a mai existat nicio problemă de a obține postul, chiar dacă pregătirea sa profesională nu o recomanda pentru acea funcție. Pe atunci era ceva mai tinerică cu vreo doi anișori. 
  
   Veronica după discuția cu Tiberiu din seara când a aflat de Cristina că și-a făcut apariția la sediul firmei, nu a stat indiferentă. Știa precis că nu l-a căutat întâmplător. Cunoscând-o atât de bine în cei trei ani de facultate în aceeași grupă, pe deasupra și prietene, a înțeles că ea urmărește ceva, dacă apare în viața lor după atâția ani de absență. 
  
   La terminarea facultății, cele trei prietene Veronica, Aurelia și Cristina, o perioadă au ținut legătura între ele. Veronica nu a putut să nu sesizeze invidia Cristinei pentru postul repartizat direct în cadrul facultății, fără niciun concurs. Ea a rămas în universitate ca preparator, Cristina ajungând undeva printr-o comună din apropierea Bucureștiului, ca profesor suplinitor. Nici măcar titulară pe post nu era. Criteriile de departajare au fost notele de la absolvire și de la lucrarea de licență. 
  
   Acum Cristina avea ocazia să-i arate colegei sale că se poate promova în viață și după alte criterii, nu numai după cele ale performanțelor profesionale pentru care trebuie să ”tocești” trei ani de zile tot ce se preda, plus lecturile suplimentare ajutătoare. În pofida faptului că trecuseră atâția ani, aroganța și caracterul său, făcuseră din ea o fire răzbunătoare, chiar dacă Veronica nu avea nicio vină pentru o mai bună cotare în domeniul profesional decât ea. 
  
   Mai exista ceva care îi va face și mai dulce răzbunarea. Trofeul! Cine putea fi altul decât Tiberiu, un bărbat frumos, bine cunoscut în societate după performanțele sale profesionale, micuța lui făbricuță fiind printre cele mai căutate și solicitate de către firmele din domeniul construcțiilor imobiliare. 
  
   Un alt criteriu demn de luat în seamă era banul. Dacă firma este una prosperă, dovedește faptul că proprietarul este un potențial om cu bani, calitate care în vederea sa era demnă de reținut. 
  
   Cam așa stăteau lucrurile în triunghiul Veronica, Tiberiu și Cristina. Singurul care nu avea niciun plan de viitor, altul decât cel existent, ca el să-și vadă de familie și firmă, era Tibi. Nu luase în calcul nicio altă variantă posibilă. Îi era foarte bine așa cum se desfășurau lucrurile în familia sa. Aveau iubire, dăruire, liniște sufletească, slujbe care să le asigure o existență onorabilă, chiar de perspectivă și pe deasupra aveau și o fetiță pe care o iubeau ca oricare alt părinte pe unicul copil. 
  
   Nimic nu prevestea apariția vreunui nor deasupra cerului liniștit al căsniciei lor. Asta a fost valabil până la apariția furtunoasei Cristina. 
  
   Tiberiu după ce primi din partea clientei sale avansul obligatoriu pentru demararea proiectului, introduse lucrarea în execuție. Spre mirarea lui, nu a avut niciun comentariu din partea ei asupra sumei totale solicitate. Un altul mai încerca o negociere prealabilă, însă ea nu a spus nimic. 
  
   - Cum dorești să faci plata, prin cont bancar? o întrebase Tibi la întâlnirea finală de confirmare a lucrării. 
  
   - Ce motiv aș avea? Poate uiți unde lucrez și că fiecare persoană ajunsă pe un post cât de cât important în orice minister, este strict supravegheată de cum evoluează financiar. Cine umblă cu banca să-și deschidă conturi? Poate doar ca să ceri împrumuturi de ochii lumii. 
  
   - Bine, bine, dar atunci cum procedăm? 
  
   - Mâine vin și-ți aduc suma necesară într-un plic și gata. 
  
   - Nicio problemă, îi voi vira în casieria firmei și vei primi chitanță pentru ei. 
  
   - La ce-mi folosește? 
  
   - Să justifici dacă va fi nevoie pe ce ți-ai cheltuit salariul și cu ce ai ridicat casa. 
  
   - Ha, ha ha, salariu? Măi Tibi, tu pe ce lume trăiești? Poate muncitorii tăi trebuie să-și justifice salariul față de nevestele lor, nu și eu. 
  
   - Într-adevăr, trebuie să recunosc că dintr-un simplu salariu de bugetar fie el și de șef de cabinet, nu se poate ridica o asemenea construcție. 
  
   - Da, dar să-ți spun un secret lucru pe care nu ar trebui să-l fac. Uiți ceva esențial. Prin mâinile șefei de cabinet trec toate plicurile venite din așa zisele ”sponsorizări”, care nu ajung direct la beneficiar, ci fac un mic ocol și tu știi cum spune vorba românească: ”nu poți umbla la borcanul cu miere fără să nu-i deschizi capacul și să nu te lingi pe degete”. 
  
   Din această discuție destul de edificatoare pentru Tiberiu, el a aflat de fapt cum o simplă bugetară indiferent ce salariu ar avea, își poate permite să ridice o asemenea construcție, dacă are borcanul cu miere în mână, așa cum singură a recunoscut. 
  
   La o perioadă scurtă după încasare avansului, lucrarea comandată de Cristina era în producție. Lucrătorii lui Tibi montaseră gardul exterior și proprietara era foarte încântată de cum arăta, așa că-l invită pe Tibi la Snagov pe motiv că ar mai dori ceva să-i dea de lucru, după modul cum a ieșit gardul. Într-adevăr, lucrarea se deosebea prin modelul ales, de tot ce era în jurul curții Cristinei. Nu mai era cel din proiect, ci unul conceput de el, special pentru ea. Acum fațada curții arăta altfel. Era una deosebită ce dădea o notă de prosperitate și mai ales unul de eleganță al întregului ansamblu al proprietății. 
  
   Ca și rândul trecut, Tiberiu o luă pe clienta sa din fața ministerului și se îndreptară spre Snagov. 
  
   Se avansase finalizarea și în interiorul clădirii. A început să apară mobilierul. O parte dintre dormitoare erau deja aranjate cu mult bun gust și rafinament. După piesele existente se putea distinge că proprietara dispunea nu numai de stil, cât mai ales de partea financiară. Însemna că totuși are o altă sursă care finanțează tot ansamblul, nu numai din salariu său și din generoasele ”borcane cu miere” cum specificase ea. Ori borcanele sunt adevărate bidoane, ori altcineva ridică această construcție pe un nume oarecare, ca să-și acopere anumite sume de bani adunați ilicit. 
  
   - Uite, te-am invitat să-ți fac o surpriză. Să-mi vezi cum am aranjat deocamdată jos bucătăria și dinerul și sus câteva dormitoare. Restul de mobilă fiind pe comandă încă nu a sosit, dar va sosi curând. 
  
   Cei doi după ce vizitară parterul, urcară la etaj. Tibi reușise să trimită salariații să monteze și balustrada scării interioare. Îi dăduse o culoare de lovitură de ciocan cum o numesc meseriașii, un bronz cu irizări mai închise la culoare ce dă o strălucire deosebită funcție de cum cade lumina pe ea, pe un fond ruginiu. Ochiul său de specialist sesizase că mai trebuiau mici retușuri, acolo unde se deteriorase vopseaua în timpul transportului, sau al montajului. Într-adevăr arăta frumos în ansamblul întregului spațiu. Modelul ales era unul deosebit și o încântase pe Cristina prin stilul de îmbinare al elementelor ce o compuneau, și de felul cum se combinau între ele. 
  
   - Într-adevăr a ieșit frumoasă. Se poate observa bunul gust al celei ce va locui aici, încercă el să-și laude lucrarea. 
  
   - Nu-i așa? accentuă și Cristina prinzându-l familiar cu brațul de mijloc când urcau scările și apropiindu-se vădit tandru de el. 
  
   Gestul nu putea să nu-l sesizeze și bărbatul de lângă ea, chiar dacă nu a făcut nimic să-l încurajeze. Un altul poate că ar fi încercat o sărutare, doar asta ar fi așteptat și femeia. Același parfum suav, deosebit de fin îl învălui pe Tibi și trebuia să recunoască faptul că cea care încerca să-l seducă deținea toate atuurile de a-l face și pe un sfânt să cadă în păcat, dar pe un biet bărbat încă tânăr și în vigoare la cei patruzeci și cinci de ani. Era prea frumoasă această minune feminină de lângă el, să nu fii tentat să te lași în plutirea unor vise erotice pe care ți le-ar putea oferi. 
  
   - Acum hai să vedem și ce spui despre dormitorul meu. 
  
   Când au deschis ușa, într-adevăr încăperea arăta deosebit de elegantă, cu toată mobila albă, patul, unul larg cu panoplia de la capăt tapițată cu un material fin de stofă matlasată, având în țesătură nuanțe florale de un crem pal, pe un fond alb, strălucitor. 
  
   Tăblia patului era ca o arcadă, cu partea superioară sculptată sub formă de crengi înfrunzite și cu muguri florali, dintr-un lemn cu esența gălbuie. Din peretele din spate, două aplice, câte una pe fiecare parte își difuzau luminile spre capătul patului. Alături în ambele laturi, pe câte o noptieră din același material lemnos ca și tăblia, trona câte o lampă cu picior metalic auriu, cu porțiuni din marmoră pictată și abajururi din pânză de mătase cu desene de epocă pe ele, reprezentând madone sau personaje celeste, ca pe o stampă chinezească, sau una venețiană. 
  
   Desigur că acestea proveneau de prin cine știe ce magazin de antichități, fiind foarte valoroase. Perdelele și draperiile erau de un galben pal auriu, fixate pe galerii metalice de aceeași nuanță. Mai exista în cameră un dressing încorporat într-un perete fals, cu uși din lemn alb, ce se mișcau silențios pe șine metalice. 
  
    Totul în cameră era alb, sau cel mult de un galben pal, culoarea spicului de grâu, la perdele și draperii. Ușa băii era deschisă și pe peretele de care era sprijinită o cada mare, exista o faianță cu un desen de culoare mov, pe fond alb, cu o madonă scăldându-se într-un lac plin cu verdeață și magnolii înflorite pe marginea lui. Cada era dotată cu jacuzzi, iar toate elementele sanitare aveau culoarea aurie, inclusiv bateria lavoarului și al căzii, ca și dușul desigur. 
  
   Mai exista o oglindă pe peretele din față, în care te puteai vedea în întregime, încadrată în stucatură aurită, ca și dulapul de sub chiuvetă, plus o poliță pe care puteai să-ți depozitezi tot ce are nevoie o femeie ca să se mențină mereu frumoasă. 
  
   Într-adevăr, încăperea dădea o notă de eleganță și de lux, dar și de o opulență care parcă devenea de prost gust, după cum a interpretat-o Tiberiu. 
  
   - Ei, ce spui despre viitorul meu cuibușor de nebunii? Nu-i așa că te-ar face curios să-i testezi confortul? aruncă ea lasoul în care să-l prindă pe bărbatul de lângă ea, că doar nu l-a invitat la Snagov doar să-și etaleze luxul din viitoarea sa reședință. 
  
   - Da, este frumos și elegant, dar... 
  
   - Dar ce? Nu-ți place ceva? 
  
   - Ba da, îmi place. Este ceva deosebit, dar eu sunt un om al șantierului. Seara vin acasă rupt de oboseală după câtă alergătură este prin orașul cu o asemenea circulație. Crezi că aș mai ține cont de câtă eleganță ar degaja el ca să mă spăl și apoi să adorm? 
  
   - Voi bărbaților numai la muncă și la bani vă este gândul. 
  
   - Dar fără ei voi femeile ce ați face? 
  
   - Uite că ne descurcăm și fără voi. 
  
   - În cazul tău, dar restul? 
  
   - De restul nu mă privește. Dar totuși nu te-ar îmbia o sticlă cu șampanie fină, bine frapată, o lumină discretă, o muzică languroasă și o femeie frumoasă mai mult goală, lângă tine? Și toate acestea să le descoperi într-o asemenea încăpere? 
  
   - Aș fi ipocrit dacă aș nega acest lucru. Cine își permite poate să le aibă desigur pe toate. Cine își permite, nuanțez acest lucru. 
  
   - Și tu de ce nu ți-ai permite? Cine te-ar opri de exemplu? Bărbat frumos și mai ales interesant ești, bani nu poți spune că nu ai la dispoziție, femei frumoase care să te dorească slavă Domnului, se găsesc câte vrei, că doar Bucureștiul a aspirat tot ce are țara mai frumos, așa că... 
  
   - Așa că eu am o familie la fel de frumoasă ca și femeile despre care vorbești tu. Nu pot concepe ca pentru o iluzie de câteva ore, să pierd ce am construit în aproape douăzeci de ani. 
  
   Cristina, se cam dezumflase auzindu-l pe Tiberiu cum își argumentează refuzul, referitor la un anumit gen de aventură, indiferent cine ar fi partenera, ea sau o alta în locul său. 
  
   - Așa sunt bărbații, își zise ea. Bravează în soți ideali și fideli, până se văd încolțiți și puși în fața tentației, mai ales dacă au în mână și un pahar cu o băutură fină. Cunosc eu acest gen de soți, că doar nu am trăit în fața icoanelor, gândea ea privindu-l pe Tiberiu cum își plimbă ochii curioși prin dormitorul său. 
  
   Și celelalte două încăperi erau la fel de elegant mobilate, cu mobilă scumpă și de calitate, fiecare încăpere având o altă culoare aleasă, a zugrăvelii, sau al culorii mobilei și al decorațiunilor interioare. Doar unuia dintre dormitoare nu-i sosise dotările. 
  
   După turul pentru vizitarea camerelor, Cristina coborî în living. Aici i-a arătat ”adevăratul” motiv pentru care au venit de fapt la Snagov, chiar dacă pentru ea scopul era cu totul altul. Poate că dacă ar fi insistat să-și pună toate armele seducției în funcțiune, ar fi reușit mai mult, dar pentru Tibi trebuia să aplice o strategie mai inteligentă. Îl citise că este totuși un familist convins, deci seducerea directă nu era sortită succesului. L-ar fi îndepărtat considerând-o frivolă. 
  
   - Uite Tibi, aici am un șemineu și aș dori să-i faci tu în față ceva metalic de bun gust, să arate într-adevăr ca un șemineu de epocă. Chiar! De ce acum nu se mai confecționează lucruri, sau lucrări ca acum o sută, două de ani? Mie mai mult îmi place acea epocă retro, barocă, decât cea actuală, modernă. 
  
   - Ți-ai răspuns singură. Pentru că acum omul preferă simplitatea și economisirea timpului necesar execuțiilor acestora, nu ca o lucrare să dureze ani de zile. Îți mai poți permite să ridici o mănăstire, o catedrală, sau un palat într-un secol? La câte partide se schimbă acum la guvernare, fiecare cu scopul priorităților de gașcă bine stabilit, nu s-ar mai termina niciodată o asemenea lucrare. 
  
   - Mda, cunosc asta direct de la sursă, nu trebuie să-mi mai amintești. 
  
   - Bine, voi executa acest grilaj ca un bonus și ca un dar pentru tine de casă nouă. 
  
   - A, mulțumesc și Cristina surprinzându-l prin gestul său, îl prinse pe Tiberiu de ambele brațe aducându-l spre ea și sărutându-l apăsat pe gură. Totuși ca să nu rămâi în totală pierdere, meriți acest pupic, mai adăugă ea, justificându-și efuziunea instantanee. 
  
   - Nu-i nicio pierdere, stai liniștită. Nu dau faliment din cauza câtorva kilograme de fier forjat și a două, trei ore de manoperă. Trebuia să contribui și eu cu ceva ca bonus la lucrarea ce mi-ai încredințat-o. 
  
   - Ești drăguţ. Mulțumesc din nou. Poate că te apuci să-i spui Veronicăi că te-am sărutat, atât mi-ar trebui. Nu ar mai vorbi cu mine niciodată și nici eu nu aș mai avea curajul să-l repet, dori femeia să testeze cum a primit Tiberiu gestul său. 
  
   - Stai fără grijă. Aceste gesturi nu sunt temă de conversație în familia mea, pentru că ele nu-și au locul. 
  
   - M-ai liniștit, îi răspunse Cristina zâmbind, strângându-l semnificativ de braț. 
  
   Tiberiu scoase o mică ruletă din borsetă, măsură deschiderea șemineului, își lua cotele ce-l interesau, urmând ca la birou să deseneze schița după care va fi confecționat obiectul dorit de Cristina. Rezolvându-și fiecare în felul său motivul vizitei la Snagov, cei doi parteneri de afaceri au revenit în capitală la locurile lor de muncă. 
  
    
  
Referinţă Bibliografică:
LA MARGINE DE LUME - roman / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3297, Anul X, 10 ianuarie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!